LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~Adrian Botez: „Din cartea profeţilor“

GREVA PROFETULUI

nu mai vreau să profeţesc nimic

nu vezi – vine noaptea – şi-mi cade

nasul în strachina cu

somn

ce-mi tot zici de

războaiele tale? – de parcă n-ai vedea că

nu mai prididesc cu atâtea

hărţuieli  – buşituri personale – unele

monumentale

* * *

acuş e vară – şi-i aşa de frig

de parcă Miezul Lumii

a-ngheţat

* * *

cerul e plin şi roşu de statui şi

stane de piatră ciuntite – ca de

porumbei: stau acolo sus – bâzâind ca

bondarii înfuriaţi – şi nimeni nu ştie

cui şi când îi va cădea

stana ori statuia lui potrivită – în

cap – şi-l va terciui până la

umbră – luându-i  locul pe drumuri – până când

lumea toată se va umple de

stane şi statui de piatră umblătoare – cu toatele

răscăbăiate şi

nesimţitoare

* * *

acolo – pe la jumătatea cerului – e un

munte – dincolo de care

nu se mai vede – de-aici

jumătatea cealaltă de cer – cu

toate ale lui – cu gospodărie

hambare şi

Gospodar

* * *

se face tot mai întuneric – ca-ntr-un

plămân chircit: ăla de-i

Gospodar – a uitat să le dea

de mâncare la stele – aşa că

lihnite – leşinate – una măcar

nu mai apare – măcar de

sămânţă luminată

* * *

luna a plecat prin vecini

iar soarele s-a supărat pe

toată lumea: aşa e când

te cerţi cu

rudele – nimeni nu-ţi mai respiră

ori suflă – în

ceafa casei

* * *

e târziu: n-are rost să-ncui poarta

cine avea de venit  – a

venit

* * *

dar e-atât de multă  – stratificată de

milenii – linişte – ca sub

munţii de apă

* * *

de fapt – pâş-pâş – toate şi toţi au

plecat – fără bună-ziua ori

noapte-bună – şi fără întoarcere

* * *

a fost o zi cât o

noapte neţesălată: las’ să mai fie şi

beznă – că-s tare

ostenit

* * *

n-am profeţit – şi uite cât de

îngălat şi rău a

ieşit

______________

PROŞTII, LINIA ŞI PUNCTUL

n-ai să găseşti niciodată

prost pe dinafară: totdeauna

proştii sunt pe dinăuntru

numai cei mai săltaţi (sau „zăltaţi”?)

rebegesc pe la porţi – singuri

stingheri – înafara Porţilor Lumii

***

în locul unde era

numele meu – în catastiful

ceresc – Dumnezeu

a tras o linie

* * *

şi gata!

* * *

dar nici nu pot s-o iau de la capăt – că

n-am cu ce: nici n-am avut

vreodată – dar abia acum s-a vădit

„esenţa lucrului în sine” – fără putinţă de-ntoarcere şi

tăgadă ori răstălmăcire

* * *

am fost inutil – am ocupat

lumina şi umbra altuia care – hă-hăăă

ar fi fost incomparabil mai

bun şi mai viu decât

mă dovedii eu

* * *

acu’ – eu sunt mort ca toţi

morţii – şi

nu l-am lăsat  – să

trăiască – să se exprime

nici pe el – pe ăla mai breazul şi bunul decât

mine

* * *

stau cu capul adâncit între

palme – şi reflectez asupra

gravităţii imposturii mele cronice şi

cosmice

* * *

dar ştiu că  – acuma – nu mai ajută la

nimic

* * *

nici nu-mi dau seama de ce

şi-a mai pierdut vremea Dumnezeu – de m-a

trimis în lume – şi pe

unul ca mine

* * *

n-am vecini – nu stau de vorbă cu

zmeii la portiţă – nu pun la

lucru ori luptă – cu anasâna – pe

nimeni – nici

neamuri albite de raze  nu am –  şi nici

de la neamurile cele vechi – n-am

moştenit atâta pământ – încât

să-mi stea pe frunte

soarele şi cu luna

* * *

sunt singur – amărât – al focului de

stingher – şi tăcut

cu atâta umilinţă

tăcut: parcă aştept – din moment  în

moment – să pună

Dumnezeu câinii Săi pe

mine – sau măcar

să-mi scapere o pereche de

palme de alea

domneşti: le-aştept de-o viaţă

întreagă – chinuit de-arătări şi

cai verzi pe pereţi

* * *

să nu mă treziţi – nici măcar la

Judecata de Apoi: ce naiba să

judece  Dumnezeu – când eu

nu mă aflu cu numele prin

niciun registru-ngeresc?

şi-i doar atâta treabă

prin cer: lasă

treceţi voi mai departe: dacă

s-a tras linie  – atunci

linie să rămân

* * *

măcar pe cealaltă lume să nu mai

încurc treburile şi pe cei

puşi acolo pe treabă

* * *

linia aia din catastif – n-are

valoare – nici cât o

dâră de melc

***

n-are nimeni cum să mă uite – că

n-are ce uita: eu

n-am existat

s-a făcut aşa – doar o zvoană

că pe-acolo ar fi trebuit să

treacă cineva – vreun meteorit – ori

chiar supernovă – dar

niciodată n-a trecut – n-a avut

curajul şi ţepoşenia – să iasă din

gogoaşa văzduhului: promisiune

neonorată – molie străvezie şi

scuturată

* * *

stai şi aştepţi şi zici că

este – ca – până la urmă

să recunoşti limpede: nu

dom’le – nu: n-a foat

nimeni – nu ştiu ce mi s-a năzărit mie aşa – numai

caii nărăvaşi m-ar înţelege – dar

peste tot – zace

greoaie – liniştea – precum

căpiţele pe câmp – după

ploaie

***

şi linia aceea – când

seamănă a semn de-ntrebare – când

se şterge de tot – până şi

ea – să nu

murdărească – Doamne fereşte

degeaba – paginile luminate ale

catastifului ăluia – aşa de frumos pus la

PUNCT

* * *

„…punctu-acela de mişcare…”

_______________

TAINA FLORII

cu graţie, sfială de fecioară,

zarzăru-abia se clatină în noapte:

vălul de flori, mireasă printre şoapte,

teamă-i să lunece de pe comoară!

* * *

e-atâta linişte, Hristoase Mire,

la nunta mistică de printre nori!

taina ţinută-ntre petale şi potire

e să învii, dar fără ca să mori!

* * *

copaci Grădinii, răstigniţi în floare,

împrumutatu-ţi-au şi mâini şi sânge,

iar Învierea vine din  izvoare –

* * *

dar nimenea de Tine nu s-atinge!

Maria a răzbit printre zăvoare:

în noaptea-sfântă-a Florii – nu mai plânge!

_______________

FLORILE ŞI ÎNŢELEPŢII

cratere de flori erup în Grădină

fâlfâie-n văzduh – leneş – neagră-aripă:

gâfâie în nori oboseli şi vină –

au înţepenit de-atâta risipă!

* * *

albele petale –  oştiri de lumină

năvălesc extatic spre cer – spre Fântână!

…stingheri neguratici – gemeni brazi se-nchină

dar nebun alaiul – sceptic ei îngână…

* * *

prea-nţelepţii gemeni ştiu – din întuneric

că nobleţea florii în noroi se scutur’

extazul de astăzi – mâine-i hău himeric

* * *

vierme fi-va mâine – ce acum e flutur…

…amuţiţi Grădinii cobele de brazi!

pe Hristos ţi-L aperi în furtuni de-extaz!

11 aprilie 2010

_____________

FLORI SUB CENUŞĂ

sub cenuşa păcatelor noastre

florile mor – şiroind din copaci:

pe la noi nu vin păsări măiastre –

pe câmpii nu mai ard grâu  şi maci…

calci pe lave uscate –  dar, oame,

tulburi cu pas Mormintele Ierbii:

şi izvoare-au secat – iară cerbii

se-ntruchip’ făr’ de raze-ntre coarne!

dogorite de para văpăii

se chircesc şi văzduhuri şi aştri:

tu orbecăi meandrele căii

şi îţi zornăi în palmă piaştri…

atâta rămas-a din stele şi lună:

o mână-aurită de oase ce sună!

_______________

OM, MOARTE, ARTĂ

ce poate fi mai ilogic –  şi

nepotrivit la culoare cu

cerul – decât existenţa

unui om

a fi galant cu stelele –  şi a-ţi viola

propriul suflet: pe ce plită-ncinsă  la

roşu – a căzut sămânţa lui

Prometeu

prea  mult bocet –  la poalele

Câinelui: mai demn este

a despica – dintr-o singură lovitură –

înnodatul cu sine

Măr

legaţi – ca de-un catarg (izbăvitor de

sirene) – de Marele Orb  – urechile noastre fiind

desfundate – aşteptăm să cineze din noi – cinica

Artă

_______________

VIZIUNE DE PERSPECTIVĂ

înveninat de-atâta risipire

nu vrea nicicum deşartă  proslăvire:

prea mult ar fi nedrept şi deocheat

dar tot nedrept – nimic din cât ai dat!

…cine să stea cântaru-n astă fire

a-l ţine-n echilibru ideal?

când vezi atâta crimă  şi-umilire

şi vezi limbricu-n tronul cel regal

când vezi albina zdrenţuită-n zbor

căzându-şi cerul de-aur în nămol –

geniul silit să bea cucută  din pocal

iar pajura-n văzduh cum se sufocă

sau marinari măcelărind o focă –

îţi ceri – nebun – vacanţă din „real”!

***

ADRIAN BOTEZ

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: