LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~Valentina Becart: „Din jurnalul unei zile (poeme becartiene)“

DIN JURNALUL UNEI ZILE

( scriu cu fire de praf…)

 

Îţi scriu cu fire de praf…

atât a mai rămas într-un deşert de gânduri

să nu te miri

dacă răvaşul meu va ajunge cu întârziere

n-a mai trecut demult

cineva…

prin această întindere liniştită, pustie

şi primejdioasă

se mai rotesc vulturii din când în când…

privirile se lovesc de lumina aspră,

apăsătoare

îmi stăpânesc lacrima ce mi-ar smulge

un „ultim strigăt” –

*****

Mă grăbesc să-ţi scriu

vânturile sunt necruţătoare cânt te aştepţi

mai puţin

nori de praf

acoperă cerul coborât mult prea jos…

ca o ameninţare

eu stau pe o piatră arsă de soare

sufletul mi-e prins de flăcările

tăioase ale amiezii…

*****

Aş vrea să ştii..

deşertul e un „vampir”( nelegiuit)

cu sângele ce mi-a rămas

voi semna scrisoarea

ce ţi-o trimit

să nu te miri!

citeşte-o cu îngăduinţă şi nu lăsa

lacrimile să „şteargă” ultimele fire de praf…

e o rugăminte…

 

20  mai 2011

_____________

DIN JURNALUL UNEI ZILE

( nisipuri mişcătoare)

 

Am deschis singura fereastră către soare

atâtea veri  am adunat între ziduri

că m-am trezit între “nisipuri mişcătoare”

căutând o barcă

cava….

să-mi amintească de caii sălbatici

gonind pe câmpiile Bărăganului

ce zile fără cusur!

 

*****

Adunam ciulinii… să nu le răneacă supleţea

şi nebunia alergării

libertateeeeeeeeeee!

strigam către soare – şi sângele-mi tânăr

zvâcnea

prin toţi porii

galopând

nărăvaşe gânduri mă chemau lângă izvoare

să-mi scalde neîmblânzitul trup

valuri viclene – lipsite de “cuvânt”m-au târât

în larg

fredonând…

undeva… în depărtare se zărea o barcă…

caii sălbatici nechezau- alergând

spre infinit

nu ştiu cine… şi când

a zăvorât fereastra

zidurile s-au năruit şi nimeni n-a putut

să-mi spună

cum arată soarele

legat la ochi…

legat la ochi…

 

22 iunie 2011

___________

DIN JURNALUL UNEI ZILE

(Să nu mă cauţi în piatră seacă)

 

Să nu mă cauţi în piatră seacă

voi fi râul ce-şi poartă povestea peste veacuri

să bei din apele mele cu încredere

nu-ţi fie teamă să devii “stăpânul” drumurilor

neumblate

viaţa-i căutare, rătăcire şi risipă…

ceasul de azi va fi darnic şi plin de promisiuni

*****

mâine…

nu ştii cât de negru va fi soarele speranţei

tu mergi mai departe – spre inima timpului

melancolic

nu mă căuta în piatră seacă!

sufletul  meu va fi umbra deasă sub care vei

poposi

la asfinţit…

de-ai să cauţi semne

te ridică pe vârfuri şi nu vorbi cu frunzele

despre uitare

nu te opri la margini de ape argintate

( înşelătoare oglinzi…)

înşelătoare…

31 mai 2011

VALENTINA BECART

 

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: