~Adrian Botez: Grupaj liric autumnal

POEM DE ADIO

Motto: ”Lumea asta-i cum o vezi

Cealaltă e cum o crezi…” (zicătoare populară românească)

aici – la-ntâlnirea tuturor

câinilor – nimeni n-are nimic de vânzare – dar

tot vrea să vândă

m-am săturat

uscat – de

lumea asta: munţii şi

apele sunt semne şi îndemnuri spre

o alta – fierbând-germinând – care are cu-adevărat

ce spune: frazele ei –  aici – sunt abia zboruri staccato de

îngeri

…corul de nori – epopei scrise pe

ape

rege încoronat şi ghilotinat – simultan – în

neţărmurirea fiecărui amurg

***

voi ucide – gratis –  toate

popoarele amurgului: voi ucide – astfel

bâlbâiala cumplită  a sorilor ajunşi pe

mâna oglinzilor

să ardă –  măreţ dar

rezolut – orice

paravan al Lui Dumnezeu

***

privesc prin caria frunzelor – şi miros

toată putoarea treptată  spre cer

cu dosul palmei – înlătur munţii

şi toate mesele de joc ale pietrei – unde

mereu se pierd maldăre de noime

tremurări ale vocii –  leşinuri viclene

onoarea lumii-i ferfeniţită  între

ghimpii de greieri

***

peste noapte – sărind geamul

se întorc la mine –  una câte una

umbrele spăşite-ale piscurilor

amărât – dojenitor – dau din cap

către ele – fiicele risipitoare întoarse: zidurile se

crapă – jur-împrejur – a fulger de

vis

***

potoliţi nărăvaşii-armăsari ai

iadului: cu fiece lovitură-n

văzduh – de neagră  copită – dispare câte o

constelaţie – o zodie-ntreagă

curăţenia de vară mătură  până la

os – ursitele noastre

încep să bântuie – cerşetoare

zânele-n zdrenţe de raze

…iar zeii poartă pe palme

sfinte moaşte – ţăndări din

vechile sceptre

***

…dar brazii ştiu că

orice s-ar scrie în limba frunzarelor – nu este

frate de fulger al

Adevărului

doar brazii ştiu face semne despre

imensa minciună –  sculptată-n bombastica

prăbuşirii

doar brazii veghează  – cu largi

candelabre – scufundarea-n

uitare – şi-apoi

treaptă cu treaptă  – zidirea-n

lumină-a Cetăţii –  pe partea

cealaltă – acolo unde-orice

jertfă ori este viscol de-arhangheli – ori

ţurţuri de-extaz: răsuflarea

Lui Dumnezeu

***

numai văzându-i pe-ai văzduhului sfetnici – hoardele

câinilor îşi împrăştie

scheaunul – şi  încă multă vreme

după tăcere –  cetina de foc a

privirii regale – scânteind amarnic – pârjoleşte până şi

urma de labe – obraznic suprapusă peste

Mâna Icoană

Mâna – Icoana  Maicii cu

Pruncul – Adânc Semănatul  în

tainele  scrisului Palmei

Adânc Îngânatul în

Cântecul Veştii:

Unică Stea

e-o ţintă în toate şi în

fiecare – spre care

zbârnâie săgeata câte unei raze: ţintuită astfel

Povestea – Cuvânt după

Cuvânt  – se-alcătuieşte

Coroana Lumii – deschidere-a

pleoapei de deasupra

Privirii de Proaspăt

unde sunt câinii de-acum?

în Lupul cel Veşnic

întorşi

în Vatra Curatului

Cerului – Înalt

Sfatului

___________________

SIHĂSTRIA VORONEŢULUI

din pieptul vulturilor ascunşi în nori

se pornesc jos pâraie: se-mping văzduhuri

cu tot cu lună cu stele cu sori –

până la – luminată  de duhuri culori

sihăstria plutind pe valul de deal…

fulgere – rugăciunile fără de mal

ostoiesc mări şi-nfruntări de păcate

între răstigniri de brazi – desferecate

se-arată porţile raiului – Gospodarul

ne-ntâmpină cu îngeri şi sfinte bucate –

epopeile s-au tors –  din cer – toate

pân-am rămas tăcuţi  – singuri cu Harul:

copacii vuiesc a pădure şi-ocean

la Cina de Taină surâd toţi – fără an…

___________________

HRISTOSUL CRAI

scai dus de vânt

peste pământ

lumină porţi:

viu legământ!

la curţi de rai

te legănai:

o sihăstrie

privegheai…

Hristosul Crai!

în cruci de sori

tot printre nori

cu coperiş:

îngeri şi flori!

păduri descânt

sub cerul frânt –

se roagă-n gând

Vultur Cuvânt!

scai dus de vânt

pe sfânt veşmânt

când se descurc

turme-n amurg

ascultă şui

dureri de grui

la săhăstria

Domnului…

…de stea un fir

tot lasă mir…

şi sfinţi cărunţi

în sfinte nunţi

pe căi de munţi

îşi pleacă  frunţi

sub patrafir

de Hrist nadir

în miez de noapte

printre şoapte

toţi patru cuci

pogoară-L cruci

pe Cel Vestit

aici la schit

Fiu de Marie

Domn în tărie

în mână – crini

pe frunte – spini:

numai lumini

la ceas de vini…

descuie Rai

şi-n lung alai

tot mai şi mai

cu foc în strai

vin sfinţii vechi

în lung priveghi:

stă sus în pisc

(furtuni se isc!):

regesc şi lai –

Hristosul Crai!

___________________

DISCRETE PROROCIRI…

se îngână îngeri printre cetini

sfântă bună-învoire prin poieni

şi de-i soare şi de-i noapte – blânde leni

doar lumină ţes paingănii prietini…

toată spurcăciunea de pe lume

s-a-adunat să gâtuie văzduhul:

dar un deget de lumină  din Sfânt Duhul

dojenind – topeşte slinu-n strune

început-au nori şi constelaţii

ca să bată un nou vânt şi lege

început-a greul de migraţii

prin valea plânsă foc de heruvi trece

toate îşi spală chipul dinspre Rece:

va fi aici Cetate-Naltă  şi Nou Rege!

___________________

ATÂT DE SFÂNT ESTE PĂMÂNTUL ACESTA

atât de sfânt este pământul acesta – încât

simt dedesubt cărbuni aprinşi de Dumnezeu

atâta putere-n tării – încât

zborul vulturilor întoarce pe dos

zodiile – precum brazda

Plugarul

atâtea pâraie vii –  încât

înţelepciunea pământului se revarsă dinspre

văi – drept în flăcările stelelor

atâta umbră cuminte – în

toiul brazilor – încât din cântecul

îngerilor – în poiană

înfloresc făclii-păpădii

…ţes gângănii în văzduh

dorul de poiană

se pogoară Sfântul Duh

peste orice rană

___________________

ARCA LUI NOE

sihăstria dintre brazi

a lui Noe arcă

ţine munţii-nalţi şi calzi

şi pe oameni parcă…

gând de clopot în vecernii

arde umbre-n vale:

îl îngân tălăngi… – smerenii

luminează cale

vis de flori – rumori de îngeri

coperă pădurea

inimă – tu care sângeri

leapădă-ţi armurea!

mir de ceruri – lin se varsă

a Precistei lacrimi

sărutând durerea arsă

…chilii – sfinte patimi!

o lumină lin alină

pleoapa amintirii:

este Noaptea Învierii

urmând Răstignirii!

a sosit Pribeagul Mire

din vecii de aştri:

lecuiescu-se-n uimire

vechi şi blânzi săhaştri!

___________________

FRAZE ŞI UNU-PREDICATUL

nu suntem trimişi spre fericire-n lume – ci spre

istovitoare căutări

când vezi – printre fagi ferigi furnici

umbre de brazi – muşte – fumegoşi fluturi – iarbă şi

păpădii – un fir de apă – PÂRÂUL:

fără-ntârziere şi adăstare – să-l urmezi!

să te lepezi în clipă  de toate şi

toţi – şi să-i cauţi firului-Pârâului (…fără tihnă să fii

faţă de Aflarea Lui –  în zdrenţe şi cerşind din loc în

loc şi din vreme în vreme!) – Tezaurul

Sfânt – de mumele lumii-apărat şi ascuns:

Drept IZVORUL

apoi – tot atât de smintit de la

plictiselile temenelele –  zvonurile şi

zgomotele lumii (…tot aşa de smerit

sfâşiat întru carne să  fii – în

picioarele goale şi cu sufletul furnicat de

Arătarea Văpăii!) –  vei căuta

alte izvoare – descâlcind-descântând astfel

frazele apelor şi pământului – văditului şi

ascunsului – urmându-le

crâncen devot – până  la

Fulger-Hristos PREDICATUL –  dintre

jilave  paturi de

cetini amare

___________________

RĂDĂCINI AMARE…

multe rădăcini amare mi-ai dat – Doamne

spre hrană: am plâns la morminte

de soi – acum

la ce să mai plâng?

acum e seară –  curând  se va

prăvăli noaptea…

de ce să mai plâng?

ascult cum curge răşina din rănile

brazilor – încât să  mă plec veşted – să

tac şi să uit –  într-acolo unde

tăcerea e lege iar

uitarea – supremă-avuţie

…la schit – umbre înfrânte

târându-se pe faţă de zid şi icoană

suspină ca-n vis

___________________

SFINTE ARĂTĂRI

de aici se vede cel mai

bine – în ogradă  la

Dumnezeu

tristă luminare: inima-i tot mai

mare decât pieptul –  cu fiece

răsuflare de flori

pe aici trec – zilnic

Sfântul Neculai şi Sfântul

Vasile şi Sfântul Ioan şi Sfântul

Petre şi mulţi alţi păstori – luminând

zarea cu turme

Maica Precista stă la portiţa

sihăstriei şi se roagă peste stele şi

peste sori şi peste toate

sufletele lumii

Maica Precista – de la portiţă

Îl strigă pe Fiul ei Cel Preaiubit

ascuns printre lemnele

sfinte – ale Grădinii

şiruri-şiruri – spre Măicuţa Lumii vin

pe cărări ascunse –  brazii

smeriţi în genunchi – pâraie

fulgerând precum candele în chilii

este bine şi minune: munţii tac

precum jarul în amurg

…este bine – binecuvântări line dau

brazii – unul câte unul – şi

în odăjdii de nuntă  şi de

duminică – toţi

deodată

…este bine – pluteşte cer de minune peste

turme –  peste case peste stele şi peste

păduri şi – din când în când – peste

Peregrin – cel ce trece pe la poalele

Lumii – şi se-opreşte doar la

Poarta Cerului – unde arde

Steaua Singură –  lucrătoarea pe grui

întru Voia şi Mila Domnului

Amin

___________________

RUGĂ  SFIOASĂ

in memoriam MARIA ALĂMARU

(XIII) – mântuie şi bântuie cu minuni poiana

vântură şi cântură  fără de prihana!

suflete calice plâng alai – spre Tine:

fă-le oşti de îngeri –  roiuri de lumine!

osteniţi de doruri – umiliţi de vine

sfioşi în nădejde –  cătăm către Tine:

ai spălat leproşii –  limpezit-ai orbii –

Te rugăm să nu laşi să se-aşeze corbii…

ştim că peste fapte am prins mucegaiuri

martorii zavistnici ne vin în alaiuri…

ne plecăm genunchii –  ne-nchinăm şi fruntea

suntem singuri…singuri: nu ne frânge puntea!

nu-ndrăznim cu visul să  răzbim la raiuri:

dă-ne doar odihna într-un colţ de plaiuri…!

***

(XIV) – ai fost viu cât ai iubit

ura doar te-a fost umbrit

dintre bezne iar învii

când păcatul tu ţi-l scrii

iernile să-ţi dea zăpada

din nimic să nu-ţi faci prada

cel curat a biruit

când cel rău nu s-a smerit

cavaler al frunzei verzi

prihana mereu s-o pierzi

Crucea să-ţi fie făclie

iar Iubirea – viaţă vie:

inima să-ţi faci izvor:

din ea-nvie cei ce mor

___________________

PROLEGOMENE LA MOARTE

(XV) – dezlegai prieteşugul meu cu vreme

orologiile mă înşfac’ de guler:

da, voi face salt mortal, nu-s şuler –

dar prin asta … nu voi dezlega dileme!

moartea nu ştiu ce-i… –  poate-un spectacol…

ochi beliţi la scena veşniciei –

dar de nu pricep, nu cer oracol:

învăţ Tablele Zădărniciei…

dispărut-au genii, dar şi proştii…  –

ce-ar mai fi de dezvelit la Moarte?

e ceva ce ştii că nu se poate

decât rânduit la coada oştii…

…nimeni scrie cum că,  însă, fruntea

tre’ s-o plece – ăl de trece puntea!

___________________

…”ÎN POST”  DE ARTĂ POETICĂ…

(XVI) – cu ce se poate măsura păcatul

când viaţa-i tare scurtă  şi naivă?

am suflecat un şarpe –  renegatul:

sufletul cinic s-a-ngropat arhivă

atâtea rele pe văzduh sunt scrise

atâtea morţi viaţa-mi arde-n vise…

nimic nu-mi dă răgaz şi nu mă iartă:

voi încerca,din sânge, să  fac artă!

chiar de-aş putea, copil, să plâng uitare –

umbra mi-atârnă, hâdă, de picioare:

sunt osândit prin gestul de iertare

şi sunt vomat de floare, înger, soare…

îngenuncheat în mine, plânge-un alt:

din mine-n el, întârzie un salt…

___________________

VREMEA LEACULUI

(XVII) – cu foc, profeţi grăiau despre cădere

sodom de cioburi ne e azi fiinţa… –

şi cine strângă-ne din vaste pulberi

când doar prin munţi mai fâlfâie ştiinţa?

proroci vesteau… –  Hristoase, Tu, nădejde

şi stâlp de fire să re-nalţi în duhuri –

şi Mila Ta pogoar-o din văzduhuri

căci prea, în pene, diavolul tot creşte!

cu buza de cenuşi căutăm izvorul

iar leprele ni le târâm pe drumuri … –

ci mântuie cu Răstignirea-Ţi dorul

şi leac Lumina-Ţi – steagului de fumuri…

în Tine să ne ardem putregaiul,

prin Crucea-nsângerată  – fie Raiul!

***

ADRIAN BOTEZ