LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~Mircea Micu: „Adevărul despre Marin Preda“ (II)

Marin Preda avea un fel ciudat de-a vorbi despre colegii scriitori. Un amestec de zeflemea şi detaşare ironicã, un fel de superioritate accentuatã.  Cel mai des calificativ acordat ĩ legãturã cu talentul nu ştiu cui era: «bun dar n-a fãcut gaurã-n cer»…

Atât. Nici cât de bun era, nici de ce era bun…

O

Se destãinuia rar, cu grijã şi control minuţios, şi, când o fãcea povestea ca şi cum şi-ar exersa fraza, cu multe amãnunte, subliniind scenele cu râsul acela ciudat «he-he-he», un fel de behãit rãguşit.

L-am auzit povestind aceeaşi ĩntiâmplare la diverse intervale de timp. De fiecare dată povestea altfel.

Miezul nu era schimbat dar amãnuntele erau total diferite şi pitoreşti.

O

Era calculat pânã la zgârcenie. Nu dãdea bacşis niciodatã şi  nu ĩmprumuta bani nimănui.

De câte ori plãtea consumaţia scotea un portmoneu burduşit cu un teanc gros de sute.

Eu şi Mircea  Dinescu, când ne aflam ĩ preajmã, ne miram invariabil exclamând:

– Moncher, ce de bani, dumnezeule!

– Şi el rãspundea tot invariabil, cu un surâs de ţãran şiret, imprimând tonului o gravitate vecinã cu nedumerirea.

– Ştii, moncher, nu sunt banii mei. Sunt banii lui frate-meu. Pentru luminã c-a rãmas restant…

– Ĩnseamna ca e restant de vreo trei ani, ne miram noi.

– Nu ştiu. Habar n-am. Mie mi i-a dat sã-i ţin… Apoi se cufunda ĩ munţenia lui proverbialã:

O

Pãstra o discreţie desãvârşitã ĩ legãturã cu proiectele sau munca sa literarã.

Nu se destãinuia nimãnui şi nu l-am auzit niciodatã vorbind despre ce şi cât scrie.

Scria de obicei noaptea, pânã spre ziuã şi-mi amintesc cã de câte ori ĩ ĩtâlneam pe la prânz  ĩ ĩtrebam, din politeţe cum merge scrisul, mã privea prin ochelarii cu multe dioptrii, surâdea enigmatic fãcându-se ca nu aude…

O

Mi s-a pãrut ciudat obiceiul de-a oferi spre lecturã manuscrisul proaspãt terminat criticilor de prestigiu. De preferinţã Ov. S. Crohmãlniceanu. Nu ĩţeleg nici aztãzi de ce o fãcea. Era, ĩ definitiv un scriitor  cu renume.

Sunt convins cã nu dorea neapãrat pãrerea lor din motive de-a reveni adupra paginilor.

Era, mai degrabã, un capriciu? Sau o simplã stratagemã prin care lãsa aşa  numitele «bârfe»  sau comentarii care, de fapt, fãceau reclama viitoarei cãrţi.

Strategie de ţãran care mima naivitatea…

MIRCEA MICU

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: