LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~Napoleon Săvescu: „Artur Silvestri se află acolo, în al nouălea cer“

Departe de mine să fiu aşa de elocvent şi articulat cum este preotul şi profesorul Damian. Am să încerc să-l descriu în cîteva cuvinte aşa cum am avut plăcerea, onoarea şi cinstea să-l cunosc.

Am primit un telefon acum cinci ani, cinci ani jumate de la o persoană, o secretară spunându-mi că “domnul Artur Silvestri ar dori să mă întâlnească.”

În două cuvinte, nu-mi aduc aminte exact cum mi l-a prezentat însă mi s-a părut interesant subiectul, în special că, lângă mine se afla un prieten care se numeşte Nicu Spiroiu, gen. Nicu Spiroiu. Şi eu am spus: “Măi Nicule, tu ai auzit de persoana asta?” Zice: “Da, am auzit”. “Vrea să mă întâlnească.” Şi am hotărât să mergem împreună undeva între parcul Ioanid şi Ştefan cel Mare, undeva acolo pe o străduţă mică, lăturalnică, ştiu că ne-am parcat maşina cu greutate şi am găsit sediul.

Am întâlnit o un bărbat slab cu barbă care se uită pe deasupra ochelarilor – cum să spun eu? – peste care cărţile cădeau, într-o cameră plină, plină de cărţi. Sigur, primul lucru care pentru mine contează când mă duc în vizită la un prieten sau un cunoscut… mă uit repede să văd nu ce covoare are în casă, nu ce bijuterii… mă uit să văd domn’e omul ăsta are cărţi? Şi ce fel de cărţi? Cum este şi prietenul meu, Doru Damian.

Şi mi-a făcut plăcere. M-am uitat aşa fugitiv să văd titlurile cărţilor. Nu-mi amintesc dar ştiu că erau destule cu subiect bisericesc. Împreună cu generalul Spiroiu am discutat şi am înţeles că este interesat de subiectul care pentru mine reprezintă prima sau a doua pasiune a vieţii, cum vreţi să spuneţi. Dacă medicina, care spun eu, că e prima, a doua ar fi problema dacilor. Aş fi incorect să spun că medicina e prima şi dacologia a doua, pentru că le iubesc la fel. Am discutat şi am crezut că asta o să fie totul.

S-a întâmplat ca anul următor să aibă loc festivitatea ARP şi a premiat magazinul pe care noi îl publicăm, “Dacia Magazin”. Sigur, a fost o plăcere, o onoare, o cinste să stim că acest lucru a avut loc.

În anul care a urmat, ne-am întâlnit undeva în Cotroceni la un restaurant frumos şi pentru prima oară am fost singuri la o masă şi am realizat că de fapt vroia să studieze, să vadă ceea ce gândesc eu în realitate despre daci, despre naţionalism şovin – neşovin, să vadă dacă sunt un extremist sau nu. Sigur că nu sunt şi toată lumea ştie că merg pe o linie a mea. Şi mi-a făcut plăcere când m-a întrebat “Ce crezi despre nationalism?” I-am dat răspunsul pe care de multe ori l-am dat şi i-am spus ceea ce consider eu că reprezintă naţionalismul în mod corect şi care, dacă vreţi vi-l spun şi acuma. Şi mi-a spus că definiţia asta nu ştie dacă a mai auzit-o exact sub forma asta dar parcă ar fi auzit-o undeva. I-am spus că poporul reprezintă un grup de oameni care trăiesc în cadrul aceloraşi graniţe, vorbesc aceeaşi limbă, au aceeaşi cultură şi în general, aceeaşi religie. Ceea ce dă un popor, de-a lungul zecilor şi sutelor de ani, mai bun, se numeşte “naţiunea” acelui popor, formează crema acelui popor. Să iubeşti această cremă a poporului, se numeşte “a fi naţionalist.” Asta e o definiţie foarte frumoasă şi simplă. Sigur că există cei care sunt extremişti, ultranaţionalişti. Oameni despre care, sigur, nu poţi să discuţi în mod pozitiv ci numai negativ, şi-i împingi undeva, la periferie.

Discuţiile noastre au continuat în mod plăcut şi acum – să nu gresesc! – trei ani a participat la primul Congres de dacologie. A stat în primul rând şi mi-a făcut plăcere să văd că a cumparat câteva teancuri de cărţi. În cadrul congreselor noi avem o prezentare de carte cu subiect istoric şi sunt de obicei treizeci, patruzeci, chiar cincizeci de edituri care îşi prezintă cărţile. Şi cumpărase câteva teancuri, aşa de multe…

Sigur, eu nu am avut nici relaţia, nici prietenia pe care a avut-o Damian. Relaţiile noastre au fost “doctorul Săvescu – domnul Silvestri” şi îmi pare rău că s-au rezumat numai la atâta dar respectul a rămas şi va rămâne continuu pentru că apoi am avut ocazia să citesc unele dintre cărţile dânsului. Şi de multe ori când discut, îmi amintesc nişte fraze din aceste cărţi şi una dintre ele am folosit-o de foarte multe ori. De exemplu, expresia care mi-a rămas este “nu-mi face plăcere să adjectivez negativ cutare persoană”. O ţineţi minte? Mi-a făcut foarte multă plăcere şi am folosit-o uneori. Şi de câte ori o folosesc, zic: “hm, asta e de la Artur Silvestri” Şi am mai reţinut şi altele pe care nu pot să vi le spun toate în seara asta pentru că sunt personale şi nu vreau să se creadă că ceea ce spun aparţine altora. Vreau uneori să vă dau impresia că pornesc de la mine, lucru care nu e tot timpul adevărat. Dar asta e o expresie… mi-a făcut multă plăcere!

Relaţiile au continuat şi am fost plăcut surprins să văd tenacitatea, forţa, dorinţa de a prezenta nu numai în România dar în lume, cultura românească! Este o cheltuială nu numai de bani – să stiţi, banii contează foarte mult, banii sunt bani – dar efortul pe care îl depui efectiv să stai pentru fiecare grup de subiecte pe care îl expui şi pe care-l prezinţi… Sunt convins că le-a citit pe toate, le-a analizat înainte să le pună în acel cumul de cultură, pe care internetul îl pune la dispoziţia tuturor.

De multe, ori mi s-a părut de exemplu, că Damian gândeşte diferit faţă de mine. Cartea este cea mai importanta. Cartea o ai în mână, mi-a spus el odată, o poţi simţi, o poţi palpa şi o poţi sublinia. Pentru mine este puţin mai diferit. Cartea, sigur, este foarte importantă însă iubesc internet-ul! Citesc repede pe internet, găsesc orice subiect îmi doresc şi automat pot să-mi scot de acolo fraze, expresii, subiecte interesante, să-mi fac folderele – am tot felul de foldere, zeci şi sute, mii de foldere – în care mi le arunc şi când am nevoie de o idee, o găsesc exact în folderul respectiv. Internetul e ceva fantastic! Te poartă în lume. Nu numai în România. Din România în Australia, în Elvetia, unde, oriunde îţi găseşti subiectul, ţi-l alegi şi poti să-l prezinţi ca atare, dintr-o dată. Când ai ceva de spus nu trebuie să spui numai românilor, îl arunci pe internet şi fuge în toate direcţiile şi auzi comentarii…

Ei, ce-a făcut Artur Silvestri… asta a făcut! A deschis o poartă uriaşă a culturii româneşti peste tot în lume. Prin acest internet pe care l-a pus la punct. Sigur că dacologia mi-a făcut plăcere: a făcut o secţie dacologică foarte frumos şi bine pusă la punct şi articulată, cu tot felul de subiecte şi de multe ori, am luat de acolo prezentări şi mi le-am pus în folderele mele pentru că uneori ţi-e frică ca asemenea bogăţie să nu se piardă. Cineva are un spaţiu pe internet pe care într-o zi poate că nu mai poate să-l suporte material, poate că pleacă dintre noi şi acest spaţiu este închis şi se pierd informaţiile.

Şi în final – sigur că din cauză că-i iubesc pe daci – am să spun că Artur Silvestri nu a plecat dintre noi, s-a dus acolo, într-al nouălea cer. Iar cine ştie ce înseamnă “al nouălea cer” care nu prea este bisericesc… Dacii aveau locul care era locul lor iubit, spuneau, şi după moarte ei vroiau să plece acolo, într-al nouălea cer. Expresia s-a păstrat şi astăzi la români.

Şi am rămas cu aceasta dorinţă, să spun: da, Artur Silvestri se află acolo, într-al nouălea cer!

Îi mulţumesc foarte mult doamnei Mariana Brăescu Silvestri pentru faptul că dâsna continuă această muncă fantastică a soţului. Pentru că putea foarte bine să închidă revistele, ARP-ul. Această activitate este un robinet care înseamnă scurgere continuă de bani, efort, muncă pentru că asta nu-i făcută de o singură persoană care stă la un birou. Nu. Este făcută de un grup şi oamenii care muncesc trebuie să fie plătiţi şi cineva trebuie să aibă efortul, dorinţa şi capabilitatea sufletească şi financiară ca să suporte această muncă. Şi pot să spun că acuma, după plecarea într-al nouălea cer al soţului, parcă soţul acum e mai mult cunoscut decât era înainte.

Ăsta este sentimentul pe care l-am avut şi totul i se datorează cred eu, soţiei, pentru că modestia care l-a caracterizat în timpul vieţii, probabil că l-a făcut să fie într-un fel mai retras. În momentul când soţia care-şi iubeşte soţul în continuare aşa cum l-a iubit şi înainte i-a continuat opera şi l-a făcut, l-a pus în faţa noastră ca să putem să-l citim. Când am primit de exemplu, “Radiografia spiritului creol”, am zis, ce-i asta? Ei bine, într-o seară în loc să mă culc am stat şi am citit, încă am subliniat-o. Mi-a făcut plăcere şi aş vrea să scot în folderele mele fragmente din ea.

Doamnă Mariana Brăescu Silvestri vă felicit sincer. Aţi avut şi veţi avea întotdeauna un soţ formidabil acolo, într-al nouălea cer şi vă mulţumesc pentru prezenţa din această seară. Şi ca să închei, să ştiţi că de obicei lucrez până la opt, opt jumate noaptea şi în seara asta am lăsat totul, fuga, fuga, ca să vin aici şi pentru doamna dar în special, pentru această personalitate a culturii, Artur Silvestri.

NAPOLEON SĂVESCU

Anunțuri

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: