LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~George Anca: „Dialectică advaitină“

Subiectul meu a fost Deşteptare şi cnută via Andrei Mureşanu, cu patru referinţe “familiare”: Andrei Mureşanu, Onisifor Ghibu, Victor Săhleanu, Alexandru Trifu. Am vrut să fiu hegelian, via Noica, şi să scot, pe lângă teză (deşteptarea), antiteză (cnuta) şi sinteza (până la urmă, gratia, din poemul Gratii de Victor Săhleanu:)

Între noi doi – gratii

şi nu ştim care dintre noi este înapoia lor.

Şi nu ştim dacă sunt gratii de cuşcă (cine e fiara?)

de colivie (cine are aripi?)

sau de închisoare (cine e temnicerul?)

Mai are sens să vorbim de “afară”?

Spaţiul acesta nu are decât înlăuntruri

dincolo este un alt dincoace

şi ni se pare numai – că putem ieşi

păşind între nori…

Gata adrenalina. Antrenează-te în treacăt, cu teamă de orice biped. Închisorile se regretă sub gardă schimbată. Rugile din puşcării – înviază sufletele noastre şi iartă-ne nouă greşelile dialectului. Lumea e altfel decât ţara noastră, noi nu mai avem voie să fim.End of everything. Din cât laur aş muri? Slobozia Veche. Olahus în Orăştie. Moise Vodă. Wind Symphony. Din ce m-am exclus pentru a mă salva? N-o să piară iarba duşmană, mă recunoaşte. – din verde grâu pironul azurului pe frunze. Trei: deşteptarea, cnuta, cometa. Nondual(ă): gratia. De unde, dialect advait, dialectică advaitină, Noica povestind despre Hegel.

Din Rugă pentru pâine de Ştefan Vlădoianu:

Frângă-Ţi-se trupul, danie,

pentru om, pentru gânganie,

săturând şi foamea sfântului

şi pe-a lighioanelor pământului,

câinii şi măgarii şi plăvanii

şi boierii lumii şi golanii,

păsărelu-nvolburând stihiile

şi, slăvească-mi-Te, puşcăriile!

Din Isus în celulă de Radu Gyr:

– Unde eşti Doamne?… am urlat prin zăbrele.

Din lună venea fum de căţui.

M-am pipăit şi pe mâinile mele

Am găsit urmele cuielor lui.

Din Rugăciune pentru pace de Nichifor Crainic:

Tu, răcoarea celui ars pe rug, Iisuse,

Şi dulceaţa celui sfâşiat de leu,

În arena morţii, Dumnezeul meu,

Fii şi răsăritul vieţii mele-apuse,

Tu, răcoarea celui ars pe rug, Iisuse!

Rugăciune de Grigore Zamfiroiu:

Ridică-te în pulbere de soare

La treptele de aur, în genunchi,

Şi du-i-Te cu mâinile mănunchi

Uşernică şi geamăt la picioare!

Că ne-a-ndoit istoria de trunchi,

Şi sufletele nu mai dau licoare,

Că biciuie blestemul şi ne doare

O canceră avană pe rărunchi…

Aceluia ce-Nalturile ştiu-L

(Şi forfota de-aicea… şi pustiul…)

Privirea Ta cu lacrimi o îndreaptă

Să-ndărăptezi mânia-i înţeleaptă –

Că ne-au adus căderile lăcată…

Şi graţie… şi beznă… – Preacurată!

Din Rugă de Emanoil Paraschivaş:

Venit-a vremea să-mi măsor şi fruntea.

Vroind să ştiu cât e de-adâncâ marea,

luai valu-n piept, purtat de lumânarea

negaţiei ce zilnic mi-a fost puntea.

Rugă de Fronea Rădulescu:

Deschide Doamne poarta minţii mele

Ca să cuprind tot ce e necuprins.

Dă-mi flacăra din focul Tău nestins

Să urc mai sus de cer, mai sus de stele.

Îngăduie ca sufletul meu prins

Din când în când de pasiuni rebele

Să fie dezlegat de orice rele

Şi-aprinde iar lumina-n ochiu-mi stins

Cuminecând fiinţa mea firavă

c-un singur strop din necuprinsa-Ţi slavă.

Purificat astfel, Te rog, Părinte,

Ascultă-mi cea din urmă rugăminte:

SPRE NEAMUL MEU ÎNTOARCE DOAMNE FAŢA

Şi ia-mi ca preţ al rugii mele viaţa.

Doamne de Vasile Voiculescu:

În vârful copacului Tău sunt o floare…

Pe cea mai înaltă ramură a lumii

Mă leagăn în talazul de azur şi soare

Slavă Ţie că n-am rămas în temniţa humii,

Ci slobodă, spre cer, înfloritoare

Inima mea nu mai întârzie:

Zbucneşte afară în limpezi petale

Să lege rod trainic, bob de poezie

Hrană zburătoarelor împărăţiei Tale.

Petala mi-e cu aripa rudă,

Miresme, cântec gata să s-audă.

Zâmbesc sub luceafăr visările-mi grele

Beau apele lumii, se umflă în ele

Păunii nopţii cu cozile-n stele.

… Scuturaţi-mi vânturi mlădii ori haine,

Singură moartea e o dincolo de fire

Prăpastie cu adânc de fericire.

Furtuna extazului mă va urca, poate,

Peste vămile şi stavilele toate,

Într-o pală de parfum, Doamne, până la Tine.

Cerul arunce-mi înapoi jos ruina,

Pururea mărire Ţie:

Floarea căzută din împărăţie

A văzut cerul şi ţi-a sărutat lumina.

Din Rugăciune de Eugen Măgirescu:

De-atâta timp, că nu mai ţine seamă,

Plângea aşa, când candela s-a stins,

Şi din icoana veche s-a desprins

Un înger alb, în glas cu vorba “mamă”.

Trecu uşor prin vis, cu faţa tristă

Parcă purtase lanţuri pân-aci,

La revărastul zorilor găsi

Un strop de sânge, mama, pe batistă.

În noaptea-aceea, slujba Învierii

Se săvârşise-n mii de răstigniri,

Cu preoţii nebuni de travestiri,

Ai neputinţei noastre şi-ai durerii.

Martirizat, cu rănile deschise,

Pe lespezile goale, trupul drept

Ilumina cu mâinile pe piept.

În noaptea-aceea Serafim murise.

Rugăciune de Mihai Buracu:

Întorşi de departe, cu inima frântă,

ni-e gândul la cei ce s-au dus,

Rugămu-Te, Doamne, aduni-i de sus,

părtaşi pentru ziua cea sfântă.

Cu Duhul vor trece în chip de lumină

prin ţara cu cântece multe

şi-n ceasul acesta vor sta să asculte

la veacul ce încă suspină.

Şi-n zborul albastru de peste morminte,

prin ţarini cu gropi fără nume,

durerea din ochii bătrânelor mume

vor şterge-o cu palmă fierbinte.

Şi-ntorşi întru tine sub bolta-nserării,

ca-n mâini nevăzute de-arhangheli,

va arde lumina din sfintele candeli,

umplute cu lacrima ţării.

Rugă de Viorel Gheorghiţă:

O cruce ridicată în hotar:

Stindard care să apere belşugul,

Acolo unde osteneşte plugul

Şi inima cinstitului plugar.

Cununa lui Isus era din grâu,

Ca de ţăran, obrajii arşi de soare.

Spărturile, ca de măceşi în floare.

În gene, stropi şi volbură la brâu.

Ţâşnea parcă din reavănul pământ,

Ca un trimis al ţarinei spre slavă,

Sau cobora din cer, într-o zăbavă,

Ca o suflare paşnică de vânt.

De multe ori, în umedul apus,

Privind cum crucea-şi alungeşte pata,

Pe lemn mi se părea că-l văd pe tata,

Iar mucenic în brazdă, pe Isus.

Trudeau, parcă transfiguraţi de zări,

Nevolnicul cu Domnul dimpreună,

Să pună răstignirii lor cunună

Şi trepte unei alte înălţări.

O cruce ridicată în hotar,

La umbra ei, acelaşi pas te-njugă,

Isus, rămas şi el pe-aceeaşi rugă,

Se va-ndura, cinstitule plugar!

Din Rugă de Virgil Mateiaş:

Aş vrea să facă veacuri

De soare-aceşti flăcăi,

Să calce ca pe trepte

Pe ele paşii Tăi.

Şi dac-o fi Părinte

Pe schelă, sus, să mor,

Ridică peste mine

Împărăţia lor!

GEORGE ANCA

Surse:

Poeţi după gratii, I, II, Arhiva Asociaţiei foştilor deţinuţi politici din România, 1993, III, Editura Ramida, Bucureşti, 1995

Ştefan Vlădoianu, Sângele lui Nessus, Editura Majadahonda, Bucureşti, 1995

Victor Săhleanu, Cosmos uman, Pelerin, Bucureşti, 2009

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: