~Melania Cuc: „Tablete şotron“

Peste deşertul acesta ca o blană de mistreţ ajuns la maturitate, trec caravanele cu arsenalul de combatere a unui dăunător care nu există.

Latră în lanţ şi câinele şi societatea pensionată cu mult mai înainte de-a fi învăţat  că, osul cu şi fără măduvă, se roade până la capăt.

Din cuibul capitonat cu fulgi de omăt şi mătasă, frica legalizată cu acte în regulă ne vinde otravă. Urlă pădurea şi coarnele cerbului stau înfipte în grinda măcelarului…

Evul meu deştept şi patria lehuză tremură în ştreang cu  roşu-vânăt pe buze.

Nu am secunde destule în puşculiţa  ceasornicarului care-mi repetă de două mii de ani şi mai bine că… sunt numai angrenajul ce se opinteşte, care învaţă greu şi repede uită cum se execută solfegiul sfintelor messe.

Cânt fără ton pe toate clapele timpului personal şi pe jumătate din preţul pe care mi-l ofereau generoşi vagabonzii cei tineri.

 Azi, mărfarul cu miei şi memorie generală soseşte gata deşertat de containerele în care, caiii pur sânge gem şi habar n-au că le-au crescut aripi de libelulă.

Un târg intermediar, doar atât este scutecul pe care  trăpaşii bolesc şi ei, purecii îl înnegresc ca un tuş chinezesc.

Inorogul doarme sub aceeaşi plapumă cu moartea reală. Belălie este umbra sa costelivă în ora mică din nopatea, când eu continui să-ţi scriu răvaşe fără cap şi coadă.

Informaţia mea-i credibilă ca un scrib care a plecă în cer direct din casa tâmplarului din Nazaret. În urma Lui, mila umană roade în talpa casei cu rugăciuni repetate.

Asinii sunt traşi de  dârlogii printre convenienţe şi tranşeile dezafectate în urma unui singur tratat.

Pace! Strigă şeful de sat planetar  iar destinul animalului de corvoadă, pleacă din staulul cu acoperiş de ţigle din aur şi var.

In secundele acestea, dilatate de graviditate sigură, stau miliarde de ace cu gămălie.

Vârful întrebării nerostite este ascuţit şi el ca un turn de biserică în care  se roagă de sănătate şi văduvele şi fecioarele.

În vitralii stau numai femeile singure, cele cu obraz alb şi năframă trandafirie. Conform orei exacte, până şi harta cerului  se lasă pe jumătatea plină a potirului cu mir  limpede.

Din icoană în altă icoană, sfinţii îşi poartă mâinile peste piepţii cămăşii, închid ochii şi trag giulgiul…

În sicriul de cristal, vremea ta rage ca o leoaică bolnavă de dragoste.

Învăţ să vorbesc cât mai dulce în dimineaţa în care misionarii semneză pact de neagresivitate cu soarele.

Din buzunarul de la vesta bunicului, iese o şopârlă tânără şi  plină de ouă gata fertilizate în vitro.

Este un simulacru de pace până şi în buzunarul hăitaşului care face rondu-l prin bătrâna cetate.

Ca într-o epidemie se inflamează, creşte afacerea mea cu kerosen şi cu naftalină picurată pe coţka de zahăr aşezată de doctori sub limbă. Hărmălaia e generală.

Apocalipasa poate porni şi din farfuria cu supa de oase şi din numele unui om care a pierdut noţiunea zi-noapte!

Scriu gazetele doar de bine şi mă minte poştaşul ce-mi bate la uşă cu o ciozvârtă sângerândă din ceea ce a fost mai ieri bucurie…

Sun din cornul de vânătoare şi ogarii adulmecă urma sandalelor mele fără de talpă.

Voi merge de-a buşilea prin sârma ghimpată şi peste distanţele în care germinează secara şi linia frontului de gherilă. În metropolă s-au înmulţit malign grijile.

Dau pe dinafară drojdia în pâine şi poverile celor cu porii închişi  pe sub pielea subţire.

Respirăm artificial ca un cobai decapitat în gratiile cuştii de siguranţă… Ce va fi să fie?

Problema asta ar mai putea fi disecată pentru  supravieţuirea persoanelor cu nume de stea căzătoare. Dar, cine sunt eu să privesc cerul în ochi şi astrul cel mai prost plasat de pe orbită?

-Un rebel… Îmi şopteşti şi îmi arăţi pe hartă capul bunei speranţe, apoi acul busolei  ce se învârte ca o elice în carnea albă, de prepeliţă. În bucătăria lorzilor s-a semnat sentinţa…

Libertatea mea va fi despuiată de toate veşmintele inutile!… Urlă lupoaica şi cositoarea cea strălucitoare şi întruna flămândă merge înainte, mereu înainte…

Este inflaţie de sentimete pe metru cub de humus ce se vinde la bursa vieţii. Stau brokerii cu gura căscată şi celularul scuipă ştiri din ce în ce mai calde.

Ard degetele care numără banii pe tejgheaua unde măsluiam scopul misiunii din care nu se va mai întoarce acasă nici o poveste.

Bolnavă sunt şi nu cer intervenţie condiţionată. Mizez pe aspirină şi pe guturaiul de altădată, pe fractura gambei  care se alimentează din ploaia de noiembrie…

Câte maladii necuoscute încă bântuie în  stânga şi-n dreapta, dau din coate, îşi fac loc în lucrările  cu cod de bare şi unicitate.

Mă apasă pe inimă colierul de perle din  laţul căruia scapă doar papagalii tineri….

Prin labirintul cu tavanul coşcovit de desene rupestre, îşi face promenada o străină cu pălărie de fetru şi rochie înfloartă. Soarta.

Pot cotrobăii cât vreau prin lada cu gunoi biodegradabil şi în  coltucul  pâinii peste care stă întins ca un şal moale, persan, o colonie de pencillium imperial.

MELANIA CUC