LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~George Anca: „Eminescologie cu N. Georgescu, apostolul apostrofului“

În 1983, publicând “Doina” de Mihai Eminescu, în original şi în versiuni hindi şi engleză, la Universitatea din Delhi, rectorul Gurbaksh Singh m-a convocat arătându-mi o scrisoare confidenţială a şefului Departamentului de Limbi Moderne Europene, Abbhay Maurya, în care i se intima gestul catalogat drept “antirusesc” şi de “distrugere a limbii române”. I-am răspuns venerabilului vice-cancelar (rector) că noi avem în română “Bande mataram” şi, simetric, am vrut să citească studenţii indieni această poezie comparabilă la o sută de ani de la publicare. Înfinţasem în 1981, acolo, Academia Internaţională “Miahai Eminescu”, sub egida căreia apărea şi “Latinitas”, deschis cu un cuvânt chiar de Gurbaksh Singh, mare savant în chimie, respectat şi de Indira Gandhi, cum a declarat,  şi relansând “Doina” (interzisă în ţară – iată că şi aici, ruseşte, cu dosar pe care nu-l cunosc în alte detalii decât  cel la care am fost martor sau ce-oi fi fost). Am şi fost contextual obraznic întrebând: – Credeţi, Sir, că D-stră conduceţi Universitatea? – Da. – Eu cred că o conduce Casa de Cultură Sovietică din Connaught Place. La insistenţa acestui om mare, am mai rămas până la finele anului (să nu piardă studenţii examenele) şi m-am întors în paradisul comunist în plină represiune a meditaţiei transcendentale. După 1989, am publicat (aţi auzit?) cartea Indoeminescology…

Cred, I believe, în Eminescu … De câte ori nu-mi voi fi spus asta printre palmieri şi maimuţe cu evanghelia în mână. Am continuat ritualul sărbătoririi cel puţin de două ori pe an şi în ţară, ca director al Bibliotecii Politehncii şi apoi al Bibliotecii Pedagogice din Bucureşti, până la numărul anti-Eminescu din “Dilema”, cu acelaşi efect, pentru mine, al vechii scrisori confidenţiale. Între timp, la unul din simpozioane – mi-aduc aminte că vorbiseră Radu Voinea, ca preşedinte al Academiei, şi Mihai Drăgănescu (a publicat speech-ul mai apoi în “România literară”), viitor preşedinte -, de pe un scaun din spate s-a ridicat Nicolae Georgescu şi a făcut precizări, poate în legătură, da, cu uciderea lui Eminescu, susţineri care, publicate, îl făcuseră cel puţin persiflat, securist, ca astăzi acesta să fie curentul dominant (domino?).

Iunie 2008, în prezidiu, cu E. Simion (Dimitrie Vatamaniuc plecase la Rădăuţi), George Astalos şi alţii, N. Georgescu a sintetizat ştiinţa eponimă şi fantomatică, dar cu logos, eminescologia, ca unul dintre eminescologi, cum şi lăsa de înţeles, ba demonstra cu trimiteri, vervă şi optimism, “cel mai mare” la o adică. Nu lipsea auditoriul, a făcut caz şi “Tribuna învăţământului” (eram la a şaptea ediţie a serialului întru salvarea Bibliotecii Pedagogice Naţionale “Conferinţele educaţiei”). Iar Nicolae Georgescu părea să aproprieze jubilant subiectul dispariţiilor de instituţii, poate de ţări, nu de poeţi, de poet. Plecaseră, timely, Simion şi Astalos, trona, by chance, autorul unui roman de tinereţe (1973) Hoţul de păgubaş, trecut la bibliogafie şi jurnalism “Eminescu”, apoi alte romane latin-argeşene, între Lucretius şi Iancu Vissarion, cu documente-poveşti. Pe când, să zicem, moldoveanul Corneliu Buzinschi, în romanul Duhul pământului, Creangă, ne plasa în poveşti-document, iar ardeleanul Ioan Ladea, în Holocaustul medicinii alopate, divulga farmacopeea arhivată ca fiind o crimă antibiotică.

Acesta ar fi un efect prim al întâlnirii cu eminescologul – repunerea în discuţie, matter-of-fact, a temei noastre primordiale, în expresii vivace şi cu hăruire dată la disperare pe haz, era cald, într-un relativism eminescologic trezind reacţii conciliante spiritual de la fiecare după cum se mai ţinea de acel tărâm demonizat şi, iată, mângâios respus la o agapă. Ce eminescolog?

Două cărţi ale sale din 2004, sub înscrisul “Cu Veronica prin Infern”  – Cartea despărţirilor şi Cartea regăsirilor – aduc la zi, cu verva crticii romanţei postandentşti, mai ales relaţia simbolică dintre Veronica Micle şi Mihai Eminescu, nu fără ierarhizări ale disciplinei, vorbind, de exemplu, despre “această adevărată fântână de documente care a fost Augustin Z. N. Pop, aşezat între G. Călinescu cel al anilor ’50-60 care s-a îndepărtat de eminescologie  şi Perpessicius al aceloraşi ani care era în plină desfăşurare a programului” (să ne amintim, however, cei care, sardele în amfiteatrul “Odobescu”, l-am prins, ultimii, pe Călinescu ştergându-şi cu batista sângele cirotic de pe gură în timp ce interpreta, ca la operă, cursul său “special”, Eminescu, de un an, de lebădă; dar şi de Perpessicius, pletos şi orb, adus într-o seară de G. C. Nicolescu, în acelaşi amfiteatru, psalmodiind pacea eminescologică tăiată numai de războiul mâinii lipsă). Dacă nu e un simplu diptic de critică/eminesculogie erotică, dublul acesta aşteptându-şi întreirea se citeşte thriller, până în Insula şerpilor din anexă, nu definitiv, chiar postmodern, new-age-ist, liber şi libertin, ci documentat la sânge, la obsedantul, psihedelicul “la zi”, peste ieri, sub mâine. Diferenţa dintre Beatrice şi Veronica, una în paradis, alta în infern, se spulberă sub apologia unui clasicist rătăcit în tranziţia românească dintre milenii. Peste bârfa şi accentele voayeriste diacronice se aşterne o reabilitare veroniană de zile mari, în ciudată simetrie cu lupta pentru drepturile… apostrofului în chiar poezia primordială a lui Eminescu şi în întinsul limbii româneşti (at large).

Un an din viaţa lui Eminescu (martie 1881 – aprilie 1882), din 2006, tot un roman documentar, cumva autoeminescologic, se declanşază sub imperativul “Eminescologia la ora exactă. Gânduri pe ruine”, cu anexe, sine qua non pentru acest autor al suspansului textualist eminescologic: “Cum a fost arestat Eminescu la 28 iunie 1883”, “Iarăşi despre a treia limbă română” (…/ “Limbi apostrofice şi limbi cratimatice”/…/”Eminescu, în rol de cobai ortografic naţional, Puţinismul ca stare de spirit”). La punerea în paranteză a ediţiilor Eminescu, prin scanare, virtualizare, a domeniului prin continua verificare, postmodernul interpret metaforizează placid implicit cea/that deconstrucţie strigătoare-stricătoare-striking: “Propunem următoarea imagine cu reprezentare virtuală a noii realităţi create: o statuie de sare cufundată într-o apă sărată. Cât de saturată trebuie să fie soluţia pentru ca să nu mai primească nici un atom în plus, pentru ca statuia, aşadar, să nu se dizolve? Ce consecinţă trebuie să aibă materialul statuii pentru a rezista în procesul natural de dizolvare? Cu alte cuvinte: va rezista ediţia Perpessicius cufundată în marea de cerneală eminesciană recreată în jurul ei? Va rezista ediţia Călinescu, ediţia Murăraşu, ediţia C. Botez, ediţia Ibrăileanu etc, etc.?” Balansează viziunea destrămării respective cu pura şi simpla “voinţă auctorială”, solem şi încă o dată dezinhibator semn de respect prin cunoaştere exegetic-bibliografică (pe statul Bibliotecii Academiei, până a plecat la Luceafărul) a lumii – mare/mică – a lui Eminescu. Amprenta sensului auctorial este punctuaţia.

După Eminescu şi editorii săi (2000), “la capătul a cinci ani de experienţe tipografice şi estetice, implicând deopotrivă reevaluări, studii şi analize de text, ediţia critică a antumelor eminesciene vede lumina tiparului într-o formulă editorială convenabilă”: Mihail Eminescu Poesii Cu formele şi punctuaţia autorului Ediţie critică şi sinoptică de N. Georgescu. (2004). Paralel cu obişnuitul manual de întrebuinţare (cf. sinecdoca din despărţire-regăsire)  intitulat aici Scenarii de istorie literară Ediţia princeps Eminescu.(Cuprins: “Formele şi punctuaţia antumelor / Despre voinţa auctorială / Grafii eminesciene atipice / Arahne şi pânza de tort / Arta de a scrie pe vremea lui Eminescu / Ediţiile, după 1953 / Cronologia formelor conjuncte / Scenariul probabil al ediţiei princeps”). Culegerile eseistice ulterioare ale autorului nu rămân străine – şi nu doar întru (ce este întru/into la Noica este probabil apostroful la N. Georgescu) farmecul  enervant (se pare) al scriiturii – incluziunilor eminescologice: Recife. Eseuri de oceanografie (2005) (e.g. “Eminescu şi Irodot”, “Primul eminescian politic” – Nicu Filipescu), Scrisul ca o taină Povestea Graiului nostru (vide “Eminescu între mătase şi borangic”, “Forme cu apostrof la Alecsandri şi Eminescu”, “Eminescu în rol de cobai ortografic naţional”, “În zadar în colbul şcolii”, “Laicizarea lui Eminescu prin punctuaţie”, “Odaia filologică a poetului”, “28 iunie 1883: o zi din viaţa lui Eminescu” – p.320: “Episoadele s-au înşirat, pe 28 iunie, în această ordine: la ora şase dimineaţa biletul Doamnei Slavici, puţin după aceea Simţion, apoi drumul la Şuţu pentru rezervarea camerei lui Eminescu, apoi, pe la 10, vizita lui Eminescu – după care, drumul poetului la Capşa, şi celelalte, până la baia Mitraşewschi. Şi în procesul verbal al poliţiei, şi în amintirea lui Grigore Ventura şi în relatarea lui Nicolae Pătraşcu baia persistă, deci ea este pivotul pe care se adună celelalte informaţii”. Baia-marea lui Ulysse-Bloom…)

Aceeaşi editură, Foare Albastră, la care au apărut pomenitele cărţi ale lui N. Georgescu, a lansat, echipă-apostrof, şi alte cărţi de eminescologie: Detractorii lui Eminescu (2006) de Alexandru Dobrescu, Reverii sub tei (2006) de Adrian Voica, Deschideri metafizice în lirica lui Eminescu (2007) de George Popa. Mai devreme, N. Georgescu publicase A doua viaţă a lui Eminescu, Europa Nova, Bucureşti, 1994 (ultima zi a lui Eminescu la ziarul Timpul, 28 iunie 1883), Cercul strâmt. Arta de a trăi pe vremea lui Eminescu, Floare albastră, 1995, Moartea antumă a lui Eminescu 1883-1889, ed. Cartier, Chişinău, 2006.

GEORGE ANCA

Anunțuri

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: