LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: „Scrisori către Eminescu“

SCRISOARE LUI EMINESCU (I)

„Bădie Mihai!…

Pe tărâmul acela al tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte, pe care de atâta amar de vreme hoinăreşti, ţi-o fi dor de ţară, de codrii şi pâraie, de holdele pârguite şi fecioarele sfioase, de lacul albastru, de marea-nviforată, de lună şi de luceafăr, de stele şi de plopii singuratici. Ţi-o fi dor, bădie, să mai afli ce-i pe plai, ce-i în lume şi în suflet. Oi vrea să ştii câte împliniri s-au zămislit pe de-a-întregul, câte vifore ne-au spulberat speranţele, cu câte oase ne-am însemnat hotarele, cu câte lacrimi ne-am plâns îngenuncherile.

Dulcea ta Românie a fost adesea otrăvită, acrită şi amărâtă de lifte din patru zări venite să ne ceară pământ şi apă. A fost adesea sfârtecată, jupuită, ciopârţită, i s-au tăiat picioarele şi mâinile, i-au înfundat gura, i-au scos ochii şi i-au spart timpanele, dar ea a continuat să strige „Victorie”, să blesteme, să se roage, să geamă şi să scrâşnească. Gloriile şi le-a plătit cu fluvii de sânge, dar laurii, au încununat frunţile altora; flăcăii ei s-au spetit în ocne şi temniţe, au murit în tranşee şi nici măcar morminte legiuite n-au avut. Dorul ne-a hrănit sufletul şi speranţa. Ne-a fost dor de libertate, de pâine şi dreptate, de cer albastru şi de sărbători, de colinde şi altare. Cu cât ne-a fost dorul mai mare, cu atât ne-au îndepărtat mai mult de vatră. Au crezut că ni se rup firele, dar au fost ca funiile de mătase din poveşti. Mare-a fost trecutul, temut mi-e viitorul. Cârdurile de corbi ne dau mereu târcoale, cu hămeseala lor din totdeauna, lupii ne urlă pe la gardurile stârni, suntem singuri, tot mai singuri într-o lume străină şi haină. Dulcea Bucovină şi Ţara Basarabilor şi a Muşatinilor zac sub călcâi străin, iar azi nici nu îndrăznim să mai vorbim de ele, ca să nu deranjăm mărimuri de aiurea. Mândru erai, bădie, când gândeai la viitor, dar tare mă tem că dacă ai citi istoria veacului ai înnebuni. Fiii mândri ai ţării, plăieşii de-altădată ai lui Ştefan, au fost umiliţi şi-ngenuncheaţi, batjocoriţi şi huiduiţi. Piatra-piatră de e piatră, o calcă roata şi crapă; o calcă de mii de ori şi-o aruncă în voitori. O ia apa, o ia vântul, nouă ne-a rămas cuvântul. Şi cuvăntu’ şi oftatu’, inima ca stânc-a stătu!

Răzbunare crudă, zău, că n-am făcut, chiar dacă prilejuri am avut destule. Ne-am aparat brazdele, vetrele, altarele şi pruncii. Dacă a fost nevoie, i-am speriat niţel la Mărăşeşti, Oituz, pe Jiu şi pe unde a mai vrut Dumnezeu. Atât şi nimic mai mult. I-am gonit cât am putut, ne-am curăţat hotarele, morţii i-am îngropat, bolnavii i-am vindecat, apoi am pus mâna pe coarnele plugului şi ne-am văzut de treabă. La sărbători avem răgaz şi-l ascultăm pe popa cum ne citeşte pomelnic lung cu cei ce nu s-au mai întors acasă dintre noi. Am ştiut că este un Dumnezeu acolo, sus, în ceruri, care cântăreşte şi judecă oameni şi popoare şi am mai lăsat şi-n seama Lui, c-a Lui e răzbunarea.

Ne-ai dorit, bădie, cu cuvânt de testament, să avem frăţie, precum stelele cerului, frunzele codrului, păsările văzduhului. Ne-am înfrăţit prin vreme de multe nevoi, am pus mână-n mână, umăr lângă umăr şi-am răzbit şi noi. Ne-am înfrăţit în faţa puştilor şi-a morţii, pe străzile Timişoarei, Bucureştiului, Sibiului şi Clujului şi al altor locuri de sfântă aduce re-aminte. Ne-am înfrăţit la greu şi la bucurie şi greul n-a mai fost atât de greu şi bucuria a fost mai mare. Ne-am înfrăţit în sărăcie, în umilinţă, pe câmpul de luptă, pe ogor la cules, la semănat, la cozi, la nunţi şi la înmormântări. Ne-am înfrăţit când am şoptit Mioriţa, Tatăl nostru, Manole, Manole, ori poeziile matale.

Multe am să-ţi spun, bădie Mihai, şi-o să revin curând. Până atunci, cu bine!”

Pr. AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA
________________

SCRISOARE CĂTRE EMINESCU (II)

Bădie Mihai,

Mult lăcrimatu-ţi-a sufletul, când s-a stins lumina dascălului tău de limbă românească, sărmanul Aron Pumnul! Toată Ţara de Sus, frumoasa Bucovină, o chemai să se îmbrace în doliu, să-l jelească clopotele şi inimile tuturor celor ce simţeau româneşte pe acele locuri. Şi nu erau puţini acum 140
de ani, când scriai tu cu durere pentru cel dispărut!

Câte s-au schimbat de atunci, bădie! Am văzut de curând mormântul bietului Aron la Cernăuţi, pitit într-un colţ de cimitir, aproape uitat. Cavouri falnice străjuiau şi-1 înăbuşeau, cavouri de bogaţi anonimi, cu nume străine. Câteva flori erau presărate lângă cruce şi-un vârf de lumânare pâlpâise cu puţin înainte. Cineva trecuse pe acolo înaintea noastră şi-şi amintise de el, de tine …!

Cât ai plâns atunci, bădie, dar cât ar fi trebuit să plângi mai târziu, dacă ţi-ar fi fost dat să vezi sate întregi mitraliate şi bombardate, sute şi sute de români împuşcaţi sălbatic şi aruncaţi în gropile comune săpate la repezeală de ei înşişi!

Cât ai fi plâns tu, dacă-ai fi văzut maicile plângându-şi pruncii mai mari şi mai mici, copiii rămaşi singuri plângându-şi părinţii, care nu mai aveau să vină niciodată.

Cât ai fi plâns tu, dacă ai fi simţit muşcătura gerului siberian în trupul nenumăraţilor fii ai Bucovinei tale! Aflăm că-n „vesela” ta grădină, într-o vreme de dureroasă aducere aminte, oamenii erau fericiţi dacă reuşeau să pună pe masă câteva coji de cartofi!

Cât ai fi plâns tu, văzând că în biserici se vorbeşte în alte limbi, numai în cea românească nu! Şi asta la slujbele pentru români!

Cât ai fi plâns, când ai fi auzit atâtea sfinte aduceri aminte ale românilor dintotdeauna distruse ori lăsate uitării! Greu de ştiut pentru noi ce ai fi simţit …, când ai fi citit cărţile de istorie bucovineană şi ai fi văzut scris acolo, negru pe alb, că armatele române au ocupat prin foc şi sabie Bucovina, că au ucis 11.000 de „bucovineni”, că acum e fericită Ţara de Sus, fiindcă a scăpat de exploatarea românească!

Cum te-ai bate tu, bădie, cu toate stihiile şi puterile lumii, dacă ai afla că singurul ziar românesc din Cernăuţi, ,,Arcaşul”, e cenzurat şi interzis, că oamenii care îl scriu sunt prigoniţi, că-n parlamentul ţării un singur român reprezintă Bucovina!

Mult ai plânge, bădie, când ai şti toate rănile şi toate durerile, toate uitările şi toate visările!

De acolo de unde eşti acum, roagă-L şi tu pe Dumnezeu să ne-audă ruga cea dintotdeauna şi să-Şi întoarcă mila spre Ţara de Sus, spre frumoasa Bucovină! O veni ceasul când urgia o trece, mânia s-o topi şi „ţările” române împreună vor fi!

Cu bine, bădie, pe curând!

Pr. AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA

__________________

SCRISOARE CĂTRE EMINESCU (III)

Bădie Mihai,

Mult ai iubit tu Bucovina! Parcă dintre toate regiunile ţării aceasta ţi-a fost mai la suflet. Ai iubit-o ca pe un copil mai suferind, mai nedreptăţit şi mai batjocorit de vrăjmaşi. Ai strâns-o la sufletul tău mare, ai lăcrimat şi ai mângâiat-o pe creştet, ca un părinte iubitor. Mai frumoşi decât în alte părţi erau pentru tine munţii Bucovinei, văile cu flori, râurile şi stâncile, apele şi câmpiile. Când vorbeai de Bucovina surâsul ţi se împletea cu plânsul, cântul cu visul, gândurile tainice îţi şopteau cu dor. Acolo te simţeai şi tu mai ocrotit,  mai inspirat de muze, acolo îţi puteai scrie versurile mai cu spor, acolo steaua ta lucea mai mândru. Acolo inima îţi bătea mai tare, gândul ţi se înflăcăra şi colinda peste munţi şi codrii, peste dealuri şi văi, mângâindu-le şi spunându-le poveşti. Frumoasă era Bucovina, grădina fără pereche, colţ de rai nepământean. De câte ori gândul îţi era cuprins de dorul Bucovinei, pe cerul lui se-ngrămădeau nori de suspine!

Suspinai, bădie, suspinai pentru trecutul, pentru prezentul şi pentru viitorul acestui plai binecuvântat de Dumnezeu. Suspinai pentru oamenii acestor locuri, pentru limba şi credinţa lor, pentru fiinţa lor naţională. Trup din trupul ţării, Bucovina a fost mereu monedă de schimb între coloşi, pradă de război, loc de dureroase aduceri aminte. Acolo au fost nenumărate lupte, ştiute şi neştiute, acolo a curs sânge, acolo s-au năruit speranţe, acolo au curs pâraie de lacrimi. Suspinai, bădie, căci muzele îţi şopteau câte ceva şi de viitorul Bucovinei tale, de viitorul acestui copil mereu răpit de la sânul maicii sale. Mai mult ca oricând vorbim şi noi de Bucovina. Vorbim în şoaptă, vorbim în slove, dar nu putem vorbi în tratate, în întâlniri diplomatice. Nu putem afirma în faţa lumii că e copilul ţării, că e copil răpit, că e copilul nostru. Altădată, buneii noştri erau nevoiţi să dea tribut din copiii lor turcilor şi tătarilor, ca să-şi recâştige pacea şi să poată creşte în linişte pe ceilalţi copii. Era preţul păcii, bădie! Fericiţi făcătorii de pace, zice Iisus, căci aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. În acest spirit am rupt şi noi adesea de la sânul părinţilor pruncii, ca să ne câştigăm ori să ne cumpărăm pacea. Aşa ne-a fost nouă dat. Poate Dumnezeu ne-a iubit mai mult, de aceea ne-a şi bătut adesea. Am fost neam umilit de nenumărate ori,  neam care a ştiut să rabde şi să spere, care a ştiut să facă din răbdare o victorie. Cândva Avraam îşi ducea copilul jertfă, ca să-i dovedească lui Dumnezeu că-L iubeşte şi că-I este credincios. Era cea mai grea şi mai puternică dovadă. Nu cumva şi Bucovina noastră este copilul ce trebuie să-l jertfim pentru a câştiga pacea, pentru a dovedi lui Dumnezeu că suntem vrednici fii ai Săi? Pe Avraam l-a oprit îngerul în momentul cel mai greu, la momentul când urma să împlânte cuţitul în propriul copil. Încercăm să sperăm şi noi, bădie, că va face Dumnezeu minune şi cu noi cei de azi şi va zămisli condeiul, care va pecetlui soarta Bucovinei noastre. Poate s-o fi împlinit datoria, căci de atâtea veacuri am tot plătit la ea!

Oricare ar fi viitorul, bădie, fii încredinţat , că noi n-am uitat-o, că ne este la fel de dragă ca şi ţie. Fii încredinţat, că şi noi aşteptăm clipa cea mare şi sfântă a istoriei lumii, când copilul acesta răpit de vrăjmaşi va reveni acasă. Îl aşteptăm cu drag, îl aşteptăm cu dor şi sperăm că nu-i departe marea şi sfânta întâlnire!

Aşa-i că şi tu mai speri, bădie?

Cu bine!

Pr. AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: