LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~Daniel Mureşan: „Giuvaerul“

GIUVAERUL

Aurul şi alte nobile nu mor,

nu se micesc , nu se ofilesc ,

stau încuiate cu şapte lacăte,

trăiesc pentru ele încoronate,

de îngerii în cor , cu ce să înlocuiască

muritorii vremelnica lor purtare ?

că-s jupuite şi duse-n

morminte să ţină de dor,

de nu-s hoţite , sunt micite

că alţii le vor.

Măreţia nu poate fi pusă pe mână ,

pe cap,

încearcă ea să mai corecteze urechile,

degetele, nasul –

este oprită la poartă ;

s-au schimbat prea des canoanele

de frumuseţe,

pe timpul cernerii din munte.

Ce-i de făcut să avem nobleţea

legată de soartă ?

s-au inventat premiile ,

de-a pururi muritorii

duce-le-vor dorul ,

îşi aşteaptă moale covorul,

fericitul giuvaer rămâne departe,

să-ţi încerce fiorul,

Poţi şi tu alături de daci,

romani , hoţi şi zei

Să-ţi alegi bijutierul,

să ţii în casă brăţările dace ?,

Vremea împarte veşnice capricii;

fierul , bronzul , giuvaerul.

__________________

LUMINĂ ŞI FLORI

În obişnuitul vieţii

corectarea nefirescului

înseamnă călătorii de prietenie

şi de cunoaştere,

ştiinţă şi poezie.

Şi fără întrerupere,

roadele minunilor tehnice

Şi multă, mai multă credinţă.

Soarelui i s-a găsit explicaţia:

arde pentru înmugurire,

creştere şi coacere şi refacere,

pentru un strop de viaţă.

Credinţele religioase,

dacă respectă Dumnezeirea,

Aduc raze de iubire

şi nasc înţelepciunea.

Dar nu oricum.

În preajmă le stau întregirile

cu roadele culturii,

Acţiunii şi zămislirii.

Truditorii pământului

Au învăţat că nu sunt singuri,

Dacă ţin în palmele lor

flăcări care

Luminează împrejurimile.

Strânse la un loc micile pâlpâieli

fac din noapte zi

Şi darul este mare pentru vlăstare,

pentru puterea zilei şi necurmatul mers.

Se construiesc şi nu se mai sfârşesc

Lucrările de temple strălucitoare;

Bisericile bucuriei

şi smereniei.

Pentru primirea luminii

să fie toate speranţele,

Zidirile, toate îndreptăţirile

şi purificările.

Normalitatea înseamnă lumină şi flori.

__________________

IMPREVIZIBILITATEA

Gesturile să ni se potrivească

la fapte,

La încântare, la disperare.

Ce schimbări ar fi!

Nu ne aşteptam ca în faţa durerii

să râdem –

să ne bucurăm că suferinţa-i

mare.

Aşteptarea ne era să plângem

cu toţii,

Să ne întristăm la nedreptatea

sfâşietoare

Iată tablourile surprinzătoare :

Unii se roagă ca să se înteţească lupta,

Spectacolul bătăliei

să nu aibă sfârşit.

Alţii îi aplaudă pe cei căzuţi.

Sunt insensibili la teroare

Cei din stânga huiduie,

fac zgomot să reînceapă

Ostilitatea cu primele lovituri,

că ei au

Întârziat puţin.

Din partea opusă răutatea se ridică

cu braţele

Spre cer.

Au ajuns să simtă bucuria unei încleştări.

Măcelul era vrednic

de un ţel.

Aşa vedem un spectacol meschin.

Competitorii ,culoarea morţii

pe faţă,

Aşteaptă să plângă, să spună:

Dă–ne Doamne o alură

de fii, care să

Facă cinste speţei

Imprevizibilul ne-a crescut

cu anii,

Mai bine rămâneam copii.

__________________

LUMEA DECEPŢIILOR

Omul stă să le numere

pe cele netrebnice,

pe cele convenabile

Piedici ,iar  încercări

şi abandonuri

Tot schimbări, trupuri

şi imagini ,flori putrezite

Nu pot fi numite

fiindcă se aseamănă

Ori diferă după număr

Sunt corp şi spirit,

Produc contrast,

sunt vii şi le povestim

Orele pentru creştere au fost

prea puţine

Calea desăvârşirii necinstită

N-au fost vremurile noastre

Ce nedrept,

timpul scurs

În zadar dorim justeţea încarnată

Bulgărele-om

s-a oprit la troc

Dezamăgiri în cheltuiala

nefirească

Decepţionate sunt iubirea,

ura,

Rămânerea pe loc.

__________________

LUMINA  ÎNFĂŢIŞĂRII
Umblă cu ochii după contururi mai clare,

la început a fost imaginea –

şi-i era adresată ,

avea dreptul la înţeles , multe slove ,

să-i dea nume nestatornicei înfăţişări.

Credinţa că vorbele sunt surori cu sunetul ,

cu nesfârşite corpuri de culoare ,

mirosul ,

gustul ,nevinovate pipăieli este adevărată

pentru puţini –

şi atâţia exigeţi nu prididesc să pună

la rând…

dreptate între închipuirile fulgerătoare face

poetul ,

chipurile ,totuşi, se schimbă prea des,

sufletu-i chinuit de lucru, adâncimea înaltă

se duce ca roua înălţată în raze,

măreţia pe cât stă pe atât

pleacă de acasă,

urâtul fără înţeles ia locul celui drag,

cuvintele încorsetează

departe de ceea ce văd,

în locul întregului mai multe umbre,

frânturi de vorbe ,

bucurii înainte de vreme ,

nu pot dezlega încrengăturile lumii…

A ZIS : la început a fost cuvântul …

el nu-şi va vinde locul ,

chiar şi când va sta între stricaţii

oricărui înţeles,

aici se rupe în două Pământul !

DANIEL MUREŞAN

Anunțuri

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: