~Corneliu Vasile: „Publicistica lui Ion Vinea în actualitate (cronică la OPERE vol. VIII)“

(ION VINEA, Opere, vol.VIII.Publicistica. Ediţie critică, note şi comentarii de ELENA ZAHARIA-FILIPAŞ, Bucureşti, Academia Română, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, 2008)

Acesta este al cincilea volum care reuneşte publicistica lui Ion Vinea şi cuprinde articolele apărute în perioada 1929-1931, în Cuvântul, Curentul, ziarele lui Pamfil Şeicaru, în Contimporanul şi Facla, publicaţie pe care o conduce timp de un deceniu. Multe articole sunt reluate, cu titluri schimbate, unele nesemnate, ori semnate: Facla, F, V, I.V., dr.Calligari, Dr.C., C.Aladin. editoarea menţionează, în Nota de la începutul cărţii, păstrarea grafiei unor neologisme care încă nu fuseseră adaptate sau asimilate în vremea respectivă: biurocrat, equestru, obsequios, hipothesă, stylo, skior, şampionat.

Cititorul poate observa cu uşurinţă că scrierile marelui scriitor român care a fost Ion Vinea (între altele, coeditor al revistei Simbolul, cu Tristan Tzara, director la Contimporanul avangardist, poet simbolist, apoi clasic al avangardei,autor de schiţe şi roman), răspândite prin periodice, îşi pătrează atât parfumul epocii, cât şi actualitatea, atât în sectorul cultural, cât şi în domeniul  social şi politic.

Pe de altă parte, înzestrarea sa polemică este remarcabilă, este un pamfletar de temut, iar cunoaşterea literaturilor română şi europene, precum şi atitudinea de frondă în apărarea culturii, civilizaţiei şi adevărului sunt  evidente.

În articolul „Tinereţe”, Vinea observă, în 1929, că membrii parlamentului sunt mai tineri şi laudă tinereţea, cu speranţa unui drum ascendent al ţării, care, „după 1918 a fost victima ramolocraţiei bancare”. În alt articol, combate apariţia pomenilor organizate la nivel naţional sub forma  unor loterii filantropice , care, de fapt, storc de bani sărăcimea şi copiii sub conducerea unor cucoane („Întrebări pentru D. Vaida”).

O adevărată campanie de presă declanşează Ion Vinea contra omului politic Vintilă  Brătianu, blamat pentru o politică economică pe care numai izbânda lui Virgil Madgearu, prin liberalizarea circulaţiei capitalurilor, deschiderea pieţei muncii din România  şi legea comercializărilor ar putea să o îndrepte („Antivintilă”).

Din domeniul cultural, este evocat ziaristul Mille, de la „Adevărul”, caracterizat ca „un foarte mare ziarist”, pe când „voinţa şi convingerea înlocuiau talentul”, dar a cărui actualitate este pusă sub semnul întrebării („Un luptător”). Un incident de la un liceu de fete bucureştean îi prilejuieşte publicistului reflecţia conform căreia eliminarea pe un an, decisă de o directoare , domnişoară fără experienţă,deşi aparţinând”secolului expirat”! , contravine legilor firii, pentru că primăvarea înfloresc fiorii dragostei „între cel puţin o sută de mii de românce minore şi o sută de mii de elevi romanţioşi”, fără ca acest lucru să primejduiască patria şi regulile tradiţionale.Subtextul acestui articol îl arată pe Ion Vinea ca pe un susţinător al tinereţii, cu toate atributele ei, ca pe un jurnalist de mare forţă, înzestrat cu un condei virulent, însă şi plin de umor şi ironie.

Pornind de la ideea că Swedenbor are dreptate, iar Dante nu, că Infernul se află pe pământ, nu în cealaltă lume, pamfletarul şi ziaristul de mare talent dramatizează un fapt divers, o întâmplare soldată cu victime: doi gunoieri mănâncă din mălaiul găsit într-o pungă, care era otrăvit.Finalul articolului închipuie primirea acestor oamneni necăjiţi de însuşi Sfântul Petru, care , la sosirea în Rai, le dăruieşte o ladă mare, în care este mălai bun şi proaspăt („Mizerie”).

În alt articol, Ion Vinea propune, ironic, soluţii, sub pretextul dialogului cu un sociolog, pe baza observaţiei că la noi, în România Mare, au fost treizeci şi opt de mii patru sute şaizeci şi cinci de furturi, un record în comparaţie cu alte naţii. „Să se recunoască,  deci, naţiunii (şi nu numai miniştrilor şi dregătorilor), de jure, dreptul de a fura, pe care-l are de fapt”.Produsul impozitului pe hoţie „ne va echivala, în trei săptămâni, bugetul”, iar cetăţeanul „va fi totdeauna mândru să-şi facă datoria către patrie şi regenţă, plătind fiscului taxele de timbru şi înregistrare pentru furturile săvârşite” („Proiect de lege (Note supra-lucide”).

Oamenii politici ai vremii sunt prezentaţi de Vinea din punctul de vedere al gazetarului cu orientări de stânga, fără menajamente şi cu ironie, contabilizându-se în special greşelile şi eşecurile.Ceea ce susţine Ion Vinea este păstrarea coloanei vertebrale de către cei ajunşi în posturi cheie, şi  devoalează îndeosebi faptele care oglindesc nu interesul, ci dispreţul faţă de oamenii obişnuiţi.Intersele statului sunt , în această concepţie, deturnate, iar impostorii sunt arătaţi cu degetul.Deopotrivă jurnalistul îşi exprimă opiniile despre relaţiile externe ale României şi despre conducătorii ţărilor europene, atitudinea lui reflectând libertatea presei, specifică anilor 1929-1931.

Insuccesul industrializării „prin noi înşine” la trei ani după semnarea Tratatului de la Trianon, neîncrederea cetăţenilor în legi sau în transparenţa alegerilor, concesionarea desfacerii tutunului, monopolul zahărului, trădarea politică ( a lui Stere), deschiderea  Fantasio al lui Ion Iancovescu, atitudinea lui Mussolini faţă de tratate,  abuzurile stradale faţă de cetăţeni ale  prinţului Nicolae, noul tarif vamal, problema prostituţiei sau  rolul social al presei (pornind de la condamnarea unui jurnalist ungur pentru  delictul  de opinie numit  „propagandă împotriva ordinei monarhice”) sunt temele altor articole scrise de Ion Vinea,  gazetar redutabil şi fin observator al societăţii româneşti de după primul război mondial.

Este demnă de a fi evidenţiată atitudinea fermă a publicistului de a apăra marile idealuri umane, cinstea, adevărul, dreptatea, dezvăluind resursele politicianismului, hoţiei şi corupţiei, care ne îndepărtau de lumea europeană, a culturii şi civilizaţiei autentice, mimată mai mult la noi.Astfel, culegerea din publicistica lui Ion Vinea se citeşte şi azi cu interes pentru lumea de acum un secol,de la care a moştenit multe aspecte lumea de contemporană.

CORNELIU VASILE