LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

O CARTE MARE :”In apararea lui Mircea Eliade ” de Fr. I. Dworschak

Pe autorul acestei cărţi, Francisc Ion Dworschak îl consider ca pe una din remarcabilele persoane pe care le cunosc. Mi-a atras prima dată atenţia când am citit articolul său în Vatra (februarie – martie 2001 şi inclus în acest volum) şi pe urmă l-am găsit menţionat în mai multe locuri în jurnalul “Trecut-au anii…” al lui Virgil Ierunca (fuseseră colegi de liceu). l-am obţinut adresa şi am început să corespondăm în vara anului 2001. Deşi nu ne-am întâlnit personal, mă mândresc să-l consider un apropiat şi stimat prieten. L-am întrebat dacă era înrudit cu Antonin Dvorak, compozitorul ceh, dar el nu a putut confirma această obârşie. Tatăl lui fusese un medic militar în armata de ocupaţie austriacă în timpul primului război mondial. S-a îndrăgostit de o fata româncă de pe valea Oltului şi după război s-a reîntors şi s-au căsătorit. Francisc s-a născut în 1922 la Râmnicu Vâlcea unde şi-a făcut liceul, pe urmă a început studiile medicale la Universitatea din Cluj, pe atunci refugiată la Sibiu, Ie-a continuat la Viena unde a obţinut diploma de medic în 1948. Doi ani mai târziu a imigrat în Canada, unde s-a dedicat profesiunii şi familiei sale. A ieşit la pensie în 1997 fără a fi publicat de fapt nimic afară de câteva contribuţii la medicină (aşa cum ne-a informat el). La vârsta de 78 de ani (în 2000) se lansează în ceea ce a devenit o “nouă carieră” – publicând articole în apărarea reputaţiei lui Mircea Eliade şi împotriva unor crunte asalturi ale unei armate de agresori semi-organizaţi.

Hotărârea lui de a scrie, aşa cum s-a exprimat într-o scrisoare primită de la el, se datoreşte frustraţiei văzând această campanie împotriva lui Eliade condusă într-un fel aşa de nedemn şi provocator. Rezultatele acestor eforturi sale sunt conţinute în această lucrare, şi datorită sprijinului lui Gabriel Stănescu şi al Editurii Criterion Publishing.
Francisc Dworschak se împotrivise publicării acestor articole în formatul unei cărţi pe care nu o socotea că ar fi suficient de “academică”. El nu trebuie să se scuze de a nu fi un “academician”. Ce mă impresionează pe mine – un profesionist – este profunzimea erudiţiei şi familiarizarea sa cu polemicile recente anti-eliadiene. >>Mac Linscott Ricketts : ” Cuvant inainte”la volumul aparut in ed. Criterion Publishing >>>>>

Anunțuri

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu

RECURS – Theodor Codreanu : “Protocronismul “

Teoria protocronistă a lui Edgar Papu a apărut pe fondul conştiinţei sfâşiate româneşti, pe fundalul dedublării fiinţei româneşti între propria arheitate şi construcţia mutantă a sistemului comunist. Toate judecăţile care s-au emis împotriva protocronismului au mutat accentul de pe arheu pe mutant, adică de pe naţionalismul organic pe naţionalismul-kitsch construit de aşa-numitul patriotism socialist şi de megalomania lui Nicolae Ceauşescu. Reducţia naţionalismului organic la naţionalismul-kitsch are intenţionalitatea făţişă de a nimici însăşi ideea de naţionalism, adică o misiune ideologică imposibilă, străină oricărei fiinţări civilizaţionale. Problema-cheie, aşadar, e de a dovedi dacă protocronismul e un simplu produs al ideii de naţiune socialistă. Dacă e aşa, atunci combaterea conceptului este întru-totul legitimă şi orice discuţie devine caducă. Numai că rămâne un semn de întrebare: adversarii protocronismului nu au luat apărarea naţionalismului organic, ci au pus eşecul „adevăratului comunism” pe seama „naţional-comunismului”! Această teză a fost dezvoltată mai întâi în rândul stângii neotroţkiste din America şi din Franţa, de unde a fost importată, apoi, în România, ca armă ideologică a disidenţei moştenitoare a doctrinei revoluţiei mondiale. >>>>

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu

ATITUDINI – ”Detractorii lui Eminescu”, un eseu de Adrian Dinu Rachieru

“M-a ingrozit faptul ca romanul si nu strainul a ajuns sa ridice mana asupra a tot ce aveam mai sfant“

(GRIGORE VIERU)

Pe la inceputul anilor ‘80, intr-o discutie cu Eugen Simion, Noica reprosa generatiei pe care o reprezinta, acolo, la Paltinis, criticul ploiesteanm ca n-a dat un detractor al lui I.I.Caragiale.Filosoful era iritat de acceptarea zeflemiei, intelegand caragialismul, pe urmele lui Petre Pandora, ca o “fronda iresponsabila”. Ce se intampla, oare, azi cand societatea noastra se caragializeaza vazand cu ochii? De ce iubindu-l pe Eminescu (observa, candva, un critic) il urmam pe Caragiale? Dar il mai iubim pe Eminescu? Pun toate aceste intrebari deoarece fermentatia posrevolutionara a reinviat polemici, demult defuncte, ignorand castigurile exegetice si manevrand etichete “scutite”, s-ar parea, de oboseala demonstratiei. Iata, surprinzator si umilitor, neodihnitul spirit criticist se angajeaza in demolarea lui Eminescu. Sa ne intelegem: nu e vorba de a vida spatiul exegetic eminescian de o discutie critica (intotdeauna necesara); respingem, si noi, uniformitatea de reactii si credem, la tandu-ne, ca idolatria nu face casa buna cu spiritul critic. Nu de sactificare si imobilism e vorba. dar a explica valul violentelor si pofta macularii (atatia scriitori mari fiind tinta agresiunii joase) prin “inhibitia indelungata” si calusul dictatorial inseamna, iarasi, o>>>>>>

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu

REACTII SI ATITUDINI – Dimitrie Grama: „Lasă neică, ştim noi“

O precizare privind un articol din ” Viata Literara “

Scriitor poate “mai diferit “- da , dar “important” pentru romani nu cred ca voi fi vreodata , deoarece sunt roman. Daca Coelho ar fi scris ceeace eu am scris, era acceptabil si onorabil sa fie tradus in romana, dar daca ai neobrazarea sa scrii direct in limba romana, de la distanta , ceva deosebit si de clasa, atunci, lasa neica, stim noi, avem noi, etc, etc. Plesu, Liiceanu, Patapievici si alti “vizionari”, care de la mincatul de rahat au trecut la plagiatura si non-sens filozofic , sunt pe treapta cea mai ridicata a culturii romane actuale, pentru ca suntem ocupati de o clasa noua de qvasi-intelectuali care inca mai sunt suportati de o intelectualitate in deruta ; o intelectualitate care inca mai bijbaie pe un drum pe care, in fond, l-ar putea strabate acum, cu fruntea sus, libera si nesilita in lanturi. Dar imi dau seama ca majoritatea sunt inca dependenti de buna-vointa a celor la putere. >>>>

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu

ANTOLOGIA DE PROZA – Mariana Brăescu: “Raiul pierdut”

Eu am trăit în rai. Era cald, parfumat, umed. Oamenii mari îi spuneau „seră”, dar eu ştiam: era raiul. Auzisem puţin despre rai. Mult mai multe aflasem despre iad. Cînd spun, chiar şi acum, acest cuvînt înfricoşător, iadul, în faţa mea apare ograda noastră de atunci, galbenă şi coaptă, în august, pămînt de deal, humă uscată, crăpată. Deasupra unei cărţi stau toţi aplecaţi şi printre capetele lor, unite ca petalele într-o corolă, am apucat să zăresc imaginea înfricoşătoare: un biet om dezbrăcat, fără apărare într-un cazan cuprins de vîlvătăi uriaşe. O vietate îngrozitoare aşadar, un alt om, rău, cu coarne şi coadă, îi scotea nefericitului maţele cu furca şi isprava asta îl înveselea grozav.
Toţi priveau într-o tăcere liniştită, nimeni nu se scandaliza, nici chiar mama, pentru care zgîrietura unui pui, la aripă, era o durere. Nici chiar ea, numai eu n-am putut să nu strig:
– De ce?!
– Dracii. Aşa păţesc toţi cei care merg în iad.
– În iad?! Şi
>>>>>>> Mariana Brăescu

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu

Un mare scriitor român, ignorat şi duşmănit:Marian Popa

Uitat din rea-vointa si urmarit cu o incredibila ostilitate de aceeasi “neo-inchizitie” care lucreaza cu aceeasi tenacitate si eficacitate ca si institutia istorica a “pedepsei discretionare “, Marian Popa este un mare scriitor a carui opera , inteleasa si pretuita azi de cei ce nu au facut din mistificatia valorilor scopul de capatai , va avea locul ce il merita in viitor, cand apele se vor aseza . Sensurile ei vor trebui observate mai cu atentie , dincolo de regimul clipei care astazi este ” corectitudinea politica “si care face din oportunism o valoare de schimb pe piata tuturor tranzactiilor inutile din epoca invartelii generalizate . Publicam aici doua extrase din comentarii ale lui George Pruteanu privitoare la cartile autorului .
Istoria… lui Marian Popa ( Istoria literaturii române de azi pe mîine, Fundaţia Luceafărul, Buc., 2001, vol. I – 1230 pp., vol. II – 1274 pp ) este (în ciuda titlului nefericit) o carte uluitoare. Sunt în ea o cantitate de informaţie, o capacitate de cuprindere, un bun-simţ axiologic, o forţă de sinteză, un talent literar, o expresivitate tăioasă a frazei cum demult nu s-au mai întîlnit în istoriografia literară românească, cred că de la – păstrînd proporţiile şi schimbînd ce-i de schimbat – G. Călinescu.
Din cauza valorii ei cu totul deosebite (de la distanţă, cel mai mare şi substanţial eveniment literar de după 1989), cartea a fost întîmpinată (ca şi cea a lui G. Călinescu, la vremea ei) cu multă duşmănie.Şi în convorbirile (cred că… scrise) cu Marius Tupan, Avocatul diavolului – Marian Popa în dialog cu Marius Tupan, Fundaţia Luceafărul, Buc., 2003, 372 pp. Marian Popa face dovada aceloraşi calităţi, sub cupola unui inconformism debordant, de viziune şi de limbaj. O carte plină de nerv, de draci, de titani şi tonţi, de gînduri subtile şi durităţi à la Gore Pirgu…

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu

PROZA – Fănuş Neagu: „Dropia magică“

Când au pătruns în câmpie, pe malul lacului Jigara (mai există un lac Jigara, în Insula Mică a Brăilei, care, pe timpul verii, aproape că dispare schimbându-se într-o mlaştină), se însera şi luna lua când forma unei Biblii din care lipseau paginile trădării lui Iuda, când pe ale unui sipet având capacul acoperit cu o pojghiţă de aur. Aerul se încărca vizibil cu densitate. Departe, pe apele purpurii, înainta o doamnă de abur în mantilă violetă şi cu mănuşi albe. Venea prin amurgul încremenit spre căsuţa veche şi părăsită, cu obloane albastre şi brâne roşii spălăcite. O atmosferă de câmp şi de pădure, o vatră cu sălcii tinere amestecate cu tulpine zvelte de floarea-soarelui.

Ce casă uitată de Dumnezeu! spuse Ford. Se potriveşte perfect cu tine, unchiule Gange. Tot aşa de plin de taine trebuie să fie şi locul din Tibet unde izvorăşte un fluviu care poartă acelaşi nume ca al tău. >>>>

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu

“DOAMNA BUSULENGA “-DOI ANI DE ETERNITATE -Grigore Ilisei: „85 de trepte“

De decenii, doamna Zoe Dumitrescu-Buşulenga îşi petrece verile la Văratic. O ademenise spre locul acesta nu numai literatura lui Hogaş, Galaction sau Ibrăileanu, care-i stârnise, de bună seamă, interesul, ci şi nevoia simţită în atâtea rânduri, ca un eminescolog împătimit şi chemat, să vază pădurea de argint şi să umble după umbra Veronicăi Micle, cum o făcuse cândva, ca un cavaler al tristei figuri, Mihai Eminescu. Aceste porniri lăuntrice se întâlniseră cu săgeata iubirii, trimisă din arcul sufletului de o fiinţă, ce-i era tot mai dragă, Valeria Sadoveanu, în făptura căreia descoperă alesături de omenie nestricate, e bunătate şi o curăţie, exprimate atât de bine în discreţia şederii ei în preajma scriitorului şi în buna cuviinţă cu care i-a vegheat posteritatea. În urmă cu 30 de ani, în 1975, coana Valerica a pornit-o la Văratic şi, după multe ezitări, doamna Zoe a dat curs invitaţiei şi a mas în casa măicuţei Benedicta Braga, cea care a răposat întru Domnul mai zilele trecute în Statele Unite, unde plecase ca misionară, să-i fie reazăm maicii Alexandra, numele de călugărie al principesei Ileana. (2006)>>>>>>>

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu

MODELE – Andrei Vartic: „Petru Ursache, sau lupta periferiei pentru zidirea centrului unic“

Îi suntem datori profesorului ieşean Petru Ursache cu o întârziată, dar înaltă, preţuire academică. Fiindcă a re-descoperit, re-dimensionat şi re-definit, dar pentru condiţiile Globalizării, uriaşa forţă a tradiţiei româneşti. Într-o Europă în care folclorul a murit pe la 1900, inclusiv ca domeniu al cercetării, iar tradiţia nu este mai veche decât tiparul lui Gutenberg, redescoperirea vivacităţii tradiţiei româneşti, şi încă a unei tradiţii care se „manifestă acum” (Saeculum, nr. 2, 2006, p. 45) nu doar în planul distracţiei rurale sau orăşăneşti, ci şi în cel al politicului (vezi „Mihai Eminescu, Doina”, ediţie îngrijită de Magda Ursache şi Petru Ursache, Timpul,
2000), al etnosofiei, etnomoralei si etnoesteticului („Etnosofia”, Institutul European, 1998), al filocaliei (Ursache, P., Mic tratat de estetică teologică, Junimea, 1999) şi antropologiei (carte în curs de apariţie), iată o faptă academică admirabilă. >>>>>>

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu

RECURS LA ” CAZUL EMINESCU “- Nicolae Georgescu: Completări la „Boala şi moartea lui Eminescu“ – Iarăşi despre autopsie. Cu ochii larg închişi…

… Citesc abia acum seria se studii şi articole reunite de Călin L. Cernăianu sub titlul „Conjuraţia anti-Eminescu” în revista „Semnele timpului. Pagini pentru cazuri extraordinare”, Nr. 3-5 (2002) – pe care mărturisesc a le fi răsfoit de câteva ori găsind cele mai uşoare pretexte să le pun deoparte (mai ales antiintelectualismul agresiv al autorului, care ritmează ca o perdea intermitentă drumul spre un posibil contact cu informaţia, a constituit, cred, reaşezarea aproape mecanică a acestei cărţi mereu la baza teancului de aşteptare). Apariţia d-lui Călin L. Cernăianu în eminescologie a fost, şi pentru mine, o reverificare tonică a documentelor despre poet – cu legislaţia timpului; autorul a clarificat multe lucruri de ordin general şi am sperat tot timpul că va veni cu precizări juridice categorice. Chiar aduce asemenea lămuriri în câteva zone – pe care le voi aminti la momentul potrivit. Până la eventualele elogii, însă, trebuie să parcurg nisipul fierbinte al unor interpretări care nu-mi dau linişte. >>>>

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu

ATITUDINI – Ion Măldărescu: Mircea Cărtărescu şi „falimentul moral al românilor”

Articolul FALIMENTUL NOSTRU MORAL semnat de domnul Mircea Cărtărescu a apărut în mai multe publicaţii, din România şi din afara ei, concomitent cu o altă „ştire” trâmbiţată în presa scrisă italiană: “CĂRTĂRESCU CUCEREŞTE ITALIA”.
Sus-citatul “poet, romancier, critic literar, Mircea Cărtărescu este cu siguranţă scriitorul român cel mai cunoscut din generaţia afirmată în România anilor ‘80″ scrie în ziar. Nu atât titlul şi veridicitatea comentariului din ziarul Italian sunt dicutabile, cât momentul apariţiei.
Îmi permit să subliniez câteva rânduri din
articolul FALIMENTUL NOSTRU MORAL (FALIMENTUL MORAL AL ROMÂNILOR):
“…lipsa endemică de civilizaţie… arată paragina intregului nostru sistem educativ. O educaţie dezastruoasă, o lipsă de principii morale şi de valori pe care să le transmitem mai departe fiicelor şi fiilor noştri ne-a transformat în ochii lumii intr-un popor de barbari, de hoţi şi de ucigaşi, aşa cum noi inşine, exasperaţi de monstruozităţile pe care românii le comit zilnic în lume şi acasă, am ajuns să ne considerăm…
>>>>>>

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu

O MARE POETA REVINE LA LITERATURA – Angela Nache-Mamier: „Dolor“ (fragmente)

Splendidul lirism de masuri singuratice care, in anii 80 , impusese vocea de un straniu ascetism sufletesc a Angelei Nache se intrevede azi in reformulari de viziuni noi , si mai largi, pe care , dupa o tacere de aproape douazeci de ani , poeta le infatiseaza in volumul ” Dolor” care insemneaza revenirea la literatura a unui scriitor ce merita un loc definit in tabloul literaturii recente unde asezarea valorilor in proportiile naturale se va face candva si nu foarte tarziu. Despre aceasta creatia s-a vorbit odinioara si se va vorbi si acum, fiindca opera , chiar neimpunatoare prin cantitate, are greutatea marilor prezente estetice ce nu afirma doar ” precursoratul ” ci constructia definita , diferentierea, unicatul o ARTUR SILVESTRI

In Est
Picâturi de ploi aurite
Impodobesc covoarele
Deşi tînârâ şi salariatâ

Mâ descurajez ,tremur toatâ
Aureolatâ de necazuri grâmezi.
Pielea chipului ,mâinile
Se urîţesc
“Inghite- ţi enorma ta sete de viaţâ”

Deşi tînârâ mâ plictisesc
Ca şi aceastâ foaie de platâ.
>>>>>

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu

ESEU – George Anca: „Cromozomul Calcutta“

Târgovişte-India

Mihai Stan venise, dryly, cu ideea unei antologii de poeţi din Târgovişte împreună cu poeţi indieni tocmai când mă pregăteam, invitat de Adelina Patrichi, pentru lansarea, la Bookfest, a romanului Cromozomul Calcutta de Amitav Ghosh, în traducere românească. Nu c-avusesem malarie (cromozomul e altceva), dar, reîntors în India lui Eliade, mă separam cumva, la mijloc de timp, printre mai multe antologii poetice indiene pe viu, de sertar însă, din trecuţii ani ‘80 (în delir, eram înspăimântat, contextual-comunist, de ce am scris şi am tradus în India şi în… Târgovişte). Să spun, la lansare, de folosirea sovietică a literaturii indiene, la vremea lui Mitrea Cocor, până la Avara/Vagabondul? Ce mult însemnaseră Gandhi şi Tagore înainte de război în româneşte? Ce va să însemne însă (de) acum literatura Indiei şi a diasporei sale? Să spun de “Târgovişte-India”? Deocamdată, semn de eliberare(?), scot la iveală traduceri-ritual de când eram în putere dar şi de ieri-azi(-mâine?) tocmai spre a versiona afin confraţii din vechea Capitală în anglo-indiană. >>>>

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu

PETRE TUTEA INTR-O RECITIRE – A.I. Brumaru: „Pelerin spre absolut“

Era prin 1965 când l-am cunoscut pe marele gânditor. Monologa, rar de se mai auzea câte o replică. E Ţuţea, mi-a spus scriitorul Mihai Neagu Basarab, student încă la Medicină, fiul doctorului Neagu, un reputat specialist, cunoştinţă mai veche a maestrului. Aveam să aflu mai multe despre Petre Ţuţea de la Oscar Lemnaru (Holtzman) cu care ne-am întâlnit, eu şi Adrian Boeru, la o masă pe terasa de la “Lido”, lângă piscina cu valuri artificiale. Lemnaru, boem irecuperabil, dedat retoricii fugoase şi sclipitoare de cafenea, unde omul era năucitor, tăind cu ironii şi paradoxuri orişice agresiune; sau, încă, înfruntându-te cu anecdote bine piperate. Spusele lui le-a luat pustia, câte vor fi rămas, câte să mai rămână ? Omul s-a cheltuit totuşi în tihnă şi într-un fel de împăcare; la bătrâneţe a rămas solitar, un izolat. Era spinozian şi se vorbea între tăinuitorii de la “Nestor” ori de la “Turn”, că scrie o Logică. Lui Petre Ţuţea îi era – destul de ciudat, căci fusese evreu – prieten şi devot. Ţuţea ar fi fost, zicea el, adevăratul lider al extraordinarei lor generaţii, nu Mircea Eliade, e un geniu vivant, tangibil (ceea ce va admite mai târziu şi Emil Cioran, cum se ştie). >>>>

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu

RECURS – Cleopatra Lorinţiu: „Un talent uriaş“

Niciodată nu am înţeles prea bine cum se măsoară cu adevărat temperaturile în America, traducerea acelor Fahrenheit ca pentru lumea noastră, de-aici, şi coeficienţii aplicaţi pentru intensitatea vântului! Aşadar, n-aş putea spune câte grade erau în ziua aceea de iarnă cu cer sticlos şi soare tăios, în care am plecat din Detroit către Jackson, în maşina prietenului Constantin Badea, ca să-l întâlnesc pe Alexandru Nemoianu. Asta se petrecea în iarna lui 94 cred, o perioadă în care eu eram foarte preocupată de o posibilă punte între noi, cei rămaşi în ţară şi ei, cei plecaţi în lumea largă. Era un demers pur personal, o călătorie pe banii mei ca să zic aşa, eram însoţită de băieţelul meu care atunci avea nouă ani şi iubea America foarte tare. Purtam cu mine o cameră de luat vederi super vhs, tot proprietate personală, un trepied şi un microfon cu fir, butucănos ca de pe vremea lui Pazvante dar nimic din ridicolul trusei mele tehnice nu părea să mă descurajeze. >>>>

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu

Ioan Barbu: „Eminescu să-i judece pe netrebnici“

• Poetul Cezar Ivănescu, calomniat prin oribile şi dezgustătoare ştiri fără temei real

Trăim într-un timp de veritabil clan literar, de dezorientare şi de totală negare valorilor. Mă las, fără să vreau, invadat de un gând amar. Îmi amintesc de furibundele atacuri dezlănţuite împotriva Poetului Naţional, decretat de unii drept „reacţionar” sau „precursor al fascismului”. Campania de negare, de demolare a marilor noastre valori, în frunte cu Mihai Eminescu, suveranul acestora, nu-i nouă la noi; dar, în anii din urmă, ea a căpătat o virulenţă neobişnuită. Atacându-l pe Eminescu, s-a atacat, s-a culpabilizat, s-a negat – cu o violenţă ieşită din comun – tot ceea ce acest greu încercat pământ a avut mai sfânt, mai de preţ şi mai nobil. „Sfântului Eminescu” i s-au smuls, cu furie, aripile de arhanghel al neamului şi coroana de rege al poeziei, călcate în picioare de aceia care, slujind interese străine nouă, vor să inculce ideea că neamul românilor nu-i nici pe departe un neam ales, ci un neam al nevolniciei, bun să poarte nu cununa eroului – la care-i dă dreptul istoria sa şi strălucirile ei –, ci jugul sclavei. >>>>

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu

OPINII – Adrian Botez: „Specificul ELITELOR ALBE, în sec. XX-XXI“

1-SPECIFICUL LUPTEI ELITELOR ALBE, ÎN SECOLELE XX-XXI

Prezentul studiu se vrea a fi o nuanţare, în spiritul gânditorului mihaelic şi luptătorului naţionalist-creştin Corneliu Zelea Codreanu, alături de Întâiul Ales al Arhanghelului Mikäel, EMINESCU – a unei discuţii despre necesitatea formării sau renaşterii elitelor naţionale în România, ca şi în oricare altă ţară.

Părăsirea treptată a culturalităţii hedoniste şi revenirea la CULTUALITATEA CREŞTINĂ, ca smerenie divin-perceptivă şi oţelire spirituală – trebuie să fie una dintre principalele specificităţi ale elitelor următoarelor trei secole, perioadă pe care deja am numit-o (după indicaţiile spiritualistului german, întemeietor al antroposofiei, RUDOLF STEINER) EPOCA MIHAELICĂ. Numai că, aşa cum în plan fizic căutăm să aţintim ochiul sau urechea spre surse reale de informaţie fizică, tot aşa şi sufletului trebuie să-i oferim sursa reală a mesajului divin: să-l aţintim neîncetat spre Dumnezeu cel Viu, pentru a primi mesaje spirituale vii – prin intermediul clarvăzătorilor autentici. >>>>

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu

“SCANDALUL EMINESCU “CONTINUA – Andrei Milca: „Mihai Eminescu versus Turcescu, Rogozanu…“

MOTTO: “Tot ce e perfid si lacom, tot Fanarul, toti, ilotii/ toti se scursera aicea si formeaza patriotii/ incat fonfii si flecarii, gagautii si gusatii/ balbaiti cu gura stramba sunt stapanii astei natii!” (Scrisoarea III)
Ziua Poetului National ar trebui sa fie un prilej de impacare cu noi insine. Nu de glorificari stridente, nu de osificari desantat-celebrative avem nevoie, ci pur si simplu de o intoarcere in liniste la poezia lui Eminescu, asa cum o percepe fiecare. DACA o intelege – si daca ii e draga. Daca nu, nu – mai bine sa taca decat sa fluiere in biserica. Acest sentiment de “fluierat” mi l-a trezit emisiunea lui Robert Turcescu, “inchizitorul” de ocazie de la realitatea celor patru vanturi si seful celui mai agresiv inutil cotidian din Romania. Cand nu ai ce spune pozitiv despre Eminescu (pentru ca ti-e lene sa-l recitesti sau din alte motive), de 15 ianuarie, mai bine faci un pic de rumoare in jurul sau. Si pe cine te poti baza decat pe acest baietan vesnic cu capsa pusa, bun-rau la toate, care s-a trezit pe umeri cu povara numita “publicist comentator”: Costi Rogozanu. >>>>>

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu

Svetlana Paleologu-Matta: „Râul Zero şi plopul fără soţ“

Un tânăr poet îl întrebase odata pe Rilke, indecis fiind dacă să-şi dedice viata ori nu poeziei. Marele poet i-a răspuns printr-o mică carte celebră, sfătuindu-l să scrie numai dacă nu poate trăi altfel… Acest cel mai infailibil criteriu l-a intuit şi Iurie Bojoncă :“nu se cunoaşte din ce considerente /am inceput sa scriu poezie /aşa cum aş respira /ori aş privi » Titlul ultimei sale cărţi Râul Zero şi plopul fără soţ se revelează a fi o dublă ipostază a autorului. El vede la fereastra locuinţei sale actuale, in Veneto, un plop care-i “pozeaza” pe malul râului Zero. Este o concentrare emblematică în felul poetic a vieţii sale. Râul Zero se referă la viaţa lui de emigrat, pe când plopul are alte valenţe de ordin profund emotiv. Plopul şi poetul au fiecare din ei ”fabricele“ lor. Unuia natura, care nu face vesuri, îi dă puful, frunze si seminţe, pe când poetul are o maşină de scris şi o altă maşină de plâns. Diferenţa între ei este esenţială. Si totuşi pe o zi de toamna, cu un soare rotund şi frumos, poetul contempla iarăşi plopul căci în el trăiesc “flori de aur” ale unui cântec sfânt: Pe lîngă plopii fără soţ... >>>>

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu

Ion Murgeanu: „Cezar (o evocare post-mortem a poetului Cezar Ivănescu)“

Ultimele lui 35 de zile aici la Bucureşti am fost mereu împreună, se întorcea cu o fervoare şi o rară tandreţe la primii noştri ani de literatură, de la Bârlad, m-a purtat cu el peste tot, şi din nou. La Şcoala Centrală, în cadrul unei întâlniri cu elevii şi profesorii din Aula Magna a primei şcoli bucureştene de fete, a rostit o declaraţie fulminantă chiar în legătură cu mine: „Dacă azi sunt cine sunt şi ce sunt îi datorez totul Dlui Ion Murgeanu, de aceea am insistat să fie prezent aici, să ne amintim că în anii de început, la vârsta voastră, el a fost primul care mi-a recunoscut talentul de poet, dar şi cel mai consecvent susţinător al meu, timp de o viaţă; am dorit să-i mulţumesc public iar pe voi vă rog să înregistraţi pe aparatele voastre şi să reţineţi”. Deşi, între timp şi între timpuri fuseseră intre noi şi “răciri”, cum se spune, şi pauze de respiraţie, când lui i se părea că eu am mai mult noroc (sic!), dar eu de când l-am cunoscut şi pânâ cu trei zile înainte de a muri i-am lăsat avansul meritat, cel puţin doi paşi înaintea mea, şi a noastră, de fapt, a tuturor care facem literatură in acest subsol blestemat al lumii; nu am avut cu el o competiţie, i-am recunoscut si susţinut GENIUL, >>>>

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu

ESEU – Alexandru Nemoianu: “Un trup”

In ultima vreme ,tot mai des si tot mai zgomotos,se vorbeste despre “virtutile” cutarei injghebari politice,”uniuni”, nascocita de politicieni acuma cateva decenii.Incorporarea Romaniei in aceasta contraptie a provocat reactii isterice , disproportionate , triumfaliste , fara acoperire . Aceste reactii au fost in totala asemanare cu imnele trandaviei vehiculate in zona Orientului Apropiat,al triumfalismului mai inainte ca evenimentul sa fi avut loc,al zidirii jitnitelor pana a nu aduna recolta. Mai inainte de orice mi se pare ca este vorba de o totala nesocotire a starii reale si a termenilor de baza.In esenta mi se pare ca asistam la neantelegerea sfruntata a termenului de “trup”.De aceea cateva vorbe privind aceasta realitate, “trup”, sunt de folos.

“Trupul” este un complex organic, in care partile se completeaza,se desavarsesc, in starea de comuniune. Fara indoiala ca cea mai superba deslusire a “trupului” o da Sfantul Pavel in Epistola I Corintieni 12,14-20,”Caci si trupul nu este un madular,ci multe/Daca piciorul ar zice:Fiindca nu sunt mana,nu sunt din trup,nu pentru aceasta nu este el din trup/Si daca urechea ar zice”Fiindca nu sunt ochi,nu fac parte din trup-nu pentru aceasta nu este ea din trup/Daca tot trupul ar fi ochi,unde ar fi auzul?Si daca ar fi tot auz,unde ar fi mirosul?/Dar acum Dumnezeu a pus madularele,pe fiecare dintre ele,in trup cum a voit./Daca toate ar fi un singur madular,unde ar fi trupul?/Dar acum sunt multe madulare,insa un singur trup.”Vedem deci ca esenta “trupului” este chiar diversitatea lui,in comuniune.Ca nu numai ca unitatea exista in diversitate dar ca fara diversitate nu ar fi cu putinta unitatea. Mai mult inca esentiala este aceasta unitate organica,in comuniune.Doar asa diversitatea se explica,are rost si lumea se poate infatisa asa cum a fost intentionata,dorita. In asemenea duh organic,al dragostei “leul si cu mielul vor trai la un loc”.Iar leul nu isi va pierde barbatia si nici mielul blandetea ci calitatile lor vor inflori deplin,identitatea lor va fi mai limpede ca oricand,desavarsita, se vor completa unul pe altul si vor infatisa lumea in toata splendoarea ei. Cu aceste ganduri trebuie sa intelegem ca “Europa Unita” nu este un asemenea trup.

In “Europa Unita” “comisarii” (fioros nume!) de la Bruxelles urmaresc sa nimicesca toate deosebirile,toate specificitatile,singurele care dau farmec existentei, si sa le inlocuiasca printr-o uniformizare “reglementata”, plictisitoare,degradanta. Mai mult.”principiul”,”religia” acestei “Europe Unite” este cel mai suspect si mai nefondat principiu ce exista>>>continuarea aici>>>

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu

INSEMNARI – Mircea Micu: „Valul care-a plâns pe glezna ta…“

1.Imi amintesc o seara de iulie cand gleznele subtiri ale unei fete pornita benevol sa incerce temperatura apei marii au fost inconjurate de ciocurile unui stol de pescarusi care erau gata s-o ridice in slava cerului inchipuind un colan de margean.

2.Avea o glezna atit de transparenta incit prin rotundul ocheanului ei puteai vedea rasarind luna pe malurile miraculosului Bosfor.

3. Ce glezna frumoasa avea mama. Eram atit de fascinat de subtirimea elastica a acelui fir de lujer init, intr-o noapte, m-am apropiat cu sfiala de glezna ei si i-am legat o braţara Impletita din tulpini fragile de papadie. A fost prima si ultima bijuterie pe care in cursul vietii i-am oferit-o >>>>

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu

Vasile Tărâteanu: „La judecata lui Eminescu – An nou cu Bădiţa Grigore“

Au trecut vreo douăzeci ani de atunci, de când am avut norocul să întâlnesc un An Nou, primul şi, deocamdată ultimul, la Chişinău. Şi nu oriunde, ci în casa lui bădiţa Grigore Vieru.
Eram unicul bucovinean acolo, în casa-i ospitalieră, unde aveam să rămân mai târziu peste noapte nu o singură dată în perioada pelerinajelor lunare sau bilunare la Chisinău pentru editarea în veşmântul firesc al limbii noastre a „Plaiului Românesc“.
Era seara Sfântului Vasile şi mă aflam în mijlocul mai multor basarabeni. Şi nu mă simţeam străin, ci printre ai mei. Căci, la drept vorbind, cu toţii eram, de fapt, din fosta Tară a Moldovei. Eu din Ţara de Sus, ei din cea de Jos. Din două formam una şi aceeaşi în pofida realităţilor timpului.
Ţin minte că pe la miezul nopţii au venit să-l ureze pe bădiţa Grigore şi bunii săi prieteni, vai! atât de timpuriu plecaţi pe drumul neîntoarcerii, mult regretaţii Doina şi Ion Aldea Teodorovici, lipsa cărora o simţim cu toţii, căci nimeni nu mai poate umple golul pe care l-au găurit ei în sufletele noastre prin tragică moarte. >>>>>>

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu

ANTOLOGIA DE PROZA – Antonia Iliescu(Belgia): „Inger gonit“

Dora era o fetiţă ciudată, venită dintr-o constelaţie modernă care se numeşte Fornax Chemica , situată în apropierea polului Sud galactic, într-un meandru al fluviului Eridan.
Mama ei îi inoculase sentimentul religios încă din prima copilărie. Efectele le urmărea în fiecare dimineaţă a anotimpurilor calde, aşezată pe o treptă a scării de piatră din spatele casei. Era locul ideal ca să stea în plin soare şi să mediteze, aşa în felul ei. Implinea un fel de ritual, cu convingere şi curiozitate, la fiecare început de zi care avea miros de flori de cireş, apoi miros de cireşe coapte, de vişine şi în sfârşit, miros de gutui. Cînd venea anotimpul ploilor culegea cu grijă frunze uscate şi le punea între coperţi ştiind că vor învia la primăvară; „hârtia le va tine de cald” – spunea ea. Când primii fulgi scoteau săniuţa de lemn din pod uita să mediteze, de prea multă joacă. Dar venea Sfântul Niculaie şi apoi sfântul Crăciun care îi dădeau recompensa credinţei de peste an. Cât erau de săraci părinţii, tot găseau ei un măr, o nucă sau vreo portocală să pună în micul pantof lustruit în ajun şi aşezat cu pioşenie la fereastră. >>>

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu

ANTOLOGIE DE POEME – Nastasia Maniu: „Visând într-o călimară“

(Poemele de altadata)

DISTIH

Mi-e frig, Doamne, si mi-e teama

si ma simt singura, mama.

_________

RUGACIUNE

Nu ma lasa singura, Doamne,

intre peretii acestor zile,

reda-ma mie insami, cauta

linistea care m-a zamislit.

__________

DECAPITATE SENSURI…

Decapitate sensuri dorm sub fraze

si otravite ganduri in sicrie

de litere sticloase, file moarte,

un vechi poem si singur ma tot scrie

intr-o aceeasi amanata carte. >>>>

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu

O CARTE NOUA A UNUI MARE POET – Al. Florin Ţene: „Teofil Răchiţeanu – Efulguraţii“

Un poet al melodiei interioare este Teofil Răchiţeanu în volumul Efulguraţii , Editura “Sedan”,Cluj-Napoca,în care şi-a adunat în această antologie de 525 de pagini poezii ce au fost realizate toate,înainte de 1990,pe parcursul a aproximativ douăzeci de ani.(Nota autorului). Tomul este structurat în 14 cicluri,purtând titlurile a tot atâtea volume de poezie publicate în perioada anunţată de autor,până în anul 2002.Poemele lui Teofil Răchiţeanu sunt ,în felul său aparte,o teofilină Cântare-a cântărilor,ele sunt caste,fără prihană,imaginând parcă o lume imperială,deşi de o concreteţe palpabilă,dar,în acelaşi timp,de domeniul evanescenţelor.(Teohar Mihadas).La care eu adaug cultul poetului pentru imagini emblematice,al plasticizărilor,al versurilor încărcate de patos ,eleganţă şi suficienţe în ornamentaţia lor calculată:Turnul,în noapte,profilat pe cer./Luminile în candeli lin s-au stins./In vechi firide paznicii zac morţi./Vechi,ornicele picură de plîns.(vechi ,ornicele picură de plîns). >>>>

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu

SOARTA SCRISULUI – Elena Buică: „Puncte de vedere“

Lumea este asa cum este / Si ca dansa suntem noi. (M. Eminescu)

Dupa ce publici o carte, treaba nu este terminata daca aceasta nu ajunge in mana cititorilor si apoi sa-ti apleci urechea la parerile lor. E firesc sa asculti ecoul, daca scoti un sunet, mi-am zis, desi imi staruiau in minte cuvintele lui Jean Sibelius: “Nu da atentie criticii. Nu i s-a ridicat inca statuie nici unui critic”.

Publicand trei carti si ajungand in Romania, am primit ecouri, puncte de vedere tot atat de diferite intre ele, cum sunt si oamenii pe pamant, reflectand calitatea si inaltimea lor morala. Primul ecou a venit din partea unei prietene din tinerete. I-am telefonat cu bucuria regasirii in glas. Raspunsul a fost un zgomot puternic al trantirii receptorului. M-am gandit ca i-a cazut aparatul si s-a defectat. Am revenit peste cateva zile, dar a repetat gestul. Surprinsa de un asemenea gest, discut cu un var. “Aaaa, imi raspunde el aproape amuzat, ai sa intalnesti destule persoane care iti vor adresa cuvinte amare, mai ales pentru cele scrise in monografia Tiganestiului, “Gand purtat de dor”. >>>>

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu

VALORI PERENE – Adrian Boeru: „De ce Blaga?“

Dacă am ajunge la capătul drumului, spiritul uman s-ar ofili şi ar muri. Dar eu nu cred că ne vom opri vreodată: dacă nu vom avansa în profunzime, vom avansa în complexitate şi ne vom afla mereu în centrul unui orizont al posibilităţilor care se lărgeşte. (Stephen Hawking, Universul într-o coajă de nucă, Cuvânt înainte)

Ceea ce afirmă, acum, în 2001, Hawking, nu era ceva de la sine înţeles la începutul sec. XX, când oamenii de ştiinţă mai aveau încă convingerea, cumva de sorginte religioasă, cum că ştiinţele vor produce o teorie- verificabilă empiric-care să explice odată pentru totdeauna misterul existenţei. Această dorinţă nu viza însă numai un cadru teoretic, satisfacerea, adică, a unui interes de cunoaştere, ci avea, în egală măsură, şi o componentă practică, etică şi chiar politică, care viza puterea, nu numai asupra naturii, faţă de care omul ar fi dorit să se comporte ca un dumnezeu, ci şi asupra celorlalţi oameni. >>>>

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu

Florentin Smarandache: „Traficul internaţional de influenţă în cultură“

Citesc in “El País”, din 6 noiembrie 2005, p. 35. rubrica “La Cultura”, un articol cu ceea ce se petrece astazi in artele plastice: “Ellos deciden lo que nos gusta” (Ei decid ce ne place noua)!… de Andreea Rizzi din Madrid

Este un eseu critic la adresa revistei britanice “ArtReview” (scris impreunat), de care n-auzisem si pe care am gasit-o pe Internet doar cu o mica pagina web. Artview publica o lista cu cele mai “influente” persoane contemporane din arta, subiectiva bineinteles, care abunda in nume anglo-saxone (restul lumii fiind cvasi-ignorat!), folosind un criteriu de clasificare favorabil lor (adica milioanele de euro rezultate din vanzari ori tranzactii artistice). Dar banii nu inseamna neaparat valoare, pentru ca artisti din tarile subdezvoltate nu-si pot vinde operele in zonele lor cu asemenea sume.

Profesoara Estrella de Diego, din departamentul de Arte Contemporáneo de la Universidad Complutense din Madrid, spune: “Aceasta lista este in mod sigur reflexul industriei de arta si falsa ei democratizare. Este un paradox, fiindca mi se pare ca arta se aseamana cumva industriei farmaceutice: lumea consuma medicamente, dar nu stie cum sunt facute si nici cine sunt cei din laboratoare.” (traducere aproximativa). >>>>

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu

ANTOLOGIE – Eugen Dorcescu: „The ashes man“

Îţi cer un lucru simplu: Când va fi

(E şi uman, e şi divin să fie),

Să-mi schimbi uscatul trup într-o făclie

Şi-ntr-un căuş de pulberi cenuşii.

Să faci, încet, cu urna câţiva paşi

Pe malul unei ape (ştii tu care),

Al unei ape repezi, sclipitoare,

Şi-n unda-i verde pulberea s-o laşi.

Astfel, va dispărea, pe veci, caduca

Făptură care-am fost şi nu mai sunt:

În volbura amnezicului prund,

Sub umbra Catedralei Sfântul Luca.>>>>

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu

Constantin Cubleşan: „Destinul scriitoricesc al lui Octavian Goga”

Destinul scriitoricesc al lui Octavian Goga este, poate, singular în istoria literaturii române. De un succes extraordinar în anii debutului său poetic, tocmai prin expresia angajată a unui lirism în care naţiunea română (nu doar ardelenii) îşi regăsea “cântate” nevoile şi neamul, ca să preiau o sintagmă eminesciană, după împlinirea dezideratului realizării Marii Uniri de la 1918, creaţia lui a apărut brusc, aproape tuturor celor care vedeau în el, până atunci, un port drapel, ca un profet consumat, cu misiunea încheiată, însăşi etichetarea lui de cântăreţ al pătimirii neamului nu voia să însemne altceva decât că aparţinea unui trecut în care îşi avea, fără îndoială, un lor de primă importanţă, dar care în noua lume nu-şi mai avea sensul decât ca o minunată relicvă, tocmai bună de aşezat în vitrina unui muzeu al bătăliilor de veacuri ale românilor pentru neatârnare naţională. Nimic mai fals într-o atare înţelegere a acestei voci mesianice care, însă, nu era în totul numai atât. Curios este faptul că poetul însuşi pare a-şi fi acceptat rolul artistic în acest sens, el intrând cu paşi fermi, din chiar primii ani ai Unirii (şi continuând apoi până al sfârşitul vieţii) în politică, pentru a împlini în faptă pragmatică ideea şi idealul pentru care îşi înstrunase odinioară corzile intens vibrante ale lirei sale. >>>>>>

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu

Nicolae Rotaru: „Eminescu e mort! Trăiască Luceafărul!“

Am trăit (mai mult ca El care abia a depăşit vârsta terestră a Mântuitorului!) să apuc crucificarea Sa de două ori. O dată când bolşevizarea naţională l-a chiuretat (dar nu l-a interzis, ci dimpotrivă l-a luat …aliat!), i-a extirpat „Doina” (căci depăşise graniţele trasate de noii învingători!), i-a interzis genialele articole ce-l califică şi cel mai mare ziarist al tuturor timpurilor (ce s-a exprimat în „Timpul”!), dar numele de Poetul Naţional al românilor şi opera sa fundamentală au rămas în conştiinţe şi în manuale şcolare.

Acum (că trăim liber, fără sabia lui Damoclosov ori Damoclesin deasupra capului!) îl crucificăm din nou. Definitiv. L-am scos din cărţi (la liciataţie au învins „antinaţionaliştii internaţionalişti get-beget românii democrat-occidentalizaţi” Patapievici, Tismăneanu, Liiceanu, Pleşu, Dinescu şi-alţi Escu, inclusiv tele-Esca, să nu discriminăm femininele, soaţă de român verde şi iubitor de Eminescu!) şi-l ponegrim în public, >>>>

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu

“ANTOLOGIA BĂGATULUI ÎN VORBĂ” – Iarăşi Cărtărescu…

Vina noastră sau vina lui Mircea Cărtărescu?

Mă sună din SUA Billache, asiduu cititor de literatură română, inclusiv presă. Să mă întrebe dacă am citit articolul lui Mircea Cărtărescu despre evreii ucişi de români, intitulat O vină istorică, apărut la Bucureşti şi republicat peste Ocean. Îmi citeşte la telefon lungi pasaje şi nu-mi vine să cred. Îi cer să-mi trimită un xerox prin poştă, l-am primit azi şi constat că Bill al meu tot boier a rămas… Nici urmă însă de aşa ceva la autor, la Mircea Cărtărescu al nostru. Păcat. Păcat mai întâi de literatura pe care o scrie, nu lăsa să se întrevadă la autor atâta precaritate şi superficialitate sufletească. Iată, se pronunţă atât de categoric într-o chestiune atât de gravă pentru tot neamul lui, deopotrivă omenesc şi românesc, iar datele problemei, se vede de la o poştă, îi sunt literalmente complet necunoscute! Ceea ce nu-l împiedică să se bage în vorbă! De ce? De ce se grăbeşte să se alinieze astfel la grupul celor care susţin că în România a fost genocid, Holocaust etc. Gaşcă de indivizi mediocri, unii dintre ei dovediţi sperjuri în justiţie, haimanale fără operă, fără mamă, fără tată, rentieri ai minciunii, care nu ar exista în nici o bibliografie dacă nu s-ar fi inventat povestea cu holocaustul din România, în care au devenit mari specialişti!! Mircea Cărtărescu le dă un gir neaşteptat, nemeritat şi disproporţionat de mare, căci>>> citeşte mai departe aici >>> Ion Coja

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu

PROFIL – Adrian Munteanu: „Ferestre în cetate“

BRAŞOV 2

De sus oraşul-furnicar inspiră

În ritmul meu, cel amuţit pe creastă

Şi bolta lumii se întinde, vastă,

Sub glas de îngeri, secondaţi de liră.

Sedus în tot, privirea mai adastă

Pe străzi înguste şi-amuţit se miră

Că liniştea-n olane se deşiră

La fel de amplă, spornică şi castă. >>>>

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu

ATITUDINI – Florian Roatiş: „Horia-Roman Patapievici sau despre insuportabila absenţă a dialogului“

Indubitabil, Horia-Roman Patapievici este unul dintre cei mai prizaţi eseişti ai momentului pe care-l traversăm. Admirat şi elogiat, uneori cu o indecentă lipsă de măsură de unii, contestat cu vehemenţă de alţii, el generează – de regulă când publică vreo carte – dispute aprige în care adulaţia şi negaţia se însoţesc ca într-o postmodernă coincidenţă a opuşilor.

Inteligenţa sofistică şi seducţia pe care o exercită scrisul său, chiar dacă presărat uneori cu inutile neologisme, corelate cu o vizibilă fatuitate, l-au transformat peste noapte într-un idol pentru un segment important de români. La aproape 35 de ani, el ieşea brusc în faţa reflectoarelor precum zeiţa Atena din capul lui Zeus, fără istorie, dar gata format pentru agora.

Declarat de către Gabriel Liiceanu drept „un Kierkegaard bucureştean”[i] cu ocazia unui debut editorial cam tardiv, Horia-Roman Patapievici a rămas, după mai bine de un deceniu de, totuşi, bogată activitate publicistică, departe de reperul asociat lui cu gratuitate de către directorul Humanitas-ului [ii]. >>>>

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu

PROZA – Corneliu Florea: „Risipirea“

Scriitura dupa istoria cea adevarata (fragmente)
Dupa ce s-a maritat Veronica la noi la Ostrita , s-a dus cu barbatul ei la Cernauti si casa noastra parca a devenit pustie. Tata a devenit mai tacut, dar cind vorbea era aspru si rastit, el care pina atunci a fost asa de domol la vorba, iar mama nu se mai auzea decit trebaluind de dimineata pina seara in casa, in gospodarie. Cind mama statea de vorba cu cite-o vecina, plingea dupa fetele ei care se maritasera si plecasera de-a casa.
Alexandru, frate-meu mai mare, era elev la Scoala Normala din Cernauti, acolo unde barbatul Veronicai era dascal, numai eu mai eram ramas acasa, cu ei, cu gospodaria noastra, care ramasese destul de mare si dupa ce parintii le dau zestre frumoasa surorilor cind s-au maritat, de s-a mirat toata Ostrita de asa darnicie.Mama inca nu se putea impaca cu gindul ca fetele plecasera de linga ea, desi toata comuna era plina de neamurile noastre, pe cind tata se indirjea cu gospodaria. Se framinta pe toate partile sa gaseasca el o cale de facut la loc pamanturile date fetelor, si se aspri la lucru.
>>>>>

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu

Ioan Miclău: O propunere – Institutul Cultural „Eminescu“

“…Iata o tema potrivita pentru o lucrare de doctorat, deoarece Dl. Pompiliu Comsa ne spune o vorba cu ecou la revista “Ecoul” – ARP, despre acele doctorate luate dar lipsite de tematici majore ! Si are dreptate ! Cu ani in urma ma inspira o idee din care am scos un proverb inedit si foarte asemanator : “Rasar doctorii si academicienii de fac umbra pamantului care tot intelenit ramane !” Azi s-au mai luminat cararile, vad si eu ce inseamna relatiile, prieteniile, rudeniile, spagile; deci nu se pune problema lipsei de inteligente, ci a prea multor interese si fire ce se tin legate asemenea povestirii “Lantul slabiciunilor” a lui I.L.Caragiale! Dar, lucrurile mari, de interes national, au nevoie de oameni care pun mai presus de orice interes, interesul general al fiintei noastre ca popor, ca un intreg existent in ansamblul celorlalte popoare europene sau mondiale !
Exista o carte editata la Bucuresti in anul 1992, intitulata : ROMANIA – Istorie in documente – Album – realizata de Directia Generala a Arhivelor Statului, carte ce ma indoiesc sa nu se afle la loc de cinste pe raftul de biblioteca a Institutului Cultural Roman – Bucuresti. >>>>>Ioan Miclău ( Sydney )>>>>>

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu

OGLINDA RETROVIZOARE – Emilian Marcu: „În Ţara lui Hă, Hă, Hă“

Am trăit de-a lungul timpului în ţara numită România. Cu timpul, şi numai din cauză că m-am maturizat, am constatat că, fără să ştiu, fie pe rând, fie concomitent, am trăit în mai multe ţări, cu diferite conotaţii. Am trăit în ţara speranţelor,în ţara viselor, unele împlinite şi cele mai multe nu, în ţara iluziilor şi a aşteptărilor,a îndrăgostirilor şi a decepţiilor, a lipsei de libertate, de care uneori eram conştient,alteori nu, în ţara Mioriţei dar şi în ţara cea profoundă şI adevărată, din Cartea Mare de Istorie. Am trăit în ţara entuziasmului şantierelor naţionale ale tineretului dar şi în ţara entuziasmului unei revoluţii, tot a tineretului, în care chiar am crezut şi în care mai cred din când în când. Am trăit în ţara pe care o credeam,până la un punct, normală. Era o normalitate pe care aşa o înţelegeam eu, şi pentru că era normalitate, nu încercam pe nimeni creadă ceea ce credeam eu, şi era foarte bine. Am trăit şi trăiesc într-o ţară a basmelor de tot felul. Fie a basmelor ascultate de la bătrânii satului, care atunci nu erau chiar aşa de bătrâni dar aşa îi vedea copilul care eram, fie a basmelor spuse, ce-i drept cu talent oratoric, de contemporani mei de astăzi. >>>>

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu

RECITIRI – Const. Miu: „Tipologia feminină în proza lui Marin Preda“

După felul cum femeia predistă se implică într-un cuplu erotic, distingem următoarele categorii: 1. cuplu erotic liber (Niculae Moromete – Marioara lui Adam Fântână); 2. cuplu erotic activ (Simina Golea – Niculae Moromete; Călin Surupăceanu – Maria Niculae; Polina – Birică; Luchi Dumitrescu – Paul Ştefan. Din simpla înşiruire a acestor cupluri, se poate lesne observa că în majoritatea cazurilor femeia deţine primul loc, pentru motivul că ea este cea care face demersuri spre a-şi cuceri şi păstra partenerul.); 3. cuplu erotic pasiv (Călin Surupăceanu – Viorica; Petre Sterian – Rodica – aspect specific fazei de buimăceală a Rodicăi; doctorul Munteanu – Constanţa); 4. cuplu erotic temporar (Ilie Moromete – Fica; Victor Petrini – Căprioara; Victor Petrini – Nineta Romulus; Victor Petrini – Matilda; Victor Petrini – Suzy. >>>>

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu

ANTOLOGIE LIRICA – Mariana Pandaru-Bârgău: „Către Bertha“

1. Convorbirea cu Bertha

m-a scos din tăcerea

în care locuiam de o vreme

Sângele meu devenise dintr-o dată

primăvară bătută de agresive parfumuri

iar inima-mi vie îşi purta simpla iubire

precum clopoţeii de vânt.

Se poate deci spune

că această convorbire cu Bertha

m-a trezit din letargia mea fără margini

Ca o larmă de gureşe păsări.>>>>

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu

ESEU – Maia Cristea Vieru: „Neamul Basarabilor“

In genere, literatura română cunoaşte romanul istoric sub aspect evocator şi documentarist. Primul a fost ilustrat masiv de Mihail Sadoveanu, iar cel de- al doilea de Camil Petrescu, printre atâţi alţii. Fiecare în parte străbătând la valorile artei prin optici relativ diferite. Dar dincolo de aceasta, nu odată a fost discutată problema dozajului documentarist, fie din perspectiva unei vădite demonstraţii a autenticităţii, fie pur şi simplu dintr-o fobie faţă de document. Dar cum romanul istoric nu se poate dispensa de document, acesta continuă sa existe, insă într-o simbioză artistică prin asimilare şi trăire, transgresând domeniul istoriografiei, pentru a se regăsi pe teritoriul literaturii epice. Desigur, nu e de neglijat nici aşa zisul „dozaj”, deşi rămâne numai o problemă adiacentă pe lângă imperativul legilor artistice. Şi subliniem aceasta în marginile lecturii romanului istoric Neamul Basarabilor de conferenţiar dr. Aurel Petrescu, unde dozajul documentarist e greu de descifrat din ţesătura vie a tramei epice. Cu atât mai mult plasma epică răspunde legitătii literare, cu cât e vorba în acest roman de mai multe epoci cu mare densitate istorică, circumscrise unei idei generatoare, a neamului Basarabilor. >>>>>>

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu

ANTOLOGIA DE PROZA – Violeta Ionescu: „Poarta de aur“

Monseniorul
Split, 1893
Drumurile lui Diocleţian spre noi /încep şi se sfârşesc la Salona; /ale noastre spre el încep la Split, /cu prima lopată de pământ dată la o parte, /şi nu se sfârşesc niciodată.

Când am aflat că voi pleca la Split, să particip la săpăturile arheologice de pe lângă palatul imperial, nu ştiam despre Diocleţian mai multe decât, în genere, se ştie. Eram student în anul al II-lea la Istorie şi fusesem cooptat alături de alţi colegi de diferite naţionalităţi în echipa Monseniorului Frane Bulic. Marele Frane Bulic!
Nu pot spune ce a însemnat pentru noi practica aceea de vară, alături de acest “De Rossi al Dalmaţiei”, cum pe bună dreptate l-a numit Charles Diehl, care şi-a dedicat viaţa celui mai important şantier arheologic din Croaţia. Venisem acolo tineri, frumoşi, zic eu, entuziaşti – în umbra lui Bulic nu încap molâii – şi în câteva luni, cu cât înaintam în adâncime, scoţând la suprafaţă câte un fragment de coloană, un capitel, o arhitravă, aproape că îmbătrânisem cu câteva sute de ani, nu ne mai păsa de bărbi. >(Fragment din romanul ” Diocletian, fiul lui Jupiter ” )>>>>>>

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu

Ionuţ Caragea: „Analfabetism literar (veni, vidi, vici)“

activiştii anulează
arta aristocraţiei

arogând alambicarea
aprobând atelierul
aduc alte argumente
aprioric alandala
adnotând aleatoriu
avangarda agonistă
bănuitele biserici
başca boşii boierimii
boicotează baliverne
blocând bunele bravade
bosumflatele boeme
binemeritând brevete
beau batjocorind beleaua
belesc bine bidineaua
cabalinele cadâne
cerşesc calme comentarii
crapă capetele care
cârcotesc condamnatoriu

craii caselor celeste >>>>>

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu

CONTEMPORANII NOSTRI – Maria Vaida: „Dimensiunea blagiană a liricii lui Gheorghe Pituţ“

Poetul Gheorghe Pituţ a fost considerat de critica literară un autor de influenţă blagiană, un postblagian în viziunea criticului Marin Mincu1, aşa cum de altfel erau şi ceilalţi confraţi din generaţia sa influenţaţi de poeţii interbelici. Lirica sa evocă spaţiul silvestru securizant, străbătută de un sentiment profund al rădăcinilor sale rurale, situate „la umbra mitică şi în cotloanele arhaicităţii”.2 Ca şi în cazul lui Blaga, rostirea poetică a lui Gheorghe Pituţ este laudă şi invocaţie, un apel imperios la misterul universal, încercând să recupereze din neantul nopţii lumina primară a lumii, creând un univers liric în care creaţia- laudă este singura ce poate conferi un sens existenţei, care e capabilă a reconstrui simbolic unitatea cosmică primară, pentru că: „orice creaţie repetă actul cosmogonic prin excelenţă: Creaţia lumii”(Mircea Eliade). >>>>

Iulie 14, 2008 Posted by | antologie | Lasă un comentariu