~Adrian Botez: PERICLES* (495-429 a.Ch.) şi…„democraţia” contemporană nouă

Înainte de a începe războiul Athenei cu Sparta (de fapt, Liga de la Delos, contra Ligii peloponesiace), pentru stabilirea definitivă a hegemoniei (Athenei sau Spartei), asupra celorlalte cetăţi-state… – cunoscut sub numele de „războiul peloponesiac” (431-404 a.Ch.), luminatul Pericles ţine un discurs în care spune athenienilor, printre altele:

„Impunerea unei foarte mari sau foarte mici pretenţii constituie aceeaşi reducere la sclavie, dacă ea se face, înainte de judecată, de nişte oameni semenilor lor, egali în drepturi”. Cât de mult ar trebui azi să ascultăm de acest îndemn – azi, când noi, românii, cedăm toate drepturile noastre, care ne structurează libertatea de Neam, altora… – babilonicelor SUA, şmecherilor de la UE…

Şi continuă marele şi demnul Pericles: „Peloponesienii (n.n.: în speţă, spartanii) şi aliaţii lor sunt în stare să reziste într-o singură luptă împotriva tuturor elenilor, dar nu pot să poarte război împotriva unei armate, care nu e egală cu a lor, deoarece, neavând un singur sfat, ei nu pot lua în grabă şi executa repede hotărâri; apoi, toţi au drepăt egal de vot şi, neţinând de acelaşi neam, se grăbeşte fiecare să-şi rezolve propriile interese, de aceea, aşa cum e şi firesc, ei nu duc nimic la bun sfârşit. Astfel, unii voiesc cu ardoare să pedepsească pe cineva, iar alţii să-şi vatăme cât mai puţin cele ale sale”. Dom`le, oare Pericles, cu 5 veacuri înainte de Hristos, nu va fi vorbit chiar despre Tăriceanu şi Băsescu?! Puşchea-ţi pe limbă, Pericles!… – că mare dreptate mai aveai…, acum 2.500 de ani:

a-chiar dacă pare că românii sunt din acelaşi neam, în campanie electorală se vede, mai clar ca oricând, că „partitismul” înseamnă (cel puţin în formele „democraţiei” masonice, din contemporaneitate!) cea mai otrăvită formă de dezbinare naţională, de stimulare a egoismului rapace din fiecare om – care om, în mod normal, ar trebui să aibă voinţa ghidată de binele Unicei Cetăţi-ROMÂNIA, iar nu de binele personal, sau cât mai restrictiv – „binele de cumetrie”, „de gaşcă” (de fapt, miroase de la o poştă a stare de infracţiune, „legalizată” prin…practica generală!!!) – …„binele de răsplătire” a celor care l-au îndatorat (pe politicianul „în competiţie”…de sponsori!!!), pentru a-l „jumuli”, ei, sponsorii, după „victorie” (vai de noi şi de noi!!!), de funcţii şi de poziţii, prin care poate fi muls poporul (idem ţara…) cât mai cu spor;

b-degeaba „votul tuturor”, când „toţi” înseamnă o atât de mare diversitate de …burţi flămânde, de o lăcomie atroce!!! – ŞI NICIO CONŞTIINŢĂ RESPONSABILĂ, REVERENŢIOASĂ/SMERITĂ FAŢĂ DE DUMNEZEU, DE ŢARĂ ŞI DE NEAM!!! N-ar trebui dat votul pe mâna tuturor egoiştilor iresponsabili, care plâng cu lacrimi de crocodil, precum Caţavencu, „ţărişoara” lor, chiar în timp ce-o jumulesc harnic, de zor…

…Şi o lecţie de adevărat şi benefic umanism, de meditaţie asupra sursei păcatului şi a „predării către Duşman”, sursă aflată chiar în slăbiciunile noastre…, mai cu seamă în lăcomia noastră parcă tot mai dezmărginită şi dementă… – umanism pe care „reificarea”, la care suntem azi supuşi (mai exact, de vreo 300 de ani „liberali”…), prin Domnia Banului, l-a deformat cu totul, într-o atitudine de indiferentism/iresponsabilitate TOTALĂ, faţă de Duhul Sfânt al Vieţii, faţă de chiar OM!!! – şi atenţionarea că motivaţia unui lucru atât de grav, precum este războiul, trebuie să fie, necesarmente, una REAL măreaţă, sub scutul Adevărului/Justiţiei (aviz „cruciaţilor” americani şi…românilor „aliaţi” ai bandiţilor mondiali!!!) – altfel, mai devreme sau mai târziu, „Tribunalul Conştiinţei” va reacţiona, devastator – iar Duşmanul va triumfa, pe nedrept…(dar cei slabi de caracter poartă vina, dimpreună cu pedeapsa, cu dânşii…!): „Să nu ne jeluim de pierderea caselor (n.n.: vilelor cu piscină, maşinilor „tari”...) şi a pământului, ci a vieţilor omeneşti, căci nu casele şi pământul procură pe oameni, ci oamenii procură case şi pământ. (…) Am şi alte motive să nădăjduiesc că vom supravieţui războiului, dacă nu veţi dori să vă măriţi imperiul în timpul războiului şi să vă provocaţi de bunăvoie primejdii. Într-adevăr, eu mă tem mai mult de greşelile noastre proprii, decât de planurile duşmanului(…). Nimeni dintre voi să nu creadă că, dacă nu vom anula decretul megarienilor – care, dacă a fost anulat, după cum susţin ei mai ales, n-ar mai fi fost război – vom purta un război pentru atingertea unor ţeluri neînsemnate, şi de asemenea să nu mai lăsaţi prilej gândului pentru a vă învinui pe voi înşivă că pentru un lucru mic aţi pornit războiul. Căci acest lucru neînsemnat face dovada şi pune la încercare convingerile voastre.Dacă în aceste probleme veţi ceda, o să vă ceară îndată alt lucru şi mai mare, socotind că, de frică, o să acceptaţi şi asta. Dar, respingând cât mai ferm propunerile lor, le veţi impune limpede să trateze cu voi pe picior de egalitate” (n.n: aviz „artizanilor” cedărilor noastre, permanente, umilitoare şi prosteşti, în faţa maghiarilor, dar şi cedărilor nedemne faţă de forurile europene şi mondiale sfruntate!!!) – cf. Thucydides, Războiul peloponesiac, Ed. Ştiinţifică, Buc., 1966, pp. 228-231.

Parcă aud Epigonii Geniului Protector al Românilor-EMINESCU: „Iară noi, noi, epigonii…” – cu începutul învinovăţirii în sine (cu toate că El era pur, precum un sfânt! – dar pedagogia naţională cere martiriul hristic/autosacrificiul!!!), nu tot „pasând” vini peste vini, oriunde, numai să fie…”pe dianafară”!!

Selecţie de texte, precum şi comentariile aferente: prof. dr. ADRIAN BOTEZ

---

[*] – Pericles (495-429 a.Ch.) este fiul lui Xanthippos, învingătorul de la Mycale şi al Agaristei, nepoata lui Clistene, din familia Alcmeonizilor. A avut o înzestrare naturală deosebită şi a primit o educaţie pe măsură, prin care şi-a dezvoltat talentul oratoric şi inteligenţa activă, cu filosoful Anaxagoras din Clazomenai, filosoful Raţiunii (nous). A primit şi o bună educaţie muzicală. A condus Atena timp de treizeci de ani. Viziunea lui politică a fost limpede, decisă şi moderată. El introduce o serie de reforme instituţionale pentru democratizarea societăţii precum: reducerea prerogativelor Areopagului, sporirea atribuţiilor Consiliului celor cinci sute, bulé, introducerea mistoforiei, adică remunerarea funcţiilor publice, măsură prin care acestea devin mai accesibile cetăţenilor lipsiţi de censul obligatoriu. Totuşi, unele funcţii precum cea de strateg, nu sunt prevăzute cu mistos, fiind rezervate claselor superioare. Adunarea poporului, ecclesia, este suverană în toate privinţele şi controlează toată activitatea consiliului. Acest regim democratic, cu toate disfuncţionalităţile lui inerente, este cel mai avansat sistem aplicat vreodată într-o societate antică şi este un model, desigur perfectibil, pentru modernitate.

Pericles a fost înconjurat de personalităţi de seamă în lumea intelectuală şi artistică a timpului său: Protagoras, Hipodamos, Fidias, Herodot, Sofocles. Este absolut remarcabilă prezenţa şi influenţa în viaţa sa a unei femei învăţate, Aspasia din Milet, a doua sa soţie.

Plutarh, în biografia pe care i-o dedică, îl face să rostească aceste cuvinte care caracterizează cel mai bine politica pe care a dus-o: ,,Am realizat, în interesul poporului, mari proiecte privind construcţiile, lucrări destinate să dea multă vreme de lucru diferitelor industrii. Astfel populaţia sedentară nu are mai puţine drepturi de a-şi însuşi partea ce i se cuvine din veniturile statului.”( Plutarh,12). Construcţiile edilitare, restaurările, amenajările portuare, refacerea sanctuarelor ruinate, organizarea unor serbări grandioase şi alte realizări memorabile creează Atenei prestigiu şi strălucire (Parthenonul, Propileele, Erechteionul, Templul Athenei Nike). Politica de cucerire a noi teritorii, ca Eubeea şi Samosul şi de influenţare a altor zone în interesul Atenei, politica de mână forte în cadrul ligii şi administrarea fondurilor comune de către Atena creează un statut de mare putere colonială pe care Pericles îl girează cu inteligenţă şi clarviziune. De numele lui Pericles se leagă o întreagă epocă, un stil, o estetică, un mod de a crea şi de a trăi. Tucidide spune despre oraşul Atena în timpul lui Pericles: ,,Atena ştie să împace gustul frumosului cu simplitatea.”( Pericles,2,40). Cu toate succesele sale, el nu a avut numai admiratori în epocă. El a fost ţinta ironiilor comediografului Cratinos în multe dintre piesele sale. Acesta îl numeşte la un moment dat ,,cel mai mare dintre tirani”. Într-adevăr, aşa cum spune şi Tucidide ,, În aparenţă era o democraţie, în realitate guvernarea unuia singur”(2,65). Regimul democratic al lui Pericles a fost comparat cu ,, un socialism de stat”( G. Glotz).