LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~Gheorghe Andrei Neagu: „Neant“

Ce tristă-i coala neagră sub zăpadă.

S-a zgribulit de gol sub pulberi reci.

Şi-atâta-i de pustiu în casă şi-n ogradă

Că pleci şi coala-i goală.

Şi-aşteaptă să te-ntorci,

să faci din ea grădină,

s-aşterni petale-n slove

mari ronduri de lumină,

şi alei de gânduri albe

din marmure divine.

Din gânduri, să presari spre ceruri

Imense ramuri de argint,

când le atârni de frunze,

vibraţii murmurând.

Poeme lungi pictate

cu aur şi cerneală

adună-n mine teama

din alba, trista coală.

_______________

CERUL

Pun flori de măr

Pe trupul tău de noapte.

Prefac în cer

Secundele uitate.

Sub lacrima fierbinte

Zăpada din priviri,

Acoperă cuvinte.

E tristă viaţa ca lumina

Topită-n asfinţit.

Îţi caut ochii

Ce mă priveau deschişi

Au obosit?

Priveşte cerul!

_______________

NIMENI

Cine zboară

Să-ţi alunge grijile,

C-o aripă în spinare

Şi cu alta la picioare?

***

Cine aleargă

Să-ţi sărute urmele,

C-o buză în rai

Şi alta în iad?

***

Cine se-aruncă

Sfărâmând cătuşele,

C-o mână mângâind

Şi cu alta tăind?

Nimeni.

_______________

MAREA DE CUVINTE

Cu cine-mi înfloreşte timpul

când universul moare trist în mine?

Cu cine să-mi usuc de ploi

durerea gândului în doi?

Din care parte marea ce mă minte?

va naşte valuri de cuvinte?

Mai solitar ca şoimul care moare

pe stânca arsă de sărut solar

Tresar în zborul meu pe mare

când mă sfârşesc amar

Mi-s albe visele în suflet,

Şi tâmpla râde-n frig însingurat

Te aştept la poarta mării

În visul meu curat.

_______________

RUGA DE TOAMNĂ

Te rog mai vino să vezi

Cum îşi adoarme toamna copacii,

Câmpiile verzi,

Şi buzele roşii ca macii

Şi lasă-mi o frunză  să sper

Plutirea de vânt.

Metalice ramuri înalţă spre cer

O rugă, un imn, un sărut

Şi nu disperarea eternă.

E toamnă iubito şi sunt

Copacul cu verdele-n bernă.

_______________

TRECERI

Din lunga noastră nemurire

S-a răsturnat cu fâlfâiri grăbite

Un anotimp, ca o zidire

De năzuinţe risipite.

Iar visele cu aripi frânte ce zboară

Ce zboară triste-n părul gol

Se regăsesc iar risipite

În frigul ca la pol.

Şi-n gândul rece ca o piatră

Din palma ta de stâncă grea

Mai moare ce-am găsit odată

Pe ochii tăi, cu gura mea…

Iar timpul, nemilos mă poartă

În zborul infinite seci

Spre ţărmuri reci.

Nu mai rosteşti minciuni, iubiri…

Au fost, şi nu mai sunt

Totul e vânt

Şi te mai miri

Că încă sunt…

_______________

ULTIMA ZI

Că astăzi este zi de dor

Când cerul răsturnat în mine

Mă-ndeamnă să gândesc la tine

O ştii prea bine

Că vei veni cu ochi de jar

Când zilele ce fug cu tine

Vor căuta senine clipe

În agonia-n care mor

Iar ştii prea bine

Şi când ucis zadarnic mai aştepţi

Pe un altar nedrept

Să fii iar un izvor

În care flăcările mor

Şi-n care veşnic sui

În disperări ce dor

Atunci să ştii

Că tot mi-e dor.

GHEORGHE ANDREI NEAGU

Anunțuri

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: