LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~Cristian Neagu: „La mormântul lui Adrian Păunescu“

LA MORMANTUL LUI ADRIAN PAUNESCU

Academii, biblioteci, condeie,

Ornaţi cu doliu simboluri şi lucrări…

Din măreţia FLĂCĂRII de ieri, ultima scânteie

S-a transferat fitilelor de lumânări.

–––––––

Iată că pe pământ nu mai avem de toate

Pământul de fapt ne are pe toţi,

Şi nu există recurs la sentinţa de moarte,

Există doar certitudinea neiertătoarei morţi.

–––––––

Maestre drag… dascălul meu de vers,

Nu mă gândeam să-ţi scriu aşa devreme

Poemul despărţirii fără sens,

La trecerea-ţi spre umbrele eterne.

–––––––

Se murmură prohod la Torda, Trăsnea, şi la Ip,

În munţii Iancului buciumul emite nostalgic

Echivalentul morţii spirituale-n acest anotimp,

Şi-n evidenţele de Bârca e minus un localnic.

–––––––

E greu, şi-n plus ne este şi mai greu

Pierzând repere, idoli, spirituale rude,

Căci astăzi tu maestre, depus la ateneu,

Eşti plâns de gloatele sărace şi flămânde.

–––––––

Pe aleea de la Bellu, Bacovia acordă nuanţe

Unui soare exploziv la început de brumar

În cinstea celui care azi, ne spunem condoleanţe,

Şi ne-a fost (cu tot deranjul) geniu naţional.

–––––––

Oglindite-n ochii plânşi, lumânările aprinse,

Fac posibile ecouri printre crucile pustii

Iar mulţimea-nlăcrimată legănând braţele-ntinse

Îţi cântă: „La adio tu,” cel plecat dintre cei vii.

_______________

POST-MORTEM PĂUNESCU

În visul meu de noapte purtai poveri

Şi sângerai -icnind- pe drumul greu,

Iar chipu-ţi încruntat de-ascunse dureri

Chema-n priviri înguste, un semn de Dumnezeu.

–––––––

În visul meu de noapte cădeau pe tine flori,

Dar cei aflaţi pe margini nu îţi dădeau bineţe

Chiar dacă tu,-cândva- i-ai scos din închisori

Cu numele-ţi garant, şi sufletul blândeţe.

–––––––

Căci nu te-au vrut condei, -fiind superlativ-

Minusculi zâmbitori ce-aveau ascunse pietre

A te lovi din spate, la modul decisiv,

În plin-ascensiune pe glorioase trepte.

–––––––

Trăind contextul marilor trădări

Din care ai ieşit cărunt dar vertical,

Ţi-ai pus sufletul în vechi călimări,

Şi-ai pornit o luptă de ordin cerebral.

–––––––

Târâtoarele, nu ţi-au lăsat nici linişte să mori,

Ignorând prospeţimea închiderii de mormânt

Ţi-au inventat averi, dar şi copii din flori

Şi cleveteala, ce bine s-a vândut!

–––––––

Iubit maestre, ai îngheţat arzând

De biciuirea chiciurii, pe crucea într-o rână,

Iar eu, discipolul ce l-ai crescut,

Prin flacăra de lumânare-ţi spun smerit:

Noapte bună!

CRISTIAN  NEAGU

 

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: