LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~Isabela Vasiliu Scraba: „Mircea Eliade pe internet“

De zece ori propus să primească Premiul Nobel pentru literatură (it.wikipedia), si tot de atâtea ori «lucrat» pentru a nu primi acest premiu, Mircea Eliade îi spunea lui Ion Raţiu că ştie de unde i s-ar trage «lucrătura».

Poate şi Lucian Blaga îşi cunoştea şansele, când, în 1956, reprezentanţii politici ai culturii aşa-zis române s-au repezit să meargă până în îndepărtata Suedie ca să-l «lucreze» pe candidatul din ţară la Premiul Nobel propus de la Paris de Bazil Munteanu. Acelaşi tip de reprezentanţi  peste graniţele închise ale unei ţari abandonate nesăţioasei razbunări a mercenarilor ocupantului sovietic aveau să-l «lucreze» (la diferenţă de câţiva ani) şi pe Vintilă Horia, spre a fi împiedicat sa primească un premiu mai modest decât Premiul Nobel, anume Premiul Goncourt.

De la Monica Lovinescu ştim cum s-a derulat «cazul Vintilă Horia»: La aflarea veştii că un scriitor român trăitor în exil ar putea fi onorat cu un premiu de prestigiu, acel stat în stat (pe care l-a reprezentat Securitatea înfiinţată la ordinul Moscovei de Ana Pauker) a trimis la Ambasada R.P.R. din Paris un dosar calificat de Monica Lovinescu «foarte şmecher. Se găseau în el unele lucruri reale, articole scrise de pe poziţii de dreapta, în fotocopie. Si erau tot acolo, altele, INVENTATE, adică BĂTUTE LA MAŞINĂ şi FOTOCOPIATE, articole de un antisemitism fulminant şi delirant. (…) Erau amestecate abil, foarte inteligent, bine trucate în colajul ce se oferea » (v. Resemnarea cavalerilor, Ed. Jurnalul literar, Bucureşti, 2002, p. 100). Dacă în perioada exilului francez lui Mircea Eliade i s-a putut bloca obţinerea unei catedre de istoria religiilor la Hautes Etudes prin dispoziţii date de «inchiziţia» culturală Legaţiei României din Paris, faima sa nu a putut fi stăvilită în mediile academice, care în 1945 îl alegeau membru al Societăţii «asiatique », în 1948 îl invitau să participe la Congresul internaţional al orientaliştilor  de la Paris, iar în perioada 1950-1956 să ţină conferinţe la Ancona, la Universităţile din Roma, Amsterdam, Padova, Strassburg, München, Freiburg, Lund, Uppsala, etc.

Braţul cel lung al inchiziţiei nu se putea lungi pe atunci cum se lungeşte el astăzi prin enciclopediile de pe internet unde, în şapte aşa-zis libere enciclopedii (Wikipedia în română, franceză, spaniolă, portugheză,  engleză, germană şi  italiană) nu apar volumele scrise de personalitati de prestigiu despre opera istoricului religiilor (de ex. volumul din 1976 al lui Leo Lugarini) si nici lucrarile prin care a fost omagiat savantul român (de pilda, Studies in Honour of Mircea Eliade. Myths and Symbols, 1969, Univ. Chicago Press). De asemenea sînt trecute sub tăcere zecile de volume sţiinţifice prin care, la diverse universităţi occidentale, i-au fost analizate ideile. Asta ca să nu amintim de lista bibliografică extrem de sumară în care (în mod inexplicabil) lipsesc multe dintre cărţile ştiinţifice ale lui Mircea Eliade. Sochează şi omiterea cu tot dinadinsul (în toate cele şapte Wikipedii si in fişa din Enciclopedia Britanică) a  următoarelor distincţii academice care i-au fost acordate: «Sewell L. Avery Distinguished Service Professor » (1964); Membru al «American Academy of Arts and Science» (11 mai 1966); Doctor Honoris Causa al Universităţii din Yale (iunie 1966); «Christian Culture Award Gold Medal for 1968», Univ. Windsor (Canada); Doctor Honoris Causa la Universitatea Naţională din La Plata (Argentina), 1969 ; “Professor Extraordinario de la Escuela de Estudios Orientales, 1969 (Univ. San Salvador); Doctor Honoris Causa in Sacred Theology, Ripon College, 1969; Doctor Honoris Causa of Humane Letters, Loyola University (Chicago); Membru al Academiei Britanice (8 iulie 1970); Doctor Honoris Causa in Science of Religion, Boston College (iunie 1971); Doctor Honoris Causa of Law, La Satte College, Philadelphia (17 mai 1972); Doctor Honoris Causa of Humane Letters, Oberlin College (21 mai 1972); Membru al Academiei Austriece de Stiinţă, Viena (23 mai 1973); Doctor Honoris Causa of Letters, Univ. of Lancaster (16 aug. 1975); Membru coresp. al Academiei Regale Belgiene (sept 1975); Doctor Honoris Causa al Univ. Sorbone (Paris, 14 febr.1976); Membru al Acad. de Limbă si literatură franceză, Bruxelles (15 febr.1977); Membru al Academiei Regale Belgiene (18 febr. 1977); Premiat de Academia franceză pentru « Istoria credinţelor şi ideilor religioase », iunie 1977; Legiunea de onoare, Paris, 11 sept.1978, etc.

Si fiindcă toate aceste aşa-zis «nevinovate» scăpări din vedere le-am remarcat în opt enciclopedii ce pot fi consultate pe internet, in Enciclopedia britanică si in şapte wikipedii (fr., pt.,en., sp., ge., ro., it.) putem afirma fără teamă de a greşi că ele nu sînt chiar întâmplătoare, căci în golul lor întrevedem cu uşurinţă intenţiile urmărite.

In primul rând a nu se indrepta atenţia cititorilor către recunoaşterea unanimă de care s-a bucurat Mircea Eliade prin mediile academicie.

In al doilea rând spre a putea lansa în eter zvonul că “since the 1970s his position at the time was frequent topic of criticism” (en.wikipedia.org).

In al treilea rând, omiterea distincţiilor academice are darul de a face posibilă împarţirea în două a ponderii unei afirmaţii trecută de B. Rennie în Enciclopedia britanică si de acolo trecută în mod uniform (prin traducere) în alte enciclopedii wikipedia:  unii consideră filosofia lui Eliade ca fiind «a crucial contribution to the study of religion, and some seeing him as an obscurantist whose normative assumptions are unacceptable » (Encyclopaedia Britannica online).

Plasarea lui Mircea Eliade, iniţial cu o posibilitate de 50%, în cea de-a doua categorie, este  completată în wikipedia franceză si română cu referinţe bibliografice de genul: «Imposture et pseudoscience. L’œuvre de Mircea Eliade. Presse universitaire du Septentrion, 1998,  spre a înclina fără de greş balanţa in direcţia urmărită de cei care administrează wikipedia zisă «liberă», si neutră din punct de vedere politic. In fapt lipsită de libertate în măsura în care modificările neconvenabile (fapt verificat !) nu sînt operate de «sysops», iar fişele personalităţilor de mare anvergură (precum Mircea Eliade) sint foarte atent urmărite pentru a reflecta neclintit poziţia «oficial» impusă (I. V.-S., 6 300 car.)

ISABELA VASILIU SCRABA

Anunțuri

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: