LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~Ion Marin Almăjan: „Struga , locul unde poezia a fost regină“

O invitaţie la „Serile de poezie de la Struga”, localitate aşezată pe malul Lacului  Ohrid, din Macedonia, era  un mare privilegiu. Şi aceasta întrucât în timpul acela , 1970-1984, manifestarea de la Struga era recunoscută ca un regal al poeziei europene şi mondiale, unde au fost încoronaţi cu râvnitul Premiu internaţional de poezie „Coroana de aur” poeţi importanţi ai lumii , precum Pablo Neruda, Eugenio Montale, Seamus  Heaney, Nichita Stănescu şi alţii.   Am avut privilegiul să  fiu invitat  la Soirees poetiques de Struga  mai întâi în 1980, de către prozatorul Boris Vişinski, director al Editurii Makedonska Kniga, care mi-a publicat în limba macedonă ( în traducerea poetului Ivo Muncean) romanul „Tornada” iar mai apoi în 1983 când am  trăit graţioase şi unice clipe alături de Nichita Stănescu.

Nu voi insista asupra dificultăţii cu care regimul comunist  elibera paşapoarte pentru intelectuali, în special, acceptând ca aceştia să treacă graniţele ţării, chiar şi în Iugoslavia, considerată periculoasă nu numai pentru singularitatea poziţiei sale între celelalte ţări socialiste, pe timpul lui Tito, dar şi fiindcă din Iugoslavia se putea fugi mai uşor spre Italia, spre lumea liberă. În calitatea mea de director al Editurii „Facla” din Timişoara   aprobările pentru participarea mea la Struga au fost ceva mai lesnicioase. Am luat trenul din Gara de Nord , dis-de dimineaţă, plin de emoţii, întrucât era prima mea ieşire, singur, într-o ţară  cu statutul Iugoslaviei.  Vişinski îmi trimisese invitaţia dar nu se gândise şi la mijloacele de transport. Am avut inspiraţia să mă prezint în Belgrad, la Uniunea Scriitorilor din Iugoslavia, unde speram că-l voi găsi pe poetul Adam Puslojici, secretarul acesteia şi prietenul românilor,  căruia i-am explicat situaţia. Adam mi-a făcut rost de bilet  de avion şi m-a alăturat unei delegaţii cu destinaţia festivalului. Am fost cazaţi la Hotelul „Drim”, unul din frumoasele hoteluri de pe malul Lacului Ohrid. În câteva ore, la  Struga au venit 90 de scriitori, în special poeţi, din : Argentina, Australia, Austria, Bangladeş, Belgia, fosta Republica Democrată a Germaniei,Brazilia, China,Cipru, Danemarca, R.F.G, Spania, Finlanda, Franţa,( reputatul poet Eugen Guilevic), Grecia. Guineea, Ungaria, India, Irac, Italia, Japonia, Iordan, Maroc, Norvegia, Polonia, Romania, Suedia, Tunisia, Turcia, Cehoslovacia. U.R.S.S.,Venezuela şi Zambia. Başca cei  o sută şi ceva de scriitori din  Slovenia, Serbia,Croaţia, Muntenegru, Voivodina, Kosovo şi Macedonia.

Caruselul manifestărilor a început în 21 august după amiază şi a cuprins pe parcursul celor şase zile, recitaluri poetice, conferinţe, simpozioane, cum a fost şi cel intitulat: „Ce poate face poezia?” într-un timp în care se mai credea cu naivitate în puterea frumosului , a creaţiei, de a influenţa mersul lumii, seri ale poeziei indiene,ungare, slovene etc. În 1980 Premiul” Coroana de aur” a fost acordat poetului vest-german Hans Magnus Enzensberger în copleşitorul spaţiul al Catedralei Sfânta Sofia din Ohrid, monument al culturii şi spiritualităţii macedonene. În 1982, premiul  a fost decernat lui Nichita Stănescu, iar un an mai târziu dacă nu mă înşel, poetului indian Amal Ghos. Ultima serată de poezie de la Struga s-a desfăşurat pe podul de peste râul „Drim cel negru”, în asistenţa a mii de localnici. Festivalul s-a încheiat cu o serată de amploare ţinută la Skoplje.

Într-un din zile am fost să zic aşa acostat de un recepţioner . Mi-a făcut un semn tainic să mă apropii şi mi-a cerut într-o limbă care semăna cu româna, repede m-am dumirit că  recepţionareul vorbea în armâneşte,  să accept o întâlnire a doua zi la o cafenea. Am fost de acord cu destulă rezervă. La fel ca şi la noi, Securitatea  iugoslavă  era prezentă peste tot. Nu mai ţin minte numele recepţionerului, dar îmi amintesc durerea şi revolta cu care mi-a vorbit despre situaţia aromânilor din satele  din munţi. Copiii  învăţau limba prin viu grai, de la părinţi, întrucât nu existau şcoli în limba lor, nu aveau cărţi, dicţionare . I-am promis că voi publica un asemenea dicţionar româno-aromân şi dacă pot o gramatică. Ajuns în Timişoara am luat legătura cu reputatul lingvist Ion Coteanu care a acceptat să întocmească dicţionarul. Cu multe dificultăţi, cu bătălii, acesta a apărut până la urmă. Întrucât eu fusesem înlăturat de la editură, sper că au cei ce conduceau organizaţia aromânilor din România au avut grijă ca aceste dicţionare să ajungă la  cei ce aveau atâta nevoie de el.

Aş mai spune că sejurul meu la Struga a fost , în 1983, binecuvântat de prietenia caldă a lui Nichita Stănescu, poetul adulat în fosta Iugoslavie.( Apropo de Nichita , Primăria din Mangalia are un site despre Struga  unde enumeră şi câţiva poeţi laureaţi. Despre Nichita nici o vorbă! Se spune că nimeni nu-i profet în satul lui. În România  nici atâta) Nichita era însoţit de soţia sa Dora care se străduia să-l protejeze de propria-i nechibzuinţă, de ispita paharului. Şi atunci Nichita se ruga de mine, probabil şi de alţii, ca să comand la bar două coniacuri,în loc de unul, încercând în felul acesta s-o ducă în eroare pe Dora. De Nichita m-am despărţit la hotelul „Slavia” din Belgrad.  Am scris despre această despărţite. Nichita m-a îmbrăţişat şi mi-a spus: „Ioane, să mă cauţi în Bucureşti. Dacă nu mă găseşti, să ştii că am plecat în veşnicie”.N-am apucat să-l mai caut în Bucureşti. Peste câteva luni plecase în veşnicie. De la participarea mea la Struga au trecut iată peste trei decenii. Multe lucruri le-am uitat, dar nu am uitat că la Struga l-am cunoscut şi s-a înfiripat prietenia mea cu poetul sicilian Rolando Certa cu care am reuşit să publicăm în Italia o antologie a poeziei române contemporane, şi să facilităm participarea la Festivalul internaţional de poezie de la Mazara del Vallo a unora dintre poeţii importanţi ai RomânieiȘ Ioan Alexandru, Ana Blaandiana, Alexandru Căprariu, Alexandru Andrițoiu, Eugen Dorcescu și alții. Secolul XXI a ucis multe din aceste minunăţii, serbări ale spiritului şi creaţiei. Trecerea noastră, a foştilor socialişti –comunişti, în societatea de consum ,capitalistă, ne-a lecuit de poezie. Poezia însăşi a fost trimisă la marginea lumii. O mai vizitează câţiva fantaşti, ca să nu zic altfel.

2 august 2010

ION MARIN ALMĂJAN

 

 

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: