LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~Victoria Milescu: Poeme (din vol. Conspiraţii celeste)

ÎNTRE FORŢĂ ŞI SLĂBICIUNE

Sunt încă

proprietatea lui Dumnezeu

unde să fug

sunt scribul sub teroarea cuvintelor

m-ai trimis pentru că tac

muşcând pământ

unde să fug când pământul fuge şi el

îngroziţi suntem de un singur cuvânt

curând se va auzi

va fi tunet sau adiere

îl voi rosti eu, îl vei şopti tu

sunt încă preferata lui Dumnezeu

unde să fug şi de ce…
_________________

IMITÂNDU-I PE CEILALŢI
Dumnezeu şi moartea

îmi poartă de grijă

eu fac să dureze efemerul

construiesc o casă pentru vrăbii

sădesc un pom pentru rai

fac un copil care va dărâma casa

fiind prea mică

şi va tăia pomul pentru că nu rodeşte

scriu o carte despre toate acestea

şi cineva o va arde

să se încălzească sub viscol…
_________________

IUBIND PUR ŞI SIMPLU
Cu numele tău pe buze

cu gustul amar al trupului tău

cu sunetul vorbelor nerostite

trec prin lumea care începe mereu

cu dărâmarea zidurilor

trec prin lumea care încă

trimite corăbii pentru hrana zeilor

iubind pur şi simplu

trec prin lumea care are ceva glorios

în felul în care ne împrăştie,

ne fărâmiţează

ne adună

apoi ne predă morţii…

_________________

PARTEA NEVĂZUTĂ A GLORIEI

Poemul

ca un cal de rasă

trece prin paradisuri pierdute

sau recuperate instantaneu

abandonându-şi autorul

traversând golurile eternităţii

se rostogoleşte printre

dughenele răvăşite, prin pieţe

se regăseşte în filele arse

jucându-se de-a primejdia

secondat de câini vagabonzi

are parte de partea nevăzută a gloriei

uneori vântul

îl buzunăreşte furându-i

nimicurile care-i alcătuiesc măreţia.
_________________

MESERIA DE OM

Nu ştiu ce e frumuseţea

dar chipul tău

îmi aminteşte de ea

de cerul

suspendat de un fir de păianjen

apărată sunt

de fluturii în armură

plătesc pentru norocul cel bun

pentru norocul cel rău

profesând meseria de om

nu ştiu ce e adevărul, dar

reinventez dezastrul

adevărul se bate pentru noi

noi ne batem pentru iluzii

ploaia stinge adevărul

din întunericul luminii

nimic nu e mort

din frumuseţea celor ce ne iau viaţa

apropiind infinitul de chipul tău.
_________________

MĂREŢIA SLĂBICIUNII
Te-ai salvat şi azi

din războiul celor două principii

faci parte dintre învingători

străbătând drumul

de la infinit şi-napoi

printre superbe erori

tu fiind una dintre cele prin

care îngerii îşi justifică existenţa

să nu-i judecăm cum ne dobândesc

fiindcă, la urma urmelor

numele tău nu al lor

rămâne aici

legiunilor infernale…
_________________

NOROCUL DE-A EXISTA
M-am trezit în casă cu ploaia

udă, înfrigurată

s-a tras lângă jarul sticlind

în ochii jivinei de pe podele

şi-a stors lenjeria fină

din care săreau broaşte,

peşti de smarald, perle

o priveam şi îmi era teamă

să rostesc dorinţa cea mai arzătoare

a ultimei supravieţuitoare

să nu o supăr

să nu o fac să plângă

şi micul nostru poem terestru

să se scufunde…
_________________

CU STĂPÂNIRE DE SINE
Mergi printre cei buni, printre cei răi

părul are mai mult argint

decât aur

trandafirul gurii se scutură

iar trupul are din ce în ce mai

mulţi ghimpi

ai vrea să nu răneşti

când treci prin mulţime

ghimpii din ce în ce mai puternici

se înfig în pieptul celui îmbrăţişat

la întâmplare

poate că acesta

de lângă tine, rănit, căzut pe asfalt

era cel aşteptat
_________________

EXIL DE BUNĂVOIE
Spăl apa

de moleculele singurătăţii

prin odaie trece râul

cu resturi de echipaj stelar

dincolo de marginea patului

prăpastia viului

vaierul cristalin aşteaptă

tu, eu, sau aerul

cu mâinile ude îşi desface haina

încinsă de focul de oase

a greşit mult să înveţe mult

mă cufund în apa care spală râul

el se cufundă în mine

apoi se modelează după strigătul

pedepsei

să-şi ducă viaţa până la capăt.
_________________
STELE ÎN PLINĂ ZI

El este încă aici

la masa mea

în patul meu

în pereţi, în oglinzi

în nopţile scurte, fierbinţi

el este încă fluturele de aur

în plămânul meu de rubin

eu sunt încă în ochiul lui închis

lacrima care nu s-a prelins

el este încă în păsările

prăbuşite pe trepte

în plantele îngălbenind brusc

în vuietul urcând spre zăbrele

câtă eternitate rămâne

în urma celui abia plecat…

VICTORIA MILESCU

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: