LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~Elisabeta Iosif: „Pictorul cuvintelor – George Bacovia – Mărturii – în dialog cu fiul poetului, Gabriel Bacovia (1885)“

Mi-l imaginez  sub vişinii japonezi. Vara, la umbra lor se adăpostea stând pe şezlong, bându-şi cafeua. “Dacă lui Eminescu i-a plăcut teiul, tatălui meu îi erau dragi mărul şi aceşti vişini pitici”, îmi mărturisi Gabriel Bacovia, fiul poetului….Aflu că, de multe ori, acolo, în grădină, fiul şi tatăl jucau ore în şir, şah. Pe cutia veche se conturau, o floare şi o potcoavă, un desen al poetului – un G şi un A.

…..În salon Bacovia avea locul său preferat. La masă se aşeza  pe scaunul ce-l situa cu spatele la oglindă. “Nu şi-a schimbat niciodată poziţia. Ai vreun motiv, l-am întrebat pe tata într-o zi. Mi-a răspuns zâmbind: Şi pupăza, uitându-se în oglindă, şi-ar pierde steaua polară”.

…Bacovia şi Arghezi fuseseră premiaţi datorită unei întâmplări. Lucian Blaga făcea parte din Comisia culturală din cadrul Ligii Naţiunilor. I se ceruse să spună care sunt poeţii mai mari ai ţării. Alături de Eminescu, Lucian Blaga îi numise pe Tudor Arghezi, George Bacovia, Ion Barbu…Fundaţia pentru literatură le-a dat Premiul Naţional de Poezie. A reacţionat ciudat. La ce folos că vine aşa târziu, mi-a mărturisit cu tristeţe .  Tata, în loc să se bucure abia a fost convins să dea curs invitaţiei oficiale. Când a ajuns la locul decernării, văzând cordonul de jandarmi şi-a spus că nu poate intra. Şi şi-a văzut de treabă…

…A fost sărbătorit când a împlinit 75 de ani . Cu această ocazie i s-a retipărit opera. Nu l-am surprins niciodată pe tata atât de emotionat ca atunci, când a fost premiat la Casa Scriitorilor, în 1956. Cu trei zile înainte, parcă nu mai era poetul ştiut. Era copilul care se bucura…Era suferind. A fost fericit şi când i s-a înmânat Ordinul Muncii, clasa 1. Arghezi – şi el bolnav, i-a prins de piept medalia. S-au îmbrăţişat. “Nunta de garoafe albe s-a sfârşit – a adăugat.”…

Din salon se aude, de pe placa de patefon, glasul poetului: Verde crud, verde crud…/mugur alb şi roz şi pur,/ Vis de-albastru şi azur,/ te mai văd, te mai aud!

Elisabeta IOSIF

Fragmente din eseul publicat în volumul  “Case cu ferestre luminate” – 1985

ELISABETA IOSIF

Anunțuri

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: