LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~Olga Morar: „Traduceri ale literaturii pentru copii“

Traducerile au fost parte constitutivă importantă în alcătuirea unei reviste literare. Publicaţiile fie ele literare, fie dedicate copiilor au cuprins în paginile lor traduceri din literatura universală. La fel ca şi creaţiile originale şi traducerile se bucură de o mai bună sau mai slabă realizare, în funcţie de abilităţile celui, în cauză, de a mânui limba română, de a o şlefui asemeni unui diamant, astfel încât liniile să fie cele definitorii.

Studiul revistelor interbelice şi a cărţii pentru copii e un adevărat deliciu literar dat de frumuseţea inegalabilă a lecturii textelor într-o limbă română ce se mulează perfect pe sufletul cititorului, care parcă se întoarce în timp retrăind acele vremuri trecute dar pline de un farmec pe care contemporaneitatea l-a pierdut , iar scriitorii îl caută mereu. Se vorbeşte, de foarte multe ori, în analiza unui text mai vechi de redarea parfumului acelor timpuri şi pe bună dreptate căci o bucată literară bine scrisă, bine alcătuită nu-şi pierde izul nici dacă anii se aştern rânduri-rânduri. Pentru cercetătorul bine intenţionat dar şi pentru cititorul care, poate din curiozitate, doreşte să ia contact cu perioada interbelică şi în special cu presa vremii, de orice factură ar fi ea, va putea să constate un tărâm al culturii realizat prin echilibrul dintre creaţie şi traducere transpus într-o limbă curată, departe de unele schimonoseli mult prea neologice ale timpurilor actuale. Iată parfumul timpurilor în care emulaţia intelectuală era prezentă atât în revista literară cât şi în revista pentru copii, fără să existe diferenţe de interpretare sau catalogare a celor care semnau în ele. Păcat că timpurile se duc mereu odată cu oamenii ce au stat sub ele, iar contemporaneitatea vine cu graniţe, uneori insurmontabile, cu gesturi inutile şi în special cu tipuri de încadrări injuste, catalogări ce fac ca literatura de bună calitate să fie închisă în sertar, uitată, prăfuită, fără să se aplice criteriul selecţiei de calitate. Lăsând la o parte orgoliile ieftine sau infatuarea dată de un anume deziderat, iubitorul de literatură, cu atât mai mult cel care-i cercetează adâncurile, trebuie să fie ataşat conceptului de obiectivitate, să nu se lase influenţat de anumite idei emise în diverse contexte ce pot impieta studiului literar.

În paginile revistelor pentru copii se găsesc şi traduceri ce ţin mai degrabă de naiviate, unele sunt copii palide ale unor opere binecunoscute, dar acest fenomen nu este străin nici revistelor literare. Fenomenul trebuie privit uneori cu indulgenţă dacă ţinem seama de statutul unor scriitori, care fie sunt debutanţi, fie colaboratori de ocazie,ce nu deţin arta mânuirii limbii sau şi mai rău nu au de-a face cu traducerea în sensul adaptării, prelucrării cuvântului pentru a reda, nu cu fidelitate, ci cu autenticitatea pătrunderii în universul intim al autorului, gândurile şi sentimentele pe care acesta vrea să le transmită cititorului de orice vârstă. Însă o traducere reuşită presupune un univers cultural bine închegat, o minte deschisă permutărilor şi combinărilor lingvistice, fără să lipsească, bineînţeles, o cunoaştere temeinică a limbii din care se traduce, mergând până la a te transpune în poziţia unui vorbitor al acelei limbi.

În  cazul traducerii, autorul traducerii este altcineva decât autorul textului tradus.[…] Altfel spus, textul tradus este, în raport cu opera originală, un text-simulacru, şi autorul lui un autor-simulacru(dăm termenului sensul din  dicţionare, adică cel de ”aparenţă sensibilă care se dă drept o realitate”, ”fantomă”, ”iluzie”, ”aparenţă”). Termenul de simulacru nu comportă aici nici o conotaţie peiorativă şi trebuie înţeles ca o imagine în oglindă în raport cu o ”realitate” reflectată în oglindă. Poate am atins un punct hipersensibil, care ar explica de ce, în raport cu originalul,traducerea e perisabilă, caducă, ea trebuind a fi reînnoită după un anume interval de timp – mai mare sau mai mic. Originalul e realitatea, traducerea e doar o aparenţă sensibilă care se dă drept realitate, o frumoasă iluzie care funcţionează din plin doar un timp, după care trebuie înlocuită cu o nouă iluzie (cu o nouă traducere), avându-şi sursa într-un nou autor-simulacru (l-am numit pe traducător).1

Browser-ul nu permite afişarea acestei imagini.Traducerile urmăresc întotdeauna operele unor autori celebri ai acestui gen de literatură, acele opere care oferă modele formative micilor cititori (Perrault, Grimm, Andersen Selma Lagerlöf, etc.) sau diverse povestiri atrăgătoare. Trebuie remarcat că limbajul  e necesar să fie uşor şi plăcut, într-un stil accesibil fără prea multe înflorituri cât mai apropiat de puterea de înţelegere a celor mici, care altfel au tendinţa de a respinge aceste scrieri. În sprijinul celor afirmate pot cita o recomandare făcută la poşta redacţiei unui aşa-numit traducător:

Dragul meu nu este chiar aşa uşor să faci o bună traducere dintr-o limbă străină. D-ta ai tradus cuvânt cu cuvânt din limba germană, ceea ce face ca în limba română traducerea d-tale să nu sune frumos.2

Nu trebuie omise nici repetatele apeluri făcute de cei din colectivele de redacţie de-a realiza aceste traduceri în conformitate cu gradul de percepţie al grupului-ţintă căruia i se adresează revista sau cu exigenţele impuse de redacţie. O condiţie sine-qua-non fiind o bună cunoştere atât a limbii din care se traduce cât şi a celei în care se traduce, în cazul de faţă limba română. Acest lucru survine în urma numeroaselor materiale trimise, ce conţin traduceri puerile, realizate chiar de copii, a căror cultură este încă în formare, iar nivelul de cunoaştere al limbii materne lasă încă de dorit, făcând numeroase greşeli de exprimare sau de ortografie. Astfel, recomandarea care vine din partea redacţiei este una fermă, soldându-se, bineînţeles cu nepublicarea respectivului material. Se mai întâlnesc şi cazuri de traduceri ale unor poveşti sau basme celebre, însă realizate nu din limba în care au fost scrise, ci după ce au fost traduse într-o altă limbă, mai pe scurt traducere la traducere. Şi acestea sunt sancţionate drastic de redacţie, iată un exemplu elocvent în acest sens:

’’Albă ca zăpada’’, nu este o poveste albaneză originală. La francezi este, ’’Blanche-Neige’’, la germani, ’’Schneewitchen’’, aşa că este inutil să fie tradusă din limba albaneză.

În afară de aceasta, nu prea ai întrebuinţat stilul şi limba de poveşti populare. Regretăm, prin urmare, că nu o putem publica.3

La începutul fenomenului presei literare pentru copii se poate observa o uşoară înclinaţie spre zona traducerilor, care în timp a fost echilibrată sau chiar depăşită de cea a creaţiilor originale. Poate de aceea colectivele de redacţie se văd nevoite să atragă, în permanenţă, atenţia traducătorilor de a menţiona numele autorului, precum şi titlul cărţii sau al revistei de unde este preluat fragmentul tradus, în caz contrar traducerile nu se publică sau chiar să lămurească unele aspecte ale traducerii pentru a se atinge obiectivele educative urmărite de revistă. E o măsură de a evita plagiatul şi de la care redacţiile revistelor pentru copii nu s-au abătut, consecinţa fiind nepublicarea materialelor primite. Un alt aspect demn de semnalat este acela că numeroase traduceri sunt publicate fără indicarea numelui autorului doar cu menţiunea traducere din franceză, traducere din engleză, etc. În unele cazuri se poate subînţelege cine este traducătorul şi aici facem referire la N.Batzaria, care datorită harului său inepuizant a susţinut din temelii revista Dimineţa Copiilor.

Browser-ul nu permite afişarea acestei imagini.În paginile revistelor pentru copii la fel ca şi în cele literare vom întâlni opere ale literaturii universale, de gen, plecând de la antichitatea greco-latină, dar şi numeroase reproduceri ale unor tablouri celebre sau opere sculpturale. În cuprinsul aceloraşi pagini s-a făcut simţit de-a lungul timpului pulsul luptei dintre vechi şi nou, în acest sens amintind traducerile făcute din esperanto de Camil Perlman sau chiar traduceri din limba chineză, originală.

În general, în cuprinsul revistelor apar constant trimiteri la literatura universală, preponderent fiind cea franceză, posibil şi datorită înrudirii popurului nostru cu cel francez, urmată îndeaproape de cea italiană, germană, engleză, spaniolă şi nu în ultimul rând daneză sau suedeză de unde avem mari modele: H.C.Andersen şi Selma Lagerlöf.

Revenind la traducerile din paginile revistelor trebuie remarcat că sunt alcătuite în principal din proză: basme şi poveşti din literatura universală, care au constituit de-a lungul timpului modele formative, dar nu lipseşte nici poezia, multe traduceri fiind fabule scrise de Esop sau La Fontaine şi versificate de autori ce se consacră ca nume recunoscute ale literaturii, precum: Şt.O.Iosif, Dimitrie Anghel, Alfred Moşoiu, etc.

Se traduce din Oscar Wilde, Charles Dickens, Kipiling, Mark Twain sau chiar literatura orientală, putându-se remarca calitatea traducerilor prin limba românească redată, chiar dacă uneori calitatea traducerilor, prin intermediul limbilor franceză, germană sau italiană îşi pierde frumuseţea pe care o oferea originalul (facem referire aici la acele traduceri efectuate prin intermediul limbilor amintite din original). Aşa cum am reiterat, în peisajul traducerilor apar şi autorii literaturii scandinave ca Andersen şi Lagerlöf, care contribuie la educaţia estetică şi moral-educativă în istoria literaturii pentru copii.

Datorită colaboratorilor şi traducătorilor, care erau şi autori de opere beletristice se poate vorbi în cadrul acestei manifestări literare de artă, chiar dacă aceasta este raportată la un segment de vârstă mai mic dar cu pretenţii referitoare la calitate, la fel de mari. Pe lângă nume recunoscute ale traducătorilor se întâlnesc în acelaşi peisaj şi nume obscure, care apar efemer, dar care nu afectează fenomenul traducerii de calitate. Acest fapt de datorează, cu siguranţă, şi preocupării permanente a conducerii revistelor de a se înconjura de oameni bine pregătiţi pentru a asigura succesul revistelor, lucru demonstrat şi de durabilitatea în timp. Nu trebuie să uităm că revistele Dimineţa Copiilor sau Universul Copiilor se întind pe o perioadă peste două decenii de apariţie. Printre scriitorii pentru copii care s-au dovedit a fi şi buni traducători, în perioada la care facem referire, trebuie menţionate numele lui Ion Pas, Victor Eftimiu, Nicolae Batzaria etc. Pentru scriitor traducerea trebuie să fie o conştiinţă, o nouă creaţie, privită în paralel cu originalul, principiu ce poate fi aplicat şi literaturii pentru copii. Traducătorul ideal este cel care are o afinitate cu domeniul din care traduce, cu opera, dar deţine şi mijloacele expresive. Aşa cum susţinea şi criticul Şerban Cioculescu traducătorul trebuie să-şi facă din plăcerea de a traduce o a doua natură. Această afirmaţie este necesar a fi completată de cea a lui Cezar Petrescu, conform căreia o traducere nu trebuie să fie trunchiată, lipsită de un suport, altfel se înfăţişează lectorului invalidă şi oblojită, pentru a da tabloul complet al traducerii şi traducătorului.

Privind comparativ fenomenul traducerii în revista literară şi cea pentru copii vom putea observa că nu există pentru aceasta din urmă, un anume sistem de urmat, deşi se urmăreşte şi principiul tematic, însă fără a face o selecţie a autorilor şi operelor într-o ordine valorică, aşa cum se făcea în revista literară, apărând autori şi literaturi diferite. Putem emite ideea, fără să fim acuzaţi de informaţie eronată, că de cele mai multe ori  traducerile erau făcute din operele acelor popoare cu care avem o afinitate sufletească mai mare.

Un alt fenomen deloc de neglijat, în revista pentru copii, face referire la literatura populară din înţelepciunea căreia sunt extrase sau se redau diverse pilde, prin intermediul traducerilor şi aici trebuie menţionat efortul de traducător al lui Nicolae Batzaria, care ne-a făcut cunoscută literatura populară balcanică. În Dimineaţa Copiilor aproape nu exista număr, care să nu conţină o adaptare sau localizare în traducerea inimosului şi neobositului macedonean.

Materialul folcloric cuprins în paginile revistelor dovedeşte varietatea speciilor literaturii populare, incluzând atât texte româneşti, dar şi aparţinând altor popoare. Se mai găsesc informaţii, traduse, referitoare la sărbătorirea Crăciunului (la alte popoare), obiceiuri ale eschimoşilor, chinezilor, japonezilor, scandinavilor, de asemenea modul de viaţă al diferitelor popoare sau chiar obiceiuri de căsătorie, multe dintre aceste materiale fiind chiar ilustrate. S-au publicat fabule orientale, isprăvile unor eroi populari celebri, ca Nastratin Hogea, poveşti şi legende engleze sau irlandeze (mai rar), bulgăreşti, ruseşti, au fost traduse poveşti şi proverbe populare franceze, germane, italiene, engleze, turceşti, ruseşti, chineze, ş.a. Tot prin intermediul traducerilor s-a făcut cunoscut, micului public cititor, articole legate de religiile lumilor, mitologia greco-latină, explicându-se chiar şi unele superstiţii cu caracter astrologic.

Vom găsi şi traducerile unor romane de aventuri, care din punctul de vedere autorilor, nu au fost concepute ca parte a corpusului literaturii pentru copii, dar au fost asimilate acestui gen, fiind foarte îndrăgite de ei, datorită spiritului de aventură care le animă, trezind în imaginaţia acestora spiritul viu al întâmplărilor petrecute. Astfel, în multe biblioteci şi colecţii vom regăsi traducerea unor romane de aventuri, dintre care, de departe, cele preferate lecturii sunt Călătoriile lui Gulliver, de Jonathan Swift sau Robinson Crusoe de Daniel De Foe.

Traducerea, spre exemplu, a Călătoriilor lui Gulliver se leagă de cea franceză, deoarece prima traducere românească a romanului, care îi aparţine lui I.D.Negulici, în 1848, pleacă de la o traducere franceză.

Prima traducere în româneşte a Călătoriilor lui Gulliver a apărut în 1848, la Bucureşti, în tipografia lui Josj Kopainig , cu titlul Căletoriile lui Gulliver în ţere depărtate de la Swift, Traduse de I.D.Negulice şi confruntate cu originalul englez prin ajutorul D.Em.Anghelescu. Ediţie ilustrată cu 80 figure totu de traducetorulu.

Este lesne de văzut că traducătorul nu s-a servit de original, din moment ce a apelat la ajutorul lui Em.Anghelescu pentru confruntare cu originalul englez. Tot aşa de uşor este să aflăm că traducerea a fost făcută după un intermediar francez, căci din primele pagini găsim nume proprii franţuzeşti în locul celor englezeşti. Astfel, fiind vorba despre un vas numit Swallow, nume acare putea fi tradus prin Rândunica, Negulici lasă numele cu rezonanţă franceză, Irondella. Tot aşa găsim numele de Jacques Bates pentru James Bates.4

Acest fenomen al traducerii după opere intermediare, evitând originalul este întâlnit frecvent şi la nivelul revistei pentru copii, motiv pentru care redactorii fac repetate apeluri la utilizarea originalului, care poate conferi traducerii valoare artistică şi nu doar una cronologică.

Un nume cu rezonanţă al literaturii pentru copii Ludovic Dauş va face o traducere a operei lui Swift cu titlul Gulliver în ţara piticilor, dar va folosi la rândul său textul francez, respectând în mare forma originală, dar prescurtând textul capitolelor traduse.

Alegerea traducătorilor pentru versiunile franceze  se leagă, cu siguranţă de spiritul limbii, care se înrudeşte cu cea română, în această direcţie limba engleză situându-se în alt plan, neoferind libertatea şi posibilitatea unei exprimării în fraze ample. De asemenea contextul istoric, al perioadei interbelice, aduce o mai mare apropiere de cultura franceză, fapt care nu este întotdeauna în favoarea textelor traduse. Nu trebuie uitat că mulţi intelectuali români şi-au desăvârşit studiile în facultăţi axate pe studiul limbilor romanice sau chiar în spaţiile culturale europene, în special Franţa, Italia, Germania.

Traducerea este în primul rând o practică, valoric determinată de orizontul cultural al traducătorului, de competenţa şi performanţa lingvistică a acestuia, dar şi totodată, şi nu în ultimul rând, de aceea intuire corectă a soluţiilor concrete pe care în mod obişnuit o numim vocaţie, inspiraţie sau pur şi simplu, bun gust.5

Traducerea dintr-o limbă înrudită, cum este cea franceză, cu siguranţă că oferea traducătorului senzaţia că are parte de o muncă relativ, mai uşoară, permiţându-i-se redarea literară şi nu căutarea înfrigurată a unor echivalente, uneori chiar în sens global. Afinităţile dintre limba română şi franceză nu pot da o traducere bună, dacă aceasta e făcută de un neavenit.

Ni se trimit  destul de des spre publicare traduceri din limbi străine cele mai multe din limba franceză. Aceasta pentru că traducătorii cred că le este îndeajund de cunoscută. Să nu se supere dacă le spunem, că se cam înşeală în credinţa lor. A şti ce înseamnă cuvintele, sau, dacă nu le ştii pe toate a le găsi în dicţionar, nu înseamnă că ştii franţuzeşte.

Aşa cum se întâmplă cu limba română, îşi are şi limba franceză construcţia ei, îşi are particularităţile, proverbele ei, etc. De aceea a lua o bucată în limba franceză şi a o traduce cuvânt cu cuvânt, nu înseamnă că ai făcut o traducere bună. Traducerea este bună, atunci când, fără să te ţii de textul francez, cum s-ar spune, ca ’’orbul de gard’’, ai izbutit să scrii într-o limbă românească aşa de bună, încât cititorii să nu poată bănui măcar că au înaintea lor o traducere.

Bineînţeles,  o asemenea traducere nu este lesne de făcut. Trebuie să cunoşti cât se poate de bine atât limba franceză, cât şi limba română.6

Traducătorul, fie el unul venit din zona literaturii pentru copii, trebuie să acorde aceeaşi atenţie textului, cu atât mai mult cu cât are în faţă un aspru judecător: copilul. Acesta nu va pătrunde filosofia după care se desfăşoară actul traducerii în sine, dar va accepta sau respinge foarte uşor ceea ce citeşte sau ascultă. În actul traducerii esenţială este păstrarea firului narativ, fără a denatura ideea principală.

În basmele/poveştile cu caracter popular sau cu influenţe de acest gen este importantă transpunerea într-un limbaj, care să evite pe cât posibil neologismele, putându-se ajunge până la excluderea lor. Iată, poate, un argument în plus pentru care în revistele pentru copii din perioada interbelică vom găsi următoarele menţiuni la sfârşitul poveştilor: prelucrare, adaptare, localizare şi prelucrare de…. Acest lucru poate fi interpretat şi ca o măsură prin care cei ce traduceau poveşti şi basme pentru copii se protejau faţă de eventualele intervenţii personale aduse textului original.

Adaptarea este în fond o traducere foarte liberă a originalului, respectiv a textului din care se traduce, deoarece duce la o îndepărtare de original, de cele mai multe ori fără să fie sesizabilă de cititori, căci sună familiar, fiind construită pe un model al limbii în care se traduce, dând senzaţia unei asemănări deja întâlnite.

Browser-ul nu permite afişarea acestei imagini.Există, de asemenea, şi cazuri în care se publică poveşti, menţionându-se: poveste islandeză, poveste chineză, poveste din Japonia de odinioară, etc., fără a se indica cu exactitate autorul sau sursa, după care se face traducerea, mai mult decât atât, nici nu este menţionat numele traducătorului în finalul corpusului poveştii/basmului. Astfel de practici ne îndreptăţesc să ne îndoim de calitatea unei traduceri, chiar înainte de a trece la lectura propriu-zisă.

O mărturie vie în acest sens, în perioada la care facem referire este o publicaţie a copiilor numită Ziarul copiilor, care apare la Bucureşti, ca supliment al ziarului Adevărul şi este o revistă ilustrată pentru copii şi tineret, a cărui redactor responsabil era G. Ionescu, iar apoi va trece sub conducerea Lyei Dracopol-Fudulu, cunoscută ca o apreciată şi talentată scriitoare a momentului interbelic, relaţionată de literatura pentru copii. Nu se cunosc motivele pentru care nu se indică, ca în alte publicaţii de gen, sursele concrete sau numele traducătorilor, însă pentru exemplificarea celor susţinute, reproducem un scurt fragment din traducerea unei poveşti, încercând apoi să analizăm pe scurt:

Din fericire această dureroasă scenă familiară avu un martor în chiar persoana judecătorului, care pentru că văzuse plângând pe cei doi copii eşind din închisoare, îi urmărise fără să ştie până acasă. Ascuns după uşă el auzise totul şi impresionat de cele auzite se întoarse repede la carceră pentru ca să suspende execuţia.[…]

La aceste cuvinte judecătorul nu se putu abţine să nu surâdă. Se apropie de copil şi îl descătuşă… […]

Şi împăratul auzind de această iubire  filială, vru să cunoască pe cei trei copii ai văduvei şi fapta lor eroică. Jossina, Ximo şi Josu, fură încărcaţi cu daruri şi mizeria dispăru pentru totdeauna din casa lor.

Timpurile mai bune prezise de către Josu, veniseră deci.7

Pentru a face o analiză corectă a acestui fragment de poveste, ar fi însemnat implicit cunoaşterea sursei prin intermediul căreia a fost posibilă traducerea. Lipsind modalitatea unei comparaţii cu textul original nu vom putea analiza amănuntele care stau la baza unei astfel de comparaţii şi care trebuie privite ca semne distinctive ale celui care efectuează traducerea. Cu toate acestea putem lua în considerare şi alte aspecte cum ar fi efectul artistic, cursivitatea şi exprimarea.

Ţinând cont de întreg corpusul poveştii traduse se poate remarca stângăcia traducătorului, în special atunci când vine vorba de exprimare, în multe locuri nerespectându-se topica firească a limbii române sau alegerea unor cuvinte, care ar fi redat, mai fidel, spaţiul cultural cu care cititorul ia contact. În acest sens utilizarea unor sinonime, care să ofere sentimentul că respectiva traducere vine din sfera literaturii de inspiraţie folclorică, ţinând cont şi de subtitlu: Poveste din Japonia de odinioară, oferă o mai puternică conotaţie familiară unui cititor român, spre exemplu. Astfel înlocuirea termenului mizerie cu sărăcie, descătuşă cu eliberă sau suspende cu anuleze sunt doar câteva exemple ce vin în spiritul celor afirmate mai sus.

Cursivitatea are şi ea de suferit datorită acestor întortocheri de exprimare, care nu lasă textului curgerea lui firească, de asemenea trebuie ţinut cont şi de preferinţa traducătorului pentru neologisme ”greu de digerat” pentru un lector-copil. Mentalul copilului trebuie să vină în contact cu textul, care reprezintă un spaţiu cultural diferit, el trebuie să se simtă confortabil în actul lecturării, altfel se naşte ideea respingerii (facem referire nu doar la respingerea unui anumit fragment, ci chiar a ideii de a citi). Traducătorul, care se ocupă şi de sfera scrierilor pentru copii, va fi un soi de vrăjitor al lexicului, în permanenta căutare a cuvântului simplu, dar care exprimă ceea ce copilul poate să înţeleagă şi în deplină armonie cu atmosfera descrisă în, respectiva, naraţiune.

Aşadar textul unei traduceri înseamnă întotdeauna multă atenţie acordată limbii, ştiinţei meşteşugite de a alege cuvintele, care să exprime mesajul textului, fără să-i denatureze sensul, să adapteze anumite fragmente de text , să cunoască şi să respecte registrele de stil şi normele gramaticale. În mod contrar, traducătorul se poate transforma foarte uşor dintr-un profesionist într-un amator, care se joacă cu textul, făcând greşeli periculoase, ce pot avea consecinţe negative.

Se ştie că unui cuvânt dintr-o limbă i se poate găsi rar un corespondent perfect într-o altă limbă, deci referindu-ne la discuţia în cauză, în limba în care vrem să traducem. Câmpul semantic al unui cuvânt nu se regăseşte aproape niciodată în întregime în câmpul semantic al corespondentului său dintr-o altă limbă. De aceea într-o traducere un cuvânt are mai multe variante, alegându-se întotdeauna în funcţie de înţelesul acestuia în contextul respectiv.

O traducere bună respectă cu fidelitate conţinutul şi funcţia textului original, iar un traducător bun transmite cât mai clar posibil mesajul unui text într-o altă limbă, în mod explicit şi ţinând întotdeauna cont de capacitatea  de înţelegere a cititorilor săi.

Subscriem ideii Floricăi Bodiştean, conform căreia şi în literatura pentru copii, întâlnim conceptul de kalokagatheea/kalokagathon. Tema multor basme fiind sau raportându-se la ideea de frumuseţe care face lumea mai bună. Scriitorul George Macovescu este de părere că singura bază psihologică a acestei literaturi ar fi hedonistica, fără nici un mesaj prestabilit şi în consecinţă trăsăturile artei poetice pentru copii nu pot fi decât graţiosul, ludicul, absurdul, fantastul, gratuitul.

În acest context, dacă adăugăm problematica limbii atât raportată la modul de exprimare cât şi continua ei prefacere, putem extinde conceptul şi la nivelul traducătorului, care este supus la provocări din ce în ce mai mari. Traducerea este din punctul de vedere al traducătorului o creaţie, arta de a crea din nou originalul, deci stă sub semnul imaginaţiei şi raţiunii, iar în cadrul ei Binele şi Frumosul trebuie să se regăsească atât în actul artistic cât şi în receptarea lui estetică.

Dezvoltarea noastră culturală şi literară s-a realizat de-a lungul timpului şi prin traduceri. Lucrările marilor clasici ai literaturii universale au pătruns şi la noi prin intermediul traducerilor, adaptărilor şi localizărilor, însă evoluţia culturii române, a pus şi pune şi problema traducerilor din limba română în limbile occidentale, cu scopul de a face cunoscută creaţia literară şi valorile autohtone.

Problema expansiunii prin traducere trebuie să aibă loc în ambele sensuri şi sistematic atât prin extinderea fenomenului cât şi prin împrospătarea traducerilor vechi. Pentru a ilustra cele susţinute e nevoie să reiterăm iniţiativa salutară a editurii Casei Şcoalelor, care în anul 1927 anunţă tipărirea unor bune traduceri din clasicii greci, nu fără a da exemplul Rusiei  de odinioară, când lucrările străine erau imediat tălmăcite. În această direcţie susţinea, şi amintita editură, că e nevoie de organizare, astfel încât să poată fi traduse în limba română opere literare şi ştiinţifice străine.

Abia acum, traducerea trebuie să-şi caute forma definitivă: pentru că acum limba literară s-a limpezit şi s-a desăvârşit.

Problema aceasta nu trebuie cu nici un chip neglijată.8

În perioada interbelică s-a pus accentul pe cunoaşterea acestui gen literar,de către copii, şi prin intermediul traducerii, metodă mult uzitată în Occident. Chiar dacă au fost perioade în istoria literară a fiecărei ţări, când poate nu au existat cărţi şi reviste pentru copii, dezvoltarea de până atunci a tiparului şi vieţii editoriale, impune şi traducerea ca un fenomen normal în dezvoltarea culturală a unui stat. Iată, încă un motiv în plus pentru a realiza că discuţia revine mereu în acelaşi punct: al conceperii scrierilor pentru copii ca artă. Biblioteciile şi colecţiile sunt în acest sens modalitatea cea mai la îndemână pentru realizarea acestui scop nobil prin impactul pe care lectura îl are asupra micului cititor, dar şi a viitorului său gust pentru lectură.

Şi ar fi mult mai preferabil să dăm copiilor în traduceri toate acele cărţi care au reputaţia de a fi folositoare şi atingătoare pentru ei, dar care sunt şi operele de artă a atâtor scriitori. Lipseşte din bibliotecile noastre de popularizare şi din bibliotecile ieftine pentru copii aproape toată acea literatură, care este hrana sufletească a copiilor şi adolescenţilor din Apus şi care contribuie atâta la crearea sufletului şi caracterului copilului. O traducere a acestei literaturi se impune şi la noi.9

Browser-ul nu permite afişarea acestei imagini.Ceea ce s-a înţeles foarte clar în eforturile oamenilor vremii, fie ei scriitori, editori, iubitori de literatură, făcea referire la faptul că traducerile din alte limbi nu presupuneau o atingere negativă adusă valorii noastre, ci dimpotrivă constituiau îmbogăţirea acesteia. Au existat de-a lungul timpului scriitori care în biografia lor, chiar au evidenţiat influenţa pe care a avut-o un anume scriitor european asupra dezvoltării sufleteşti, punându-şi definitiv amprenta şi asupra talentului scriitoricesc.

Iată de ce am dori să avem cât mai curând o colecţie a tuturor acelor scriitori ai Apusului, traduşi în româneşte, care au fermecat copilăria şi adolescenţa atâtor generaţii străine şi sunt consideraţi ca factori însemnaţi în dezvoltarea însăşi a popoarelor. 10
Drd. OLGA MORAR

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: