LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~Teofil Răchiţeanu: Antologie de poeme

POEMUL PĂDURARULUI

Pădurarului Ioan Bunta –

in memoriam

Pădurarul Bunta a plantat şapte munţi

Şi a împărăţit peste alţi şaptezeci şi şapte,

Şi-a oglindit chipul în o mie de ape curgătoare

Cu care a curs la vale

Potrivindu-şi inima

După ritmul fiecăreia

El se aşeza deseori

Pe o coamă de munţi, cu faţa-n sus,

Cu mîinile sub cap,

Şi privea mersul norilor

În care cîteodată,

Pentru sine doar,

Tălmăcea el anume neînţelesuri

Ale lumii acesteia

El înţelegea limba fiarelor

(L-am auzit odată vorbind cu ursul

Pe care-l trimitea pe o anume coastă, pe Valea Crăciunului

Plină toată cu zmeură).

Adeseori îşi uita puşca

La Cantonul din Zărna

Şi se ducea să vadă cum, lîngă o anume fîntînă,

În băteliştea Lumii

Măria Sa Voevodul Cerb

Îşi reînnoia nestematele

El nu avea vorbe prea nalte,

Lui îi plăcea să asculte cum curge apa la Zărna,

Cum creşte iarba,

Cub cade frunza,

Cum se tînguie vîntul pe Buteasa,

Poieniţa, Munceii, Tălianu sau Stîna-de-Vale;

El ştia să asculte

Şi să înţeleagă

De ce se jeluiesc pe Valea Drăganului

Din adîncul fiinţei lor

Codrii…

El a fost timp de treizeci de ani

Împăratul Ţării de Sus a Drăganului

El a murit într-un sfîrşit de octombrie,

Una mie nouă sute – şi ce importanţă mai are? –

S-a pogorît la Roşia, în cimitirul satului său,

Aşezîndu-se şi el

Tăcut

Şi cu bunăcuviinţă

În rîndul strămoşilor…

(1988)

_______________

ROATA AMINTIRILOR

Drumurile acelea

Dintotdeauna alergînd înaintea călătorului,

Pădurile acelea

Ca nişte mari pajuri galactice

Fîlfîind prin slăvile cerului

Întunecînd lumea

Cu umbrele lor;

Arborii aceia prelungi

Din cari, tainice porţi deschizîndu-se,

Ieşeau fetele pure ale munţilor,

Fetele acelea,

În miez de noapte,

În mari dumbrăvi,

În cînt

Destrămîndu-se;

Casele acelea mărunte

Ca nişte paznici ai singurătăţii,

Înşirate la margina lunii,

Visînd numai munţi;

Apa aceea

Izvorîtă direct din privirile Mamei

Peste care cerul

Cu albastrul lui sfînt

Lin mai lacrimă;

Oamenii aceia

Ce-au cutreierat Ţara

Atîrnaţi de boturile cailor

Şi cărora le-au brumat ochii

Cu răsufletul lor;

Femeile acelea

Ce-şi creşteau în pîntec păcatele

Şi-n nopţi de cumplită fierbinţeală,

La o răscruce a patimilor,

Îşi înghiţeau lăutarii

Şi-şi blestemau bărbaţii ameţiţi

Pe drumurile Făgădăului…

(1964)

_______________

IUBIRII

E primăvară nouă pe pămînt –

O frăgezime-a inimii şi-a Firii.

Din ceruri cineva, cu glas de-argint,

A decretat Duminica Iubirii…

Azi totul e frumos. Aşa cum vor

Lăsaţi-vă inimele să bată.

Azi sînt la trup şi suflet preacurat

Ca-ntiia oară cînd iubeşti o fată…

Cu toţii azi să punem juramînt

De curăţie,-n numele-ţi, Iubire.

Azi toate fetele mirese sînt

Şi fiece băiat e-un fraged mire…

Azi mai frumos ca niciodată sînt.

Azi numai miri în lume-s şi mirese.

Ci inima de ţi-o asculţi auzi

În ea iubirea noua cum se ţese…

E primăvară nouă pe pămint –

O frăgezime-a inimii şi-a Firii.

Din ceruri cineva, cu glas de-argint,

A decretat Duminica Iubirii…

_______________

DRAGOSTEA DIN CE SE FACE?

„Dragostea din ce se face?”

„Din păreri de vină-ncoace,

Din voia sprîncenelor,

Din tremurul genelor,

Din linu-nserărilor,

Din alenea norilor,

Din privitul în răspăr,

Din taina florii de măr,

Din ce vrei, din ce nu vrei,

Din taina florii de tei,

Din pojarul patimii,

Din tremurul lacrimii,

Din suspin şi din alin,

Din rugări fără de-amin,

Din de ochi umezi scînteie,

Din nuri fragezi de femeie,

Din ie-n piept înflorită,

Din femeie năzărită,

Din durere de plăcere,

Din plăcere de durere,

Dintr-o vorbă, dintr-un nume

Şi din nu mai ştiu ce spune…”

(1988)

_______________

VIN MÎNDRELE DULCILE

Cu inimi iubeţe,

Dalbe tinereţe,

Vin mîndrele, dulcile

Cu coapse ca luncile,

Cu lungele-genele

Luminînd poienele,

Cu genele-linele

Luminînd colinele,

Cu gurele

Ca prescurele,

Cu buze gureşe

Ca, în Mai, cireşe,

Cu sînii lor mici –

Pui de rîndunici,

Cu, pe umerei,

Dalbi luceferei,

Cu,-nflorate, iile

Miresmînd cîmpiile

Vin ca adierile

Cind dau primăverile

Legănindu-şi umbletul,

Luminîndu-mi sufletul…

(1974)

_______________

SE COBORAU MÎNDRELE…

Pe dealul cu florile

Frumoase ca zorile

Pe cărare nouă

Pe frageda rouă

Se coborau mîndrele

Uşoare ca umbrele

Mîndrele din munte

Cu soarele-n frunte

Îmi veneau – ciopor

Rourînd de dor.

Cu răsfirul pletelor

Cu umbrele genelor

Cu viforul patimii

Cu licărul lacrimii.

Îmi veneau cîntînd,

Codri dezmierdînd.

Cerul albăstrea,

Lumea miresma

Sufletu-mi creştea

Viaţa-mi lumina…

(1974)

_______________

CI MI-EŞTI, DOAMNĂ, PRIMĂVARĂ

Ci mi-eşti, Doamnă, primăvară,

Duminică ce nu-nsară,

Miere anilor mei tineri

(Dulcele din alte vineri…),

Aleasă, din Rai, minune,

Curcubeu peste genune,

Mireasmă de Mai, aleasă,

Palmelor mele mătasă,

Dulce of, suspin, plăcere

De iubire de durere,

Alizeu de dor, tânjire

De durere de iubire,

Roaba mie şi stăpînă,

Arşiţei mele fîntînă…

(1984)

TEOFIL RĂCHIŢEANU

Anunțuri

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: