LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~Adrian Botez: „Melancoliile lui Ioan“

MELANCOLIILE LUI IOAN

o Criste –  la marea

ţi-am aşteptat – din stânci şi pustiuri – chemarea

nimeni nu te iubeşte – Criste – decât cel de tot părăsit

şi căruia apelor le este silă să-i mai repete – în

limba lor lunecoasă  – umbra întunecoasă

cât de uşor de găsit e cel ce de toţi – şi de Crist

a fost –  pentru credinţa-n credinţa lui – părăsit

*

eu sunt acum – un şir de-opinteli de-a citi: Cel Întreg

este cel pe care – încă – din slava paşilor lui risipiţi

nu-l înţeleg

*

am lipsit –  din orice loc – pentru o clipă:

Dumnezeu a tresărit – nemulţumit

*

vreau să  mă smulg din clefăitul materiei

să-mi pun – subţire – vibraţia duhului – pe

ascuţişul săgeţii care ţinteşte mult dincolo de

Poarta Soarelui: vreau să trec

Teafăr de Hotare

*

ritmurile sunt straie tot mai largi – în care

alături de mine – se strecoară – suavă – ambiţia

duhurilor altor lumi

*

rănile mele se-nchid: una singură – care

niciodată  n-a sângerat – a rămas

să ţâşnească  din ea – orbitor – sufletul

plecat să-ntâlnească  cereştile – neînvinsele oşti

*

MEDITAŢII RAMIFICATOARE

daţi-mi un pat – o carte şi lumină:

e mai mult decât lumea: este linişte

reîntocmesc simetriile – răvăşite de plictisul vulgului

*

iată-mă  iarăşi – până la brâu

în băltoaca de raze a piscului: sunt regele – toate

sălbăticiunile capătă – pe piei ori

între coarne – flacăra Crucii

*

ÎN AMURGUL LUMII CUVINTELOR

abia veniţi din sânge – cer să le crească dinţii

cristalele nu mai ştiu ce vorbesc – păsările nu mai

ştiu ce zboară

străină  jivină scoate ochii la toate

tace –  apoi scapă-n hăuri

cheile de la cetate

striveşti între buze un vierme în loc de cuvânt

liniile din frunza palmei au fost luate de vânt

cerşeşti să-ţi ajungi umbra – s-o pipăi

s-o întorci cu faţa la

soare: ea nechează  – şi-i neagră: dă drumul la Fiare

pân la gât  ţi-a ajuns scisoarea

desfă  ştreangul Literei – năpârleşte-ţi

închisoarea

*

VAGABOND AL LUMII

mâinile mi se scufundă în buzunare

ca-n peştera lui Aladin

trec pe străzi: ninsoarea pufului de salcâm

pâlpâie coroane – fierbinţi şi zburatice – în jurul frunţii mele:

Rege Zdrenţăros al Marilor

Dispariţii şi Pagube

*

ACASĂ  LA APE

lângă  inima mării  –  meduze-n şiruri

trasează  meridiane fosforescente: noua lume

cascade-ale tăcerii se prăbuşesc din

ochi fără  pleoape

naufragiaţii se leagă de gâtul viorilor

nu ştiu dacă  e bine să fii atât de atent

când gazda îţi aşterne sub ochi

giuvaierele casei

*

PAX

presimt

uluitoarea forţă de a lua

de la capăt  –  toate călătoriile morţii

Doamne –  poţi să faci abstracţie de

cocote bătrâne  –  vieţile – care

sufocă  măreţia tăcerii

Doamne –  aşază-ţi capul

în sfârşit – pe piatra sufletului meu

*

POST SCRIPTUM

am cutreierat stepe şi dragosti:

mereu otova  –  mereu e-un început

care n-are sfârşit

cântă – ţi cântecul – orbule

dar Troia n-o să mai ardă

nicicând

*

CÂNTECE PE VECHI MOTIVE MEDIEVALE

lepăd de la mine – Doamne –  ultima trufie:

a mai înţelege ceva

sufletul aurului – de mult nu-mi răspunde

nici flăcării nu-i mai sunt bun

primeşte-mă  – Doamne –  aşa

fără  cuvânt

*

limbi spânzurând – în

câte nehotărâri are

diavolul

adună  – Doamne – cadavrele vorbelor

de pe unde le-am lepădat ucigaş – de-a lungul

vieţii

*

lacătele cad – toate – de lepre

ajută-mă – Doamne – să dezleg

de întunericul Fiinţei – acea voce-n delir – care

strigă  spre Tine

nu mă-nspăimântă  cataclisme – cu care cutremuri

credinţele mele

cântecele au aripi prea grele

cât aş  da pentru – pas măreţ de profet

moartea vine dansând printre clopote

măşti de-mpărat culeg de pe jos

cap rostogolit de călău: are

un ochi închis – altul

deschis –  a batjocură

carnaval sau nu – când urmează – fără-ndoială

Moartea –  toate-s adevărate şi

sfinte

nebunia rămâne: cea mai

rezistentă  – la apocalips – parte a omului

măreţie are nu omul: suferinţa lui

rătăcitul – nu e pierdut

niciodată: nu vreau să-ndrăznesc a-mi închipui: a dormi

înafara Casei Lui

*

DRUM CU CAVALERI

venit-am din Arhipelag – sub

aceeaşi flacără-a Morţii să stau – cu

inepţii Cavaleri ai Apocalipsului

imperial drum: să stingi – rând pe rând

sub surzenia apei – insulele

care s-au depărtat mistic – una de alta – pentru

a închipui hieroglifa cântată a

nemărginirii

când vei trăi  – într-o altă viaţă

Apocalipsul –  acum doar visat

îţi va părea plictisitor şi-ntunecat – blestem

prea des încercat

*

geometrie perfectă  – Aerul: lumină retezată

cu sabia

fumegă  muntele de tămâie:

numai îngerii mai pot aici să-ntârzie

*

se-ncaieră  caii

strănută  craii

când fâlfâie luna prin cântecul de leagăn al zeilor

salvaţi cavalerii –

turnirul serii

a-n-ceput cu-o greşeală de lance în pieptul Furtunii

culeg melci de zale

funingini astrale

înfundă coşul respirării domestice de vise

plângi don Quijote –

plânsul pe note

umple de sânge palmele-aplauzelor

Selenarei Curţi

*

Ierusalime – cavalerii zgurii

clăditu-te-au în visele din Nord:

când călărim pe racii graşi ai urii

eşti când cetate – când ceţos fiord

*

CĂTRE DON CERVANTES

pe Deşiratele – cu-nverşunare voi călări – până când

sumbrul Sfinx îmi va zâmbi

nu cavaleri m-au ciopârţit – ci

pietroaie de râu – Cuvintele

aşteptaţi  – aşteptaţi laşilor

mă voi scula şi voi rosti un trăsnet

păsări şi furtună voi isca

voi face să  fulgere stele – pe trupul

Potirului

aşteptaţi –  aşteptaţi laşilor

am prins în menghinea braţelor – zilele

va fi lumină  sau disperare – după cum Eu voi porunci

pe saltimbanci i-am înhămat la morile de vânt

Arborele Cuvântului şi-a scuturat cenuşa peste lume

am ascuns anotimpurile sub piatra inelului

marea: cerşetoare încântătoare – la

porţile trufaşelor stânci

sfinţenia mea e-n toate cărţile – risipite pe

mese de joc

îndeletnicirea de căpetenie a degetelor:

pipăie mistice goluri – între

lună  şi soare

sunt din neamul regilor norilor – şi ai

mărilor

nestatornice: sclava cea mai de preţ a

haremului meu

valurile –  ghemuri de suspin: le sacrific

eternităţii

făptura mea princiară se îmbată măreţ

la toate ospeţele uitării

de aceea –  sunt de o politeţe desăvârşită

în faţa morţii

*

LÂNCED NEAM AL AURULUI

lânced neam al aurului: Bizanţ

mă-ntorc la incendiul mistic al

Crucii

nu-mi ajung apele – pentru-a

pluti până  la Tine: iau cerurile-n piept – se termină şi

cerurile –  şi Tu-mi ceri – fără contenire – înainte

să navighez – spre

de nimeni bănuitul

VID

şi  doar din neam de Sfinţi Matrozi

m-am tras spre lagunele Cerului:

o zdreanţă din naufragiul cântecului

va pluti veşnic peste mările mele

peste îngheţatele mele suflări

un vierme face vocalize în inima catargului

măsor cu valul – cât mai e

până  la Ithaca

comori de aur lânced – incendii

nestemate – mă cheamă stăpân

gnom sacru – proteja-voi focul acestor boli

cumplite ale pământului – voi coborî

mai adânc în somn – minerale suferinţele – fulgerând

sălbatic –  ale întunericului

o rază  măcar – nu voi lăsa să străbată spre voi

degenerate – vlăguite odrasle – ale

ipocritei lumine a Soarelui

mi s-a întins – pe mantie – incendiul

Crucii

El m-a ales ca trăsnet – herald puterii

m-a smuls din praful gloatei – şi

m-a-nchinat Durerii

m-a aşteptat sub minunări să gem

mi-a pus

pe frunte –  mir: Steaua din Bethlehem

*

BIZANTINĂ

armură  de dor – cruciat al cântării

tot vin –  dinspre culmea copacilor – păsări

dezastru –  al privirilor

îngroape-se-n propria sticlă

fecioarele – arhanghelii să ardă

pe propriile spade

crucificaţi

e-atâta dreptate în lumea crepusculară: Potirul Graal

gângureşte în

leagănul palmelor mele

UMBRA –  ne-a părăsit furiş – scurgându-se

De partea orbitoare – cealaltă – a

ZIDULUI

*

zarvă  şi-nghionteală-ntre aştri: Patronul

azi lichidează  şi – porţi închide

toţi demonii siles să prindă-n cerul gurii

măcar un iz din încheiatu-ospăţ

*

sunt aşa de subţire: nu apar

în nici o oglindă

păcălesc astfel lumile – trecând printre ele

provoc ireala colindă

*

VENEŢIA PREGĂTITĂ

Ligave strofe se deşiră vremea

Apuse nestemate ard în sînge

Pe trepte de-eşafod graţiatul plânge

Perna gondolei linguşeşte lenea

Spre fulgerele apei din lagună

Bolborosind blesteme ori slăvire

Şi-aruncă dogele inelul cu safire:

Răspuns e-un hohot sau sughiţ de strună

Leprozerie de palate aţipite

Păgână  desfrânare de tăcere

Toţi demonii-n adâncuri fac avere

Orele gem –  în ceasuri surghiunite

O vrajă  rea se plimbă pe canale

Pustiu de giuvaiere – molimi de podoabe

Plutesc cei sugrumaţi de zvonuri oarbe

Cad alchimişti în focuri de furnale

Sfâşietor – povestea e cu zâne

Dar orice rază-I prefăcută-n bezne

Iar Cavalerul e legat de glezne:

În ieri uitatul – adormit-a mâine

Vicii de aur – regi – asfixii geniale

Duhneşte putred capul pe tipsie

Orice-evanghelie sfârşeşte-n bacanale

Se-ngroapă-n întuneric Cel Ce Va Să Vie

Sub turnul lui San Marco urinează

Un pripăşit cu mască de călugăr:

El e urgia lumii ce urmează –

Artistul Antihrist – jonglând c-un număr

*

BILANŢ

n-am asuprit – şi n-accept – decât spre Dumnezeu

îngenuncherea

pe cine m-a împins să cad – nu-l iert: prea scurtă-i viaţa – s-o priveşti

îndatorat mocirlei

nu am lovit de câte ori puteam: e bine – doar aşa

nu mi-e frică  de un capăt prea scurt al puterii

slab poţi să fii – uneori – cât mai

rar: ticălos

niciodată

cine greşeşte din credinţă- nu

greşeşte – dar când el

ager –  şi-a cântărit grijuliu – bunătatea – deja

simt neplăcut pe obraz- încleiate a moarte

balele Iudei

nu la mormânt aştept să-mi vină oameni – nici

de sus –  apoase lacrimi să mă stropească

sub pământ

aş vrea – ca otrava cea bună – care

asmute-n plumb – răutatea şi

măreţia divină  a aurului – de neoprit

să pătrund – prin ureche – ori

minte –  sau ca sfânta muzică însăşi: în sufletul celor

puţini –  dar aleşi întru Duh – care-mi citesc

fiece epitaf: versul smuls

din rărunchii durerilor mele

cu patimă

trecute

doar aşa mi-ar fi dat – în vecie – să

obţin un prim armistiţiu – cu

Dumnezeu

*

POPORUL TĂU

ai luat Apele în mâinele Tale

le-ai ridicat – de la pământ puţin deasupra:

şi astfel au început să curgă – din cer – lumini

Sufletele

ai şoptit ceva – domol dar hotărât

ţărânei: răspuns către Tine – legământul acesteia – fanatic

a înflăcărat Munţii

ai luat în gură numele noastre – le-ai mestecat

cu luare-aminte – ca nafura:

şi astfel s-au născut

Împăraţii

*

CONDIŢIA DE POET

sfinţii se uită la tine pieziş – iar

arhanghelii te percheziţionează

de-a binelea: nu cumva ai

traficat pe sub mâneci (“te ştim noi – iluzionistule”) –vreun gram

neştampilat – de

ilicită  dumnezeire

aşa că  – Poete – privindu-L

de foarte departe – cu jindul de frate – sus

pe semenul imperial de pe Cruce –

rebel şi umil contrabandist de

credinţă  şi vise – zgârie

munte şi lemn – cu degete vii – şi aşteaptă – jos –

din sângele – propriu şi sterp – disperat

al mâinilor tale –

să scrii – pe şesul orizontal al Golgotei

cronica zenitului ei

*

III- Cel ce-i Poet – şi al Potirului Graal

Brav Cavaler – de îngerii în stoluri

‘Nalt alduit – nu-şi află printre oameni hal –

Cleioşi scuipaţi  şi spinii-i sunt …favoruri…

Ei, fariseii, huiduie-n octave

Şi îţi străpung inimă, coaste, palme –

Iar laşii, la Gavafta, vor varave

Şi-n loc de cer – piţigăie de-a valme!

Tu nu răspunde, leapădă-ţi cămaşa,

La zaruri să-şi amestece lumina!

În sânge şi în apă scaldă-ţi straja,

Lasă-i să-şi spele-n tine toată vina!

Doar când şi-or osteni în hoit neagră jivina –

De raze-aruncă-ţi peste ei, divină, mreaja!

*

XXVI-Năprasnic cavaler – stareţ de piscuri –

Mereu năzare-şi Graalul dintre munţi –

El e Profetul care arde-n riscuri

Şi-nfige lănci de verbe drept sub frunţi

Oricare brad îi este Cruce Vie

Şi-oricare cânt – piron însângerat

Gâlgâie Golgota – sfântă furie

De-a sorbi lumea-n cer înmiresmat…

Ce-a mai rămas din jertfa Poeziei

Decât viu har cădelniţând tămâie,

Lunatic –  gelozia ciocârliei,

Sfântului Duh – poruncă să rămâie?

Iar în zenitul sângelui – sihastru

Cenuşa de Poet – ori doar de astru…

*

XLI-Doamne – mintea mea te pipăie tihnit,

Sufletu-mi se sfâşie – pururi lihnit –

Nu-nţelegu-mi vocea – nu sunt eu,

Câtă  vreme glasul nu e Dumnezeu…

Nu Te-aud şi nu Te văd – trufaş:

Cât de prăpădit şi rătăcit şi laş…

Varsă  miere de lumină peste răni

Să mai scadă din tăiş la vămi –

Că sunt eu ori iarăşi nu sunt eu – târâş

Mă strecor – umil – spre-al Cerului tufiş

Şi oricât de luminat eu sânger şi mă-nghimp

Ştiu că-s munţi cu mult deasupra de Olimp…

Se vestesc cântând prin oase-mi oşti de raze

Nu mai am nici măduvi – carne : doar extaze!

*

XLIV-Se-nalţă munţii pân’ la nimb de nori

Cu sfinţii sfătuiesc la hat de ceri –

Prin brazi de azi trec vânturi reci de ieri

Şi Dumnezeu cinsteşte cu voievozi

Din văi  – pâraie curg spre paradis –

Domol –  şi păsările trec spre vis:

De-atâta fâlfâire curgătoare

Uitarăm toţi absurdul „cum se moare”…

Pelerinaj spre Empireu – extaz,

Făclii de munţi – talaz după talaz

Ne strămutăm  din văi şi dinspre stâni,

Cu suflet –  cu mioare – cai şi câni,

Sub poala cetinii de Dumnezeu,

În rugi arzând – renunţ să mai fiu eu…

*

XLV-Nu ştiu de voi muri cuviincios

Ştiu hoitul cum va încânta vermina –

Dar Duhul va sui spre Cer  – sfios –

Şi va primi – din brazi şi munţi – lumina.

În hori de silfi poftit – va-nvârteji

Tot rămurişul codrului tăcut –

Iar din pâraie-ondine vor nunti,

Înveşmântate-n basmul veac trecut…

Adăpostit de Soare – copt de Lună,

Cu Moşii Vânturilor stând la sfat,

Blând Duhul meu va-ngenunchea cunună

Preasfintei Maice – Pruncului Curat…

Rob razei –  el sluji-va tainic grai

Ce rima-a născocit ‘ntre Pisc şi Rai!

*

XLVI-Vistieria plină-a florilor de tei,

Sfinţii orbitori din norii-ncremeniţi,

Îngerii zvâcnind din ramuri – uluiţi:

Asta-i lumea mea – vecine – dac-o vrei!

Vin la tronul meu albine şovăind

Între zbor şi miere-alunecând văzduh –

Lenevos prelins  – aprins – pe frunţi – Sfânt Duh

Miruieşte-orchestrele foşnind colind…

Pleoapele îmi fierb acoperind comori

A visa e-atât de bine şi de blând

Pe aici pitic degeaba cauţi să mori

Pe aici doar zeii uită-şi firea – bând

Din adâncul ‘naltelor făclii de sori…

La culcare-olimpii înviază-n cânt…

*

ROBIN HOOD-UL PAGINII

Am haiducit prin câmpii de primordii

Am jefuit ruşini – mânii şi bârfe

Cuvinte violate şi discordii

Se-oferă-n prag – ca ultimele târfe

Cu chip de prinţ – cu inimă de câine

Am ruinat palatele de vorbe

Lovii cu piatra – când cerşit-au pâine

Şi le-am castrat  trufiile enorme

I-am spovedit cu paloşul pe gâturi

Pe toţi enoriaşii clevetirii

Hermesul troacei se-nfrăţi-ntru râturi

Cu toţi câţi nu mai pot face pe mirii

Aleargă  despletitele estetici

Urlând delirul noii evanghelii

Pe toţi ce vinul l-au sfidat – eretici

I-am pus –  din bălţi – s-adune mii de-ofelii

Acum –  când armiile contra firii

Sfărmate zac – sau târăsc pocăinţă-

Puteţi veni – apostoli ai iubirii

Să daţi aureolei iar fiinţă

Eu voi pleca – atlet al nimicirii

Mă cheamă  alte pagini de blesteme

Dar să  vă temeţi – sclavi ai sclivisirii:

Voi trece peste moarte – peste semne

Veţi constata doar: cerul nu vă rabdă

Şi cai mâncând jăratic vor răpire

Pe toţi cei spâni la suflet şi la faptă –

Şi-i vor izbi – din cer – pe mări de lire

Va fi o noapte-atoateînvieriii:

S-or smulge-n flăcări munţii de gunoaie-

Voi fi un oarecare duh al primăverii –

De bucurie – mă voi face ploaie!

*

EPITAF DE CAVALER

rătăceşte – rătăceşte

fiu de rac – nepot de cleşte

drumurile te vomită –

dumicat de dinamită

*

ADRIAN BOTEZ

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: