LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~Cezarina Adamescu: „Omagiu poetului Grigore Vieru“

„TAINA CARE MĂ APĂRĂ”

Sunt iarbă, nu pot fi mai mult”.

Al Universului tumult

Mă poate într-o zi strivi,

Iar cerul însuşi m-o jeli.

* * * * * *

Românule, înfrânge-ţi teama:

Din ceruri mă jeleşte   m a m a.

* * * * * *

Mă vor jeli adeseori

În zare, şiruri de cocori.

* * * * * *

Pe soare, ploaie ori ninsoare,

Jeli-vor sălcii plângătoare.

* * * * * *

Va şuiera amarnic vântul

Şi-n zori mă va jeli pământul.

* * * * * *

Vor plânge pruncii şi soţia,

Mă va jeli şi Poezia.

* * * * * *

Mă va boci încet, frumos,

I-am fost atât de credincios…

* * * * * *

Ii port insigna pe sub haină.

Mă apără o sfântă taină.

* * * * * *

Nu plângeţi, le voi spune-ncet

Şi nu-l întoarceţi pe Poet

* * * * * *

Când a pornit spre steaua lui

Că-i steaua Eminescului.

* * * * * *

Născut din glorie şi chin

E crugul versului divin;

* * * * * *

E crugul versului ceresc

Născut din os de Eminesc.

* * * * * *

Aprindeţi candele  de flori

Pe câmpuri răspândiţi culori,

* * * * * *

Tămâie ardeţi în căţuie

Şi-apoi priviţi cum fumul suie.

* * * * * *

Lumina şi mireasma bună,

Rămâne-va în carte – rună.

* * * * * *

Iar sufletul ca de copil

Rămână-n carte  – un sigil.

_______________

DARURI

Doamne, sfânta lui nemoarte

A intrat demult în carte;

* * * * * *

Sfânta lui temeinicie

A intrat în veşnicie.

* * * * * *

Sfânta naştere a lui

Grâul a-nflorit pe grui.

* * * * * *

Lucrul mânurilor sale

A umplut cu vârf pocale.

* * * * * *

Rodul inimii curate

Se măsoară în carate.

* * * * * *

Numai, Doamne, dorul lui

Este ca al nimănui.

_____________

PENTRU TOŢI ŞI PENTRU TOATE

Pentru grâu ai scris litanii,

Pentru iarbă, dulci pisanii;

* * * * * *

Pentru ploaie şi zăpadă

Ţi-ai dat ultima monadă

* * * * * *

Şi adus-ai imn ţărânei

Pentru sfânt – mirosul pâinii;

* * * * * *

Pâinea dragostei cu rod

Dăruit-ai la norod.

* * * * * *

Dintr-al soarelui izvod

Raze-ai împletit drept pod.

* * * * * *

Pomului cel înflorit

Cu mărgele-mpodobit

* * * * * *

Cu mărgele vii de aur,

I-ai slujit drept meşter faur.

* * * * * *

Sânului –  al ţărnei-mume

Tu i-ai dăruit un nume.

* * * * * *

Pentru tot ce s-a ivit

Tu te-ai frânt şi împărţit.

* * * * * *

Precum pâinea pe altar

Şi le-ai presărat cu har.

* * * * * *

Toate-acestea astăzi lângă

Tine sunt ca să te plângă.

________________

POETUL

E fiinţa Limbii sfinte

Plină de învăţăminte;

* * * * * *

Este glasul tunător

Al întregului popor.

* * * * * *

Este conştiinţa vie

A ce-a fost şi va să fie.

* * * * * *

Este nimbul cald al orei,

E lumina Aurorei.

* * * * * *

Este Doina – dar cerescu,

Sufletul lui Eminescu.

* * * * * *

Este adevărul pur,

Visul care-a prins contur.

* * * * * *

Este tot ce-n zare vezi

Când spre înălţimi cutezi.

* * * * * *

El e glasul ce mereu

Cheamă către Dumnezeu.

______________

POETUL ŞI ŢARA

Ţara fără de poeţi

Ruptă-i parcă din peceţi;

* * * * * *

Ruptă e de frumuseţe

Şi de dalbă tinereţe.

* * * * * *

De istoria cea vie

Ruptă-i ţara pe vecie.

* * * * * *

Ţara fără cărturari

N-are meşteri făurari.

* * * * * *

N-are sânge parcă-n trup,

Legăturile se rup,

* * * * * *

N-are, n-are oxigen

Pe pământul indigen.

* * * * * *

Cum atunci să mai respire,

Fără cel mai vrednic mire?

* * * * * *

Căci Poetul e alesul

Care-i ştie înţelesul.

* * * * * *

O respectă şi-o iubeşte

Câtă vreme vieţuieşte.

* * * * * *

Nici Poetul fără ţară

Nu trăieşte, bunăoară,

* * * * * *

De pelin e gura-amară

Şi-i e chipul ca de ceară.

* * * * * *

Cu o nevăzută aţă

Ei vor fi legaţi pe viaţă

* * * * * *

Ca îndrăgostiţii – mirii,

Însăşi în virtutea firii.

________________

SĂ TE-NTORCI

Scumpe Grig,

acum te strig

şi te chem cu disperare

ca să-mi vii din depărtare.

* * * * * *

Ca să-mi vii pe drum de ţară

ostenit, în fapt de seară,

să adaşti la mine-acasă,

să-ţi dau pita pântecoasă,

pita rumenă şi bună,

ce ne-adună împreună,

* * * * * *

ce ne-adună grămăjoară

într-o margine de ţară,

din răspântii, din răscruci,

să te-ntorci, să nu te duci,

căci Grigore, fără tine,

nimeni nu o duce bine.

* * * * * *

Te aştept, te rog ia seama,

ca odinioară, mama,

printre-arbuştii de tutun,

şi-aştepta copilul bun

* * * * * *

şi păstra-n ştergar curat,

un coltuc pentru băiat.

* * * * * *

Puţintică şi uşure,

te-aştepta lângă pădure

să te-ntorci de la Lipcani

cu un grup de băietani

şi te-ntâmpina voioasă

ca să-ţi spună ce-i pe-acasă.

_______________

CUM SĂ-L CINSTIM

N-avem dreptul, n-avem dreptul

Să uităm curând, Poetul.

* * * * * *

Să nu-i strângem, înţelept

Poezia lui la piept.

* * * * * *

Poezia lui la sân

Imortelă dintre fân.

* * * * * *

El s-a dat, s-a împărţit,

Şi plângând, s-a nevoit.

* * * * * *

Să ne-aducă nouă-n dar,

Boabe de mărgăritar

* * * * * *

În cuvinte potrivite,

Cu răbdare migălite.

* * * * * *

Într-o carte, şi-altă carte,

Care l-au salvat din  moarte.

* * * * * *

Şi l-au aşezat, firesc,

’N Panteonul românesc.

_________________

O STEA CĂZÂND, SE-NALŢĂ

O stea, căzând, s-a înălţat

Pe-un cer cu stele presărat.

O stea pe cerul încă teafăr

Îngemănată c-un Luceafăr.

* * * * * *

Pe o planetă populată

Cu suflete fără de pată.

Curg râuri-râuri de cuvinte

Desprinse din izvoare sfinte.

* * * * * *

Privind acum pe cer, tot natul,

Cu dragoste, c-aşa e datul,

Îţi recunoaşte steaua-ndată

Cu sfânt Luceafăr-gemănată,

* * * * * *

Tremurătoare ca-ntr-un vis

Ce luminează în abis.

Cei doi, Grigore şi Mihai

Şi-au dat bineţe azi în Rai.

_____________

COLIND TRIST

Colindele abia ce-au stat

Dar Lerui, Doamne, n-a-ncetat.

* * * * * *

E-un Lerui-ler şi Linu-i lin

Să-i fie somnul  un alin.

* * * * * *

Să-i fie inima-mpăcată

Făptura toată dezlegată

* * * * * *

De taine vechi, de taine noi,

Acum şi-n Ziua de Apoi.

* * * * * *

Iertat şi binecuvântat,

Pe-aripi de serafimi purtat.

* * * * * *

Le spun colindelor să tacă.

Înlăcrimată-i gura seacă,

* * * * * *

Înlăcrimată-i gura rece,

Vreme vine, vreme trece…

______________

EMINESCU PENTRU POET

Este plânsetul, izvorul,

El e – de acasă – dorul.

Codrul, frate-ngemănat

Starea lui „A fost odat’…”

* * * * * *

Toate asta-s la un loc,

Într-o lacrimă de foc.

Peste-ntregul Univers

Prinse-ntr-un crâmpei de vers.

* * * * * *

Este dragostea de mamă,

E iubita cu năframă,

Este umbră, este vis,

Luminând în Paradis…

______________

MAMA DOCHIŢA

Maica mea, obraz amar

Ţi-a adus fecioru-n dar

Nu basmauă, nici rochiţă,

Ci, cuvintele, Dochiţă.

* * * * * *

Eşti – Eudockie-n câmpie

Ca izvor de apă vie,

Ca un fir de iasomie,

Printre frunze de tutun.

* * * * * *

Eu cuvintele-mi adun

Şi te-anunţ c-al tău băiat

Va sosi neapărat.

Pe cărarea dinspre sat

Cum venea şi altădat’.

* * * * * *

Şi te-anunţ c-al tău fecior,

Vine azi încetişor.

Spune-i tu lui Dumnezeu

Cum i-ai spus mereu, mereu

* * * * * *

Ca să-i pregăteasc-un pat

Din vers dulce şi curat,

C-a venit să se-odihnească

Fiu-n Limba Românească.

_____________

LA POARTA DORULUI

Înviforat şi trist ca niciodată

Poetul azi s-a lepădat de toate,

S-a dus la poarta dorului să bată

Dar n-a putut pătrunde în Cetate.

* * * * * *

Ci, gureşi, l-au oprit, lătrând, zăvozii

La margine de drum de lângă Prut,

Venit-au să-l salute voievozii

Cu scuturi şi cu paloşe de lut.

* * * * * *

Cu sufletul o candelă plăpândă

Dar care-ardea necontenit cu dor

El a rămas o lacrimă flămândă

Străfulgerând un vis nemuritor.

23 ianuarie 2009

________________

PLÂNGE PLÂNSETUL ÎN MINE

Porţi valorile perene,

Peste tot, barasabene.

* * * * * *

Porţi în sufletul curat

Tot ce maica ţi-a lăsat.

* * * * * *

Duioşie şi candoare,

Iarba satului te doare.

* * * * * *

Se răstoarnă ţărna-n tine

Şi răsar pe loc glicine.

* * * * * *

Se rsfrânge-n ţărn plânsul,

Ţipă cerul după dânsul

* * * * * *

Plânge plânsetul în mine

Frate drag al meu, vecine,

* * * * * *

Într-un viscol de culori

Se răscoală mii de flori.

* * * * * *

Şi lumina se răscoală

Când ia chipul tău pe coală

* * * * * *

Şi ţâşneşte din pământ

Să ia formă de cuvânt.

* * * * * *

Plângi Moldovă Basarabă,

Plânge-l, c-a plecat degrabă,

* * * * * *

Plânge-l c-a plecat iţit

În cuvântul nerostit.

Galaţi, 18 ianuarie 2009

_______________

O CARTE DINTR-O MIE

Ce carte ţi-aş închina

eu ţie,

iubitul meu domn,

în stare să te adoarmă

şi să te trezească din somn?

* * * * * *

Ce carte, ce carte,

care să te cheme din moarte,

să te întoarne din drum,

dintre stele – duium?…

* * * * * *

Ce carte să scriu,

prea iubite, Poete,

s-o parcurgi toată, pe îndelete,

să străbaţi o alee

ca pe Calea Lactee,

să nu te mai doară

un Neam şi o Ţară;

* * * * * *

să nu te mai ardă, bunăoară,

ochii de plâns la hotară?

* * * * * *

Să nu te mai doară

albastrul de zid,

surâsul rigid,

Limba numită Duminică,

Atunci când nu se cuminecă?

* * * * * *

O carte drept pod peste Prut,

să nu te frângă cuvântul durut,

din flori aruncate pe val,

din sunet de nai şi caval.

* * * * * *

Un pod peste ani

din mâini înălţate

în rugi preacurate,

din irişii tăi diafani,

* * * * * *

frate iubit,

domn (ne)murit

asta îţi scriu,

Grigore, iubite,

pe neauzite,

pe nefrunzărite,

* * * * * *

o carte dintr-o mie

în stare cel puţin

să te-nvie!

CEZARINA ADAMESCU

http://www.agero-stuttgart.de

18 IANUARIE 2011

LA DOI ANI DE LA PLECAREA POETULUI

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: