LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~Al. Florin Ţene: „Destinul lui Byron în conştiinţa critică a literaturii române a sec XIX“

Încă din deceniul patru al secolului nouăsprezece a existat un interes pentru opera lui George Gordon Byron în ţările române când se fac primele traduceri. Literatura engleză, cunoscută de timpuriu prin operele luminiştilor, mai ales ale lui Shakespeare şi a unor preromantici, pătrunde viguros  în principate prin Byron înveşmântat în traducere franceză. Abia în ultimul sfert de veac a început să fie învăţată limba engleză, când în presa vremii apar mai adesea anunţuri de guvernante sau perceptori englezi. În 1843 se menţionează 15 titluri de Byron în cataloagele existente ale cabinetelor de lectură-“ secţii de împrumut “ ale librăriilor care înregistrau preferinţele publicului:catalogue des livres francais qui se donnent en lecture a la libraire de la cour de Frederic Walbaum

Bucarest, 1838. Tot atunci se înregistrează volumul de Oeuvres completes de Lord Byron, 6 volume, Paris, 1837. de remarcat este faptul că toate veneau prin filieră franceză.Însă interesul pentru public erau romanele lui Balzac, Dumas, Scott, George Sand, Hugo, F.Cooper şi mulţi alţii.Într-o clasificare Lord Byron era clasificat pe locul 19-lea, cu 17 titluri.dar, în perioada aceea , traducerile erau toate făcute după versiunea franceză.

Cauzele pentru care Byron dintre toţi romancierii englezi a fost receptat în ţările române, influenţând literatura de la noi, a fost faima câştigată în europa prin mitologia romantică propagată, făcându-l unul din autorii cei mai populari pe continent.( Oxford Historoy of English Literature, Oxford, 1963, vol.X, p.415. ). Byron reprezenta mitul eroului prometeic în slujba  umanităţii înrobite,” un fel de zeu tutelar al literaturilor din ţinuturile sudestice ale Europei”, cum scria D.Popovici.

Prima menţiune descoperită până acum a numelui Byron pe teritoriul românesc este scrisoarea consului francez Hugot către Chateaubriand din 9 mai 1824, din Iaşi, prin care se comunica vestea morţii poetului.( Chataubriand,Essai sur la litteratureanglaise et considerations sur la genie des homes, des temps et des revolution, Paris, 1836, vol.2. ).

Ion Eliade Rădulescu, în 1836, lucra ca un silitor elev, la traducerile din Lamartine şi Byron”după a mea aplecare “, traducând Hebrew Melodies..Majoritatea traducerilor din secolul 19 din Byron sunt în proză, fapt explicabil prin întrebuinţarea originalului francez. Efectuând analiza pe perioada 1780-1860, P.Cornea, prin prelucrarea datelor pozitive, ajunge la concluzii revelatoare pentru circulaţia în ţările române a unor opera sau nume de autori. Pentru cazul Byron, începând cu 1830, sunt evidenţiate 19 din 679 de titluri( record remarcat de autor, ţinând seama de marele număr de romane melodramatice şi de senzaţie, inventariate astăzi doar în cercetări de gen), poetul fiind personalitatea literară cea mai citită, după A.Dumas-tatăl, în intervalul ce-a făcut obiectul studiului.

Examinând intervalul de timp, de la prima traducere descoperită în 1830 şi până în prezent, fiind 186 de ani de la moartea poetului, se constată o curbă ascendentă în evoluţia traducerilor din opera acestui scriitor englez.S-au înregistrat 56 de titluri( ciclul de 22 de poeme Hebrew Melodies a fost considerat o entitate, sonetul care deschide poemul The prisoner of Chillon nu a fost numărat separate, iar Cugetările, traduse ca maxime, fără specificarea poemelor de unde au fost extrase, nu au fost socotite ).În liosta traducerilor publicate în volume au fost găsite şi numărate versiuni ale aproximativ 65 de titluri. Din titlurile traduse în aproape 200 de versiuni un mare număr reprezintă operele de valoare sau, cel puţin, cele care i-au adus poetului celebritatea în epocă.Hebrew Melodies având 11 versiuni.Iar Darkness 9 versiuni.The Vampire fiind o compoziţie a doctorului Polidori a circulat într-o vreme în Europa sub iscălitură falsă, a lui Byron şi aşa a fost cunoscută şi în traducerea românească a lui G.S.din 1883, deşi Ion eliade Rădulescu, după Pichot, arătase în versiunea din 1834 că este vorba de un fals literar.

Opera lui Byron a început să fie tradusă, chiar masiv, în deceniul 1810-1840 prin eforturile lui Eliade Rădulescu, au mai tradus Gr.Alexandrescu, C.Filipescu, I.St.Voinescul, Moroi Costache şi paharnicul Gh.Seulescu. Fiind apreciat de generaţia intelectualilor paşopticşti. Prin 1884 şi Titu Maiorescu şi-a încercat talentul în a traduce din opera bayroniană.

În perioada 1880-1910 apar un număr considerabil de traduceri, iar pentru Macedonski devine un cult şi unul din favoriţii traduşi în Literatorul,Revista literară, Lumina, Revista independentă, Revista modernă( peste 20 de traduceri ). Acest Byron roumain , cum scria Macedonski, era de foarte multe ori amintit în scrierile sale, a fost tradus de prolificul Th.M.Stoenescu, care a tradus, printre altele, Manfred, Corsarul,Întiunerecul şi Mazeppa,opera spectaculos de romantice, dar şi câteva erotice elegiace.

Reluarea lui Byron la Literatorul se datoreşte în primul rând înclinaţiilor paşoptiste ale lui Macedonski, care îl vedea pe Heliade ca pe un maestru. Pentru el, Bayron însemna întruchiparea supremă a revoltei antifilistine, a geniului sortit să sesizeze răul contemporaneităţii.A. Marino în          Opera lui Macedonski, op.cit.,p.187 şi 198 consideră că, tot asemenea lui Byron, Macedonski îşi nota evenimentele cotidiene.Celebrarea permanentă a persoanei autorului la nivelul faptului de detaliu şi de amintire se datorează contactului cu opera lui Byron. Byronismul, mai puţin Byron, a fost unul din spiritele directoare ale veacului al 19-lea literar românesc, antrenând condeie agitate de pasiuni, moleşite de mal du siècle, cochetând neprefăcut sau din modă cu neîncrederea şi amărăciunea, dedicându-se cu încântare ironiei şi zeflemelii.

Marele Byron a lăsat urme prea puţine, totuşi, în poezia noastră şi nici acestea nu aveau să supravieţuiască ultimului deceniu al secolului. Se pare că influenţa lui Byron şi a byronismului în cultura noastră este un capitol încheiat, explicabil nu prin neaderenţa sensibilităţii contemporane la opera poetului, ci prin perpetuarea unei prejudecăţi care nu îl aşează azi pe Byron-aceasta şi din lipsa unei complete, ştiinţifice versiuni a operei sale în româneşte- pe rafturile bibliotecii uzuale chiar şi a exigenţilor cunoscători de literatură.Şi, totuşi,Byron nu este sortit să rămână doar în manualele şcolare, el a pătruns în conştiinţa artistică a contemporanilor care îşi dau osteneala să-l citească.

Al.Florin ŢENE

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: