LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~Terner Zoltan: „Pastila săptămânii – război sau pace cu tine însuţi? – Glose în stil baroc“

Cine nu se războieşte niciodată cu sine, nu cunoaşte nici pacea devărată cu el însuşi.

Cine nu ştie să  se îndoiască de sine, va avea o convieţuire îndoielnică  cu el însuşi.

Cel care dă de înţeles că este întotdeauna de acord cu sine însuşi, ori e prost, ori minte. Cine nu se contrazice niciodată pe sine, nici nu se respectă cu adevărat pe sine şi nici nu se ia în serios cu adevărat. Fiind de acord cu tot ce spui, înseamnă că eşti indiferent faţă de tine însuţi, nu-ţi pasă de tine, nu vrei nimic de la tine, nu te priveşte nimic din ceea ce faci, spui sau gândeşti.

Fiind tot timpul de acord cu tine însuţi, nu eşti de acord niciodată cu adevărurile tale adevărate.

Cine nu-şi revizuieşte din când în când ideile şi părerile, riscă să se trezească  cu ele fixe, îngheţate.

Cine nu e în stare să-şi spună sie însuşi „Nu!” va ajunge incapabil să-şi spună vreodată „Da!”.

Pentru a te realiza trebuie  întâi să te negi şi abia apoi să te afirmi.

Orice cunoaştere de sine este o explorare ducând la descoperirea de sine. Orice descoperire implicând elementul surpriză, cunoaşterea de sine poate oferi tot felul de noutăţi imprevizibile. Unele plăcute, altele dimpotrivă.

Cine vorbeşte deschis cu sine (se poate?) riscă să se cunoască aşa cum este. Sau aşa cum nu este. Aşa cum nu ar vrea să vadă  şi să se vadă. Decoperindu-şi defectele, se va simţi obligat să le ascundă faţă de ceilalţi şi chiar faţă de sine însuşi. Adică să mintă şi să se mintă. Va învăţa treptat tehnica machiajului, se va pomăda, se va sulemeni, se va supune unor chirurgii estetice virtuale. Îşi va confecţiona masca, imaginea de arătat altora, în public. Cu efort susţinut de un puternic amor propriu, va reuşi să uite el însuşi că ceea ce vede în oglindă e masca, nu chipul său.

Cine se priveşte în oglindă cu ochii deschişi, riscă oricând să vadă  pe altcineva în faţa sa: un străin. Cine nu se priveşte în oglindă, capătă libertatea de a se închipui desăvârşit.

Fără a se cerceta pe sine ca pe un străin, nu se poate cunoaşte ca pe sine însuşi.

Fără a te cunoaşte pe tine nu  poţi nici a te înţelege pe tine, nici  a te simţi una cu tine. Adică a te simţi întreg, deplin, adevărat, meritând o viaţă vie. Altfel poţi să cazi în nefiinţă, în aparenţa de existenţă, de viaţă, de trăire.

Dacă eşti tu însuţi singurul duşman care ţi-a mai rămas, poţi să te consideri definitiv învins.

Cine nu e în stare să se vadă pe sine fără cruţare, nu va fi cruţat de falsificarea sinelui, de pierderea de sine, de automutilare.

Cine stă prea mult singur cu el însuşi, riscă să intre într-o situaţie de risc: să-şi vadă golul cât de gol este şi să se plictisească de sau cu el  însuşi.

Cine nu simte în el , uneori, şi alte eu-ri contrare, nu e nici el cu adevărat un Eu.

Cine nu vrea să  ştie cine este el cu adevărat, înseamnă că preferă  să rămână un „nimeni”, un „ne-cine” .

Fără lupta îndârjită cu el însuşi, omul nu se poate cuceri pe sine. Asta înseamnă să te cucereşti neîncetat. Să te recucereşti ca pe un teritoriu pe care îl simţi familiar şi necunoscut, al tău şi al altora.

Cine nu se are decât pe sine, nu are pe nimeni.

Când te vrei numai pe tine, nu mai meriţi pe nimeni şi nimic.

Nu (mai) ai pe nimeni de iubit în afară de tine însuţi. Ce jalnică situaţie! Ce adâncă  a ajuns nefericirea ta!

Trebuie să mai mori din când în când pentru a mai trăi cu adevărat.

ZOLTAN TERNER

30 noiembrie 2009

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: