LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~Traianus: „Predoslovie la intrarea în pridvorul eternităţii Poetului Victor Teleucă“

Alocuţiune rostită la Simposionul Victor Teleucă din 18 iunie 2010,la Iaşi

“Fiecare om are Decebalul său”, a scris Victor Teleucă, cel căruia nu i-au ajuns 25 de zile pînă la revederea cu împăratul din Sarmizegetusa.

E vorba de opera muzicală  DECEBAL, pusă pe note de compozitorul Theodor Zgureanu după libretul scris de poetul Ocniţei.Poetul argumentează necesitatea scrierii unui asemenea text prin”nevoia demonstrării că noi nu suntem veniţi de undeva ,de pe alte meleaguri şi în suflet nu purtăm imensităţi de stepe, ci spiritul montan al devenirii noastre pe nişte scări făcute din oasele strămoşilor noştri”.

Prin această lucrare de proporţii, poetul  demonstreză cu lux de amănunte imposibila moarte a lui Decebal şi faptul inatacabil că, în urma  întîmplării nunţii daco-romane ,” s-a născut o baladă–poporul roman”.

Ce vers voievodal, demn de gîndul şi mîna unui oştean de frunte al armiei limbii strămoşeşti!

După Ştefan Augustin Doinaş, după Nichita şi toţi înaintaşii săi întru filosofie, a plecat în patria de văzduh a eternităţii ca un porumbel cu cetăţenia cerului sub aripă.Scriam aceste cuvinte la 12 august 2002, de ziua intrării lirosofului nostru, pe uşa din faţă, luaţi aminte,în schitul daurit al literei naţionale.Şi nu numai…Exemplifica-voi printr-o frază aparţinîndu-i lui Ion Druţă, carele scria cîndva:”Dar mai întîi de-a fi universal, trebuie să fii naţional”, referindu-se, bineînţeles, la Eminescu, întîistătătorul  limbii noastre, ca fiinţă din Fiinţă întru pururifiinţarea logosului romanesc în universalitate.

Victor Teleucă, înaintemergătorul, a fost profund naţional prin genialul poem” O altă limbă mai frumoasă nu-i”, care e atît de merituos , încît poate sta , cu certitudine, alături de versul mateevician în Pantheonul liric al verbului matern etern şi peren, şi incomensurabil în frumuseţi.

Poetul Victor Teleucă, de astă dată prin poemul unic”Răsărit de Luceafăr”, scris  la 1998, cu 22 de ani în urmă, demonstrează , dacă mai era nevoie, aderenţa  muntelui –gînditor la adevărata noastră sacralitate fiinţială, care rămîne a fi şi-n mileniul trei Eminescu. Poetul basarabean a vizitat  pămîntul romanesc “ce-ncape într-un fulger de cuvînt” doar de două ori.

Atunci cînd nu se putea deloc, în 1963.Şi atunci cînd se putea trece orice contrabandă, în 2000, vizitînd manastirile din Moldova Romaniei actuale, în căutarea invincibilei Îndumnezeiri a unui spirit neînvins de zgura ateismului demolator de suflete şi naţiuni în tot secolul XX.

Suntem la o margine de existenţă a mileniului trei, scria Teleucă, şi tot o margine de existenţă a istoriei post-comuniste, conform scrieii magistrului Theodor Codreanu, rămîne a fi şi Basarabia natală a poetului şi-a celor veniţi dintr-acolo să-l treacă Prutul prin cărţile daurite, repet, ale lui Teleucă. Lucruri stranii se mai întîmplă, totuşi, dacă la 15 iunie , de ziua inegalabilului Eminescu, este interzis un lot de 4 mii de cărţi din Iaşi la vama Leuşeni.Dacă mai erau comuniştii la guvernare, nu aveam cui să obiectăm, dar în cazul cînd şeful Departamentului Vamal e Tudor Baliţchi, ex-colegul de afaceri al Primului Ministru, şcolit la…Iaşi, nedumerirea e soră dreaptă cu ipocrizia.

Iată că în 2010, contrabanda cu ţigări de milioane de euro poate trece ca prin urechile acului peste orice vamă, în zbor,oricît de vigilenţi ar fi angajaţii acesteia şi doar cărţile lui Eminescu–nu!

Cu toate astea iată că asistăm la începutul postum al universalităţii lui Teleucă.

Chiar dacă, şi o spun cu regretul maxim al inimii mele,managementul şi marketingul celor două Uniuni scriitoriceşti de la Chişinău şi Bucureşti funcţionează cum funcţionează şi marii poeţi contemporani ai literaturii romane trebuie /a se citi: sunt  impuşi/ să-şi editeze şi propage operele pe cont propriu, Ochiul veşnicveghetor al lui Dumnezeu caută şi află poteci de cunoaştere, recunoaştere şi impunere a adevăratelor noastre valori.

Valori intrinseci,fundamentale şi indispensabile verbului la netrecut al culturii romane.

…A adorat marea, adică veşnicia, pentru că în faţa mării doar poţi avea senzaţia de fir de nisip în palma Divinului.Te suflă? Nu te suflă?—aceasta-i întrebarea.

Lumea terestră,bîrfitoare, gălăgioasă, vanitoasă şi avidă de onoruri a pierdut un om.

Lumea eternă a literaturii ,romane în primul rînd, va cîştiga prin descoperirea şi redescoperirea continuă a universului poetico-filosofic teleucian o mirabilă ithacă, unde sălăşluiesc doar izvodirile “momentelor inimii” şi unde, ca să-l tot cităm pe autor, e admisibilă pînă şi” întoarcerea dramaticului eu”.

Cînd vine vara o tristeţe de aur îmi invadează făptura, ca şi valurile unei mări.

De-acum nimeni, gîndesc, nu mă va mai saluta ca el, întrebîndu-mă, uşor surîzînd:” Ce face poezia?”, ca să-i răspund:”Mă tot scrie, meştere, la nesfîrşit”.

Acest “strănepot al lui Decebalus”,precum se autodefinise într-un autograph ce mi l-a oferit, n-a fost ajutat în viaţă să editeze barem un volum în Romania, dar va convinge cerul că greşelile lumii trecător de anacronice trebuie să fie corijate de lumea celestă.N-a dorit să-l vadă nimeni chinuindu-se în acle clipe şi-ncerca, în ciuda a toate,să dea glas suav unor poezii clasice despre mare.Ultima poezie scrisă în gînd şi rostită nedesluşit o mai ţine minte doar Dumnezeu.

Ne-o va spune oare?

Colos al gîndirii filosofice moderne romanesti, cetăţeanul Patriei de Văzduh, Victor Teleucă, bea vreme de opt ani fără noi din vinul ales al tăcerii, lucrătoare, totuşi, prins într-o horă strălucitoare montată în scena de din zarea lui Dumnezeu, ca un condamnat la netrecerea clipelor în infinit.

Noi însă, ca o dovadă absolut inutilă, că suntem oameni, oameni prihăniţi şi atît, ne-am profund amăgit şi-am aruncat cu bulgări cîntători de lumină peste Poet.

Nu ne-am oprit şi ne-am amăgit omeneşte în continuare.I-am aşezat numele/Teleucă/ şi prenumele /Victor/ în formă de cruce, i-am lăcrimat plecarea dintre noi, cei păcătoşi şi subvenţionaţi de Minciună, nepricepînd cu gîndul şi sufletul deopotrivă de-nalt că poetului-filosof nu i s-a fost dat nicidecum să moară, ci să se transforme doar într-un alter ego al său.

O dovedeşte şi întîlnirea noastră de astăzi, de aici, din inima Ieşilor, unde paşii poetului  nu se văd, ci se-aud spre –a ne aminti că ce zideşte omul are durată numărată sub soare, iar ce ctitoreşte  Christos are durată neîncetată  şi netrecătoare frumseţi.

Academician al cerului şi al ierbii prin cumul fiind, voi n-aveţi decît să vă minţiţi eternităţi la rînd, fără de număr.

Au chiar n-auziţi?

“Sunt convins că toate se-ncep de aici”, “din adîncul înaltului”, repetă poetul  “ cu ochi nepămînteşti” de azur şi “ frunte mai grea ca munţii,/adormind pe cele scrise/ cînd se revărsară zorii” lui 2002.

Această “ coloană  mereu nesf îrşită”, această piramidă “ împotriva uitării”, pre limba  lui Decebalus şi-a strănepotului său, numită etern de senin: TELEUCĂ.

Şi, ca o concluzie necesară, va fi cazul să spun că majoritate autorilor noştri, de aici şi de oriunde, scriu , totuşi, pentru lume.

Victor Teleucă, descendentul filosofiilor toate, frate de cuget şi de talent cu Ştefan Augustin Doinaş şi Nichita, acest Bach al poeziei romane din Basarabia, precum s-a menţionat  şi sper în timp să vă convingeţi de aceasta, a scris pentru Lumi.

Mulţi ani, poate chiar nesfîrşiţi ani,în cultura romană şi Bun venit la Iaşi , sub aceste cupole de spirit, neuitate Victor Teleucă!!!!

TRAIANUS

Anunțuri

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: