LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~George Anca: „Glose asupra Ahimsa“

Ahimsa / nonviolenţa post-gandhiană în România

Gandhianismul este o doctrină spiritual-politică înemeiată pe nonviolenţă, pe ahimsa. Mahatma Gandhi, părintele naţiunii indiene, a fost luat drept model şi în afara Indiei, Martin Luther King fiind printre clasici şi martiri, asemeni maestrului. Doamna Usha Mehta, custode al muzeului Gandhi (Nani) din Bombay, mi-a povestit cum Dr. King a rugat-o, iar dumneaei a acceptat, să-i permită să doarmă o noapte unde dormea Gandhi, pentru a primi ceva din trăirile, vibraţiile aceluia. Voind să pronunţ „gandhianism” în America, într-un context public, am simţit un impuls ca şi electric purtîndu-i pe cei doi şi cred că am tăcut, în spirit jain.

Cînd Lucian Blaga a asistat la o conferinţă a lui Gandhi la Lausanne, s-a detaşat parcă de mesajul imediat pentru a face loc unei fulguraţii unice, altceva decît impresiile lăsate de personalităţile altor gînditori pe care îi întîlnise înainte, cum a şi scris într-un articol cunoscut astăzi şi în India. Mai mult, acea vedere a devenit povestirea lui preferată, ritmată ca un mahapranam/respiraţie lungă într-o repovestire materializîndu-l epic memorial şi pe Rilke:

Ne-a povestit odata despre Gandhi – Tagore si Gandhi – cum l-a cunoscut în Elvetia.
Stia, ca un regizor extraordinar, sa povesteasca. Tot începea asa, cu un glas domolit. Si încet se intensifica si privirea, si tot, si pe urma îti crea ca o halucinatie. Spunea cum a venit întîi Gandhi. Venise pentru o conferinta. Pe scena era o masa. Si-a venit omuletul acesta. Gandhi, îmbracat într-o camasa de lîna alba, mi se pare c-avea si picioarele goale, cred, dar nu stiu sigur. Si dintr-un salt s-a asezat în forma de Budha – cum stau ei, asa – pe masa si a început sa vorbeasca cu glas foarte mic întîi. Lumea a trebuit sa ciuleasca urechile ca sa asculte. Si pe urma, din ce în ce – ca la Blaga – glasul se intensifica. A început sa le vorbeasca, ma rog, de chestiunile lor hinduse… Si glasul se intensifica din ce în ce, din ce în ce, si din ce în ce avea Blaga impresia ca masa se facea mai mare, ca Gandhi crestea, ca tot restul era ca o pestera în care numai Gandhi stralucea la mijloc… În fine, ca un regizor! El vedea si ce spunea Gandhi. Nu mai tin minte de acum o mie de ani! Dar avea darul acesta nemaipomenit de a se transforma – si în glas, si în toate. Era extraordinar de fermecator si neprevazut în tot felul. Dar eu mai mult nu stiu sa-ti spun, fiindca nu tin minte ce vorbea, de unele si de altele. Spunea ca l-a cunoscut si pe Rilke. Ne povestea din voiajurile lui. Si spunea; „Rilke – îl vezi asa poetic si…” sigur, cum era. Dar zicea ca l-a vazut pe Rilke furios odata. Ca erau poftiti amîndoi, în Italia, nu stiu la cine, la o persoana importanta. Si i-a facut s-astepte la usa. A sunat si n-a venit imediat sa deschida. Blaga a suportat foarte bine asteptarile acestea. Rilke s-a înfuriat nemaipomenit, a spus, si a batut cu batul în usa. Si cînd a venit sa deschida, i-a reprosat ca l-a facut sa astepte afara. Ceea ce nu te-ai fi asteptat de la Rilke…
– Da. Într-adevar.
– Rilke – pe care mi-l imaginam serafic si extraordinar! Cu totul altfel l-ai fi crezut. Si a spus ca el a fost foarte mirat. Si în seara aceea, Rilke n-a vorbit la masa. A ramas sumbru. Ei, numai la aceasta nu m-as fi asteptat de la Rilke?! Vra sa zica ne povestea lucruri deosebite si ne facea mare placere. Pe urma vorbea de literatura, cu Ionel mai mult. (Stefania Velisar-Teodoreanu, intervievată de Ion Oprişan, 12 februarie 1982)

Vasile Voiculescu moare în noaptea de 25 spre 26 aprilie 1963, după ce refuzase hrana asemeni lui Mahavira, dacă nu lui Zahei, ”Şi rămase acolo încremenit într-o metanie năruită, aşteptând să se scoale amândoi la trâmbiţa judecăţii de apoi”.Eliade şi Ahimsa

„Centenarul lui Mircea Eliade în lume” este tema întâlnirii de la Universitatea din Delhi, 19 decembrie 2007, sub auspiciile Asociaţiei Culturale Româno-Indiene din India prezidată de Ashok Kumar Tyagi. Vorbitor: dr. George Anca, preşedintele Asociaţiei Culturale Româno-Indiene (R.I.C.A.)

În continuare, dr. George Anca va prezenta comunicarea „Ahimsa în România” la cea de-a 6-a Conferinţă Internaţională asupra Păcii şi Acţiunii Non-violente (23-28 decembrie 2007), Rajsamand, India; organizator: Anuvrat Global Organization. Jubileul Organizaţiei Anuvrat se va serba în 30 decembrie 2007 la Jaipur, invitată fiind doamna Pratibha Patil, preşedintele Indiei. Un paralitic purtat pe umeri de un orb, apud Schopenhauer, asociază Roxana Sorescu voinţa de a exista şi la Zahei-Ulise, Homer-Voiculescu, pe drumul lumii-luminii, transfigurat de ahimsa, nonviolenţa spirituală.

Prietenul său, Urmuz, s-a sinucis în 1923, “în spiritul veacului” (George Călinescu), căutând o moarte “fără nici o cauză” (glontele?). După ce poruncise decapitarea lui Miron Costin în decembrie 1691, domnitorul Constantin Cantemir, tatăl lui Dimitrie, “plângea între toată boierimea şi blăstăma pe cine l-au îndemnat de au grăbit de i-au tăiat”.

“ochii furaţi-mi cât sângeră blând/ soare-n amurg coborând” (Cezar Ivănescu). “Te voi conduce oriunde vei voi să mergi, iar ochii mei îţi vor însoţi picioarle”. (Kahlil Gibran)

Doi credincioşi ai unei Zeiţe, închinându-i-se, aceasta le spune să ceară câte un dar: cel care va cere primul va primi jumătate din ce va cere, cel care va cere al doilea va primi dublu din ce a cerut primul. Unul era lacom, altul gelos. Lacomul s-a gândit: dacă voi cere primul, voi fi păcălit, iar gelosul: dacă voi cere primul, celălalt va fi mai bogat. Lacomul tace, după un timp, gelosul spune: O, Mamă, fii bună şi scoate-mi un ochi. Iar lacomul şi-a pierdut amândoi ochii. Normal, morala: orientare, gândire negativă, de unde viloenţa şi în familie, între fraţi (îmi ruinez fratele chiar cu preţul ruinării mele) etc.

De ahimsa (nonviolenţă), în România a vorbit, în cunoştinţă de cauză, prima oară, Mircea Eliade, în articole, romane, jurnale şi memorii : “Prima floare care i se oferă acestuia este ahimsa, în sens propriu ea înseamnă non-violenţă” (“Introducere în tantrismul secret”); “Această extraordinară nebunie a Indiei, să iasă neînarmată în faţa tancurilor şi mitralierelor europene”; (în închisoare) “Am fost rugat şi eu să improvizez un curs de istoria religiilor şi să vorbesc despre Gandhi şi mişcarea naţionalistă indiană”; “Şeful Gărzii de Fier alesese calea nonviolenţei”; “Ce revoluţie naţională şi socială, în afară de cea a lui Gandhi, străbătută de duh creştin şi tolstoian – a îndrăznit să-şi facă “propagandă” cerând oamenilor să se apropie de călugări şi să fie în orice clipă aproape de moarte? Semnificaţia revoluţiei pe care o năzuieşte d. Corneliu Codreanu este atât de profund mistică încât succesul ei ar însemna încă odată victoria duhului creştin în Europa”.

Tânărul Eliade consemna “profunda unitate a culturii aborigene indiene şi cea a tradiţiilor populare româneşti”. După Cicerone Poghirc şi Amita Bhose, oarecum protocronist, România-India se citesc şi Mioriţa-ahimsa.

Chiar aşa. Încât am dezvoltat subiectul la Rajsamand (Rajasthan, India), în context internaţional – ahimsa, cu interes nu numai din partea unui musulman din Sri Lanka. Neopunerea la violenţă se asociază şi cu metoda jaină a frăţiei cu toate fiinţele (şi cu animalele), detaşarea ca şi jaină, ori de sol dacic, fiind tulburată de avatarul-nuntă, fostă moarte.

“Mioară, mioară, tu-mi fii surioară”. “Dacă m-or urî/ Şi m-or omorî,/ Vina lor o fi,/ Păcat şi-or plăti”. “Stăpâne, stăpâne,/ Nu mă blestema!/ Nu-i de capul meu,/ Şi-i de capul tău.” “Mică miorea,/ Nu-mi purta grija,/ Iei m-or omorî/ Şi m-or îngropa”. “Surioara mea,/ Semnele tale/ Sunt şi ale mele./ Aseară m-am culcat/ Şi am visat / Că am să mor”.

“Şi, iată, dădu soarele-n deseară,/ Se-mpliniră vorbele mioarei:/ Ciobănaşul de măciucă măciucat/ Lângă-o apă-i aruncat/…/ Mama oasele-aduna/ Şi os cu os lipea,/ Mioara din gură-i sufla/ Şi ciobanul învia./ O, ce somn somnii/ Ca-n aripa morţii!/ Mama-i zicea:/ – Şi acum, mioara mea,/ Nu zăbovi, îndat’/ Dă-te peste cap/ Şi te fă iar fată,/ Ca să-i fii mireasă”.

“Câte fete-n sat la noi,/ Fă-le, doamne, toate oi,/ Şi pe mine-un ciobănaş/ Să le cânt din fluieraş,/ Şi pe mândruliţa mea/ Fă-o, doamne, o mieluşea/…/ Dumnezeu l-a ascultat/ Şi aşa s-a întâmplat/…/ Da’ şapte flăcăi din sat,/ Doamne, rău s-a supărat/…/ Către sară să-l prindem,/ Bucăţele să-l tăiem,/ Inima să i-o mâncăm,/ Blestemul să-l dezlegăm,/ Fetele să le luăm/…/ Da’ mândra ciobanului/ Pe cei şapte i-auzea/…/ Fugi, stăpâne,/ Că nu-i bine,/ Că vin şapte către tine/ Da’ ciobanu se ruga/ Înainte de-al tăia,/ să-l las’ să-şi cânte doina/…/ Cei şapte l-o apucat,/ Bucăţele l-o tăiat,/ Inimioara i-o mâncat,/ Blestemul s-o dezlegat/ Şi din turma cea de oi/ Se făcea fete-napoi./ Da’ mândra ciobanului/ Nu lua faţa omului./ Pe mormântu lui plângea/ Şi din gură cuvânta:/ Cin’ blestemu l-o-mplinit/ Să n-aibă loc pe pământ/ De iubit şi de murit,/ Şi nici traiu de trăit,/ Numa tot de chinuit,/ Cum mă legăn eu în vânt/ Şi-s legată de mormânt”.

“De ce trâmbiţa nu tace,/ Turmă-ntoarce pe dâmboace,/ Pă la strunge turme strânge,/ Pân’ ce-şi rupe-un grai şi zâce:/ – Păcurar mic, străinic,/ Auzea numai un pic,/ Cei mai mari o ţânut sfat,/ Când la apă te-o mânat,/ O grea lege că ţi-a dat:/ Să te puşte, să te taie,/ Să te pună-n trei fârtaie,/ Să te taie, să te puşte,/ Să te puie-n trei ţăpuşe./ – Trâmbiţă, trâmbiţulică,/ Sora mea şi sorulică,/ Grăia către păcurari,/ Că, de-or vrea să mă omoare,/ Nu mă-ngroape în pripoare,/ Nici în negru ţintirim,/ De-acolo să nu mai vin,/ Ci în vârful muntelui,/ Sub cruciţa bradului/…/…nănaş mare/ Luceafăr de lângă soare/ Şi luna, soruca lui,/ Din marginea cerului.”

Până la un florilegiu din care n-ar lipsi Inorogul şi oceanul lui Lucian Blaga – oricum ahimsa românească poate fi prefaţată în absolut cu “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” – sau Lumină lină de Tudor Arghezi, ne-am întoarce, atavic fie, la Eminescu, pe răspunsul verbal al unui editor: nonviolentă e Rugăciunea unui dac. Dar ahimsa finalului din Călin (Kali/dasa), sărbătorindu-se contrapunctic, nuntă interregn, în cosmos jain? Dar prefacerea, ca-n Ramayana lui Valmiki a durerii-soka în verset-sloka – “…greieri, şoareci,/ Cu uşor măruntul mers,/ Readuc melancolia-mi,/ Iară ea se face vers” ? Valmiki iar (?): “O pasăre pluteşte cu aripi ostenite,/ Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus/ C-un pâlc întreg de păsări, pierzându-se-n apus.”/ Aruncă pe-a ei urmă priviri suferitoare,/ Nici rău nu-i pare-acuma, nici bine nu… ea moare,/ Visându-se-ntr-o clipă cu anii înapoi”. “Mai e-n tot universul o stea plină e pace,/ Netulburată vecinic de ură, de război”? “De-aceea te-ai retras tu, îi zice magu-atuncea,/ Să trăieşti în asceze gândind la Dumnezeu,/ Bând apa mării-amară în negrele spelunce -/ Ca să domini in tine ispita, geniul rău”.

În teatru, dacă nu pe scenă – Decebal – ZalmoxeHristos – Rigveda:

Deşi duşman, îţi zic: Bine-ai venit!

Eu duşmanii mei nu-i urăsc… îi bat,

Dară învinşi – eu îi iubesc /…/

Un singur lucru e mai bun ca viaţa,

Pentru că nu-i nimic, nimic chiar: moartea.

Ah, cum nu suntem pe atunci pe când

Nici fiinţă nu era, nici nefiinţă,

Nici marea aerului, nu auzul,

Nimic cuprinzător, nimic cuprins,

Nu era moarte, nemurire nu

Şi fără suflet răsufla în sine

Un ce unic ce poate nici n-a fost!

Dar vai! un sâmbure în acel caos,

Mişcându-se rebel, a nimicit

Eterna pace şi de-atunci durere,

Numai durere este-n astă lume…

Unde e starea aceea unde zeii

Nu existau, nici oameni, nici pământ,

Pe când acea fiinţă ne-nţeleasă

Nu-şi aruncase umbrele în lume?

Socio-antropologia nonviolenţei / ahimsa

Namaskara Mahamantra jaină invocă închinător pe cei supremi, sufletele liberate, preceptorii, învăţaţii scripturilor, călugării celor cinci Mahavratas (non-violenţă, adevăr, non-furt, celibat, non-posesiune):

Namo Arahamtanam

Namo Siddhanam

Namo Ayariyanam

Namo Uvajjhayanam

Namo Loe Savva Sahunam

Anticul Chanakya a remarcat că nu există duşman mai mare decât foamea – “Nasti kshudhasamah shatru”. Foamea este prima cauză a violenţei, spune actualul liderul religios al jainilor, His Holiness Acharya Shri Mahapragya.

Educaţia pentru ahimsa – ahimsa prashikshan – are patru componente: istorie şi principii ale ahimsa; transformarea inimii; stilul de viaţă nonviolent (pentru ahimsak – practicantul ahimsa); instruirea pentru auto-angajare (self-employment).

Nonviolenţa şi câştigarea pâinii merg mână în mână în curriculum-ul educaţiei ahimsa. Gândirea profundă şi schimbarea atitudinală asupra violenţei-bogăţie, violenţă-posesiune, ca şi baza conceptulă a metodologiei Ahimsa Prashikshan presupun următorii paşi esenţiali:

A.Conceptul corect al dezvoltării. Acesta are patru aspecte: 1. Dezvoltarea emoţională prin educaţie. 2. Echilibrarea dezvoltării etico-spirituale cu dezvoltarea materială şi fizică. 3. Stil de viaţă liber faţă de violenţă. 4. Atingerea sănătăţii holistice, a echilibrului mental, a păcii şi fericirii în sfera individuală şi socială.

B. Dezvoltarea unei atitudini corecte faţă de bogăţie şi consum şi adoptarea unor mijloace cinstite de trai sunt necesare pentru a sista un astfel de câştig de bani şi consum care creează probleme sociale. Sunt patru aspecte: a. Stoparea vilolenţei ce rezultă din reacţie. b. Stoparea poluării şi degradării mediului. c. garantarea sănătăţii fizice, mentale, emoţionale şi sociale a individului. d. Eliminarea mentalităţii criminale.

Practicile ahimsa prashikshan uzitează tehnica repetării (cu voce tare, scăzută, mental) a câte unei detrminări ferme (sankalp):

Sankalp pentru conceptul corect de dezvoltare: a. Voi adera la conceptul echilibrat de dezvoltare. b. Voi practica stilul de viaţă nonviolent. c. În educaţie voi încerca dezvoltarea emoţională.

Sankalp pentru atitudine corectă faţă de bogăţie şi consum: a. Mă voi abţine de la dobândirea unei asemenea bogăţii şi consum care să creeze probleme sociale. b. Mă voi abţine de la dobândirea unei asemenea bogăţii şi consum care să creeze reacţie violentă. c. Mă voi abţine de la dobândirea unei asemenea bogăţii şi consum care să creeze sărăcie şi foame. d. Mă voi abţine de la folosirea atâtor bani şi consum care ar putea crea inegalitate socială. e. Mă voi reţine de la asemenea ocupaţie şi consum care ar avea drept consecinţă poluarea şi distrugerea mediului.

Sankalp pentru atitudine corectă faţă de consum: a. Mă voi reţine de la consum nenecesar.b. Voi exersa autodisciplină şi discreţie chiar pentru consumul necesar şi esenţial. c. Voi încerca să reformez mentaitatea criminală.

Sankalp pentru prevenirea violenţei reactive. A. Rezolvarea conflictului de castă/rasial: 1. Voi avea o credinţă statornică în unitatea umană. 2. Nu mă voi angaja în nici un fel de conflict sau altercaţie bazate pe casteism sau rasism. B. Întărirea armoniei religioase şi comunitare: 1. Nu mă voi angaja în vreun conflict bazat pe religie şi comunitate. 2. Nimeni nu trebuie să dezonoreze reuniunile, sărbătoririle şi procesiunile altor religii. Dacă este posibil, acestea să fie respectate din toată inima. 3. Dacă unii indivizi fac vreun rău religiei sau comunităţii cuiva, nu trebuie săvârşită răzbunare asupra întregii religii şi comunităţi ale răufăcătorilor. C. Rezolvarea conflictului etnic: 1. Voi dezvolta un punct de vedere relativistic faţă de diverse populaţii etnice. 2. Nu voi urî pe alţii datorită diversităţii etnice, nici nu mă voi angaja în nici o violenţă pe acea bază.

Se fac exerciţii – preksha – pentru eliberarea de tensiune (Sankalp: Practic meditaţia Preksha pentru a-mi rectifica instinctele), pentru controlul asupra impetuozităţii, pentru dezvoltarea neînfricării (Spiritul meu de neînfricare se dezvoltă: frica mi se stinge), pentru dezvoltarea compasiunii şi sensibilităţii (Virtutea compasiunii mele se dezvoltă. Împărătăşesc sensibilitatea cu toate fiinţele./ Patimile mâniei, mândriei şi lăcomiei fac pe om nemilos. O persoană nemiloasă chinuie şi înşală pe ceilalţi şi se complace într-un comportament indezirabil./ Cum nimănui nu-i place să fie tratat urât, de ce m-aş complace într-o comportare indezirabilă faţă de alţii?/ Pentru a duce o viaţă bună şi a face viaţa socială paşnică, trebuie să dezvolt compasiunea. Mă hotărăsc ferm să dezvolt compasiunea în mine însumi/însămi), pentru dezvoltarea toleranţei (Spiritul meu de îngăduinţă se dezvoltă; echilibrul meu mintal se menţine. / Contemplu senzaţii fizice precum cele induse de vreme şi de boală, impresii mentale precum plăcere-durere, prosperitate-adversitate, răspunsuri emoţionale precum idei contradictorii, comportare contradictorie, interese contradictorii. Sunt supus tuturor acestor răspunsuri, dar doresc să le atenuez influenţa. Dacă influenţele acestea cresc, puterile mele vor scădea. Cu cât mai puţină influenţă de la acestea, cu atât mai mari puterile mele. Astfel, cultivarea toleranţei este secretului succesului în viaţa mea), pentru dezvoltarea privirii relativistice asupra gândurilor şi activităţilor altor indivizi şi comunităţi (a. Voi adopta o privire relativistică asupra gândurilor şi activităţilor altor indivizi şi comunităţi. b. Nu voi crea o situaţie de conflict datorită diversităţii de gândire şi de muncă; în loc să creez conflict, voi căuta reconcilierea) .

La finele stagiului de instruire ahimsa se repetă următoarele (sankalp final): 1. pentru dezvoltarea puterii mentale voi practica Anupreksha dezvoltării spirituale.2. Voi rămâne credincios zeităţii/dumnezeului/sufletului meu. 3. Voi încerca să rezolv probleme sociale prin valori morale şi spirituale. 4. Voi practica Anupreksha detaşării pentru restrângerea consumului. 5. Pentru dezvoltarea morală voi practica Anupreksha integrităţii. 6. Voi practica regulat exerciţiile învăţate în programul de instruire pentru nonviolenţă/ahimsa

Tehnicile includ: Mahaprana (respiraţia lungă), Kayotsarg (contemplarea autoconştiinţei), perceperea respiraţiei, perceperea culorii albe, meditaţia roz, sorbirea culorii albastre etc.

AHIMSA PRASHIKSHAN

Jainii cred în Jina cf. şaiviţi-Şiva, vaişnaviţi-Vişnu, creştini – Cristos. Dar Jina nu se referă la o persoană, este o stare a sufletului. Cele trei doctrine de bază ale jainismului sunt ahimsa (nonviolenţă), aparigraha (nonposesiune), anekanta (nonabsolut). Lumea este din infinit în infinit, necreată, atma-sufletul este forma cea mai pură a lui Dumnezeu, care nu este creator, protector şi distrugător. Religia are 24 fondatori, Tirthankaras, cel dintâi – Rishabha, cel de-al 24-lea – Mahavira (sec. 6, contemporan cu Buddha, Laotse, Confucius, Pythagoras). Thirtankara mai este numit Jina, Vitaraga, Arhat, Sarvajna.

Principii şi istorie

ahimsa paramo dharma (Mahabharata) – nonviolenţa este cel mai înalt principiu religios. Violenţa (himsa) se produce în timpul muncii, în apărare, sau premeditat. Actul trăirii împreună nu epuizează posibilitatea nonviolenţei/ahimsa. În schimb, ahimsa spirituală ţine de unitatea fiinţelor vii, asemenea, animal, pasăre sau om. Violenţa e nu în societate ci înăuntrul fiinţei, dntotdeauna. Este un mit dobândurea nonviolenţei prin represarea violenţei din societate.

Ahimsa, cuvânt compus din negativul “a” şi “himsa” însemnând nonviolenţă, comandă, în negativ, a nu te angaja în ataşament sau ură, a nu ucide nici o fiinţă vie, să opreşti şi să elimini asemenea tendinţe. În direcţia pozitivă, ahimsa ne motivează să ne angajăm în activităţi care promovează adevărul, spiritualitatea, cunoaşterea şi viaţa bună a ta şi a celorlalţi. În sens negativ, ahimsa aboleşte violenţa. În sens pozitiv este angajament cu sine şi cu lumea pentru facerea de bine. Negaţia generează tendinţe pozitive, iar acceptarea binelui implică respingerea răului. Ahimsa negativă e pasivă, cea pozitivă e activă.

Intenţia rea e violenţă, intenţia bună e ahimsa. Mânia şi mândria sunt rezultate ale violenţei în forme eterice. Ataşarea şi ura sunt cauzele cele mai de seamă ale violenţei. Puţinătatea sau lipsa a ceva de asemenea cauzează violenţă. Spiritulde detaşare – Vitragata – ne ajută să transcendem hotarele înguste ale ataşării şi urii.

Din cauza diferenţelor de castă, culoare şi credinţă, fiinţele umane se privesc mai de grabă cu ură decât cu iubire. Filosofic, avem trei opoziţii: prohibit; prohibitor, vânat; vânător, noncoexistenţial. Ahimsa poate fi susţinută numai de filosofia anekanta, care ne învaţă că nu există nimic precum o opoziţie absolută sau o acceptare absolută pe lume. Nu sunt adevărate diferenţialitatea absolută şi asemănarea absolută. Dacă opoziţia este partea expresivă, acceptarea este partea ascunsă. Asemănarea e ascunsă după diferenţialitate şi viceversa. Dacă ne concentrăm pe diferenţă şi opoziţie, se generează violenţă. Dacă ne concentrăm numai pe asemănare şi acceptare, sensul nostru al utilităţii este cu susul în jos. Soluţia (la violenţă) e să ne concentrăm asupra relativităţii dintre asemănare şi diferenţă, dintre opoziţie şi acceptare.

Personalitatea modernă e responsabilă pentru violenţă. Trebuie explorat subconştientul. Scientiştii văd violenţa ca pe un dat genetic. Psihologii consideră violenţa instinctul bazic al omului. Sau instinctele sunt rădăcina violenţei. Ecologişti fac din mediu cauza violenţei. Filosofii spun că violenţa rezidă în acţiunile omeneşti. Acţiunile noastre trecute ne forţează să comitem violenţe. Dar, potrivit unei axiome filosofice, acţiunile trecute pot fi modificate, cumva şi genele, instinctele, mediul? Singurul răspuns ar fi dezvoltarea ahimsa şi reducerea violenţei (himsa), schimbarea rădăcinilor violenţei şi a mediului/ media violente.

Conştiinţa obiectului exterior trebuie schimbată în conştiinţa de sine. A fi conştient de sine înseamnă a fi nonviolent. Fiind conştienţi de obiect, suntem violenţi. Sexualitatea, mânia, posesivitatea şi îndoiala promovează violenţa prin tensiune represivă, chimia corpului, dezechilibrul sistemului nervos, orientarea negativă, activitatea în exces etc.. Numai spiritualitatea, conştiinţa sinelui, realizarea sufletului şi simţământul egalităţii pentru toate fiinţele pot corecta violenţa. Se defineşte schimbarea, se dezrădăcinează violenţa prin meditaţie, controlul respiraţiei, autodisciplină. Celălalt e absent când ne concentrăm asupra noastră înşine şi atitudinea negativă se stinge. Cel mai greu lucru, a răspuns un filosof, este a te concentra asupra sinelui, după cum cel mai uşor este să-ţi dai cu părerea fără a ţi se fi cerut. Tendinţa către violenţă e controlată prin meditaţia trupului, a vorbirii şi a minţii.

Ahimsa îmbrăţişează toate religiile şi filosofiile, fie islamică, budhhistă, parsi, tao, creştină, vedică, şinto, sikh or jaină, dincolo de hotarele provinicialismului, şovinismului lingvistic, sectarianismului sau comunalismului. Nu e proprietatea nici unui individ, e un simţământ universal.

Rgveda: “Iartă-ne, o, Varuna, dacă am făcut rău unei persoane care ne iubeşte, unui prieten, coleg sau vecin, sau chiar unei persoane necunoscute”. Yajurveda: “Lasă-mă să văd în toate fiinţele semeni”. Atharvaveda: “O, Doamne, fă-mă să mă simt prieten tuturor fiinţelor omeneşti, fie că le cunosc, fie că nu”. Chhandogya upanishad: “cineva poate atinge Brahma Loka împlinind toate datoriile faţă de învăţătorul său, studiind Vedele, generând religiozitate printre fiii şi discipolii săi, controlând şi internalizând toate organele de simţ, neangajându-se în violenţă sau în orice alt fel împotriva vreunei fiinţe vii aşa cum se arată în scripturi şi comportându-se astfel până la sfârşitul vieţii sale”. Ramayana: “Regele trebuie să protejeze femeile, copiii, bătrânii şi pe cel ce a căutat adăpost la el”. Mahabharata: “Ahimsa e de un ordin mai înalt decât amândouă îndeletnicirile de a câştiga bani sau de a ţine ritualurile”. Mahavira: “Cel pe care vrei să-l ucizi nu e altul decât tine însuţi”. Buddha: “Considerându-i pe ceilalţi asemeni ţie, nu trebuie să-i ucizi sau să laşi să fie ucişi”. Bodhicharyavatar: “Un om devine inferior ucigând o fiinţă vie”. Mahatma Gandhi: “Am pornit în căutarea adevărului. Am găsit ahimsa.” Vinoba: “ a distruge duşmănia, pofta, foamea, boala”.

Iisus Hristos: “Iubeşte-ţi duşmanul”. Koran Sharif: “Bismillahurrehmanerahim” (Dumnezeu este atotblând). Dr. King: “Universul e de partea dreptăţii”.

Transformarea inimii

Transformarea inimii, a mediului interior are mai puţin succes decât schimbarea mediului exterior. Nu pot fi schimbate secreţiile hormonale, simţirile şi gândurile. Dar nici simplul destin nu scuză un hoţ, un desperado. “Doar unul dintr-o mie încearcă reuşita” (Gita). Oricine poate atinge desăvârşirea, fără gând la rezultat, cât la echilibrul său mental.

Cum să ne schimbăm simţirile şi emoţiile? Potrivit unei axiome, ascunsul nu poate fi găsit decât devenind ceea ce este ascuns, Gupti. Sunt trei feluri de Gupti: ascunderea trupului, a vorbirii sau a minţii. Kayotsarg (relaxare), tăcerea şi concentrarea sunt primul pas spre transformarea inimii. Cea mai mare problemă de azi e violenţa nenecesară – violenţa necesară ar fi de 25% din total. O societate nu poate înflori prin minciună, necinste, hoţie, violenţă, rapacitate, tulburare şi agresiune. Atracţia faţă de material, de obiect, face secundară transformarea inimii. Este necesară schimbarea acestei atracţii faţă de material şi şi trezirea conştiinţei fiinţei. Cel ce meditează e religios, se roagă, este nonviolent, nemeditatorul e copleşit de energii negative, ireligios, violent. Sănătatea, în Ayurveda, este echilibrul deficienţelor; “kalah parinamah” (timpul aduce schimbare şi se schimbă pe sine).

Transformarea inimii cere anume instruire: crearea credinţei, cunoaşterea îndemânărilor, practica. În meditaţia adâncă, timpul şi spaţiul sunt anihilate. Unii nu pot intra în dhyana, alţii nu mai pot ieşi din ea. Trăim într-o lume de forme o viaţă de forme. Prin dhyana se transformă inima, se concentrează mintea, se dezrădăcinează excitaţiile. A vedea faţă în faţă înseamnă a deveni unul. Prin vedere, formele iligibile devin lizibile.

Stilul de viaţă nonviolent

Stilul de viaţă nonviolent , pentru care viaţa este o ştiinţă a ahimsa şi a păcii, lansează şi este lansat de un ahimsak, un individ exemplar care nu are nevoie de direcţiile altora. Fromarea personalităţii acestui (ideal) ahimsak se realizează, în prezent, prin Anuvrata, sistem întemeiat de Acharya Tulsi şi ahimsa prashikshan, a lui Acarya Mahapragya.

Codul de comportare al Anuvrat promovează schimbarea stilului de viaţă pin: 1. ahimsa practică sau abţinerea de la violenţă (stilul de viaţă ahimsak presupune minimizarea violenţei, care este necesară vieţii dar nu este baza vieţii; textele jaine acceptă patru forme de violenţă: violenţă generativă – în agricultură, violenţă opoziţională – în autoapărare, violenţă la nivelul gândirii – simţiri agresive, violenţă în acţiune – ocupaţională.); 2. Nonagresiune; 3. Non-participare în activităţi destructive; 4. Credinţa în unitatea fiinţelor umane (a tuturor fiinţelor); 5. Toleranţa religioasă (orice religie este esenţial o expresie a adevărului având propriul semn distinctiv – jainii – ahimsa, Buddha – mila, creştinii – serviciul, Vedele – purtarea dreaptă); 6.Siguranţă/ încredere în interacţiune şi în afaceri (încredere interactivă: a. nu există înşelătorie în încrederea socială b. normele stabilite nu sunt violate în încrederea socială c. nu se doreşte câştigarea de beneficii adiţionale în încrederea socială); 7. Dezvoltarea disciplinii (sublimarea prin autodisciplină); 8. Transparenţa alegerilor (şi electorii şi candidaţii pot fi responsabili de malpraxis); Descurajarea tradiţiilor vătămătoare şi bolnave (e.g. zestrea-sinucidere, nunta exhibiţionistă); 10. Neacceptarea substanţelor intoxicante şi o viaţă liberă de dependenţă (Gandhi. “Analfabetismul e de departe mai bun, decât dacă educaţia e finanţată prin vânzarea de substanţe intoxicante”); 11. Dezvoltarea conştiinţei mediului (istoria civilizaţiei este istoria violării legilor naturii).

Principiile relativităţii (anekanta): a) Nici un obiect ori sistem nu e dincolo de câmpul relativităţii. Fiecare obiect şi sistem este relativ. Nu este complet în sine însuşi. b) Două calităţi opuse pot exista într-un obiect împreună. c) Punctele de vedere nu stau în opoziţie unul cu altul. Ele sunt relative şi, astfel, complementare unul altuia. d) Numai opoziţia sau numai suportul nu pot susţine un sistem sau un stabiliment. Sistem sau stabiliment este posibil numai printr-o combinaţie a suportului şi a opoziţiei. e) Toate filosofiile unilaterale sunt pline de defecte şi conduc în ultimă instanţă la distrugere. Neagresiunea, neinterferenţa, neviolarea limitelor cuiva şi demnitatea şi relativitatea sunt principiile asimilării şi ale cooperării. Un individ motivat de principii asimilative caută relativitatea şi armonia chiar în atitudinile unilaterale. f) Adevărul este multidimensional. Orice punct de vedere este parte a unui imens depozit de cunoaştere şi fiecare punct de vedere este adevărat în limitele sale.

Experimente ale relativismului: 1. În domeniul spiritual: neangajarea în violenţă împotriva fiinţelor vii. 2. În domeniul social: toate fiinţele sunt interdependente (axiomă); atitudinea relativistică prin care fiecare mebru al societăţii să fie de ajutor celuilalt va anula necesitatea exploatării, crimei şi violenţei. 3. În domeniul economic: proprietatea devine relativă (nu se trece de o anumită limită în posesiunea avuţiei, lăsând şanse celorlalţi de a câştiga şi astfel nedescurajându-se spiritul intreprinzător) 4. Pentru amiciţia religioasă: cinci principii: a) Propagă religia ta, dar nu condamna pe alţii. b) Fii tolerant faţă de gândirea şi crezul altora. c) Nu nutri ură sau respingere faţă de alte secte sau adepţii lor. d) Cei ce-şi schimbă credinţa nu trebuie maltrataţi. e) Trebuie un effort combinat de a propaga elemente universale ale religiilor precum adevărul, ahimsa etc. 5. La nivel internaţional (familie, castă, societate, naţiune şi lume sunt organizaţii crescând gradual din nucleu).

Coexistenţă: Mahavira: “Când este coexistenţă şi sinteză în lumea lucrurilor, de ce n-ar fi aşa şi între oameni” “Fii prieten cu oricine”. Baza coexistenţei: unitatea ultimă a tuturor fiinţelor umane.

Experimente ale coexistenţei: a) În viaţa de familie : găsirea unor elemente comune care unesc familia. b) În viaţa comunităţii: Faţă de conflictul dialectic de pretutindeni, în lipsa cumpănirii, este nevoie a se ridica deasupra considerentelor mărunte şi a simţi unitatea şi asemănarea tuturor fiinţelor umane.

Pacea şi coexistenţa mondiale: În era atomică, violenţa şi-a asumat dimensiuni radicale. Avem două opţiuni – fie acceptăm ahimsa şi pacea, fie suntem gata pentru anihilarea totală. “Două perechi diametral opuse pot exista împreună deoarece nu sunt în totală opoziţie” (Mahavira).

Trei formule de coexistenţă: a) Asigurarea b) Încrederea c) Lipsa fricii. Nehru a inclus coexistenţa în doctrina Panchsheel.

Gândire pozitivă: Adevărul este de neatins fără gândire pozitivă. Un individ cu orientare negativă neagă orice adevăr, rezultând mâhnire, tristeţe, manifestări maniacale, părăsirea muncii şi violenţă. Un individ cu gândire pozitivă este capabil să atingă adevărul, al cărui rezultat este succesul şi pacea. Gândirea unui individ este de două feluri: sănătoasî şi disperată. Disperarea este rezultatul unilateralităţii. El se fixează în punctul său de vedere şi consideră punctul altora fals. În schimb, cel cu atitudinea anekanta (relativistă) este în stare să înţeleagă adevărul din vederile altora. Gândirea pozitivă este nepasională. Este lipsită de îndoială. Găseşte acord în aparente contradicţii. Necesită liniştea minţii, cumpănire. Gândirea pozitivă este calea spre dezvoltare şi pace. Transformarea inimii este importantă. Neînfricarea, prietenia, mila, iertarea şi afecţiunea sunt simţăminte pozitive care ajută individul să depăşească simţămintele negative şi să devină nonviolent. Prin instruirea Anekanta (nonabsolut/relativitate) te eliberezi de percepţii negative, gândire unilaterală şi insitenţă. Pentru dezvoltarea unei atitudini sănătoase este necesară învăţarea şi practicarea următoarelor principii ale anekanta: 1. Opoziţie 2. Coexistenţă 3. Libertate 4. Relativism 5. Sinteză.

Anekanta şi construcţia unei societăţi noi. Omul este consumator, restul lucrurilor sunt consumaţia lui. Este controlor, făcător şi consumator. Se vorbeşte azi de un om nou, o societate nouă, o lume nouă. În filosofia anekanta, eternul este continuu prezent, dar nu exclude schimbarea. Principiile anekanta: relativitate, sinteză, coexistenţă.

Bazele individualităţii: şapte caracteristici înnăscute ale individului: 1. Constituirea trupului 2. Ereditate 3. Puterile gândirii 4. Simţăminte 5.Capacitatea de a simţi 6. Emoţii 7. Înţelegere. Baze pentru construcţia societăţii: (caracteristicile socializării sunt legate de caracteristicile individuale:) 1. Dependenţa mutuală 2. Empatia 3. Limitele drepturilor cuiva 4. Limitele libertăţii cuiva 5. Creşterea limbii, inteligenţei, gândirii, artelor şi meşteşugului.

Clasificarea indivizilor: 1. Ca mlaştina. 2. Ca apa noroioasă. 3. Ca apa în nisip. 4. Ca apa pe stâncă. Cu emoţiile din prima categorie nu se poate da sau urma un sistem bun; a doua categorie e a instinctelor animale, neajutând o societate sănătoasă, liberă de violenţă; a treia poate stabili sistemul; indivizii din categoria a patra pot genera valori în societate, credinţă în puritatea mijloacelor şi bunăstării altora. Indivizii din primele două categorii cred în prevederile penale, cei din ultimele două categorii cred în puritatea mijloacelor şi transformarea inimii. Nici societatea nonviolentă (Gandhi), nici societatea fără clase (Marx) nu s-au realizat, datorită simţământului monistic sau atitudinii unilaterale.

Anekanta şi democraţia: unitate în diversitate, nu separatism pe baza diferenţelor – anekanta este dimensiunea filosofică a acestui proces al sintetizării unităţii şi diversităţii. Potrivit aceasteia, două lucruri nu sunt total similare sau total disimilare. Insistenţa pe generalitate pune capăt specialităţii. Insistenţa pe specialitate pune capăt originalităţii. Pe baza similiratăţii poate fi întărită unitatea; pe baza disimilarităţii pot fi întărite specialităţile individuale. Accentul pe similaritatea mecanică lipseşte naţiunea de indivizi merituoşi. Accentul pe disimilaritate duce la dezmembrarea unei naţiuni. Jayacharya a realizat o sinteză a similarului şi distinctului în Terapantha.

Anekanta şi economia politică: Un motiv al creşterii violenţei este pofta de câştig, noţiunea de a face bani printr-un împrumut, creditul devenind o matcă pentru creşterea economică. Potrivit anekanta, valorizarea unui obiect trebuie să fie relativă în termeni de materie, locaţie, timp şi emoţie. Favorizarea creşterii economice (omul consumă toxicitate) lasă de-o parte probleme vitale precum sănătatea păcii mentale, echilibrul emoţional, bunăstarea mediului. O dezvoltare socială echilibrată este posibilă prin modelarea economiei politice după problemele omului, nu pentru clădirea de imperii.

Sănătatea fizică. Sănătatea nu e numai lipsa durerii. Hiperaciditatea produce gânduri rele şi sentimente bolnave. Lipsa glucozei în sânge duce la sinucidere sau la comitere de crimă. Dacă sistemul nervos nu este echilibrat, violenţa va fi generată prin secreţiile interne. Yogasanas sunt utile pentru obţinerea unui echilibru între corp şi minte, înre fericire şi mizerie, astfel, după Patanjali, fiind imun la excesele de conflict. Asanas sunt interzise în mediul poluat. Este periculoasă performarea lor fără cunoaşterea sistemului, a procesului, se face sub ghidarea unui expert. Din cele optzeci şi patru de mii de asanas din vechime, s-a ajuns la optzeci şi patru sau chiar două: baddh padmasana şi kayotsarg or shavasasna.

Nonviolenţa şi dieta. Respiraţia şi dieta/hrana sunt cele două elemente de bază ale vieţii. Ce hrană este potrivită pentru a ţine simţurile cuiva într-o stare de puritate şi veracitate? Să nu ne lăsăm înşelaţi de falsa noţiune că scopul hranei este astâmpărarea foamei. Hrana se conectează cu fiecare aspect al vieţii, cu celibatul, controlul organelor de simţ, cu inteligenţa şi înţelegerea. În literatura Agama, dieta echilibrată a fost exprimată prin unodari – nevoia de hrană a unui om s-a determinat a fi de treizeci şi două de îmbucături, o cantitate mai mică este unodari. Azi, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, cincizeci de grame de grăsime sunt suficiente unui individ. De câtă energie are nevoie trupul? În timpul migrării de la o naştere la alta, îngurgitarea continuă într-un fel sau altul. Naturopaţii consideră zahărul (alb) drept otravă dulce. Două grame de sare sunt suficiente pentru douăzeci şi patru de ore. Când mâncăm, să ne învăţăm să tăcem, să nu râdem, să nu conversăm. În Ayhurveda se spune că, mâncând, să ne gândim la ce mâncăm. Hrana poate duce la cinci feluri de beneficii: 1. Creşterea energiei 2. Recuperarea energiei pierdute 3. Expulzarea elementelor străine 4. Atingerea prospeţimii şi a greutăţii (mici) 5. Atingerea fericirii.

Principii ale construcţiei sociale nonviolente. Ahimsa este principiul universal al unităţii. Toţi oamenii sunt membri ai aceleiaşi rase umane. Acesta este principiul unităţii umane.Toate fiinţele vii sunt înrudite între ele. Acesta este principiul unităţii fiinţelor vii. Acest simţ al unităţii a dat naştere simţului empatiei. Tăind iarba, Kamal, fiul vestitului poet mistic Kabir, a simţit “Aceeaşi forţă a vieţii curge în viaţă cum curge şi în mine. Cum pot eu, atunci, să tai iarba?” Un grup de cinci mii de lucrători pentru ahimsa pot fi înaintşii unei reconstrucţii sociale mai largi. În viaţă au succes numai cei buni la management.

Venitul moderat şi instruirea pentru serviciu

Focus central: omul sau banul . Potrivit anekanta, ce e nou e şi vechi, în continuitate există şi schimbare. Nimic nu este cu totul nou.

Natura umană. Mahavira spune Kama Kame, omul e libidinos. Pasiunea este un element de bază al naturii umane. Al doilea – pofta de avere, al treilea – credinţa religioasă, al patrulea – emoţia.

Acharya Mahapragya descifrează o teorie a perspectivei integrate la Chanakya, consilierul (mahamantri) regelui Chandragupta (acesta, discipol al lui Bhagawan Mahavira):

Sukhsya mulam dharmah. Dharmasya mulam artha.

Arthamya mulam rajyah. Rajasya mulam indriya-jaya

Temeiul fericirii e religia. Temeiul religiei e avuţia.

Temeiul avuţiei e statul. Temeiul statului e controlul simţurilor

Dorinţa necontrolată – ducând la bunăstare şi dezvoltare, potrivit economiei moderne, dorinţele nelimitate, excesul de confort plasează omul la periferie, iar banul devine forţa centrală.. Mahavira spune:

Iccha hu agasasama anantaya

Dorinţa este nesfârşită precum cerul

Mahavira spune: pune capăt luxului. Cântecele care trezesc pasiune nu sunt cântece, sunt bocete; dansurile şi piesele care trezesc pasiunea sunt batjocură; podoabele şi decoraţiile care provoacă exhibiţionism sunt o povară; pasiunea neînfrânată creşte nefericirea. În economia modernă, a lui Keynes, omul trebuie să devină avut, în economia lui Mahavira, omul trebuie să-şi trăiască viaţa paşnic şi fericit.

Conceptul economic al dezvoltării. Aşadar nevoile primare ale fiecăruia trebuie satisfăcute şi fiecare trebuie să-şi trăiască viaţa în fericire şi pace. Sărăcia nu e dezirabilă, săracul n-a fost vreodată plăcut cuiva. Kalidasa:

Arjuna a ars pădurea Khandava

Auritei Lanka i-a pus foc Hanuman

Kamadeva a fost ars de Shankara

Dar nimeni n-a ars sărăcia care arde pe toţi

Gândirea economică trebuie să ţină seamă, după Mahavir, de următoarele puncte: 1. Ahimsa (nonviolenţa) şi puritatea mijloacelor 2. Ne-eroziunea valorilor morale 3. Limite interesului personal. Nici o religie nu pune piedică dezvoltării economice. Pe de altă parte, mecanizarea creează şomaj şi chiar meseria de preot ajunge să fie făcută de un robot. Mahavira a clasificat oamenii în trei categorii: cel ce are multe dorinţe (Mahechha), cel ce are puţine dorinţe (Alpechha), cel ce nu are dorinţe (Ichhajayi). Economia nonviolenţei, odată cu eradicarea sărăciei, aplică şi conceptul mahavirian de societate vrati (dedicată).

Economia nonviolenţei şi a păcii. Economia modernă nu e pentru nonviolenţă sau pace, ci pentru prosperitate. Gandhi s-a opus industrialismului şi concentrării capitalului, cerând descentralizarea industriei. Mahavira a dat trei direcţii în ce priveşte producţia: a nu se manufactura arme ale violenţei (ahimsappyane), a nu se asambla arme (asanjutahikarne), a nu se face instruire pentru muncă păcătoasă şi violenţă (apavkammovades).

Sărăcie şi şomaj. Omul are multe minţi şi abilităţi, nimeni nu e inferior, nici complet inutil (Mahavira). Sistemul economic modern are patru direcţii: eradicarea sărăciei, oprirea creşterii populaţiei, îmbunătăţirea mediului, eradicarea şomajului.Este o relaţie inversă între sărăcie şi creşterea populaţiei. Golirea satelor şi migrarea populaţiei în megaoraşe, ca şi filosofia deterministă cauzează şomaj. Urmând anekanta, filosofia lui Mahavira sintetizează soarta şi iniţiativa personală.

Ahimsa prakashan şi autoserviciul. Educaţia pentru serviciu s-a extins în diferite centre ale ahimsa prshikshan spre anul 2000, începând cu 250 meserii tehnice şi netehnice. Mica iniţiativă a rezultat în mii de oameni educaţi în autoserviciu în meserii precum cusut, lucru la calculator, beţe de tămâie, medicamente din produse de pădure, vopsitorie mehendi. Nu trebuie să devii ahimsak după găsirea unui serviciu. Un om flămând comite violenţă, dar nu este mai puţin violent un om bogat. Instruirea pentru purificarea emoţiilor este la fel de necesară ca instruirea pentru serviciu. Sunt organizate campusuri săptămânale şi lunare.

Vaporul cu marmoră

Vaporul cu marmoră de Rajsamand va ajunge la Constanţa în primăvară. Serpentinele spre Udaipur nu iartă. Nu-mi închipui copiii de la noi făcând yoga. A păţit-o el Eliade.

Regele Padma s-a călugărit lăsând regatul fiului său Nami. Acesta, în timp ce avea febră, se înfurie auzind sunând brăţări şi marmore. Reginele se dezbrăţărează. Optzeci de pelerini se prăvălesc în prăpastie. Ocna duduie.

Nami se călugăreşte. nvingeţi mai întâi duşmanii, e sfătuit, şi Indra îl îndeamnă să-şi conducă poporul. Nami răspunde că dacă unul, el însuşi, e cucerit, face cât a bate zece milioane de inamici. Se călugăreşte şi lasă regatul fiului său Mithila.

Editorul de cărţi cu ahimsa ar putea găsi piaţă printre isihaşti. Aş vorbi cu patriarhul să-l caute el pe ascet în Ludnum până soseşte marmora pentru catedrală.

Zeul travestit în yogin spune pe rând că prinţul a murit – slujnicei: n-are rost să plângi la moarte, comentează ea; regele: e un fapt al vieţii; regina mamă: îţi pierzi timpul cu lucruri care nu mă privesc; soţia (povestindu-i moartea prinţului, yoginul chiar şi leşinase): vai, yoginule, ţi-ai lăsat casa, nu şi ataşamentul – nu-ţi face griji de moartea soţului meu de vreme ce este viu pentru totdeauna în mine.

Scrie Tagore cum poetul Tulsi opreşte o femeie să-şi dea foc, sati, la moartea soţului ei: el e în inima ta, trăieşte. O poetă din Kerala: aveam de gând să mă sinucid. Lasă, lasya-aură.

n jainism, calea mântuirii este controlul de sine. Două ţestoase văzuseră venind spre ele în luncă doi şacali. S-au strâns sub carapace. Şacalii s-au ascuns. Una, nerăbdătoare, nemaivăzându-i, şi-a dst drumul şi au şi mâncat-o. Cealaltă, nimic şi nimic, până s-au săturat şacalii să aştepte.

Brâncuşi a fost în Ujjaini. Vedea ruine. Marmora Rajasthanului l-ar fi inspirat. Nu l-or fi lăsat englezii să ajungă la Ellora, în Maharashtra, din Madhya Pradesh, doar Maharaja Holkar Yeswant Rao venea de la Paris.

Rrgele Chand din Ujjaini îi trimite vorbă regelui Reni din Rajgriha că, dacă-şi vrea regatul în bună stare, să-i dea în dar colierul coroanei, elefantul regal, pe prinţul Abhaya şi pe regina Chehin. Reni răcneşte la solul lui Chand: spune-i regelui tău că dacă doreşte bunăstarea regatului său, să-mi trimită carul de foc, elefantul Anilgyn, diamantul vajra Ihanga şi pe regina Shivadur… Războiul sta să înceapă.

Prinţul Abhaya îngroapă mulţi bani de aur în câmpul lui Chand şi, ridicând vocea: te-au vândut generalii, unchiule. Chand vede banii şi se întoarce singur la Ujjaini. Nu puteau face războiul fără rege, ce s-a întâmplat? Ei îi desluşiră cursa lui Abhaya. Să-l prindă cineva şi va fi răsplătit.

O curtezană se duce în Rajgriha şi-n câteva zile se face recunoscută ca doamnă respectabilă. l invită pe Abhaya la cină, îl otrăveşte şi-l trimite inconştient într-un car regelui Chand.

Abhaya: M-ai adus inconştient, te duc la tata conştient. Se duc. Abhaya găsi un om ce avea voce asemănătoare cu a regelui Chand. l duce în Ujjaini, îl bate, lumea sare-n ajutor, văzând că nu e regele, râde. Tot aşa, şase zile. Când li se întoarce regele şi Abhaya îl pocneşte în cap cu un papuc iar Chand cere ajutor, nimeni nu-l mai crede. l ia la taică-său şi, Chand scuzându-se, Reni îl îmbrăţişază şi-l trimite cu fală la Ujjaini.

În Ujjaini se spune că s-a născut Kalidasa.

Pentru puţinii români de pe lume, jainii ca blajinii. Sadhvi Vishrut Vibha călătoreşte pentru tineri în Aagama Jaina/Agam-ul jain. Lumea îşi botează pe la noi fetele Ramayana: călătoria (a/yana) lui Rama. Aşa şi marmora, pathak.

Dhan, născut cu o lingură în gură, a luat-o pe Dhani şi l-au avut pe Ilac.Venind acrobaţi în oraşul lor, lumea rămase încântată. Iar Ilac, văzând-o pe fata maestrului printre acrobaţi, se hotîrâ că ori se însoară cu ea, ori stă celibatar toată viaţa. i spune tatălui că nu mai mănâncă şi nu mai bea până nu-i fixează nunta cu fata. Tatăl îl cheamă pe maestru: dă-i fata şi-ţi dau bani să scapi de sărăcie. Nu e de vânzare, i-o dau numai când se va face bun acrobat, să placă regelui şi astfel să facă bani.

Ilac lasă părinţii, ajunge artist şi dansator, vânturându-se din loc în loc. Du-te-n Benatat, dansează pentru rege, fă bani, şi-ţi dau fata. Regele acceptă spectacolul.

Repovesteşte Sadhvi… Ilac Kumar îşi începu numărul la timpul cuvenit. Luă o scîndură şi o fixă pe bastoane de bambus. Fixă un cui în mijlocul scîndurii. Plasă o nucă de betel pe cui. şi puse glezniere şi încălţăminte de lemn. Luă o sabie într-o mână, un scut în alta şi urcă pe stâlpul de bambus. Balansându-se cu buricul pe nuca de betel, începu să se învârtească, rotund, rotund. Lumea era fascinată de minunata lui acrobaţie şi se veselea cu voce tare, aplaudând. Numărul următor, se lansa pe sfori executând figuri grele cu sabia şi scutul.

Pe de altă parte, fata maestrului, îmbrăcată în robe frumoase, dansa şi cânta cântece populare cu vocea ei melodioasă. Fiecare privea cu interes întreg spectacolul. Văzând frumoasa performanţă a fetei, regele începu să gândească: dacă fata asta poate veni în palatul meu, viaţa îmi va fi bucurie. Dar nu-mi pot îndeplini dorinţele cât trăieşte el. Viaţa mi-e fără rost în lipsa acestei frumuseţi. Trebuie cu orice preţ să fie a mea. Dacă acest artist cade jos dansând, numai atunci pot s-o am.

Mă gândeam la altceva, mai joacă o dată şi te răsplătesc. Ilac (scrisesem Ilici) riscă iar salturile peste stâlpii de bambus. Regele vrea iar. Părăsind a treia oară arena, Ilac vede un călugăr cerşind de la o bogată primadonă. Ea i-a dat modak, dar el privea în pământ, nu la frumuseţea ei. Ilac fu impresionat de calmul călugărului şi-şi spuse că dacă ar muri acum, cu acest simţământ de ataşament, ar merge în iad. Şi regele privise scena şi s-a simţit ruşinat de gândurile lui rele faţă de fată. Normal, dragii mei, Ilac şi regele, dar şi regina şi fata, s-au gândit la eveniment şi au obţinut puritatea inimii datorită detaşării şi au dobândit cunoaşterea supremă.

Tată şi fiu se călugăresc. Traversau o junglă. Fiului i se făcu sete. şi urma mai departe tatăl. Văzură un râu: bea, fiule, astâmpărăţi setea, şi vei fi pedepsit după aceea. Tatăl coboară în râu, bea apă şi îi face loc băiatului. Coborât şi el, deodată îşi spune: de ce să beau apa asta, ea însăşi are viaţă. Nu se face să iei altora viaţa pentru folosul tău. Se întoarse fără să bea. Merse înainte şi setea devenise insuportabilă. Arşiţa îl copleşi. Se opri şi se odihni sub un copac ştiind că sfârşitul îi era aproape. ncepu să intoneze Namaskar Mantra şi muri.

Renăscu în cer .

Mahavir ne este guru. Franz Bopp l-a învăţat pe regele Angliei sanscrită. Eminescu i-a tradus gramatica. Eu cu Stan am publicat-o.

Regele Udai se face călugăr. La inspiraţia lui Mahavira, nu-şi pune fiul rege, să nu-l coboare, ci-l întronează pe fiul surorii. Când acela mai vine din din meditaţie, noul rege crede că-şi vrea regatul înapoi. l dă afară din grădină şi dă ordin să nu-l primească nimeni. Soţia unui olar îl convinge pe acesta să-l găzduiască la ei, unde e şi otrăvit.

Zeiţa dă foc acelui oraş, neatinsă rîmânând decât casa olarului..

O credincioasă îi pune un leac – nepermis călugărilor – în mâncare. Ascetul se face bine. Află şi intră în santhara, postul pe viaţă.

Discipolul aruncă o piatră în acharya să-l omoare. Maestrul îl vede şi, până a lovi, aruncă piatra înapoi.

Fiul regelui îi cere ajutor la cucerirea unei cetăţi şi-i trimite o prostituată deghizată: mi-a murit bărbatul şi acum sunt pelerinară; iar îi pune medicamente în mâncare, îl vindecă de o boală, iar el se îndrăgosteşte de ea.

Mai mult dorm. Mă dau tânăr şi transcriu, pe sărite, fapte ascetice.

Pleacă în străini şi-şi lasă averea în grija muierii, nimc, ia alta, aia da, chipurile grija face succesul. Crezusem că să te fereşti de succes.

Medita în frig. Mai greu în iad. Ţânţarii îl lăsară mai fără sânge. Şi muri în noaptea aia.

Guru îi dă regelui leac să cerşească mâncare de la fiecare casă şi din aia să trăiască. Te pleci când nu ai mândrie.

Doi fraţi se fac discipoli la un acharya. Unul doarme, altul nu. Ultimul are a doua naştere în cer şi iar devine discipolul unui acharya, care-i predă trei capitole din Uttaradhyayan, dar călugărul nu poate învăţa capitolul al treilea pentru că intervine Gyaanaavarniya Karma, ca să scape intră în post şi nu numai că se liberează de Karma dar i se trezesc puterea lăuntrică şi cunoaşterea care l-au ajutat în învăţarea altor scripturi.

Naşterea în om nu e averea adevărată. Pagubă profitul să te naşti în cer şi trăirea fără rost. Unde te duci? Să-l văd pe Dumnezeu. ntreabă-l când mă voi mântui, la întoarcere Narad îi spune că în trei naşteri. Eremitul se plânge că s-a nevoit şaizeci de mii de ani şi tot mai trebiie să aştepte. Se duce acasă. Alt eremit îşi aude că are de aşteptat atâtea naşteri câte frunze sunt în copacul sub care meditează. Mare bucurie pe el că sigur se va mântui după un anumit timp.

Văzu elefantul înnebunit venind spre ea. O încolăci cu trompa şi o aruncă în cer. O prinse un zburător vidhadar şi o şi plăcu, dar îşi dădu seama de păcat. Femeia îi spune: nu-mi ştiu destinaţia.

Acharya Mahapragya and post-Gandhian Ahimsa

Meeting Acharya Mahapragya, listening to His Words, reading his books, and especially understanding, all the way through, what happens with one’s mind and actual Ahimsa path of transformation of heart and thus of mankind itself were among life term achievements I had a chance to get by attending Rajsamand Conference and Training Camp. Post-Gandhian career of non-violence appeared as a global refoundation of urgent ahimsa practice, from a non-violent life style to economics – e.g. hunger and poverty as sources of violence -, and spirituality in the light of Ahimsa Prashikshan. Instead of formal declarations we shered, tens and thousands of us, an intimate, almost silent consciousness change helped by most qualified trainers, under the guidance of Acharya Mahapragya and Uvacharya Mahashraman.

Ideal of an ahimsak or ahimsa ambassador made room for the real human being we may be, free at once to express a growing inner peace in the context of perennial Jain thinking extended by Anuvibha’s president, Dr. L. S. Gandhi to UN pannel discussions. Pannels and workshops in Rajasmand will remain unforgottable for any participant from India and many other represented countries.

As A Romanian, I will try to spread the teachings of Rajsamand. I wrote afterwards a micro-novel – The Orissa Woman. Jain Poem – and I am doing a research on Ahimsa in Romanian literature from the ancient ballad Mioritsa/The Little Lamb/Memna (in Hindi) to the new Romanian Heysichasm, rereading in ahimsa-key poets like Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Vasile Voiculescu. Before Rajsamand I lectured, at Delhi University, on Mircea Eliade’s Centenary in the World, mentionning that he has introduced ahimsa concept in Romania and commented Mahatma Gandhi’s non-violent revolution.

If the violence against Mihai Eminescu (1850-1889), for instance, became almost umbearable , appearently only a real sense of ahimsa can save Romanian culture from so called post-modernist deconstruction. If Eminescu rewrote on his own the beginning of the world from a sparkling point, as in Nasadya Sukta, he also had another hermeneutics of the same, introduced with an “alas”. Indeed, a title like “The Earth’s Peace Comes to Ask It” is not a mere rejection of war. Even a violent birth of cosmos has to be challenged. And if the magician character is a saint in Eminescu, I wish he were in Rajsamand and see the tenth Terapanth Acharya, Mahapragya as a confirmation of his holy visions.

And if Dragos Paslaru, an actor turned into a monk, has been nominated for Kyoto Prise, on artistic and ethical frame, why not an “Ahimsa” award wouldn’t be handled to him from part of Romanian-Indian Cultural Association? Along with other recognition tokens – “Mihai Eminescu” award for Mihai Stan, publisher of Sanskrit Grammar in Eminescu’s version, “Mircea Eliade” award for Mircea Handoca’s writings on Indian influence in Eliade, “Sergiu Al-George”award for lawyer Ion Dumitrescu’s lectures on Mahatma Gandhi and Jawaharlal Nehru, “Amita Bhose” award for actor Vasile Menzel’s recitals from Indian scriptures.

I wrote in the book of Children Peace Palace that it is a world wonder. A spiritual one. We heard fresh so musical voices continously along with mahapranam bee sound. Climbing the Hill with thought to Tirthankaras and Terapanths, some of us got an increased feeling of Christmas on 25th December, few days after Id. As if holidays make easier even the life of the poor and closer the mystic but practical greatness of Ahimsa.

As it happens, back to own routine duties, also the contrast induced or walled between religions can be again at work , the good time of “non-violent life style” seems perhaps dreamy. Yet, final briefing of Dr. Gandhi made clear once more our growth through Rajsamand encounter, a landarmak in our way to better humanity. Rudi sent here his Introduction to Jainism. Mezaki found similarities between Shinto and Dacian Zalmoxe. Gabriela spoke of enthusiasm in Rajsamand. Thomas reformulated his interfaith statement.

Vinod wrote me a letter just in Rajsamand. And I received in Bucharest from the editors – P.V. Rajagopal and S. Jeyapragasam – Ahimsa NONVIOLENCE -, International Gandhian Institute for Nonviolence and Peace, Madurai, May-June 2007, including articles “Economics of Nonviolence and Peace” by Acharya Mahapragyaji, and “The Nonviolent Revolution – the Italian who embraced Gandhi’s Satyagraha to oppose Fascism and War-II” by Rocco Altieri.

“The search for spiritual salvation did not require Gandhi to retire to a cave as a hermit, for he carries the cave with him” (A. Capitini )

Dr. George Anca

President, Romanian-Indian Cultural Association

e-mail: george_anca@yahoo.com

About The Orissa Woman:

Looks fascinating… hope you will translate into English also – Thomas Daffern, Anglia

E un grande onore per me avere il tuo romanzo, che prima o poi cercherò di „tradurre” – Gabriela Briamo, Italia

[1] [2] It was a volume of thought and memory in India.The encounting of you let me be concious of our Shinto. – Mayumi Mezaki, Japonia

I am quite fascinated by your close encounters of the Orissa kind!How did you manage to dash from Rajasmund in Rajasthan to Orissa and encounter all those beautiful women, I do not know.But I do look forward to the poetic-novel soon. – Rupendra Guha Majumdar, India

Sunt inmarmurit de maretia textului tau. Este pacat ca Romania nu e gata pentru tine. In loc sa evoluam, de la Ceausescu incoace noi planam fara combustibil. Esti extraordinar! Putini il citesc si pe Proust insa situatia in Franta e alta. Sau poate mi se pare mie. – Ben Todică, Australia

Eliade şi Ahimsa

„Centenarul lui Mircea Eliade în lume” este tema întâlnirii de la Universitatea din Delhi, 19 decembrie 2007, sub auspiciile Asociaţiei Culturale Româno-Indiene din India prezidată de Ashok Kumar Tyagi. Vorbitor: dr. George Anca, preşedintele Asociaţiei Culturale Româno-Indiene (R.I.C.A.)

În continuare, dr. George Anca va prezenta comunicarea „Ahimsa în România” la cea de-a 6-a Conferinţă Internaţională asupra Păcii şi Acţiunii Non-violente (23-28 decembrie 2007), Rajsamand, India; organizator: Anuvrat Global Organization. Jubileul Organizaţiei Anuvrat se va serba în 30 decembrie 2007 la Jaipur, invitată fiind doamna Pratibha Patil, preşedintele Indiei.

TRADUC FILOSOFI

Ori scriu poezii la nunţi, la botezuri. Nu vă înghesuiţi, chiar dacă aţi părăsit, cum îi mai zice, biblioteca nu se mai poartă, nu mai e voie, nu mai e loc de biblie. Parcă, pustak?

Furnicile albe, ui poka, ne fac proşti într-o poezie de Tagore şi în romanul meu că nu ştim ce e bun şi se tot hrănesc cu pagini încornorate. Âl mai mare duşman, tot omul, vezi schema disturgătorilor tropicali de cărţi/pustak/kitab de la ministerul cultural hindus.

Cine mai suferă? Bugetul anual al bibliotecilor americane, cât o zi din războiul din Irak. Biblioteca pedagogică din Bucureşti se pregăteşte pentru Irak. Pustak.

Stroinel se ocupa de burning out în paralel cu sindromul de ghetto. Polizu, maternitate, politehnică.

Tărtăria now.

Ahimsa.

Ori traduc filosofi.

GEORGE ANCA


Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: