LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~George Pena: „Glas în şoaptă“

POEM ELEGIAC

Întâi şi mai întâi s-a prăpădit bunicul,

Nici nu ştiu cum arăta, şi el, ca om;

Eu am rămas să mă mângâie vântul

Să-mi creascărădăcinile, ca la un pom.

Apoi s-a dus şi bunica, o fărâmă de om,

Bab Maria, îi spuneau vecinii, deseori;

Moartă în casă au găsit-o! rece şi singurică,

Iar noi nepoţii, o plângem şi azi, uneori.

Tata a murit şi el, în război…la ruşi,

N-a avut noroc de sicriu, o groapă comună;

Era la prima tinereţe, cu anii jucăuşi

Şi l-au ucis noaptea, când pe cer era lună!

A mai rămas mama, lacrima mea din durere,

Are doar două mâini, picioare nu mai are,

Boleşte la pat, ochii sunt unica avere,

Şi se mândreşte cu mine, băiatul cel mare.

Noi am rămas trei fraţi,hăituiţi de timp, de viaţă,

Ne ducem crucea, cum putem azi, fiecare;

Soarele ne surâde, ăncă, în fiecare dimineaţă

Când o sărutăm pe mama, cu aceeaşi ardoare,

_________________

CÂND ERAM COPILANDRU…

Copilandru fiind, plecam cu tata la vânat,

nu ştiam multe, dar mă fermeca câmpia;

pe Bob câinele nostrum, îl luam cu noi

şi cutreieram, în lung şi lat, toată glia.

Vânam mulţi iepuri, raţe şi turturele,

Prepeliţe multe şi grele împuşcam,

Eu încărcam tolba şi chiar ciorchinarii

Şi cu ele, toată ziua, mă tot luptam.

Odată mi-au pus o vulpe pe spinare

Şi îi simţeam căldura prin rucsac,

După un ceas m-a cuprins o scărpinare

De nu ştiam încotro să fug şi ce să fac.

Pe glie, prin trifoaie şi mirişti,

Întotdeauna găseam un vânat bogat,

Bogată a fost şi copilăria mea –

De vânat, eu nici azi nu m-am lăsat.

Acum plec singur, pe glie, la vânat

Iar Bob şi tata ţărână s-au făcut;

Ştiu, desigur, prea multe despre viaţă

Şi viaţa o strâng în braţe şi o sărut.

_________________

NEUITAREA UNUI BĂRBAT

În mamoria lui George Pruteanu

A mai murit un Domn,

A mai pierit un Patriot;

Cine a inventat acest Somn?!

Vom mai găsi un poliglot?!

A fost profesor în toate…

Fugeau din calea sa dulăii;

Omule?! Înţelege bine şi socoate-

Ne-or troieni sfidări şi chiar lingăii.

e vrednic şi tăios la minte,

Lovea în răutatea de pe pământ;

Şi azi, rămas-am fără cuvinte-

Şi plâng şi sânger iar pe vânt.

Lăcrimez în rime, viersul să m-alinte.

_________________

TOATĂ LUMEA…

Toată lumea scrie poezie

Ca să intre-n nemurire,

Doar gloria ca o trăire

Ne-a cucerit, fără simbrie.

Îţi trebuie o etrnă iubire

Ca să fii duioasa ciocîrlie;

Toată lumea scrie poezie

Ca să intre-n nemurire.

Rareori, versuri ce îmbie,

Altul se preface că scrie,

Şi de-atâta har şi fudulie

Pâlpâim uşor, în comedie,

Când lumea scrie poezie.

28 oct.2008

_________________

ELEGIE

În memoria lui ARTUR SILVESTRI

Sfârşit de toamnă tristă,

Ceaţă peste zări cereşti;

O dimineaţă sadic-egoistă

Şi tu, Găbiţă, nu mai eşti.

Ne-ai fugit pe-alei albastre,

Te-ai grăbit s-ajungi în cer;

Să te odihneşti prin astre

Unde iubirilr nu pier.

N-ai luat nimic cu tine,

Nici cafea şi nici ţigări;

Te-ai săturat de-atâta bine,

Te-ai săturat de supărări.

Idei şi gânduri neterminate,

Plâng acum pe masa ta;

Mâine fi-vor nestemate,

În această lume rea.

Şi de-atâta înstrăinare,

Ochii mă cam dor de plâns;

Timpu-şi pierde din splendoare,

Lacrimile m-au cuprins.

_________________

VA VENI PRIMĂVARA

Uite, mamă, iar va veni primăvara,

Şi colţul ierbii va răsări pe glie;

Tu ai îmbătrânit şi-ntotdeauna seara

Îl mai plângi pe tata, mort de-o veşnicie.

Căldura va ţâşni şi ea cât de curând,

Eu voi pleca, să mai tai,încă, la vie;

Vântul mă va batjocori sfidând,

Berze, în cercuri, se vor aduna pe glie.

Câinele nostru mă va petrece în zori,

Oprindu-se mereu pe lângă garduri;

Am să strâng din lizieră,iarăşi, viorele

Aşa cum o făceam de-atâtea rânduri.

Eu trebuie să merg din nou sub zare,

Unde mor ciocârliile, duios cântând;

Cu faţa arsă şi năucit uşor de soare

Şi cu toate zările pe umeri, fluierând.

_________________

MUGUR

Mic, plăpând, primăvăratic,

ţipă sus spre soare;

vezi?! Si mărul meu carpatic

tot va da în floare.

L-a gândit în timp chemarea,

sau ecoul primăverii;

ceaţa neiubindu-şi zarea-

a mâncat-o mitul serii.

S-a dus frigul şi zăpada,

s-a dus iarna nevorbită;

ploaia mi-a trăit livada

seva învinge liniştită.

Norii fug, vrăjiţi de vânt,

ceru-i clar de rouă;

ciocârlia moare-n cânt-

zarea-i taină nouă.

Mic, plăpând, primăvăratic,

ţipă sus spre soare;

azi şi mărul meu carpatic,

probează iarăşi floare.

_________________

EROTICĂ

Trupul tău e fin şi delicat,

Trupul tău e agoră;

În iubiri m-a tot fascinat,

Trupul tău, pur şi delicat.

În fiecare clipă m-a incendiat,

Trupul tău mă adoră;

Trupul tău e surâs minunat,

Toropit de vară, sfârtecat.

Trupul tău e mireasmă şi mir,

E imaculat, de mătasă;

Flacără de cireş şi trandafir,

Trupul tău e mireasmă, e safir.

Trupul tău străluceşte-n delir,

În fiecare zi mă-nduioşează;

Trupul tău e mireasmă ce-o admir,

E albul-alb de mătasă.

Ca o splendoare mă-nvăpăiază,

Trupul tău, înalt şi ciudat;

Şi ieri şi azi, încă te păstrează,

Ca jarul scânteiază.

_________________

ÎMI  TOT VINE…

Îmi tot vine să cânt şi să ţip,

Să ţip de bucurie că exişti;

Eşti feerie pe-acest pământ

Cu ochii tăi calzi, optimişti.

Pomii în livezi au ajuns flaute,

Pădurile s-au schimbat în viori;

Grânele s-au trezit să se clatine,

Iar câmpia e linşată de cicori.

Mai ieri, tu alergai sub soare,

În rochia ce-o fluturai în vânt;

Cu mâinile vroiam să te prind,

Să te strâng în braţe, să te-alint.

Mereu îmi vine să cânt şi să ţip,

Pădurile s-au schimbat în viori;

Cândva alergai, chiuind sub soare,

Azi, îmi strângi în suflet fiori.

_________________

DE DRAGUL TĂU

De dragul tău,

eu şi mâine m-aş vinde,

de dorul tău

m-aş aşeza pe rug;

ca pe Bruno,

flăcări m-ar cuprinde

şi până la stele

s-ar tot întinde.

De aceea

recunosc trăirilr suferinde

şi nici nu ştiu,

la tine cum s-ajung;

de dragul tău,

eu şi mâine m-aş vinde,

de dorul tău

m-aş aşeza pe rug.

14 noiembrie 2008

_________________

EU RĂMÂN…

Eu rămân, de azi,

aşa cum sunt:

simplu

precum bradul din grădină,

mă tot zbat

între cer şi pământ;

eu rămân, de azi,

aşa cum sunt.

Înălţimile

bătute de soare şi vânt,

mă copleşesc

c-o tulburare lină;

eu rămân, de azi,

aşa cum sunt,

înalt ca bradul

ce nu se înclină.

_________________

TU EŞTI IUBIREA MEA…

Tu eşti iubirea mea,

şi-s veşnic fericit,

suflet-sărbătoare,

foşnet de mătase;

târziu, când secera lunii

s-a ivit,

tu eşti iubirea mea,

şi-s veşnic fericit.

Frumuseţea ta

e bucuria visului împlinit,

dorinţa ce m-a pătruns

cu linişti virtuoase;

tu eşti iubirea mea,

şi-s veşnic copleşit,

suflet-candoare,

şi chiot dobândit.

_________________

CÂND A VENIT…

Când a venit bătrâneţea,

nu mi-am dat seama,

a venit obosită

şi puţin supărată;

viaţa

nu mi-a răsfăţat Doamna,

ce nu-şi cheltuise

la tinereţe drama.

Şi de veni,

nu m-apucă, totuşi, teama,

că vremea

va fi mai agitată;

când a venit bătrâneţea,

şi-a uitat reclama,

a sosit pe furiş,

şi nu mi-am dat seama,

_________________

ÎI SIMŢI PRIVIREA

Frumuseţea-vis

a unei femei

nu-i doar forma

satuară,

ci-i căldura

din privirea ei

ce în suflet

dă scântei.

Îi simţi privirea

ca la zei,

focul inimii

cete doboară;

pedanteria

unei femei

este graţia,

ce-i o comoară.

_________________

DORINŢĂ

Dă-mi ochii obosiţi

să-i sărut,

să-ţi sărut şi buzele

fierbinţi,

surâsul tău

ce m-a crezut-

dă-mi sânii tăi

pe un sărut.

Iubirea noastră

ce ne-a crescut,

ne îmbie

cu noi rugăminţi;

dă-mi obrajii

ce m-au cunoscut,

dă-mi gura şi ochii

ce m-au plăcut.

_________________

VEŢI FI ŞI VOI…

Viaţa mea nu s-a dus, este cu mine,

Dăinuirea ei, o păstrez cum pot;

Cât timp soarele ne luminează bine,

Viaţa mea nu s-a scurs, mă susţine.

Prin ce furtuni, viaţa, mă tot ţine,

Abia reuşesc la liman să mă scot;

Viaţa mea nu s-a dus, mă susţine,

Vârsta mi-o păstrez ca antidot.

Veţi fi şi voi, la fel ca şi mine,

Voi, ce bună ziua nu prea daţi;

Veţi alerga gâfâind spre mai bine,

Spre raiul celor tari, îmbuibaţi.

_________________

LÂNGĂ VOI…

Am fost

şi tot am să mai fiu,

caii nu mor

când vor câinii;

sunt poetul

acestui târziu,

lângă voi,

mereu, am să fiu.

Tinereţe,

ciocârlie pe cer albăstrui,

ce poartă în cântec

facerea pâinii;

am fost

şi tot am să mai fiu,

caii nu mor

când vor câinii.

________________

ÎMI TOT VINE…

Îmi tot vine să cânt şi să ţip,

Să ţip de bucurie că exişti;

Eşti feerie pe-acest pământ

Cu ochii tăi calzi, optimişti.

Pomii în livezi au ajuns flaute,

Pădurile s-au schimbat în viori;

Grânele s-au trezit să se clatine,

Iar câmpia e linşată de cicori.

Mai ieri, tu alergai sub soare,

În rochia ce-o fluturai în vânt;

Cu mâinile vroiam să te prind,

Să te strâng în braţe, să te-alint.

Mereu îmi vine să cânt şi să ţip,

Pădurile s-au schimbat în viori;

Cândva alergai, chiuind sub soare,

Azi, îmi strângi în suflet fiori.

GEORGE PENA

Anunțuri

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: