LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~Olga Alexandra Diaconu: Poezii de dragoste

NU EU SUNT VINOVATĂ DE IUBIRE

Nu eu, doar apa tulbure-i

de vină

când gânduri negre-n dragoste

se-anină

Nu eu, doar vântul cel rătăcitor

de vină e

când ceaţa intră-n dor

Nu eu, doar cerul ce primeşte norii

e vinovat

de freamătul culorii

Nu eu sunt vinovată de iubire,

doar taina ce cuprinde-ntreaga fire.

_______________

STĂTEAM DOAR TÂMPLĂ LÂNGĂ TÂMPLĂ

Stăteam doar tâmplă lângă tâmplă,

miraţi de tot ce ni se-ntâmplă

Priveam cu ochii larg deschişi,

de vraja vieţii eram prinşi

Voiam să cucerim chiar munţii

c-un nimb ivit în dreptul frunţii

Pluteam pe mare sau uscat,

trăiam viaţa doar înalt

Stelele-n ziuă coboram

şi ziua-n noapte-o adăstam

Cream castele de nisip

risipind viaţa pic cu pic

Făceam din lună un veşmânt

şi-n palmă scris-am jurământ

de sărăcie şi iubire,

ne credeam rege peste fire

Dar ce nu ne credeam cândva?

Şi-acuma unde-i viaţa ta?…

_______________

ZVON DE VIAŢĂ

Zvon de viaţă

răspândit în lume

înfloreşte aerul anume

pentru noi

E-o-nălţare-n tot

ce ne-nconjoară:

firul ierbii printre pietre iară

s-a ivit

Pretutindeni ochii nevăzuţi

strălucesc ascuns

simţind a vară,

braţe nevăzute se întind

soarelui să-i spună bun venit

Suflete, şi tu acum te-nalţă

ca şi cum te-ai naşte

înc-o oară.

_______________

DAR TU ÎN SUFLET ÎMI COBORI

Iau cartea de filosofie

să urc în lumile abstracte,

dar tu în suflet îmi cobori

fără de voie, fără acte

Tot cu privirea luminoasă

şi în costumul tău cel negru,

în sufletul meu îţi faci casă

şi eşti iubitul cel integru

Am pus o pânză-ntunecoasă

pe despărţiri şi peste ceartă,

iubirea mea nu va muri,

te va găsi şi fără hartă

E-un loc înalt în univers

unde doar noi ne găsim rostul,

ne subţiem intrând în vers

şi ne e cerul adăpostul

Tu ochelarii cei de cal dă-i jos

iubirea să mi-o simţi,

plutind ca stele în astral,

te-ascund în lacrime fierbinţi

Eşti certăreţ, eşti arţăgos,

iubirea tu mi-ai pus-o-n cui,

dar m-ai iubit vijelios,

iubirea ta, cum alta nu-i

Iau cartea de filosofie,

dar printre litere te-ascunzi,

eşti ghem de nervi şi logoree,

eşti tot un fulger când te-ncrunţi

Aşa că nu mai am ce face,

în carte nu mă regăsesc,

mă plimb buimacă, ca pe ace

şi doar în versuri mai trăiesc

Vezi sufletul meu se deschide

să te cuprindă într-un vers,

căci versul poate-n el închide

chiar şi întregul univers.

_______________

MI-E DOR DE GÂNDUL TĂU FRUMOS

Mi-e dor de gândul tău frumos

înscris în mine ca-ntr-o carte

şi care e vijelios,

chiar când distanţa ne desparte

Dă-mi vijelia înapoi

s-o ţin pe suflet ca pe-o rană,

iubirea ta s-o simt şuvoi,

să n-o mai las ca pe o vamă

Tu n-ai habar când dormi adânc

că eu în noapte nu adorm,

veghez cu noaptea la oblânc

cum aş cădea din somn în somn

Eu vamă vremii vreau să-i fiu

până ce n-oi muri de tot

Fii la caleaşcă surugiu

să-mi laşi tu pentru drum un slot.

_______________

DOAR PENTRU TINE SCRIU

Doar pentru tine scriu şi n-ai habar

câtă durere se ascunde-n har

Doar pentru tine mă arunc în vers

cu sufletul cât ′naltul univers

Nu pot în frâu iubirea să mi-o ţiu

cât fără tine-i sufletul pustiu

Nici vara-n toi nu îmi mai intră-n suflet

cât stă iubirea-nchisă ca-ntr-un sipet

Nici păsările duse lin de vânt

nu cântă-n mine al iubirii cânt

O creangă înflorită ruptă-i jos

de sufletu-ţi pornind vijelios

spre mine ca spre o ameninţare

pentru iubirea altor clipe rare

Vijelios iubeşti şi n-ai habar

iubirea s-o păstrezi ca pe-un amnar

pe care să-l aprinzi din când în când

să reînvie al iubirii cânt

ce ţine trează tainica povaţă:

aceleiaşi iubiri să îi fii viaţă.

_______________

ÎNVOLBURAREA E DOAR ÎN ADÂNC

S-a liniştit la suprafaţă marea,

învolburarea e doar în adânc

Ca dintr-un vis îţi mai aud chemarea

şi pescăruşii aripile-şi strâng

Nu mai trimit pe aripile-ntinse

mesaje dinspre tine în amurg,

nici eu nu număr zilele proscrise

şi clipele-n surdină cum se scurg

Doar marea mi-o păstrez adânc sub pleoape,

înveşmântată-n sute de culori

când soarele torid se scaldă-n ape

şi nu mai lasă peste ceruri nori

Lumina peste frunte să-ţi ajungă,

iubirea să-mi aducă înapoi

şi raze, care gândurile-alungă,

să ne-nlumine sufletu-n şuvoi.

_______________

CREDEAM…

Credeam că te-am pierdut pentru vecie

şi-n mine-i dorul pe vecie dus,

dar azi îţi simt prezenţa mult mai vie,

ţin capul drept, ochii privesc în sus

Şi brusc simt cum pornesc întins spre tine,

la kilometri mii ce ne despart –

sunt doar desprindere şi zbor,

mi-e sufletul ca un hambar cu grâne

din care aurul culorii doar cobor

Ce bine-i că exişti şi am cu cine

în noaptea sufletului să m-ascund!

Se-ndepărtează ochii trişti, e bine

iubirea s-o păstrezi mereu în gând

Dezleagă-mi baierele vieţii iarăşi –

un râu de poezie să-ţi ofer

Ce bine-i când alt suflet ţi-e tovarăş

şi tu rămâi iubirii prizonier!

_______________

TRĂIESC DIN NOU CU VISE ŞI HIMERE

Trăiesc din nou cu vise şi himere –

plictisul brusc să-l simt iarăşi cum piere

De visul doar mă urcă sus pe culmi

să mă întrec cu norii prinşi de ulmi,

vreau să trăiesc în vis, în vis să mă topesc,

blând să-mi şoptească glasu-ţi îngeresc

Ce să-mi şoptească? Nu ştiu ce-ar şopti,

s-ar contopi cu glasul inimii

şi inimile-ar ticăi acelaşi ritm

pân-am avea pe frunte galben nimb

şi-o roată-am deveni, prinşi de fiori

Numai aşa poţi, omule, să zbori.

_______________

MI-E SUFLETUL LA PÂNDĂ, TOTUŞI….

Mi-e sufletul la pândă, totuşi, dragule,

ca vrajba să n-apară iarăşi între noi

şi nici plictisul, înmiit, şuvoi

Nu vreau să-ţi spun din nou pribeagule

Alungă pânda, rupe îndoiala –

e pânda soră bună cu sfiala

Alungă norii cu-o privire-ascunsă

de care depărtarea e pătrunsă

Ştim sigur: orice zbor este cădere;

cu cât mai sus, cu-atât dorinţa-l piere

Să fie doar iubirea plonjonul în neant?

Au moartea, fericirea mereu acelaşi cant?

Trăim mereu dorinţa de-a ne ieşi din fire

şi de-a zbura prin spaţiu, plutind ca pe zefire

şi teama că mereu, izbindu-ne de cuib,

ne-apare, trist în frunte, un coş în loc de nimb?

E teama de-a ne-nvârte mereu numai în cerc,

deşi e cercul drumul spre Domnul cel imberb?

Nu ştim în lumea asta de ce venim mereu

şi ce-am promis în ceruri Purului Curcubeu

Nu ştim de ce atraşi suntem unul de altul

şi amândoi ca unul simţi-vom pe Înaltul

Nu ştim Domnul cât vrea iubirea să-I întoarcem,

nu ştim, fără iubire, viaţa de-o mai toarcem

nu ştim, nu ştim, nu ştim şi-atunci,

în disperare, murim când ne iubim.

_______________

AS VREA SĂ-ŢI SCRIU

Aş vrea să-ţi scriu,
dar parcă n-am cuvinte –
m-au părăsit, nu le mai am în minte,
aşa c-am să te chem
doar prin tăcere –
în ea nimic din ce mi-ai dat nu piere,
totul se-adună
fără sunet cântă –
ascunsă e
petrecerea de nuntă,
ca-ntr-o sămânţă
care se-nfioară
să poată fi sămânţa ce-o să moară,
să poată oglindi
în zbor întors
lumea de sus
care să moară jos

Devin sămânţă,
fă-mă să-ncolţesc –
tu să fii pom, eu fruct dumnezeesc.

_______________

SCRISOARE PENTRU TINE

Mi-ai spus să nu-ţi mai scriu,

aşa c-adorm

şi îţi voi scrie o scrisoare-n somn

Te voi găsi oriunde te-ai ascunde –

sunt radar nevăzut, culcat pe unde,

sunt vântul care-adie

să-ţi aline

durerea care-o porţi mereu cu tine,

raza care mângâie iubirea ta cea nouă,

mai proaspătă ca boabele de rouă

Cu tine-am să mă bucur ca un ins

ce-şi ţine-n palmă sufletul învins

Trup nevăzut, cu tine-ntr-o cămaşă,

care la poartă supărarea lasă,

Voi şti când vrei iubirea să ţi-o dărui –

în mine voi simţi cum totul nărui –

şi-n ameţeala cea de moarte-adusă

voi mai găsi şi înspre rai o uşă:

voi retrăi cu veşnica ardoare

iubirea care-nvie, care moare.

Tu n-ai să ştii nimic sau poate, da,

neauzit când eu te voi chema.

OLGA ALEXANDRA DIACONU

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: