~Adrian Botez: Grupaj liric autumnal
POEM DE ADIO
Motto: ”Lumea asta-i cum o vezi
Cealaltă e cum o crezi…” (zicătoare populară românească)
aici – la-ntâlnirea tuturor
câinilor – nimeni n-are nimic de vânzare – dar
tot vrea să vândă
m-am săturat
uscat – de
lumea asta: munţii şi
apele sunt semne şi îndemnuri spre
o alta – fierbând-germinând – care are cu-adevărat
ce spune: frazele ei – aici – sunt abia zboruri staccato de
îngeri
…corul de nori – epopei scrise pe
ape
rege încoronat şi ghilotinat – simultan – în
neţărmurirea fiecărui amurg
***
voi ucide – gratis – toate
popoarele amurgului: voi ucide – astfel
bâlbâiala cumplită a sorilor ajunşi pe
mâna oglinzilor
să ardă – măreţ dar
rezolut – orice
paravan al Lui Dumnezeu
***
privesc prin caria frunzelor – şi miros
toată putoarea treptată spre cer
cu dosul palmei – înlătur munţii
şi toate mesele de joc ale pietrei – unde
mereu se pierd maldăre de noime
tremurări ale vocii – leşinuri viclene
onoarea lumii-i ferfeniţită între
ghimpii de greieri
***
peste noapte – sărind geamul
se întorc la mine – una câte una
umbrele spăşite-ale piscurilor
amărât – dojenitor – dau din cap
către ele – fiicele risipitoare întoarse: zidurile se
crapă – jur-împrejur – a fulger de
vis
***
potoliţi nărăvaşii-armăsari ai
iadului: cu fiece lovitură-n
văzduh – de neagră copită – dispare câte o
constelaţie – o zodie-ntreagă
curăţenia de vară mătură până la
os – ursitele noastre
încep să bântuie – cerşetoare
zânele-n zdrenţe de raze
…iar zeii poartă pe palme
sfinte moaşte – ţăndări din
vechile sceptre
***
…dar brazii ştiu că
orice s-ar scrie în limba frunzarelor – nu este
frate de fulger al
Adevărului
doar brazii ştiu face semne despre
imensa minciună – sculptată-n bombastica
prăbuşirii
doar brazii veghează – cu largi
candelabre – scufundarea-n
uitare – şi-apoi
treaptă cu treaptă – zidirea-n
lumină-a Cetăţii – pe partea
cealaltă – acolo unde-orice
jertfă ori este viscol de-arhangheli – ori
ţurţuri de-extaz: răsuflarea
Lui Dumnezeu
***
numai văzându-i pe-ai văzduhului sfetnici – hoardele
câinilor îşi împrăştie
scheaunul – şi încă multă vreme
după tăcere – cetina de foc a
privirii regale – scânteind amarnic – pârjoleşte până şi
urma de labe – obraznic suprapusă peste
Mâna Icoană
Mâna – Icoana Maicii cu
Pruncul – Adânc Semănatul în
tainele scrisului Palmei
Adânc Îngânatul în
Cântecul Veştii:
Unică Stea
e-o ţintă în toate şi în
fiecare – spre care
zbârnâie săgeata câte unei raze: ţintuită astfel
Povestea – Cuvânt după
Cuvânt – se-alcătuieşte
Coroana Lumii – deschidere-a
pleoapei de deasupra
Privirii de Proaspăt
unde sunt câinii de-acum?
în Lupul cel Veşnic
întorşi
în Vatra Curatului
Cerului – Înalt
Sfatului
___________________
SIHĂSTRIA VORONEŢULUI
din pieptul vulturilor ascunşi în nori
se pornesc jos pâraie: se-mping văzduhuri
cu tot cu lună cu stele cu sori –
până la – luminată de duhuri culori
sihăstria plutind pe valul de deal…
fulgere – rugăciunile fără de mal
ostoiesc mări şi-nfruntări de păcate
între răstigniri de brazi – desferecate
se-arată porţile raiului – Gospodarul
ne-ntâmpină cu îngeri şi sfinte bucate –
epopeile s-au tors – din cer – toate
pân-am rămas tăcuţi – singuri cu Harul:
copacii vuiesc a pădure şi-ocean
la Cina de Taină surâd toţi – fără an…
___________________
HRISTOSUL CRAI
scai dus de vânt
peste pământ
lumină porţi:
viu legământ!
la curţi de rai
te legănai:
o sihăstrie
privegheai…
Hristosul Crai!
în cruci de sori
tot printre nori
cu coperiş:
îngeri şi flori!
păduri descânt
sub cerul frânt –
se roagă-n gând
Vultur Cuvânt!
scai dus de vânt
pe sfânt veşmânt
când se descurc
turme-n amurg
ascultă şui
dureri de grui
la săhăstria
Domnului…
…de stea un fir
tot lasă mir…
şi sfinţi cărunţi
în sfinte nunţi
pe căi de munţi
îşi pleacă frunţi
sub patrafir
de Hrist nadir
în miez de noapte
printre şoapte
toţi patru cuci
pogoară-L cruci
pe Cel Vestit
aici la schit
Fiu de Marie
Domn în tărie
în mână – crini
pe frunte – spini:
numai lumini
la ceas de vini…
descuie Rai
şi-n lung alai
tot mai şi mai
cu foc în strai
vin sfinţii vechi
în lung priveghi:
stă sus în pisc
(furtuni se isc!):
regesc şi lai –
Hristosul Crai!
___________________
DISCRETE PROROCIRI…
se îngână îngeri printre cetini
sfântă bună-învoire prin poieni
şi de-i soare şi de-i noapte – blânde leni
doar lumină ţes paingănii prietini…
toată spurcăciunea de pe lume
s-a-adunat să gâtuie văzduhul:
dar un deget de lumină din Sfânt Duhul
dojenind – topeşte slinu-n strune
început-au nori şi constelaţii
ca să bată un nou vânt şi lege
început-a greul de migraţii
prin valea plânsă foc de heruvi trece
toate îşi spală chipul dinspre Rece:
va fi aici Cetate-Naltă şi Nou Rege!
___________________
ATÂT DE SFÂNT ESTE PĂMÂNTUL ACESTA
atât de sfânt este pământul acesta – încât
simt dedesubt cărbuni aprinşi de Dumnezeu
atâta putere-n tării – încât
zborul vulturilor întoarce pe dos
zodiile – precum brazda
Plugarul
atâtea pâraie vii – încât
înţelepciunea pământului se revarsă dinspre
văi – drept în flăcările stelelor
atâta umbră cuminte – în
toiul brazilor – încât din cântecul
îngerilor – în poiană
înfloresc făclii-păpădii
…ţes gângănii în văzduh
dorul de poiană
se pogoară Sfântul Duh
peste orice rană
___________________
ARCA LUI NOE
sihăstria dintre brazi
a lui Noe arcă
ţine munţii-nalţi şi calzi
şi pe oameni parcă…
gând de clopot în vecernii
arde umbre-n vale:
îl îngân tălăngi… – smerenii
luminează cale
vis de flori – rumori de îngeri
coperă pădurea
inimă – tu care sângeri
leapădă-ţi armurea!
mir de ceruri – lin se varsă
a Precistei lacrimi
sărutând durerea arsă
…chilii – sfinte patimi!
o lumină lin alină
pleoapa amintirii:
este Noaptea Învierii
urmând Răstignirii!
a sosit Pribeagul Mire
din vecii de aştri:
lecuiescu-se-n uimire
vechi şi blânzi săhaştri!
___________________
FRAZE ŞI UNU-PREDICATUL
nu suntem trimişi spre fericire-n lume – ci spre
istovitoare căutări
când vezi – printre fagi ferigi furnici
umbre de brazi – muşte – fumegoşi fluturi – iarbă şi
păpădii – un fir de apă – PÂRÂUL:
fără-ntârziere şi adăstare – să-l urmezi!
să te lepezi în clipă de toate şi
toţi – şi să-i cauţi firului-Pârâului (…fără tihnă să fii
faţă de Aflarea Lui – în zdrenţe şi cerşind din loc în
loc şi din vreme în vreme!) – Tezaurul
Sfânt – de mumele lumii-apărat şi ascuns:
Drept IZVORUL
apoi – tot atât de smintit de la
plictiselile temenelele – zvonurile şi
zgomotele lumii (…tot aşa de smerit
sfâşiat întru carne să fii – în
picioarele goale şi cu sufletul furnicat de
Arătarea Văpăii!) – vei căuta
alte izvoare – descâlcind-descântând astfel
frazele apelor şi pământului – văditului şi
ascunsului – urmându-le
crâncen devot – până la
Fulger-Hristos PREDICATUL – dintre
jilave paturi de
cetini amare
___________________
RĂDĂCINI AMARE…
multe rădăcini amare mi-ai dat – Doamne
spre hrană: am plâns la morminte
de soi – acum
la ce să mai plâng?
acum e seară – curând se va
prăvăli noaptea…
de ce să mai plâng?
ascult cum curge răşina din rănile
brazilor – încât să mă plec veşted – să
tac şi să uit – într-acolo unde
tăcerea e lege iar
uitarea – supremă-avuţie
…la schit – umbre înfrânte
târându-se pe faţă de zid şi icoană
suspină ca-n vis
___________________
SFINTE ARĂTĂRI
de aici se vede cel mai
bine – în ogradă la
Dumnezeu
tristă luminare: inima-i tot mai
mare decât pieptul – cu fiece
răsuflare de flori
pe aici trec – zilnic
Sfântul Neculai şi Sfântul
Vasile şi Sfântul Ioan şi Sfântul
Petre şi mulţi alţi păstori – luminând
zarea cu turme
Maica Precista stă la portiţa
sihăstriei şi se roagă peste stele şi
peste sori şi peste toate
sufletele lumii
Maica Precista – de la portiţă
Îl strigă pe Fiul ei Cel Preaiubit
ascuns printre lemnele
sfinte – ale Grădinii
şiruri-şiruri – spre Măicuţa Lumii vin
pe cărări ascunse – brazii
smeriţi în genunchi – pâraie
fulgerând precum candele în chilii
este bine şi minune: munţii tac
precum jarul în amurg
…este bine – binecuvântări line dau
brazii – unul câte unul – şi
în odăjdii de nuntă şi de
duminică – toţi
deodată
…este bine – pluteşte cer de minune peste
turme – peste case peste stele şi peste
păduri şi – din când în când – peste
Peregrin – cel ce trece pe la poalele
Lumii – şi se-opreşte doar la
Poarta Cerului – unde arde
Steaua Singură – lucrătoarea pe grui
întru Voia şi Mila Domnului
Amin
___________________
RUGĂ SFIOASĂ
in memoriam MARIA ALĂMARU
(XIII) – mântuie şi bântuie cu minuni poiana
vântură şi cântură fără de prihana!
suflete calice plâng alai – spre Tine:
fă-le oşti de îngeri – roiuri de lumine!
osteniţi de doruri – umiliţi de vine
sfioşi în nădejde – cătăm către Tine:
ai spălat leproşii – limpezit-ai orbii –
Te rugăm să nu laşi să se-aşeze corbii…
ştim că peste fapte am prins mucegaiuri
martorii zavistnici ne vin în alaiuri…
ne plecăm genunchii – ne-nchinăm şi fruntea
suntem singuri…singuri: nu ne frânge puntea!
nu-ndrăznim cu visul să răzbim la raiuri:
dă-ne doar odihna într-un colţ de plaiuri…!
***
(XIV) – ai fost viu cât ai iubit
ura doar te-a fost umbrit
dintre bezne iar învii
când păcatul tu ţi-l scrii
iernile să-ţi dea zăpada
din nimic să nu-ţi faci prada
cel curat a biruit
când cel rău nu s-a smerit
cavaler al frunzei verzi
prihana mereu s-o pierzi
Crucea să-ţi fie făclie
iar Iubirea – viaţă vie:
inima să-ţi faci izvor:
din ea-nvie cei ce mor
___________________
PROLEGOMENE LA MOARTE
(XV) – dezlegai prieteşugul meu cu vreme
orologiile mă înşfac’ de guler:
da, voi face salt mortal, nu-s şuler –
dar prin asta … nu voi dezlega dileme!
moartea nu ştiu ce-i… – poate-un spectacol…
ochi beliţi la scena veşniciei –
dar de nu pricep, nu cer oracol:
învăţ Tablele Zădărniciei…
dispărut-au genii, dar şi proştii… –
ce-ar mai fi de dezvelit la Moarte?
e ceva ce ştii că nu se poate
decât rânduit la coada oştii…
…nimeni scrie cum că, însă, fruntea
tre’ s-o plece – ăl de trece puntea!
___________________
…”ÎN POST” DE ARTĂ POETICĂ…
(XVI) – cu ce se poate măsura păcatul
când viaţa-i tare scurtă şi naivă?
am suflecat un şarpe – renegatul:
sufletul cinic s-a-ngropat arhivă
atâtea rele pe văzduh sunt scrise
atâtea morţi viaţa-mi arde-n vise…
nimic nu-mi dă răgaz şi nu mă iartă:
voi încerca,din sânge, să fac artă!
chiar de-aş putea, copil, să plâng uitare –
umbra mi-atârnă, hâdă, de picioare:
sunt osândit prin gestul de iertare
şi sunt vomat de floare, înger, soare…
îngenuncheat în mine, plânge-un alt:
din mine-n el, întârzie un salt…
___________________
VREMEA LEACULUI
(XVII) – cu foc, profeţi grăiau despre cădere
sodom de cioburi ne e azi fiinţa… –
şi cine strângă-ne din vaste pulberi
când doar prin munţi mai fâlfâie ştiinţa?
proroci vesteau… – Hristoase, Tu, nădejde
şi stâlp de fire să re-nalţi în duhuri –
şi Mila Ta pogoar-o din văzduhuri
căci prea, în pene, diavolul tot creşte!
cu buza de cenuşi căutăm izvorul
iar leprele ni le târâm pe drumuri … –
ci mântuie cu Răstignirea-Ţi dorul
şi leac Lumina-Ţi – steagului de fumuri…
în Tine să ne ardem putregaiul,
prin Crucea-nsângerată – fie Raiul!
***
ADRIAN BOTEZ
Niciun comentariu până acum.
Lasă un răspuns