~Cezarina Adamescu: „Căderea în ceruri. Azur încremenit“

MOTO:

„Încă n-a avut cum mă citi

nimeni cu iscusinţă. De fapt

mă despoi sub nasul vostru,

rup urme neomeneşti.”

DIMITRIE STELARU –

_____________

 

LUMINA TA-DEPĂRTATULE

 

Rămâi cu mine

Chiar şi când pleci

în diligenţa amurgului

ca o santinelă

păzind aerul

de briza Selenei.

Eu tac şi ascult pe verandă

melodiile ploii

şi fulgerul dragostei

îmi strălumină chipul

desenând pe obraji

sarabande.

Lumina ta – depărtatule –

se revarsă în trepte

pe care coboară şi sui

îngerii neînduplecaţi

ai tristeţii.

_______________

 

ÎMI SMULG ARIPA

 

Ca un îndrăgostit

mă cauţi, Doamne,

prin veri şi primăveri

şi toamne,

prin ierni cumplite

şi prin geruri

ca să mă faci

mireasă-n ceruri.

Eu te aştept în chip de zână

la ceasul când se-ngână clipa,

şi-n loc să zbor,

îmi smulg aripa

şi fug c-un saltimbanc

de mână…

 

_________________

 

TE AŞTEPT

 

Tu vii

cu mult înainte de a sosi

cu adevărat

într-un murmur de ploi

care mă strigă pe nume.

Iar eu te aştept

îmbrăcată în alb definitiv

ca pentru doliu,

văduvită de orice mireasmă

a paradisului,

zăvorât fără veste

în inimă,

peste care un înger

îşi scutură sandaua

de praful cosmic

al despărţirii…

________________

 

ANONIMĂ CA FLUVIUL

 

Mă aţin duhuri ocrotitoare

biciuindu-mă cu degetele

îmbrăcate în suspiciune.

Eu trec anonimă ca fluviul

cu spini la frunte şi mâini

îmbrăcată-n ferigi,

cu flori de leandru în plete,

să oficiez fără gesturi

şi fără cuvinte

euritmia tăcerii misterice…

________________

 

 

FIUL MEU, VERSUL

 

De la o vreme

nu mă îndură parcă

nici mersul

şi-mi frânge puterea

şi mă sleieşte de dragoste,

fiul meu, versul.

Colindă stinghere

la case durabile

oasele mele, durute,

friabile.

Până şi umbra mi se prefiră

într-o vertebră

de alomiră…

 

________________

 

SFÂNT

 

Ce mireasmă

de agheazmă

laşi

pe urmele de paşi!

 

________________

MEDITEZ CU INIMA

 

Întemniţată-n Cuvânt

meditez cu inima

la darul desăvârşit

de a iubi cu adâncă iubire

dragostea însăşi…

 

________________

 

LUMINĂ PASCALĂ

 

Supusă memoriei

presar busuioc

în cristelniţă

şi vă scriu în genunchi

la flacăra ochilor

de unde-n duminica sfântă

se aprinde subit

lumina pascală…

 

________________

 

CRUG

 

Îngerii pământului

duc crucea cuvântului.

Lacrima prunciei

crucea poeziei…

 

________________

EURITMII

 

Neguţătorul de umbre

încearcă în dinţi

razele lunii fierbinţi.

Veghează ca lacrima

să nu fie prefăcută

într-o cucută,

bruma să cadă drept,

nu pieziş pe o tavă,

iar atunci când se restaurează

un fulg de zăpadă,

stă de pază

să nu se provoace ambuscadă

şi murgii despletiţi

în  dansuri hieratice

să nu mai dispară subit

în Câmpiile Atice.

Cu instrumente din alte ere

măsoară euritmia sângelui

în artere.

El îţi arată în toate felurile

cum se ruinează crenelurile

în toată cetatea

şi cum să înduri singurătatea

picurând mir din clondir

peste trupul cuvintelor,

în biserica sfintelor moaşte

unde zilnic se naşte

din lujeri de crini

fiul acestei

blânde lumini…

 

 

________________

AMINTIRI

 

Cenuşa din urna Cuvântului

ia formă de curcubeu

când se împrăştie peste ape.

Rămâne apa lustrală

în care poţi să-ţi purifici

gândurile surori

care fac dragoste între ele

şi cenotaful în care-ţi îngropi

rămăşiţele versurilor,

câteva bucăţele de scoici

şi pene cu ochi de păun

din copilăria căzută-n praf

precum păpuşa de câlţi

de care nu te despărţeai

nici în febra care te cuprindea

atunci când priveai

altissima lună

şi stelele serenissime…

 

________________

 

HOMO HUMANUS

 

 

În ochi port

făclii de cuvinte înmiresmate,

din care într-o zi

voi alcătui un trunchi viguros

de virtuţi capitale

ramificat îndestul

pentru a cuprinde

în braţele sale

universul întreg

într-o  superbă şi  inegalabilă

iubire fraternă.

________________

 

 

ÎN TIMP CE IUBIREA

 

 

Cu cerneală străvezie

însuşi sângele mă scrie.

Carnea îmi şterge sudoarea

cu pielea ei învelită în cerge.

*****

Ochiu-mi predă pe veresie

lecţii de miopie.

O movilă de zdrenţe

Imi acordă audienţe.

*****

Îmi cântă menuete şi samba

o  violă da gamba.

Oglinzi de murano

mă reflectă în mii de  nuanţe

în timp ce iubirea

mă ajunge din urmă

ca o rafală de gloanţe…

 

 

________________

 

 

 

DOAR TU ŞI DIMITRIE STELARU

 

 

Sub felinarele toamnei

simţeam că aerul doare.

Îi întindeam infinitului

capcane de căprioare.

Tu voiai să-ţi ridici

cu banii în rate

o mică statuie-n cetate

şi-mi cereai împrumut

un sărut neînceput.

*****

Ţi-l dăruiam pe Milu-Umilu

să-ţi vindece copilăria.

Ne iubeam printre lacrimi

cu Poezia.

*****

Doar tu şi Orfanul Dimitrie

mă mai strigaţi dimineaţa

Maria-Maria.

________________

 

 

 

REMEMBER

 

 

Acolo şezum plângând

pe un trunchi de salcie moartă

lângă ielele septentrionale

răsucite pe aer.

*****

Era un septembrie galben

de treisprezece carate

şi fluviul – martor discret

ne lingea gleznele-n silă.

*****

Fiecare iubea pe altcineva

dar nu bănuia nimeni.

Caii de praf ai copilăriei

striveau sub copite cuvintele,

disperate că nu pot împiedica

implacabila despărţire.

*****

Noi făceam  nesfârşite exerciţii

de dicţie cu verbul a fi

neştiind că unul din noi

se va îmbolnăvi incurabil

de sinele celuilalt.

________________

DEVENIRE

 

 

Mă înspăimântă

spectrul unui exil fortuit

în sinea altcuiva

străină de sinele propriu,

tatuat de ispitele donquijoteşti

ale nostalgiei.

*****

Aşa mă înrolez benevol

în cruciada împotriva

înstrăinării umane

cu arsenale subtile şi eficace

care ar putea dezarma

scena lumii :

Sfântul Rozariu

şi palmele îmbrăţişate

într-o rugă continuă…

 

________________

 

AZUR ÎNCREMENIT

 

 

Între falange de visare

flăcări subţiri şi crude

asmut zăvozii orbi

ai aerului serii.

Nisipuri vii, înzăpezite,

sunt vălătucii clipei

şi praf stârnit

de aprige copite.

*****

Iubirea mea

-azur încremenit-

într-un elan sublim

tăiat de cercul lunii.

________________

STAMPĂ

 

Inima mea –

agavă sărată

scanată pe calc

în oglindă…

 

CEZARINA ADAMESCU

RĂPCIUNE, 2010