LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~Daniel Mureşan: Fragmente din vol. în pregătire „La curtea zeilor“

FRUMOSUL NU PLÂNGE

Ce nu-i mic şi nu-i peste măsură ,

şi-i inspirat

duce bunul nume pe oriunde trece ,

Cum poate plânge bucuria ?

iată motivele pentru a fi zeu

vrem fertilitate , ordine sub glasul nostru

împărătesc ,

hidosul îl scrutăm , îl împingem

să plângă –n voie în casa lui  din iad ,

să-l ardă focul …,

doar Apollo l-a avut tată pe Zeux ,

s-a născut din farmece ,frumoşilor

le stă bine între frumoşi ,

încântare pe insulă , cine a mai semănat

cu soarele ?  legenda pare adevăr ,

îi place sufletului , cum să nu râdă ,

să nu viseze   ?

suferinţă sub palmierii  pe care nici nu-i vedem ,

palmierii mulţimii oropsite .

Bine, nici urâtul nu plânge de-i mare ,

Urâţilor staţi între ai voştri ,

Poate ajungeţi zei ,

să ni-l amintim

pe schilodul principe al focului,

pe alţi diformi cântaţi de genii ,

El , ei

cu ochii lor  limpezi  adeveresc

pe infidela soţie , femei  rămase siderate ,

se scuză , n-au ştiut ce spun ,

a fost gelozie , n-au  fost chiar novici ,

dar nici pricepuţi  ,

uite Hafaistos , frumoasa ,

adorata lumii până azi , nu l-a mai lăsat

pe cel ce ţinea treaz , înteţea focul

să picteze în casa lor , să facă

dacă-i dă mâna plenaire ,

să nu-i vadă chipul slut ,

rupă fiarele dacă-i priceput

ştiţi doar ,  viaţa pe cât nu  protejează

splendoarea ,pe atât râde în disproporţii

şi asimetrii ,

iată încântătore chipuri

de zână şi bărbaţi frumoşi precum dracul  ,

de la început  ni-au  făcut când să râdem

când să plângem ,

aparent fără motiv ,

era în faţă  învelitoarea noastră ,

unul îşi mai schimbă locul  ,

că-i pervertit gustul , au învăţat la cursuri

cei de pe margine cum dizgraţiosul

e azi mângâiat  ,

în scurta întrerupere a drumului

ce nu-i uşor de dus .

Vedeţi ,

se profită de o mică ezitare

şi înclinatul până la târâş  s-a pretins

miracol vertical ,

e inspirat din necuprinsa viaţă .

S-au adunat zeii pe Acropole şi –n  zări ,

s-au privit , suntem frumoşi cu toţii

şi nu putem plânge , râsul e sănătos

_________________

ÎMPĂRĂŢIA SUBPĂMÂNTEANĂ
În  împărăţia mea nu-i strâmtoare ,

ori nu se simte,

n-o să vă ajungă acolo sus

pământul ,

aşa-i când toţi se cred deopotrivă mie .

Se tot îngustează bulevardele ,trotuarele ,

mândri urmaşii lui Phidias şi Pericle

şi alţi descendenţi ai iluştrilor

mei părinţi se lărgesc

punând pe moarte  suflete ,

veniţi ,

împărăţia mea în timp

ce se măreşte prime;te alte locuri ,

aţi auzit de atâtea ori

că-i frumoasă viaţa de apoi  .

Acolo e marea nedreptate ,

aici pomii, aleile ,

chiar parcurile întregi vă mângâie

zâmbitoare ,

doar eu nu sunt Lucifer,

un drac inventat târziu ,

nu reuşeşte nici să mă imite ,

trăim într-o visare , nimeni nu pune

o piedică ,  teamă-i să nu se aprindă

lumina ,

de ghicesc săvârşirea ?

e hotărâre : nicio adiere ,

frunză ce se mişcă ..

Când urc  la sfaturile de sus ,

mă strecor înţepat de copacii ciungi ,

cuprins de chingi, maşini ,

prostituate ce aici n-ar primi un bănuţ .

Nu-l credeţi pe tatăl meu poznaş ,

la voi timpul nu  dă dezlegări

pe gustul mulţimii , ce pot însemna

când sunt pentru o clipă ,

şi pe aceea n-o poate împărţi cu cine vrea ,

clipa v-o dăm şi aici , de-aţi fost ucişi ,

veţi vedea ,

iubitul meu părinte mai crede

că întinsa încercare,

locatari în cămăruţe ,

înseamnă belşugul burţilor mici .
____________________

ZEUX SE DESTĂINUIE

Nu mă pot opri la o iubire ,

deşi o doresc  nespus pe Hera ,

mi-e sufletul chinuit de zâmbete ,

ele vin spre mine pentru  dragoste  ,

şi Eu ,marea căpetenie ,

nu pot rămâne regele stihiilor ,

al veşnicelor trăznete, prăpăduri ,

gândiţi-vă cum pot şti unde-i plăcerea

chipurilor frumoase –şi când,

unde să câştig râvnita tărie ?

Zânele , până unde cunosc ,

se uită la capul meu creţ ,

la ochii albaştri cu speranţa inimii ,

de atâtea ori mi-au spus :

îngăduiţi-ne  : Tu Mare Zeu ,

vrednie Apollo ,

Prometeu  , nu puteţi pune armele jos ,

e destul de searbădă viaţa  ,

şi noi avem darurile

neamului împărătesc

din care venim .. – Sigur , sigur

puteam lăsa chiar eu artele să moară ? ,

iată de ce i-am ţinut calea Mnemosinei

să-mi nască muzele ,

pe cele nouă frumoase , bineînţeles

că nu  le putea dărui şi Hera ,.

ea le-ar fi dat zestrea  sfădalnică ,

răzbunătoare , până să ajungă

artele mai diletante de cum sunt acum , .

Phidas

m-a lăudat pentru legătura extraconjugală .

-Atâtea omoruri în jur  ,

le-am înlocui cu dulci săruturi ,

gurile voastre  gata să înghită semeni –

Nu mă pot purta mai aplecat cu tatăl Cronos ,

m-am oprit la jumătate de drum ,

privirea

mea de gheaţă nu-l tulbură .

O văd pe  Hera ,

ea este neliniştea şi pacea ,

îi urmăresc paşii când trece podul ,

intră în templu , de ninge , de plouă ,

avem ceva al nostru ,

vrem să fie numai al nostru

DANIEL MUREŞAN

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: