~Henrieta Anişoara Şerban: „Coaxialismul de Sorin Cerin“

Sorin Cerin, Coaxialismul. Coaxiologie, numerologie, neoontologie si neognoseologie, Bucuresti, Editura Paco, 2007, 309 p. Aceasta carte reprezinta o contributie temerara la filosofia contemporana. Nefiind o simpla sinteza, lucrarea aduce o viziune originala despre adevar si iluzie, despre absolut si viata. „Ce suntem noi în afara de un vis nebun al unui înger complexat de Sine pierdut undeva în ierarhia numerologiei?” (p.5), se întreaba autorul declansând un captivant periplu filosofic, cu deschidere spre o filosofie a constiintei, contextualism si filosofia mintii, precum si catre critica reprezentationalismului si postmodernism. Lucrarea este structurata în unsprezece capitole. Capitolele pot fi interpretate în triade. Primele trei ar fi o introducere în aria tematica a coaxiologiei. Astfel, primul capitol trateaza „Scopul, Ierarhia, nasterea numerologiei si a Factorului Primordial UNU”, cel de-al doilea „Instinctul, Matricea, Ordinea si Dezordinea, Dogma”, al treilea „Starea de fapt, Cunoasterea Deschisa si Cunoasterea închisa, Coaxialismul si Coaxiologia”. Urmatoarea triada ar fi constituita din interpretarea a trei aspecte ale exemplaritatii umane, prin capitolele „Amprenta si Amprenta Karmica, Genialitatea”, „Iubirea sau Constiinta individuala a Omului” si „Constientizarea sau Cunoasterea în Coaxiologie”. Ultima triada, sa zicem, de factura semantica si hermeneutica, se preocupa de „Reflectii asupra filosofiei, Strainul din Om, Dimensiunea Vietii”, „Coaxiologia semantica” si „Adevarul semantic, Cunoasterea Semantica, Oglinda Semantica si Motivul Creatiei”. Capitolul al zecelea, „Ontologia Semantica, Neoontologia Semantica, Semantica Coaxiologica, Structuralizarea Semantica a Matricei Noastre”, valorifica ideile din arhitectonica filosofica precedenta. În fine, ultimul capitol ofera modelari matematice ale ideilor si conceptelor expuse în lucrare, precum si pentru relatiile dintre acestea. Într-o descendenta ideatica schopenhauriana, nietzscheana si wittgensteiniana, autorul enunta principiile a ceea ce el numeste „coaxialism”: 1. Unica filosofie adevarata este aceea care accepta ca Omul nu cunoaste Adevarul, deci implicit, nici filosofia; 2. Omul nu va cunoaste niciodata Adevarul Absolut si nici Cunoasterea Absoluta, întrucât întreaga lui existenta este axata pe Iluzia Vietii; 3. Orice sistem filosofic sau filosof care va pretinde ca spune Adevarul este un mincinos; 4. Coaxialismul este prin excelenta filosofia care NU pretinde ca spune Adevarul, dar care accepta aplicatii care sustin raportarea Iluziei Vietii la Adevar; 5. Esenta Adevarului consta în reflectarea acestuia la Elementele aparute înaintea sa, cum sunt cele ale Cunoasterii Deschise provenite din Starea de Fapt; 6. Coaxialismul accepta operarea cu opusii opusilor Existentei, cu sau fara a fi necesara raportarea la aceasta, determinând coaxiologia; 7. Fiecare Opus are la Infinit un alt Opus identic cu el; 8. Cu cât un Opus este mai departat, adica între el si elementul opozabil sunt intercalati un numar mai mare de opusi, cu atât similitudinile dintre acestia vor fi mai pronuntate, iar cu cât numarul opusilor intercalati între cele doua Elemente va fi mai mic, cu atât contrastele dintre acestia vor fi mai pronuntate; 9. Cum putem vorbi de Universe fara substrat în Existenta, putem vorbi de Cunoastere fara substrat în esenta, deci fara subiect; 10. Factorul va fi întotdeauna opusul infinitatii fata de care se va raporta ca finit, la fel cum Cunoasterea se raporteaza la necunoastere si Viata la Moarte.În acceptiune Coaxiala, Factorul va echivala cu Dumnezeu, Unicul Creator, dar si Întâmplator fata de lumile sale; 11. În lumile fiecarui Factor Creator si Unic Întâmplator se vor reflecta toti ceilalti Factori Creatori si Unic Întâmplatori, sub forma de numere, de la UNU, care este Factorul Primordial, pâna la un Infinit minus UNU de Factori Creatori si Unic Întâmplatori. (p.5-7) Desigur cineva s-ar putea întreba cum se sustine aceasta cuantica unitara? Dar a ridica la modul serios aceasta întrebare ar însemna sa nu întelegem ca aici este vorba despre niste modelari sugestive si nu despre surprinderea Adevarului Metafizic (ceea ce ar contrazice tocmai principiile coaxiologiei). Abundenta de majuscule si evidentieri din text vorbesc foarte probabil despre experienta americana a autorului, în acelasi timp evidentiind, cu o anumita ironie, setea pentru absolut, pentru perfectiune, pentru adevar si pentru idea pura a filosofiilor dintotdeauna. Astfel prin citatul urmator, putem în acelasi timp exemplifica observatia mentionata si putem clarifica o idee-columna a lucrarii în discutie: „Coaxiologia este filosofia ce poate determina mai în profunzime importanta Factorului (…) – care este si un numar, printre alte aspecte, n.m. – produs de Esenta unui Element al Starii de Fapt Matriceale, de Instinct. (…) Factorul va fi demiurgul care prin propria sa capacitate de constientizare va încadra în sine noi si noi Elemente ale Cunoasterii Închise evaluând, fara sa le cunoasca în amanunt, si Elementele Cunoasterii Deschise. (…) Omul este un astfel de Factor cu toate ca se afla la o scara ierarhica mult mai neînsemnata decât Marii Creatori”. (p.51-2) Autorul ne explica modul coaxial (în cele din urma, structuralist) de a privi lumea, ca amestec paradoxal de bine si rau, de divin si demonic, de uman si rational, ce da nastere Iluziei Vietii si este sustinut, printr-un feed-back, tocmai de aceasta Iluzie a Vietii. (p.53 sqq) „Nu stii ca numai în lacurile cu noroi în fund cresc nuferi?”, întreba, deja într-un mod „coaxial”, Lucian Blaga. Poezia filosofica eminesciana a iluziei vietii, ca un exemplu, în „Floare albastra” (un motiv romantic, dar si coaxial, care apare si în literatura germana la Novalis si la Leopardi), vorbeste despre mariajul paradoxal al infinitului cu dorintele, despre mariajul paradoxal dintre cunoasterea filosofica, care tinde spre absolut si cunoasterea terestra prin intermediul dragostei, tulburând inima omului, ca factor creator stimulat de iubire. Ca si în literatura sa, Sorin Cerin îmbina valorificarea filosofiei universale cu cea a marilor reusite filosofice românesti. Spre ilustrare, cititorul poate sa întrevada strabatând paginile cartii atât amprente din filosofia lui Schopenhauer – sa ne amintim de faptul ca omul ca subiect stiutor se cunoste pe sine ca subiect înzestrat cu vointa si nu poate deveni subiect pur al cunoasterii fara ca vointa sa dispara, pentru a elimina raportarea la ceea ce am putea dori în privinta sa, deoarece reprezentarea este marcata de dorinta, asa cum reiese din lucrarea sa Lumea ca vointa si reprezentare –, a lui Nietzsche – vezi spre exemplu ideea „Lumea aparenta este singura adevarata; lumea ‘reala’ este pur si simplu o minciuna”, din Amurgul idolilor, cap. 3, aforismul 2 – a lui Wittgenstein II – filosofia reprezinta (re)organizarea a ceea ce stim dintotdeauna, iar limbajul este o „activitate”, un „joc” în cadrul unor „forme de viata”, o suma de fenomene diferite, poate înrudite unele cu altele, dar în feluri foarte diferite. Cât despre „adevar” îi putem asocia urmatorul citat sugestiv din Philosophical Investigations, Oxford, 1953, 9, § 68: „taria firului nu sta în faptul ca o fibra merge de la un cap la altul, ci din suprapunerea a mai multe fibre”. În acelasi timp, ideea de factor creator care se „lupta” cu lumea prin efortul de a smulge adevaruri impartiale si din start paradoxale are ecouri puternice din filosofia misterului asa cum apare în opera lui Lucian Blaga. Comparatia cu Blaga nu se opreste aici, putându-se identifica magistrale de investigatie în directia cunoasterii luciferice-paradisiace si a cunoasterii închise-deschise, a matricei, a factorului creator etc. Lucrarea se remarca si prin valentele literare, printr-un limbaj filosofic cu o amprenta puternic personalizata si literara, nota distinctiva a unui debut filosofic interesant.

HENRIETA ANISOARA SERBAN