LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~Al. Florin Ţene: „Lied în plină toamnă“

Dealul de la marginea oraşului tăiase soarele în două.Umbrele copacilor se ]ntindeau până pe trotuarul de vis-a-vis.Burgul  îşi mai păstra patina vremii,mai ales în zona veche a municipiului.Din baruri răzbăteau cântece şi un zumzet de voci.castanii îşi aruncau seminţele descojite în calea noastră.Catincuţa,nepoţica,zglobie,se apleca culegându-le cu un strigăt de admiraţie pentru luciul şi forma lor.

-Să ne grăbim,draga mea.Profesorul de vioară nu ne aşteaptă.

-Bine…

Nepoţica m-a apucat de mâna în care ţineam cutia cu vioara.Pe lângă noi,studenţii treceau grăbiţi spre treburile lor.Câteva fete aşezate la picioarele  monumentului Şcolii ardelene,discutau.Ce vorbeau!?Mult aşi dori să aflu ce mai discută tineretul de astăzi.Una dintre fete a scos telemobilul din geantă şi a început să vorbească cu cineva.

-Bunicule,hai mai repede!-mi-a zis Catinca,trăgându-mă de mână.

Ajunşi în faţa clădirii unde pe vremuri a fost un colegiu iezuit,poarta masivă din lemn sculptat era întredeschisă.În această clădire,ne aştepta profesorul de vioară.Nepoţica a începuse lecţiile de vioară cu el de câteva luni.Era un bătrân care se ţinea bine.Cântase,în tinereţe,la Filarmonica din Viena.

Am împins cu umărul poarta masivă păşind pe dalele de piatră,care se luciseră de atâtea secole rostogolite peste ele.Parcă intrasem în alt timp.Profesorul ne aştepta.Era un copil…Practic,un elev în uniformă galonată cu aur.Un tânăr cu simţământul estetic,datorită grijei moralizatoare a Împăratului Francisc al II-lea.

Când am intrat,a înclinat din cap,şi atât.Cânta la vioară.Alături,îl acompania un tânăr ceva mai mare.Am aflat,mai târziu,că este Spaun,prim-violonist la vioara a doua.Frantz Schubert era în spatele acestuia,cântând după aceaşi partitură.Cânta cu pasiune.După un timp a trecut la pian.Împreună cu nepoata ascultam ca vrăjiţi.M-am apropiat de fereastră şi am privit soldaţii francezi ce ocupaseră oraşul.Dinspre biserica de alături răzbăteau cântece religioase.Pe pervazul ferestrei,se afla o partitură purtând data de 13 mai 1809.Eram năucit de sunetele melodioase ce veneau atât dinspre Profesor,cât şi de la biserica din apropiere.”Când am ajuns aşa de repede în 2005?dar,parcă,nepoţica se căsătorise?Schubert,pianistul perfect,cum îl numea Hozapfel,după cât îmi aduc aminte,dădea concerte cu Catinca la teatrul An der Wien.Ultimul a fost,dacă nu greşesc,în 22 decembrie 1823.”

Când ora s-a terminat,bătrânul mi-a zâmbit cu privirea din spatele ochelarilor,după care am ieşit în stradă.Soarele apusese.Firmele luminoase se oglindeau în asfaltul umed,stropit de maşinile municipalităţii.Catinca mă ţinea strâns de mână.Intrasem în şuvoiul de oameni ce ne împingea spre destinul nostru,în drum spre casă.

Clopotul Catedralei din centrul oraşului îşi vărsa bronzul de sunete peste burgul ce curgea prin timpul contemporan,asemeni râului ce îl străbătea.Deasupra tuturor pluteau,ca un duh,cuvintele lui Iacob:”…încercarea credinţei voastre lucrează răbdare”.

AL.FLORIN ŢENE

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: