LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~Adrian Botez: „Poeme de Crăciun“

DEMULT – CÂND…

 

demult – când erau ierni vechi şi

sfătoase – dormeam sub zăpezi precum

urşii…

era un acolo fără atunci: dintre

coastele pieptului – îmi

fulgerau ţurţurii de gheaţă ai

Fântânii Miracolelor

încremenite

––––––

pe atunci nu aveam nevoie de nicio

credinţă – pentru că debordam de

încredere: pur şi simplu – eram maestrul

balurilor zăpezii – eram cavaler

de onoare – fiecărui fulg

––––––

nu puteam nici atunci iubi – dar asta pentru că eram

cel mai iubit: dinaintea castelului meu – trăgeau

grele caleşti – ori

încotoşmănate sănii – trosnind de

zvârcolită – neliniştea tentaculelor de

sărbători – ale Femeii

––––––

n-am reţinut – firesc – niciun chip – ci doar

fierbinţeala – rostogolită precum buştenii spre jertfa

grătarelor de la mii de cămine…

––––––

şi – suveran – prăbuşeam peste

incendiile spontane – avalanşa

tinerei – superbei mele

lucidităţi – clarviziunii stelare

––––––

(căci – vă spun – numai cu stelele mai catadixeam să-mi

fac semne secrete – prin fulgere: ele

stelele – sunt – toate – de

neam – de ranguri tot mai înalte – cu cât

îngheaţă lumini mai deplin)

––––––

era atâta linişte – în catedrala

înaltului meu cântec de

singurătate – atotbiruitor

***

VREAU…

 

vreau – cu-adevărat – vorbele altui tărâm

să devină pietrele albiei

gândului meu

––––––

vreau – cu-adevărat – surd cântec de

sirene – vorbele-mi să

ademenească – şi ca-n vis să sfărâme

corăbii – să-nece

lumi – şi iar – sub zodii tulburi

de noi răsărituri – să le

învie – cum n-a înviat

nimeni – nicicând – sub

fulgere-albastre

––––––

cu frunţile – dureros încordate – în  trecerea

nesfârşitelor hoarde de gânduri – noi doi

Rege-Regină – să plutim pe sub

mări  – într-o singură raclă

sfinţiţi – purtaţi

în zvâcnet de valuri – prin

corurile tăcerii abisului

***

FALSA DINAMICĂ

 

s-a aşternut un pospai de zăpadă – făcând în

ciudă luminii – privitoare

piezişă

––––––

în fiecare dimineaţă – Domnul General trezit

după ce se spală apoi se rade la sânge – îşi

îmbracă uniforma de gală şi-şi înşiruie – tot

pieptul – până la burtă – decor

aţiile – flască natură moartă

––––––

în cimitir – feţele morţilor sunt

spălate – până la os

de apa rece şi proaspătă a

zăpezii topite

––––––

Domnul General face o cerere – acolo foarte sus

unde ştie el – ca ziua de ieri

să se repete: n-a fost mulţumit de

prestaţia ei

––––––

vampiri – amatorii de senzaţii tari au

supt-o însă – până la ultima picătură

––––––

de unde să mai iei o zi de ieri – când

şi cea de azi – groaznic de palidă – abia

se mai ţine pe picioare?

––––––

…pospaiul de zăpadă s-a topit complet – dezvelindu-se

iar – eternul rânjet hâd – al

pământului

***

POATE-NTR-O ZI

 

poate-ntr-o zi voi uita să respir…

nu-mi daţi ghes cu nelinişti ori

rugăciuni:

––––––

voi mai smulge din piept cel mult o boare

pe care trimite-oi deasupra florilor de seară

şi-atât…

––––––

rânduiala mea – pe cealaltă

lume – e să fiu

Vântoasa Lui Dumnezeu – de aceea El

îmi economiseşte cu zgârcenie – aici – cerul

care se-ndeasă şi-mi clocoteşte-ntre coaste

––––––

deocamdată – fac vesperale-antrenamente pe

deasupra de

viorele – trandafiri şi-apoi

crizanteme… – cu condiţia însă ca dincolo să

nu-mi cruţ galopul iernatic  – necruţătoarele

sinistrele hoarde –  vifore pornite printre

aştrii cei deja stinşi de

resemnatele groaze: nişte

lămpi istovite de

somn şi trezie – egal… –  tropotul meu inspirat-expirat pe

deasupra imperiilor de

stele – să spulber

împotrivirile ritmice-ale sorilor – şi

rafală după rafală – să-mi îndrept pulsaţiile de

aer şi foc – spre treptele

care duc către Moara Încremenitelor

Duhuri Înalte – să-mi desfac

aerul în şuvoaie şi raze de

sânge – către Moşul

tuturor Respiraţiilor – Artere de

Timp – Respiraţiilor care

reaşază – frază cu

frază – filă cu

filă – Formele Lumii – în din nou fascinanta

atotcuceritoarea

CARTE

***

RUGĂ SFIOASĂ

(XIII) – mântuie şi bântuie cu minuni poiana

vântură şi cântură fără de prihana!

suflete calice plâng alai – spre Tine:

fă-le oşti de îngeri – roiuri de lumine!

––––––

osteniţi de doruri – umiliţi de vine

sfioşi în nădejde – cătăm către Tine:

ai spălat leproşii – limpezit-ai orbii –

Te rugăm să nu laşi să se-aşeze corbii…

––––––

ştim că peste fapte am prins mucegaiuri

martorii zavistnici ne vin în alaiuri…

ne plecăm genunchii – ne-nchinăm şi fruntea

––––––

suntem singuri…singuri: nu ne frânge puntea!

nu-ndrăznim cu visul să răzbim la raiuri:

dă-ne doar odihna într-un colţ de plaiuri…!

***

VREMEA LEACULUI

 

(XVII) – cu foc, profeţi grăiau despre cădere

sodom de cioburi ne e azi fiinţa… –

şi cine strângă-ne din vaste pulberi

când doar prin munţi mai fâlfâie ştiinţa?

––––––

proroci vesteau… – Hristoase, Tu, nădejde

şi stâlp de fire să re-nalţi în duhuri –

şi Mila Ta pogoar-o din văzduhuri

căci prea, în pene, diavolul tot creşte!

––––––

cu buza de cenuşi căutăm izvorul

iar leprele ni le târâm pe drumuri … –

ci mântuie cu Răstignirea-Ţi dorul

––––––

şi leac Lumina-Ţi – steagului de fumuri…

în Tine să ne ardem putregaiul,

prin Crucea-nsângerată – fie Raiul!

***

SFINTE ARĂTĂRI

 

de aici se vede cel mai

bine – în ogradă la

Dumnezeu

––––––

tristă luminare: inima-i tot mai

mare decât pieptul – cu fiece

răsuflare de flori

––––––

pe aici trec – zilnic

Sfântul Neculai şi Sfântul

Vasile şi Sfântul Ioan şi Sfântul

Petre şi mulţi alţi păstori – luminând

zarea cu turme

––––––

Maica Precista stă la portiţa

sihăstriei şi se roagă peste stele şi

peste sori şi peste toate

sufletele lumii

––––––

Maica Precista – de la portiţă

Îl strigă pe Fiul ei Cel Preaiubit

ascuns printre lemnele

sfinte – ale Grădinii

––––––

şiruri-şiruri – spre Măicuţa Lumii vin

pe cărări ascunse – brazii

smeriţi în genunchi – pâraie

fulgerând precum candele în chilii

––––––

este bine şi minune: munţii tac

precum jarul în amurg

––––––

…este bine – binecuvântări line dau

brazii – unul câte unul – şi

în odăjdii de nuntă şi de

duminică – toţi

deodată

––––––

…este bine – pluteşte cer de minune peste

turme –  peste case peste stele şi peste

păduri şi – din când în când – peste

Peregrin – cel ce trece pe la poalele

Lumii – şi se-opreşte doar la

Poarta Cerului – unde arde

Steaua Singură – lucrătoarea pe grui

întru Voia şi Mila Domnului

––––––

Amin

***

 

HRISTOSUL CRAI

 

scai dus de vânt

peste pământ

lumină porţi:

viu legământ!

––––––

la curţi de rai

te legănai:

o sihăstrie

privegheai…

––––––

Hristosul Crai!

––––––

în cruci de sori

tot printre nori

cu coperiş:

îngeri şi flori!

––––––

păduri descânt

sub cerul frânt –

se roagă-n gând

Vultur Cuvânt!

––––––

scai dus de vânt

pe sfânt veşmânt

când se descurc

turme-n amurg

––––––

ascultă şui

dureri de grui

la săhăstria

Domnului…

––––––

…de stea un fir

tot lasă mir…

şi sfinţi cărunţi

în sfinte nunţi

––––––

pe căi de munţi

îşi pleacă  frunţi

sub patrafir

de Hrist nadir

––––––

în miez de noapte

printre şoapte

toţi patru cuci

pogoară-L cruci

––––––

pe Cel Vestit

aici la schit

Fiu de Marie

Domn în tărie

––––––

în mână – crini

pe frunte – spini:

numai lumini

la ceas de vini…

––––––

descuie Rai

şi-n lung alai

tot mai şi mai

cu foc în strai

––––––

vin sfinţii vechi

în lung priveghi:

stă sus în pisc

(furtuni se isc!):

––––––

regesc şi lai –

Hristosul Crai!

***

 

ATÂT DE SFÂNT ESTE PĂMÂNTUL ACESTA

 

atât de sfânt este pământul acesta – încât

simt dedesubt cărbuni aprinşi de Dumnezeu

atâta putere-n tării – încât

zborul vulturilor întoarce pe dos

zodiile – precum brazda

Plugarul

––––––

atâtea pâraie vii – încât

înţelepciunea pământului se revarsă dinspre

văi – drept în flăcările stelelor

atâta umbră cuminte – în

toiul brazilor – încât din cântecul

îngerilor – în poiană

înfloresc făclii-păpădii

––––––

…ţes gângănii în văzduh

dorul de poiană

se pogoară Sfântul Duh

peste orice rană

***

 

ARCA LUI NOE

 

sihăstria dintre brazi

a lui Noe arcă

ţine munţii-nalţi şi calzi

şi pe oameni parcă…

––––––

gând de clopot în vecernii

arde umbre-n vale:

îl îngân tălăngi… – smerenii

luminează cale

––––––

vis de flori – rumori de îngeri

coperă pădurea

inimă – tu care sângeri

leapădă-ţi armurea!

––––––

mir de ceruri – lin se varsă

a Precistei lacrimi

sărutând durerea arsă

…chilii – sfinte patimi!

––––––

o lumină lin alină

pleoapa amintirii:

este Noaptea Învierii

urmând Răstignirii!

––––––

a sosit Pribeagul Mire

din vecii de aştri:

lecuiescu-se-n uimire

vechi şi blânzi săhaştri!

***

ADRIAN BOTEZ

 

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: