~Ioan Miclău: „Drumurile artei – Artur Silvestri: Perpetuum mobile. Piese improvizate pentru violoncel şi oboi“

Pe acelasi splendid itinerar parcurs de cartea Apocalypsis cum figuris, a ajuns in Australia si cartea Perpetuum mobile, a etern viului scriitor Artur Silvestri. E proaspata inca amintirea mecenatului roman, deaceea o clipita de timp imi permit sa ma mangai cu gandul ca s-au intalnit in credinta cu acelasi etern viu scriitor Grigore Vieru acolo sus la Ceruri, rugandu-se impreuna pentru Romania lor draga, asa cum o faceau si in zilele vietii pamantesti!

La  fel  si de data aceasta, primind cartea daruita de acolo de acasa, un imbold asemenea unui clopotel de altar, mi-a dat stire despre inca o lumina ce razbate din vremi, din acele vremi pe care prolificul scriitor Artur Silvestri le-a consemnat in capodopera  sa Perpetuum mobile. Ca de obicei, de altfel cum spuneam adeseori, pentru mine o carte simbolizeaza viata unui om, dupa cum si omul in zilele vietii sale este asemenea  unei carti in scriere. Deci cu multa bunasimtire am deschis si incercat, citind, sa inteleg acel fior sufletesc ce-l emana noua carte, aparuta prin grija si  iubirea acelei parti din carte, taina divina a cartii, Doamna Mariana Braescu Silvestri, la Editura “Carpathia”-Bucuresti,2009.

Defineam mai sus cartea aceasta o adevarata capodopera, asadar aveam de bunaseama un motiv pentru o asemenea afirmare. Numai ca acest motiv nu de la mine vine, eu doar il culeg din carte, din insasi fenomenala imaginatie prin care autorul isi concepe lucrarea. Asemenea unui arhitect de geniu, Artur isi aduna intai cele trebuitoare,  instrumentele dupa feluritele lor intrebuintari, trage cateva linii de schita, imagineaza un schelet al constructiei, culege din aceeasi proprie si imensa lume a amintirilor sale dragi ornamentele ce au sa infasoare si sa defineasca in final un vis, dar care practic deocamdata nu era  altceva decat un stadiu incepator, nesigur “ca se va intampla sa existe int-o zi”, se destainue autorul. Alegandu-si peisajul unei plaje la Marea Neagra, insasi peisajul fiind un viu izvor inspirator, Artur Silvestri devine invaluit de mister, melancolie, de iubirile amintirilor tineretii sale asemenea celor din Apocalypsis cum figuris, numai ca de aceasta data nu mai era singur, era insotit de adevarata iubire din tinerete, femeia viselor sale adolescente, sotia cea adevarata! Era acea parte din carte care ne spune limpede: “doar eu stiu, pentru ca am fost acolo impreuna, si impreuna am ramas si in aceasta carte, caci micile bijuterii zavoresc pentru vecie o taina: taina noastra”.(Perpetuum mobile, “Taina noastra”, Maria Braescu Silvestri, pag.7)  Se recunoaste faptul ca artele literare in momentul creatiunii lor ating in fiinta si creerul artistului hotarele muzicii. Artur Silvestri era creatorul al carui talent patrunzator, inflacarat si vizionar, receptiona din vuietul valurilor Marii, din picurii ploii, din ceatza orizontului maritim pe care il inchipuia a fi “un tarm care nu se gaseste pe nici o harta”, nu numai inspiratii literare, ci intregi note muzicale, adevarate piese soptite de pe portativul natural pe cel al imaginatiei sale, imbogatind astfel enorm idea sugestiva data cartii dorite. Si daca aceste “piese improvizate pentru violoncel si oboi”, sunt atasate acestor instrumente, cu siguranta ca prin tonul lor putin, zic eu, lugubru, dezvaluie o stare sufleteasca specifica in momentul in care Artur Silvestri se gasea in plin effort creator si de reculegere din universul vremilor adolescentei, al amintirilor sale pe care nu vrea sa le piarda! El argumenteaza cu timpul, pe care nu ar vrea sa-l lase sa sboare gol, fara o anume greutate, insemnatate, ceea ce de fapt a caracterizat si va caracteriza intotdeauna marele spirite creatoare si ale gandirii umane.

Asa cum era un indemn pentru  toti cei ce l-au cunoscut, Artur era un indemn pentru el insusi, recunoscand sincer si uimit de propria lui staruinta.. Referindu-se la  alcatuirea cartii Perpetuum mobile spune parca cu o anumita nota de marturisire: “Am scris-o in septembrie, acum, in cateva dupa-amieze insorite si senine, pe o plaja la Marea Neagra, acolo unde Europa priveste ganditoare catre Asia”.

Aceasta remarca te mai face parca sa crezi ca autorul insusi, el Artur cauta ganditor, visator, urmele lui Mircea Eliade cel ce cerceta candva religiile budiste ale Asiei. Artur era semnul geniului care incerca sa priveasca peste timpi, in trecut si in viitor, dar bine fixat in aria prezentului. Era in puterea maturitatii sale, momentan isi aduna visele tineretii sale, asa cum a fost ispitit si la scrierea cartii sale Apocalypsis cum figuris! Dar acum nu mai era singur, dupa cum ne spune limpede la capitolul Steaua Marilor: “Acum priveau impreuna marea, tacand. El imbatranise, ingandurat, incercanat. Ascultau atenti valurile venind si pierzandu-se in nisip; poate ceva se va deslusi in toate cele ce nu se intelegeau.  Cine esti tu?-il intreba ea in soapta. Eu nu sunt din aceasta lume – spuse el, simplu. Sunt doar un calator”.(Perpetuum mobile, Steaua Marilor, pag.148/149)

Energica fiindu-i ideea de sustinere in alcatuirea acestei carti de taina si iubire, scriitoarea Mariana Braescu Silvestri  se dezvaluie la un moment dat astfel: “Ca o scoica asi putea inchde povestea, perla pretioasa a inimii mele si as pazi-o pe tot restul vietii  si acolo ar ramane pe vecie”.

Dar iata, Perpetuum mobile, s-a implinit, s-a nascut ca o adevarata perla  al literaturii romane, si in primul rand al acesteea, o adevarata comoara al fiintei si sensibilitatii acesteea, comoara iesita din realitatea vietii si artei, din iubirea sincera ce a caracterizat adolescenta si apoi maturitatea lui Artur Silvestri si Marianei Braescu Silvestri. O carte reala cu personaje reale, si in final intreg ansamblul cuprins intr-o aureola al tainelor, iubirilor ivite la vremea adolescentei, a acelor taine ce ne tin in continua sfintire intreaga viata viitoare, pana la adanci batraneti, poate si dincolo de cunoscut!

Aceasta carte are sa faca inca valuri, valuri multe, naturale, precum valurile Pontului Euxin, unde cartea  a fost scrisa si  de unde autorul ascultand muzici orfeice, lega alcatuirile  acestei carti intr-o exceptionala  finalizare literara!

IOAN  MICLAU – AUSTRALIA