LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~Nastasia Maniu: „Rugăciune pentru neamul meu“

Atat de aproape eram, Doamne, unii de altii si atat de stravezii,
incat se vedea prin noi istoria toata,
istoria inflorind a doua oara din aceeasi radacina,
desi era iarna si lumea parea sa invete sa moara,
iar in rugaciune nimeni nu-si mai aducea aminte cum se invie,
cu toate ca sangele – acelasi – incepuse istoria sa o rescrie,
numai ca totul se ivea una pe fata, alta pe dos,
numai ca frumosul se numea urat si uratul frumos,
numai ca tot mai des unii dintre noi
il confundau pe Anticrist cu Cristos.

Si asa am trecut si asa trecem, vai,
dintr-un infern in altul, dintr-un rai in alt rai,
si asa ne botezam pruncii in numele minciunii,
in numele adevarului balai,
si asa ne confundam uneori altii cu unii,
si asa gandesc in locul inteleptilor nebunii.

Numai de s-ar face odata dimineata,
numai de-ar putea gandurile noastre sa prinda viata
si sa-i scuture, sa-i traga de maneca pe cei care
n-au mai aprins inlauntrul lor de-o vesnicie o lumanare.
Numai de nu ne-ar lasa Dumnezeu in uitare.

Doamne, as zice, fie-mi cu iertare,
dar de la o vreme nu ne mai privesti de acolo, din Cer,
de la o vreme Ochiul Tau a devenit rece, pustiu,
nu mai ajunge nici cel mort, nici cel viu
sa-i locuiasca samanta de adevar.
Doamne, as zice, ia-ne mai repede in raspar.

Numara-ne zilele traite in suferinta,
numara-ne spaimele, bolile, neputintele,
da-ne noua vederea cea de toate zilele,
vindeca-ne de boala depravarii mintile
si reda-ne pe noi noua insine intregi si curati
si fa-ne din nou luminosi, adevarati,
sa ne putem privi unii pe altii in fata
macar o singura viata.
Doamne, fa dupa noapte iar dimineata!

Zilele se vor duce, se vor duce, se vor duce
si o data cu zilele ne vom duce si noi,
numai de nu se va duce totul de rapa,
numai de n-ar fi aceasta cea de pe urma clipa.

Doamne, da-i romanului mintea lui cea de pe urma,
mintea ce nu-l lasa sa mearga cu ochii legati
spre groapa pe care i-o sapa bunul lui frate,
mintea cea de pe urma, din singuratate.
Doamne, nu-l tine-n veci cu mainile legate!

Fericiti cei bogati cu duhul,
fericiti cei care privesc si-nteleg,
fericit cel care priveste si vede dincolo de sine neamul intreg
si poate sa-si indoaie genunchii in rugaciune
pentru renastere, nu doar pentru ingropaciune,
fericit cel care nu roseste cand isi spune pe nume.

Doamne, recunosc, nu am avut nimic de ascuns,
sufletul mi l-am purtat ca pe o haina, pe dinafara,
de aceea pe la coate este cam ros,
de aceea pare altora jerpelit si duios.
Cat am putut, Doamne, l-am aparat
de noroiul cel stralucitor ce te duce-n ispita
si noptile in lacrimi l-am spalat si l-am pus la uscat
tocmai langa podul Cerului prin care
razbate raza Ochiului Tau ingandurat.

Doamne, fie Numele Tau adevarat
si nu ne duce pe noi in pacatul uitarii
si nu-ncerca sa ne afli limita rabdarii
si nu revarsa peste gradinile noastre intunericul marii,
ci priveste din inaltul scaunului Cerului
spre fiii Tai risipiti, dezbinati
si reda-le lor, Doamne, vederea intreaga
si mintea lor din chingile noptii o dezleaga.

Doamne, fie inima neamului meu intreaga,
sterge ceata de pe spiritul lui si fa-l sa-nteleaga
cum sa culeaga viata din moarte,
cum sa-si inscrie numele-n Carte,
in Cartea cea vesnica de Tine semnata
si iarta-i greselile inca o data!
Iarta-ne noua, bunule Tata!
(1992, din volumul in pregatire BILET DE INTRARE IN PARADIS)
NASTASIA MANIU

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: