LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~TRAIANUS: „Rugăciunea unui copil“

RUGACIUNEA UNUI COPIL

E-un ger siberian în sufletu-ntristat,
Duşmani haini din nou ne joacă festa.
În Tine este cald şi-i pace ne-ncetat,
Rog, Doamne, să Te naşti şi-n anu-acesta.

–––––––––––––-

Ţi-am pregătit sălaş în inima din noi,
Ciocoii  răi în ea nu pot pătrunde,
Acolo nu e frig, nici viscol, şi nici ploi,
Poţi să Te naşti în ea de orişiunde.

–––––––––––––-

Sunt doar un biet copil, de ură neatins,
Plîngînd, Te-aştept la geam, să-Ţi cînt, Blajine,
Şi-n zori să te botez, etern de neînvins,
În apele Iordanului din mine.

–––––––––––––-

Se-aud colindători prin lacrimi drum făcînd
S-ajungă pînă-n cer, să dea de veste
Că dictatori mai sunt şi ctitorii căzînd
În nicăieri, şi loc nu-i de poveste.

–––––––––––––-

E-un ger siberian în sufletu-ngheţat,
Contrabandişti de Vis ne joacă festa.
Îngenuncheat în rugi, de Tine neuitat,
Plîng să Te naşti în noi şi anu-acesta.

–––––––––––––-

Ne-am săturat de laşi, de şmecheri şi meschini,
Politica ne-a văduvit de toate,
Magnaţi fără Christos  ne vînd pe la străini
Şi viaţa ni-i mai grea decît o moarte.

–––––––––––––-

Toţi ordine rîvnesc şi titluri de prisos,
Pe ei glorificîndu-se la masă,
În loc de suflet au un moft prăpăstios
Şi că vei fi mereu deloc le pasă.

–––––––––––––-

Oricît am tot spera, nu izbîndim nimic,
Oricît în ei ne-ncredem — dăm în bară,
Am fost  un ban de schimb, suntem un  loz în plic
Şi n-avem nici un drept să fim o ţară.

–––––––––––––-

O ţară-ntru Iisus, legitim împărat,
Cel care veacuri nu ne joacă festa!
Pe El îl preaslăvesc şi-l rog, înlăcrimat:
„Hai, naşte-Te din nou şi-n anu-acesta!”

 

__________________

CANT SUGERAT DE FLAVIU

Ninge-a prăpăd, potop e-ntreg înaltul,

E cel mai nobil şi frumos prăpăd.

De-atîta nins nu ne vedem unul pe altul,

De-acum nici eu nu mă mai văd…

–––––––––––––-

Îmi viscoleşte-n suflet tot înaltul,

N-am cunoscut în veac mai sfînt prăpăd.

De-atîta rai nu ne vedem unul pe altul,

De-acum chiar eu nu mă mai văd…

–––––––––––––––

Întroieniți în drum, ni-i stins înaltul,

Trăim real cel mai sublim prăpăd.

De-atîta alb nu ne vedem unul pe altul,

De-acum în veci nu mă mai văd…

____________________

VISUL CA MOŞTENIRE

 

La asfinţitul lui Adrian Păunescu

Noiembrie-şi buciumă mirii

Şi-i lacrimă nemărginit.

Se duc trubadurii Unirii

Cu visul lor neîmplinit.

–––––––––––

Şi nimeni nu-l vrea moştenire

Din ţările ce l-au avut.

Se-ngroapă şi-un vis de Unire

Cu trunchiul de frunze şi lut.

––––––––––––-

Se-ngroapă chiar sufletul Ţării,

Ca strigătul într-un ecou,

Şi visul la vămile zării

Aşteaptă să-nvie din nou.

––––––––––-

El, care tot moare întruna,

Tîrît printr-un iad fără stea,

Şi ţăndări îşi face cununa,

Că nu are cine-l visa.

5 noiembrie 2010

TRAIANUS

 

Anunțuri

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: