~Const. Miu: „„Selecţia naturală în cultură“

Ne-am fi aşteptat ca numărul pe septembrie al revistei gălăţene, Dunărea de Jos, să arate ca unul festiv, mai cu seamă că pe prima copertă se menţionează: CENTENAR 100… În afară de reproducerea „articolului program”, semnat de C. Z. Buzdugan – Descentralizare! – (care apărea în numărul inaugural, din 7 septembrie 1908) şi de consideraţiile făcute de dl C. Frosin în legătură cu semnificaţia centenarului (din care am reţinut: „…centenarul nu semnifică, în cazul revistei noastre, vârsta acesteia, ci rădăcinile de la care se revendică nobila-i origine şi strălucitu-i blazon…” – p. 7), nu am găsit nimic!

Cu atâţia redactori şi colaboratori permanenţi (menţionaţi pe coperta a doua), care contribuie (credem) la realizarea formatului actual al revistei, directorul general şi redactorul şef puteau stabili o temă de cercetare, spre a releva tradiţia culturală a acestei publicaţii. Este alegerea „şefilor”, nu ne amestecăm în „bucătăria” altora, dar un asemenea eveniment apare în numărul 79 (serie nouă) reflectat neprofesionist! Mai mult chiar, revista rămâne fidelă structurării materialelor publicate şi subsumate (nu totdeauna) unei tematici generale, anunţate anterior.

Dacă tot se continuă publicarea până şi în acest număr considerat festiv (la rubrica ok…) a „indicaţiilor preţioase” ale unui oarecare Petre Flueraş despre Poezia modernă sau sentimentul ca argument (ajunse la partea a V-a), fără a avea vreo legătură cu aşa-zisa tematică, s-ar fi cuvenit măcar a fi publicată pe câte o pagină a unei selecţii de creaţii literare (poezie şi proză scurtă) din perioada de pionierat a revistei, ca şi din cea actuală, mai ales că „esteticianul” care semnează la pagina 11 se chinuie de cinci numere de revistă să traseze direcţia în poezia actuală.

Merită felicitată redacţia revistei Dunărea de Jos pentru mărinimia de care dă dovadă, publicând sârguincios în cinci numere la rând inepţiile unui individ cu pretenţii de îndrumător literar, în timp ce altor colaboratori nu publică integral materialul trimis, fără a se preciza dacă va continua sau nu în viitor. În numărul 79 al revistei sus amintite, cel ce se crede MAFALDA în cultură/ literatură continuă peroraţiile, decretând: „Adevăratele motive pentru care oamenii citesc sunt esenţialmente vulgare (…) Vrem să ne regăsim în poezii, iar elementele sexuale ne pot ajuta să o facem.” De astă dată, autorul inepţiilor se situează în tabăra cititorilor şi, în numele lor (de parcă s-ar fi pus de acord!), pretinde că ştie ce aşteaptă aceştia de la creatorii de poezie. Oare chiar toţi cititorii au motive esenţialmente vulgare de a consuma poezie? Se vorbeşte despre „elemente sexuale” care pot ajuta cititorii să se regăsească în poezii, ca şi cum ar fi vorba de ingrediente afrodiziace!  Aşa ceva e specific numai unor impotenţi intelectuali, cum se dovedeşte a fi acest paranoia, Petre Flueraş! Etichetările referitoare la cititori continuă (după ce în mod indirect i-a făcut vulgari): „Generaţia care trebuie să rezoneze la poemele actuale este generaţia care mănâncă junk-food şi citeşte pentru a se distra între două partide de sex şi o bere.” Trecem peste tautologia jenantă, despre care habar nu are că a folosit-o dezinvolt ( „ Generaţia care trebuie să rezoneze (…) este generaţia care mănâncă…” – s. n.) şi sesizăm că, fără să vrea, autorul recunoaşte că cititul, în comparaţie cu „două partide de sex” [cacofonie impardonabilă!] este o distracţie. Pe obsedatul acesta sexual îl ia gura pe dinainte, când mărturiseşte simptomatic că fără lectură „între două partide de sex şi o bere” [de ce oare una şi nu mai multe?] cititorul s-ar plictisi.

„Preţiosul estetician” oare nu-şi dă seama că se contrazice şi nu e consecvent când face referiri la poezia actuală? Iată un exemplu: „Pentru a deveni actuală, poezia trebuie să abordeze simboluri ale actualităţii (…) Nu contează dacă realitatea nu este aşa, cititorul modern de poezie nu vrea o radiografie fidelă a lumii în care trăieşte (…) Poetul modern (…) pentru a deveni actual, el trebuie (să înceapă să scrie despre cea ce se întâmplă în jurul lui” Trecem peste nonsensul exprimării din finalul fragmentului citat – de parcă poetul modern poate fi şi inactual, noroc cu bietul fluierător  că-i arată el cum să fie – şi ne întrebăm: oare nu e datoria consilierilor editoriali (pe coperta a doua a revistei am numărat 5  – ditamai pomelnicul!) de a atenţiona redactorul şef că dă gir unor materiale care frizează ridicolul, pentru ca, la rândul său, acesta, din respect pentru cititori, să ceară colaboratorului respectiv să revadă materialul, dacă acesta este, desigur, interesant şi merită publicat? Sau redactorul şef habar nu are ce se publică în revistă şi e un simplu executant şi dă ok-ul, pe nevăzute, la ceea ce-i dictează BOSS-ul?!

Într-un singur loc are dreptate numitul Petre Flueraş: „Selecţia naturală funcţionează şi în poezie”. Asta o face cititorul, fără „indicaţiile preţioase” ale acestui răsfăţat al redacţiei de la Dunărea de Jos. Acelaşi lucru se poate spune că e valabil/ funcţionează şi în cazul revistelor literare. Atâta timp cât reviste ca Dunărea de Jos vor continua să publice tâmpeniile unora ca acest F. P., ele  nu vor mai fi luate în seamă de cititorii de bună credinţă şi curând nu vor mai avea maşină la scară, iar sărmanii redactori şi consilieri editoriali vor fi nevoiţi să reînveţe să meargă per pedes, după ce s-au târât, făcând plecăciuni celui/ celor care îi făceau să creadă că sunt cineva.

CONST. MIU