LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~Dan Lupescu: „Autoportret cu lup în oglindă“

ARTUR SILVESTRI: Pe linia suavului se aşază şi partea cea mai durabilă a liricii lui Dan Lupescu din Labirintul amiezii ( Editura Scrisul Românesc, 1983). Aici râurile cântă, înserările dănţuiesc, tărâmurile sunt „de rouă”, plopii alunecă în cer, „senini”, aerul se-nfioară, în aer se tânguie viori. Câte o poezie (Inscripţie de mătase) e diafană, pornind din folclor. Din folclor derivă aici şi un soi de fatalism poporan, unde încape şi multă superstiţie, care, înglobând misterul, e poetică. (…) Printre poeţii olteni, Dan Lupescu e o voce care se distinge. (În Luceafărul, an XXVII, nr. 18, 5 mai 1984, p. 5)

________________

AUTOPORTRET CU LUP IN OGLINDA

Roade clipa mut în noi,

Valul nopţii bate-n mine,

Se-ntorc nuferii-n noroi,

Codrii-mi sunt în desfrunzire…

* * * *

De lumină-atât de greu,

Ceru-alunecă-n albine –

Răzvrătitu-s-a vreun zeu

Contra iernii care vine ?…

* * * *

Unde-ai fost, unde vei fi,

Vârsta mea de flacără ? –

Lup stingher, lup alb, de zi

Cine mă mai apără ?…

____________

NELINISTE, UMBRA MEA…

Muşcă amiaza cu colţii de foc,

Muşcă din aurul acestei clipe –

Pasărea zenitului mi-aduce un strop

Din roua luminii…

Sângeră bolta răsfrântă-n aripe…

* * * *

De trei ori te-ai dat peste cap,

Nelinişte-a mea, târziu ivita-i fermecata grădină.

Nu te întoarce, dragoste, de aici nu mai scap…

Mă priveşte cerbul cu nestemata în frunte…

Sub adierea cântului meu, măslinii

Înflori-vor pe munte…

S-a ofilit gheizerul zorilor în petala de crin,

Nopţile oarbe dau roată, le aud

În haită cum vin…

Necunoscut-o cu pulpe de fum, nu veni,

Nu te aştept…

* * * *

Ghepargul amurgului pândeşte să-mi sară,

Sângerând, în piept…

* * * *

…Muşcăm pătimaş, încă muşcăm

Din arşiţa acestei vârste…

_______________

NECUNOSCUTE PASARI TRAG CERUL LA EDEC

Lumina

Ne ţese spre neştiuta noapte,

Mai cade o stea

Să ardă rănile toate…

* * * *

Necunoscute păsări trag cerul la edec –

Înalt mă smulg din valuri

Şi ţărmului mă plec…

_______________

SPATIUL CANTECULUI

Necunoscuto

Cu chipul de rouă,

Tu n-ai să mă ştii şi n-am să cobor

Cu nicio-ntrebare,

Cu nici un cocor

Din ţara unde zăpada-i

Fructelor hrană…

* * * *

N-aş vrea să mă bănui,

Nu te aştept –

Cântecul meu în taină destramă

Lumea ta

Fără dans,

Fără vamă…

Doar Aici

Stelele-ielele

Dansează egale pe piept…

* * * *

Tu te stingi dimineaţa în ierburi,

Morgană,

Pe un drum de rouă,

Amăgitor…

Eu mă mistui rotund – nici nu urc,

Nici cobor…

* * * *

Eu am fost, eu rămân flacără, dor…

________________

Ceas de taină cu BRÂNCUŞI

POARTA SARUTULUI

Pe sub poartă trecem doi

Zidind clipele-napoi,

* * * *

Pe sub poartă vremea trece

Timpul se dilată-n zece

* * * *

Noi rămânem în sărut

Uitând călcâiul de lut…

* * * *

Pentru poartă, în pământ

Semănat-am izvor, Cânt…

* * * *

Porţii-i suntem stâlpi doar noi

Şi-i unim cu dragoste –

* * * *

Vremuirea doar aşa

Îşi opreşte cernerea…      

_______________

COCOSUL NAZDRAVAN – CASCADA DE TREPTE

A trecut încă o noapte de dragoste,

Privighetoarea se mistuie-n cântec…

Cu umbra pleoapelor te mângâi, pe fagurii

Sânilor, pe pântec…

* * * *

A trecut încă o noapte de dragoste –

Caii somnului galopează-n tărâmuri, departe,

Caii hrăniţi cu jăraticul

Repetatei ţâşniri

În nemoarte…

* * * *

Privighetoarea niciodată nu va obosi

În cântec…

Din sărutul nostru

–         gâlgâitor, de iubire descântec –

Răsar zorile fără sfârşit…

* * * *

Clepsidra unei noi zile-o răsturnăm

–         din greşeală,

vulcan de lumină-aburindă –

În zenit…

________________

MASA TACERII

Aici, se sfârşeşte o clipă,

Aici începe un Timp –

până-aici, vârsta mea fragedă,

m-ai purtat, cu aripi arse,

Din infern, în Olimp…

* * * *

Răbdare nu mai are

Nici amiaza, nici ora…

* * * *

Lunecă-n mine, fără întoarcere,

H O R A…

________________

COLOANA INFINIRII

Trupul tău – candidă mistuire, lebădă –

Ferecat în iubire, trecerii vamă nu-i dă…

* * * *

Duhul meu – veşnică flacără –

Gustul cenuşii nu-l va cunoaşte…

* * * *

Catargul lumii

Numai dragostea-l naşte…

_________________

PE UMAR – MAIASTRA SAU RANA ?

Lunec printr-o peşteră atârnată de umbre,

Fumegă, pe aproape, un râu de lumină

Fierbinte

Străjuit de fântâni subterane –

Priviri neştiute, răsturnate ocheane…

* * * *

Dansul meu desenează, în aer, un semn

De hotar,

Pulsul neantului să-l transform în cristale,

Cerul lor – lacrimă, foc de vestale –

Cu un vis temerar am să-l ar…

* * * *

Lunec printr-un templu rubiniu, meteoric

Mă înalţ, mă destram într-un cânt – unde mă vor duce, Unde-mi sunt

Urmele de-altădată,

Aprinse guri de lupt ?…

* * * *

Pe umăr – Luceafăr sau rană ?

Trupul meu cărei galaxii este hrană ?

Cântecul străveziu şi adânc,

poate drept,

când am să ajung ? Când am să urc ?…

* * * *

Umbra mea – albatros fără cer,

Fără mare –

Soarbe râul de lumină, fierbinte,

Şi devine Licornă, picurându-mi

Răcoare în piept, în cuvinte…

* * * *

Lunec printr-un labirint

Ţintuit în astre,

* * * *

Presimt pe aproape suspendata grădină –

Ochiul meu înstelat

Râde-plânge,

Orbit de a rostirii vină…

_______________

REPERE CRITICE

TITUS BĂLAŞA: Poemele lui Dan Lupescu se edifică într-o respiraţie calmă, domoală – o înflorire în firească libertate -, fără sechele ale efortului de elaborare. Calm-estompat e şi tonul, de cântec şoptit; poetul îşi refuză gesticulaţia largă, care cel mai adesea ar desena bolţi adăpostind vidul, refuză clamarea şi îşi rosteşte cântecul netulburat: Lumina ta – mantia mea de mire/ Mă-nvăluie-ntr-un cântec străveziu/ Cald lunecând ca o privire/ În care nu e nicicând prea târziu. (În Înainte, an 33, nr. 10.076, 10 august 1977, p. 2)

* * * *

LAURENŢIU ULICI: Poetul e un sentimental lucid, nu până la ironie ci, dacă pot spune aşa, până la serenitate, una, desigur, a sentimentelor înseşi, dar şi una a discursului; domină în aceasta imaginile vizuale şi o „răceală” a graţiei vocabularului care pune o barieră de artificii în faţa sentimentului, oprindu-i ascensiunea înainte de a deveni sentimentalism. (În România literară – an X, nr. 44, 3 nov. 1977, p. 11)

* * * *

PATREL BERCEANU: Originalitatea liricii autorului craiovean nu e de căutat în experienţele estetice recente; poezia sa e tot ce poate fi mai depărtat de insurgenţa şi inovaţia lexicală, ca şi de spiritul ironiei. Este imnică, dar fără reazemul în transcendent, ca la Ioan Alexandru. Nu resimte influenţa nici a marilor contemporani, dar nici a celor mai tineri, în vogă. Vecinătatea tematică şi stilistică a Labirintului amiezii e de căutat în poezia marilor maeştri interbelici: Blaga, Ion Barbu, Al. Philippide. )În Ramuri, nr. 5, 15 mai 1987, p. 7)

* * * *

OVIDIU GHIDIRMIC: Structural, poetul Dan Lupescu este un neoromantic şi un postsimbolist, preocupat de valorificarea şi reinterpretarea vechilor mituri, dintr-o perspectivă modernă. Mitul prometeic, mitul dedalic al labirintului şi mitul argonautic îşi găsesc, în interpretarea lui Dan Lupescu, expresii întrutotul corespunzătoare. Mitul labirintului rezumă însăşi condiţia omului contemporan. Neoromantic este Dan Lupescu prin nostalgia purităţii originare, care formează partea cea mai înaltă a poeziei sale. (În Revista Luceafărul, nr. 8, 20 februarie 1988)

* * * *

GABRIEL RUSU: Cu volumul Răspântia de purpură, Dan Lupescu ni se înfăţişează, cred, drept un fervent iniţiator şi regizor de ceremonialuri lirice, poemele sale prinzând contur prin înlănţuirea, cu grijă calculată, de metafore în mod programatic frumoase şi elevate. (…) Dar elementele acestui spaţiu nu sunt lăsate să respire liber în pagină; parcă dintr-o teamă faţă de posibila anarhie a palpitului genuin, ele sunt supuse unui proces de esenţializare. Mereu se caută, cu obstinaţie, Semnificaţia (da, cu majusculă!). Trăiri cotidiene, stări onirice sau sentimentul erotic sunt direcţionate în mare grabă către metamorfozarea în simbol. De altfel, explicit uneori, alteori implicit, poemele dezvăluie un protagonist – purtătorul de purpură (…), simbol al purităţii şi înfocat luptător pentru cauza ideilor înalte şi pure. Dan Lupescu se dovedeşte a fi împătimit de poezia care respinde în mod declarat contingentul şi favorizează postura hieratică şi iniţiatică (vezi şi laitmotivul purpurii emblematice – ceremonialul). )În Suplimentul literar-artistic al Scânteii tineretului, an IX, nr 21, 27 mai 1989, p. 4)

* * * *

Al. PIRU: Din stirpea iubitorilor de pământ natal, Dan Lupescu nu este însă un poet exhortativ, ci unul neliniştit, aparent calm, ca Zaharia Stancu (Patria Măiastră): A vorbi sfios despre Limba Română – patrie a poetului, a omului de rând -/ Înseamnă a săpa o fântână/ Într-un cântec şoptit şi înalt, şi blând. Asta în contrast cu numnele poetului, derivat din animalul heraldic al dacilor (…). Ajuns la maturitate, poetul şi-a temperat elanurile vitale, s-a retras în el însuşi şi a devenit temător de lumina care-l expune pericolului. La Dan Lupescu, oda a cedat în amurg (la „răspântia de purpură”) elegiei. Mesajul poetic s-a prefăcut în reflexie existenţială. (În SLAST, an IX, nr 41, 23 octombrie 1989)

* * * *

HRISTU CÂNDROVEANU: Am citi de curând, cu o surpriză dintre cele mai plăcute, o carte de poeme a lui Dan Lupescu, poet bine cunoscut deja, închinată lui Brâncuşi şi stârnită de luminile marelui artist, potenţată de acesta, dar incontestabil şi de harul poetului însuşi, un reflexiv de excepţie, care redefineşte, de astă-dată în sonurile cuvântului românesc, lumea de asemenea românească şi universală totodată, nemărginirea perenă mereu, din capul locului chiar perpetuu perenă, a unui geniu al materiei reînviate arhetipal. Poetul Dan Lupescu, fiind totodată şi un erudit întru lumea brâncuşiană, convoacă aici nume ilustre de comentatori ai creaţiei divinului sculptor, în afară de propriile-i comentarii, remarcabile şi ele, demne de a figura într-o bibliografie critică a marelui gorjean. Nu ştiu să se mai fi scris o atât de profundă punere în ecuaţii lirice a Weltanschaung-ului lui Constantin Brâncuşi, ce nu-mi imaginam a putea fi curpins în cuvinte, fie şi asociaţii de cuvinte, metafore nemateriale, dar reîntrupând o mare creaţie în parcă palpabile şi definitorii imagini. (În Deşteptarea, nr. 4, 2003, p. 8)

* * * *

MARIAN BARBU: Conceput circular, simetric, volumul actual trădează o bună ştiinţă a punerii în pagină. Dan Lupescu a dorit să arcuiască peste timp lui Brâncuşi o biografie nu expres lirică, oricum, alta decât cea a poeţilor din antologia lui Ion Caraion, de exemplu. (În Ramuri, nr. 3, marie 2003, p. 14)

* * * *

PETRE CIOBANU: Poezia lui Dan Lupescu, expresie a maturităţii artistice, se impune cu austeră eleganţă şi deplină capacitate inventivă, în contextul contemporan. Bogăţia de idei şi titulatura sugestivă recomandă cartea Ceas de taină cu BRÂNCUŞI ca un act de cultură care onorează atât editura, cât şi pe autor. (În Lamura, nr. 18-20, 2003, p. 19)

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: