LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~Melania Cuc: „Lebăda pe asfalt“

(Poeme din volumul în lucru)
ACT DE IDENTITATE

Povestea asta ar putea fi una

Strict comercială,

Un act notarial pe care

Se văd numai stropi de cerneală.

Ar putea fi doar o veste

Cu avioane şi  îngeri fără păcate

La manşă…

Nu,

Nu mi-e milă de tine,

Dar

Adevăr îţi zic,

De aici din mijlocul cântecului

Pe  care

Puştiul fără glas şi fără  palton,

Îl va trage după el

De-a lungul canalului

Cu toate scursorile

Unei societăţi de consum.

La marginea oraşului nou,

Călătorii trec prin oglinzi

Aşezate după anul de naştere.

Totul iese curat, asortat pe nuanţe,

Din acest şifonier de predigistator,

Din locul unde

Larva de molia se hrăneşte

Cu certificatul de căsătorie

A unei generaţii întregi

De miri începători.
______________

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

De cele mai multe ori

Nici nu îmi mai este foame

De pâine şi sare,

Doar mimez ritualul prânzului

Şi pe cel al cinei

Din trapeza de monăstire.

Spun rugăciunea de mulţumire

În gând şi cu braţele întins

De-o parte şi de alta a spătarului,

Singurul detaliu ce-a mai rămas întreg

Din  jilţul cu furnir de mahon.

În pustietatea mea locuibilă

Nu caut alinarea doar

Un ciob din oglinda în care

Lumea a rămas răsturnată.

Abia de legumesc cu lingura înflorită

Prin strachina cu un bob de mei

Şi păcate imposibil de spălat

În cristeniţă.

Fabrica de pâine şi-a închis porţile.

Nu protestez;

Foamea mea este paşnică

Precum menestrelul

Ce doarme cu capul pe o pernă

Plină viespi prăfuiţi cu sacâz

Din cap la călcâie.
______________

VINA

Mi-e tot mai indiferentă

Necuviinţa care mătură strada

Cu părul meu,

Nu cu mătură din fascii aprinse.

De ce mi-ar păsa că ninge cu pietre

Peste portocalii din livada bunicului

Şi sub everest înfloresc macii otravă?!

Iaca,

Scrie la ziar,

Că a luat foc benzinăria din sahara

Că  banchiza de la polul sud

s-a topit ca untul;

Vine peste noi

Cu toţi aborigenii beţi standard.

– Gazetele mint!

Mă amăgesc şi-ţi vorbesc despre cum….

S-a ridicat la cer o lespede întreagă

De pe mormântul

Mareşalului împuşcat la jilava.

Semnul ăsta este naţional,

Dă din mâini şi picioare,

Prinde  rădăcini relative

În aerul uscat din salonul

Celor ce tuşesc convulsionar.

Rabd şi insecta care a ros sistematic

Din măduva lucrului bine făcut;

O şandrama care

Mâine se va prăbuşi negreşit.
______________

MOTIV

Sărbătoresc la lumânări din seu de viţel

Locul meu garantat

Din tomberonul

Cu imagini de unică folosinţă.

De ce aş purta vină personală,

Ori

Motivaţie pntru ispita umană?

Sunt ceea ce aţi vrut voi, prieteni,

Să fiu;

Un funcţionar care semnează

Condica de prezenţă la fix

Şi iese pe uşa circului,

Unde,

Un bufon cu pudră-n perucă

Va fi închis peste noapte

În cuşca leoaicei.

Frica scoate ghare, muşcă din placenta

În care puiul de fiară se înfăşoară

Ca în năframă de mamă.

Pe sub cupola fără zburători la trapez

Trece liliacul cu capul pleşuv

Şi lipici pe coate.

Este miezul nopţii în inima

Oraşului peste care

Răgetul naşterii

Este estompat de calxoane.

Sărbătoresc prima respiraţie

A micuţului prinţ

Şi sarea trece de ochii mei

Pe lentilele de contac direct

Cu realitatea implacabilă.
______________

PROPRIETARUL DE DREPT

Vezi

În borcanul cu talaş clorinat

Cum puiul de hamster

Se prinde cu unghii rozosine

În scamele vieţii?

El este sclavul meu preferat!

Îmi ghiceşte dorinţele…

Îmi repetă dimineaţa şi seara,

Că… sunt

Frumoasă, deşteaptă

O columbină

Cu inima prinsă în ace de siguranţă.

Tot el

Îmi face nod dublu

La batista pătată cu ruj

Să nu uit,

Să nu simt cum sufletu-mi iese

Ca ghiuleaua prin gura de tun.

Punct.

Eu sunt proprietarul de drept

Al bestiarului din cristal,

Un cetăţean loial contingentului

Şi căruia nu-i pasă de cele câteva

Guiţături care amestecă în sticlă

Salivă şi sânge de om.

Din fotoliul meu cu piele de viţel,

Bat din palme, ţopăi ca sălbaticul

În jurul arborelui descărnat de omizi…

Da,

Mă declar mulţumită de misiunea

Pentru care am fost pregătită.

Beau şi iubesc, dorm…

Pe asfaltul împuşcat cu popcorn.
______________

NU SUNT UN REVOLUŢIONAR

Azi

Ar trebui să fii lângă mine,

Să-mi tragi perechi de palme peste faţa

Brăzdată de  ger.

Să spui odată şi încă o dată:

-Eşti laşă!

Nu.

Tu eşti milos şi nu o  vei face…

În  scaunul din capătul mesei,

Ochi în ochi cu durerea mea muritoare

Este doar dâră nuanţe albastre,

Panglică de mătasă

Căzută din pălăria  annei karenina.

Dacă aş fi fost nebunul mutat

Pe tabla de şah

Aş mirosi şi azi  a degete îngălbenite

Cu tutunul generalilor albi.

Nu sunt un revoluţionar,

Nici cobai

În tot  acest experiment care

Îşi are rostul lui

În clipa  coagulată ca o pipotă

De pasăre despicată în baionetă.
______________

PE SUB BLUZA MEA DE MĂTASĂ

Ajung  prima

La ceasul de la universitate…

Ţi-am dovedit încă o dată

Că sunt un mare predigistator;

Scot din poşetă iepuraşi mov

Şi pe gură

Cuvintele care mi-au lipsit cel mai mult

De când ai plecat către tropice.

Pietonii sunt grăbiţi şi nu văd

Pe sub bluza mea de mătasă

Inima cum arde.

Se incinerează încă un necunoscut

În mijlocul mulţimii

Care merge cu capul în piept

De-a lungul amiezii toride.

Tu întârzii, ca întotdeauna,

La întâlnirea cu mâinile, cu ochii,

Cu trupul meu de păpuşă supusă.

Între timp,

Aş putea afla totul despre moartea Prinţesei…

Nu o voi face.

Peste durerea gata închegată

Mă preling ca jivina fără de blană.

Picături de roşu rămân pe pereţii

Oraşului cu inscripţii bezmetice.

Tu întârzii la execuţia mea publică

Din inerţie.

Şi…

Cad bombe în încreţiturile bulevardului

Unde îşi face intrarea cu lauri

Mărfarul plin cu veşti imposibile.
______________

PARTEA ASTA DE DUMINICĂ

Poliţistul a greşit

Numărând pân’ la zece… în gând.

Alt prieten din copilărie este strivit

Pe şinele gloriei,

Care ne priveşte indiferentă

Din interiorul unui tub de neon.

Fenomenul e optic.

Au luat act de poziţia mea

În faţa betoanelor

Rădăcina platanului şi

Toţi vatmanii tramvaielor din depoul

Cu fier vechi.

În partea asta de duminică

Este mereu sărbătoare muncitorească.

Se perpelesc lozinci,

Se bea bere veche la sticlă…

Totul este aproape perfect

În teritoriul cu cea mai mare rată

De nedumierire a mileniului.

Eu nu cred că exită o pagină  albă

În memoria mea,

Femeiuşcă umblând gârbovită

Pe strada cu golanii ce joacă şeptica.

Se cântă din rărunchi de inimă  albastră:

Cratiţa din bucătăria socială

Are imagini

Din romanţa peste care

Mereu am călact.
______________

NUMAI BOIERII NU SE DUC LA TALCIOC

În iadeşul de pasăre sacrificată

Până şi floarea de glicină

Şi-a înfipt adânc

Ghearele şi caninii.

Tremură  de furie neputincioasă

Grădina cu mandarini sălbatici!

Martorul meu a văzut toată nebunia

Care  se plimba cu canişul în lesă

Şi ţigară de foi în colţul gurii.

În partea opusă a poemului,

Măturătorul de stradă

Citea despre noroc în zaţul de cafelei…

Da, îl aşteapta o noapte foarte murdară,

Un drum lung prin

Cenuşa cartierului;

De la centrul lumii către periferia

Unde cânii maidanezi ling mâna

Şoferilor de pe limuzine.

Numai boierii nu se duc la talcioc

În fiecare dimineaţă de joi.

Îi aud cum tuşesc,

Cum îşi târşesc papucii vechi

Printre rafturile bibliotecii

Cu uşi secretizate

Şi cele o mie şi unu de sipete

Pe care le-au cărat după ei

Din bizanţ.
______________

CARTEA DE CARE MĂ  TEM CEL MAI MULT

Aveţi grijă, acolo este muzeul!

Un turn apărat de bufniţe albe;

O mulţime de păsări ciudate

A cucerit oraşul şi mestecă în plisc

Prezentul, trecutul şi viitorul

Cavalerilor teutoni.

Mâina  destinului este

Camerista hotelului

Care face bătături la mănuşă.

Prin aţa trasă cu acul,

Pielea personajelor se vede

Limpede ca marea neacoperită de alge…

Din burugul cu piaţa ocupată

De cântecele sparte în dinţi,

Trubadurii în tricouri albastre

Vestesc

Evenimentul despre care…

Prefer să vorbesc într-o altă  ediţie

A cărţii de care mă tem cel mai mult.
______________

TRIUMF GENERAL

Berzele tinere ţin nounăscutul

Legat în faşă de gâtul prelung.

De data asta, da, trăiesc

Cu intensitate maximă

Evenimentul monden.

Urc şi eu scările din oţel şi fier

Către ospăţul din cer.

Păsările astea sunt surorile mele.

Lasă dovadă de cântec morţesc

În cântec de leagăn.

Da, este o zi specială şi

Pentru primarul ales.

Triumf general

Consumat printre pubele cu stele

Şi în casa din care

Tenorului cu  cancer la gât

Se aude tropotind  pe podele.
______________

FILMAREA CONTINUĂ

Grifonul roşu iese din vitralii.

Îşi cere dreptul său din istorie

Şi un sfert din buzunarul

În care a zăbovit inima reginei.

Muzica alămurilor nevinovate

Se aude din sala

Cu oameni închişi etanş

În floacoanele cu aqua  guerlain.

Din cişmeaua stradală curge alcool

În gura copilului dăltuit

Din marmură de carrara.

Filmarea continuă!

Cum să ies din stop cadru,

Să îmi fac rondul de noapte,

Pelerinajul în jurul catedralei

din care nu mai este nimic?!

Liturghia de la miezul nopţii

Zace cu limba tăiată

În gazonul ciuruit de cârtiţele oarbe.

În agora literară

E e sfâşiat în cuţitele lungi

Viţelul cel gras…

Ziua se îmbibă în sânge şi oţet aromatic.

Prinţii şi cerşetorii

Poartă cu smerenie

Ochelari de cal pur sânge arab…

O ultimă dublă!

Şi figurantul cu alzheimer

Se preface că-şi scrie memoriile

În vopsea tempera.

Zidul plângerii

Este împodobit cu grafitti.
______________

ÎN FIECARE ZI E JOI

Îmi spăl sufletul cu săpun de rufe.

Iau pana şi cerneala pe umăr

Ca pe o cobiliţă în care atârnă

Luna şi soarele.

Este o dovadă de înţelepciune

Sau doar… o rutină?

Ar trebui să-mi pun întrebări serioase

În timp ce refac drumul vechi

Spre patul plin cu mere sălbatice.

În fiecare zi de joi trăiesc în stradă

Ca într-o eprubetă aburită  cu gura.

Beau, mânânc, iubesc şi

Iau notiţe ca oricare savant

Care a pus rămăşag cu viaţa

Pe norocul cobaiul din cuşcă.

Mda,

Anul ăsta zăpada este tare,

Tare vicleană…

Fac observaţia şi caligrafiez

Câteva ghiare de porumbel voiajor

Pe contrafortul cetăţii.

MELANIA CUC

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: