LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~Gabriel Mareş: „Praga monumentală a lui Nicolae Filimon“

Iulie, 1858. Praga. Nicolae Filimon, aflat înr-o călătorie pe parcursul căreia mai vizitează Germania şi Italia, ajunge în acest oraş din centrul Europei care îşi reflectă imaginea în valurile Vltavei de mai bine de zece secole. Descrie vizita în prima sa lucrare, în ordinea apariţiei, volumul Escursiuni în Germania Meridională.

Ajuns la Praga, Filimon se lasă sedus de farmecul turnurilor aurite, al cupolelor multitudinii de biserici, al străduţelor romantice, de simbioza stilurilor arhitecturale şi de încîntătoarele sale grădini.

Se cazează la hotelul Schwarzes Ross, din cartierul numit Oraşul Nou. Cu un interes şi o aplecare către detaliu remarcabile, vizitează o întreagă serie de obiective precum Castelul din Praga, catedrala Sfântul Vit, Biserica Loreta, Biserica Tyn, Palatul Wallenstein sau Podul lui Carol.

Vizita sa la Praga este cu atât mai interesantă cu cît, 12 ani mai tîrziu, un alt mare om de litere al vremii, Jan Neruda, merge la Bucureşti, într-o vizită, parcă, de răspuns. Marele poet şi ziarist ceh scrie, la rîndul său, propriile impresii despre capitala României. Comparînd şederea lui Nicolae Filimon la Praga şi cea a lui Jan Neruda la Bucureşti putem să concluzionăm următoarele: în vreme ce Neruda merge printre români pentru a intra în contact cu felul lor de a fi şi de a trăi, Filimon este atras mai cu seamă de monumente, de muzee, de modul în care cehii trăiesc muzica şi arta.

Cum arătă Domnică Stoicescu într-o lucrare publicată cu 50 de ani în urmă, impresiile de călătorie ale lui Filimon trădează la tot pasul pe omul de artă mînat de o dorinţă lăuntrică arzătoare de a-şi perfecţiona cunoştinţele culturale şi artistice. Această dorinţă este cu atât mai justificabilă cu cît, întreaga sa viaţă, a fost un autodidact tenace care nu a avut şansa să urmeze studiile de specialitate dorite. Scrie Filimon: „Profesorii mei au fost artiştii cei mari care au trecut prin ţara noastră, lăsînd în urmă raze luminoase despre marele lor talent”.

La Praga, Filimon este purtat de dragostea pentru cultură să asiste la concerte şi spectacole teatrale. Îi lasă o impresie foarte bună nivelul artistic ridicat al acestora, în special în domeniul muzicii, atât de drag lui. În acelaşi timp, având în vedere înclinaţiile sale native de critic dramatic, nu putea să nu îşi amintească, în mod comparativ, realitatea anevoioasă pe care teatrul românesc o cunoştea în acea vreme.

Citite astăzi, cînd Praga este un oraş vizitat anual de 4 milioane de turişti, impresiile aşternute pe hîrtie de Nicolae Filimon după vizitarea urbei sunt de o actualitate uluitoare. Filimon simte valoarea acestui oraş dată, spre exemplu, de monumentele sale admirabile şi de simfonia diverselor stiluri arhitecturale. Praga se deschidea, aşadar, încă de atunci, curiozităţii călătorului însetat de a respira aerul oraşelor care vibrează de încărcătură istorică.

Oraşul era însă în mod inevitabil diferit cu 150 de ani în urmă. Aceasta mai ales sub aspectul atmosferei sale, dată de specificul vieţii în centrul Europei la jumătatea secolului XIX. După cum scrie Pavel Benes într-o lucrare a Facultăţii de Filologie din Brno în 1960, jurnalul de călătorie al lui Nicolae Filimon este o „mărturie preţioasă asupra a ceea ce putea fi văzut cu un secol în urmă” în oraşul de pe malurile Vltavei. Este motivul pentru care, astăzi, are valoare documentară şi pentru cehi.

Iulie, 2008. Praga. Ceea ce Nicolae Filimon înţelesese cu precis 150 de ani în urmă este, acum, însuşit de întreaga lume. Oraşul este recunoscut ca fiind o bijuterie ce trebuie văzută, ca o destinaţie turistică de primă mînă. O demonstrează şuvoaiele de turişti care îi conferă un parfum cosmopolit şi de vacanţă perpetuă. Ademeneşte, mai mult ca oricând, ţesătura intimă de străduţe medievale, neatinsă de ghiarele ascuţite şi înconvoiate ale Timpului.

Nicăieri poate bătăile Inimii Europei nu pulsează mai multă sevă istorică, prospeţime, eleganţă, mîndrie născută din conştiinţa propriei unicităţi. Genuinitatea vieţii culturale, ce încă mai poate fi savurată aici, continuă să atragă ca un magnet neobosit personalităţi celebre ale zilelor noastre sau, care, trăindu-şi anonimitatea – cum Nicolae Filimon o făcea cu 150 de ani în urmă – lasă în macadamul praghez urme ce vor fi căutate cu sete şi venerate de cei ce vor fi.

GABRIEL MAREŞ

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: