LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~Răzvan Ducan: „Remember Adrian Păunescu – la un an de la plecarea la cele veşnice“

ANOTIMPUL TRISTETII

Poetului Naţional, Adrian Păunescu, la un an de la trecerea la Domnul

În agora vesniciei ai intrat,

Ieşind din nuca strâmtă a vieţii,

Între toamna şi iarna, de-atunci,

A apărut anotimpul tristeţii.

Am devenit mai trişti cu o plecare,

Deşi am devenit mai mulţi,

Nu mai simţim la fel fiorul ierbii,

Desi prin stele mai umblăm desculţi.

****

Desi noi mai visăm cenacluri

În jurul unei grizonate păpădii,

Eşti flacăra care lipseste, peste poate,

Spre a putea, cu-adevărat, a ne-ncălzi.

Mi-e dor de ochii tăi albastri,

De-un clar azur, sub mal de frunte,

Unde sălăşluia blândeţea,

De unde se pornea un munte.

****

Mi-e dor de cuiul vesnic scos,

De la grenada poeziei tale,

În rară fantezie explodând,

Doar frumuseţi din gânduri abisale.

Mi-e dor de vocea ta, baritonală,

De forţa, cu năvălnicie armată,

De cornul abundenţei, plin cu sensuri,

Din care se hrănea naţia toată.

****

Mi-e dor de insurecţia în bine,

Mi-e dor de felul tău de-a refuza,

Să sufli-n lumânări, când tortul ţării,

Pecetluit, de-a fi felii, era.

Nu mai simţim că ţara-i apărată,

Cum tu o apărai la mod sublim,

Si ne-mbătăm cu promisiuni desarte,

Debusolaţi, şi fără de vreun vin.

****

Din Parlamentul nostru, plin de roze,

Doar ghimpii noi simţim din trandafiri,

De-i unul singur sau sunt în buchete,

Ajung la noi numai dezamăgiri.

Nu uită guvernanţii cei uituci,

Să-şi umfle conturile şi asţ să-i dea,

Cum tu doreai, o „minimă dreptate”.

****

Mi-e foame de o sete de a ta,

„Până la capăt cu poporul meu”,

Mi-e sete însă de o foame nouă,

Să ne-ajutăm, ca să ne-ajute Dumnezeu!

………………………………………..

S-a-mpăunat cu Păunescu vesnicia

Şi s-a adrianat, de-atunci, cu Adrian,

Noi scrijelim un anotimp al tristeţii,

Pe răbojul trecutului an.

 

4 octombrie 2011

__________

CATEI DE USTUROI

Lui Adrian Păunescu

 łi-au vrut căpăstru,

Să răspunzi la bici,

Lumina stelei tale

Să fie-un licurici.

Şi ţara să ţi-o scoţi

Din rosii hematii,

Scriind pentru cei morţi,

Uitând însă de vii.

Să nu te mai doară,

Orice vânt şi val,

La of-uri de români

S-ai ochelari de cal.

Când ţara-i atacată

Şi scoasă la mezat,

Că nu stii, să te faci,

Şi că tu n-ai aflat.

łi-ai fi adus acasă

O plajă de nisip,

Să ai un cap de struţ,

Să te ascunzi la chip.

Când tricoloru-i alungat,

De sus de pe catarg,

Că n-ai văzut, să spui,

Privirii, să-i faci gard.

Şi gura să nu fulgere,

Si nici ca ea să tune,

Cum sunt la noi acasă,

Batjocorite rune.

****

Doar versuri roz bombon,

Să-ţi iasă de pe buze,

Să scrii de primăvară

Si de căderi de frunze.

Si ţi-ar fi dat averi

Si glorii trecătoare,

Să uiţi de talpa ţării,

De legi înrobitoare.

****

Tu n-ai putut trădării

Să i te-nchini, icoană,

łi-ai fi trădat si neam,

łi-ai fi trădat si mamă.

Purtata-i ţara-n suflet,

Ea te-a purtat la sân,

Şi fosta doar iubirea,

Cel numitor comun.

Tu vei fi vesnic soare,

Pe cerul de mândrie,

Sortit de-a fi român,

Chiar si-n contumacie.

****

Vei fi, tu, vesnic luna,

La care vor lătra,

Leu mândru ce cu cusca

Nicicând deprins era.

Curajul pe la spate

Avea multe carate,

Pe faţă doar slugarnici,

Din firi nevertebrate.

Lătrau de după gard,

Lătrau de după poartă,

Când trecea caravana,

Lătrau de după soartă.

Ei nici căţei n-au fost,

C-aveau doar oase moi,

Stăteau în grămăjoare,

Căţei de usturoi.

3 octombrie 2011

RĂZVAN DUCAN

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: