LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~Florin Contrea: „In memoriam G.I. Tohăneanu“

Despre cel care a fost filologul desăvârşit, latinistul, cunoscătorul neîntrecut al tainelor cuvintelor, şi în sfârşit, dascălul de neuitat pentru învăţăceii lui, G. I. Tohăneanu, gândul nu ne ajută a ne alege vorbele pe măsură. Prin ani, ne urmăreşte acea privire caldă, acea rostire măiastră, acea înţelepciune adâncă a frazelor, simple în aparenţă, atât de greu de desluşit uneori.

Am fost printre cei privilegiaţi, în calitatea mea de student la filologie, de a-i audia prelegerile, ţinute întotdeauna la nivel magistral, de a-i citi cărţile publicate mai ales la editura timişoreană Facla, de a-i urmări ideile, de a încerca să le asimilez pentru a le reda, cât mai aproape de model, la vreme de examen.  În acei ani, de început, ai Facultăţii de Filologie timişorene, cele mai multe cursuri universitare, susţinute de profesorul nostru, făceau parte din sfera mai largă  a stilisticii limbii române, a versificaţiei, a metaforei de diferite feluri, a lexicului în general. Tematica rigidă şi aridă, pentru necunoscători, se transforma sub ochii noştri, căpăta acel farmec al pătrunderii în necunoscut. Polisemantismul cuvintelor, mai ales ale celor străvechi, ne surprindea prin ineditul lor. Aceeaşi expresie, se transforma ca un personaj de poveste, sărind dintr-o limbă într-alta, căpătând mereu alte şi alte înţelesuri, atât de fireşti, şi totuşi, atât de neobişnuite.

Iar alteori, ne surprindea plonjând în adâncimi de sensuri ascunse şi profunde, ori decolând cu noi cu tot, în mirificele înălţimi albastre de ideal. O afirmaţie, aparent apropiată nouă, lua brusc o altă înfăţişare, probată fiind de câte-un vers celebru al divinului nostru Luceafăr eminescian.

Altă înţeleaptă zicere, îşi desluşea tâlcurile şugubeţe, dintr-o snoavă binecunoscută a lui Ion Creangă din Humuleşti, pentru ca apoi, să-i găsim asemănări, în cine ştie ce aforism de-al lui Socrate. Peste câteva veacuri, îi răspundea, un ritm bolovănos dintr-o rostire în franca veche a lui Pantagruel. Pentru ca apoi, brusc, să ne trezim readuşi la realitate, de un savant citat din Iorgu Iordan.

Mi s-a întâmplat să călătoresc, cu tot anul meu, colegi şi dascăli deopotrivă, prin ţară, până-n mirifica Moldovă, pe la mânăstirile cu pereţi albaştri ca cerul, mi-amintesc cum, înghesuiţi într-un vagon de tren fiind, pe o torenţială ploaie, ascultam rostind versuri minunate, un copilaş leit la-nfăţişare cu Nicolae Labiş. Aveam senzaţia că visez, că nu-i adevărat… nu voi uita vreodată surâsul cald al dascălului meu…

În altă împrejurare, la câţiva ani, după aceea. Eram vreo patru băieţi, mai sportivi, cu Domnul Tohăneanu. Ne-a dus, din capitală, spre nord, pe la Vălenii lui Iorga, apoi, în noapte, privind la stele şi sateliţi artificiali pe cerul de cristal, pe deal în sus. Spre dimineaţă ajuns-am la Mâneciu, satul bătrânilor săi părinţi. Cum ne-a văzut, bătrânul cu privirea aprinsă de ideal ne-antâmpinat astfel: „Bine a-ţi venit, Luminătorilor!” Mai ştiu ce am simţit?

Anii trecură ca prin vis. Tot cu magistrul profesor, şi cu conducătorul meu ştiinţific de doctorat, profesor dr. Victor Iancu, mai ţin minte convorbirile prelungi, controversate uneori, despre idei şi teme din teza mea. Dar la susţinere, bătrânul Victor Iancu n-a mai fost. Murise între timp. Domnul profesor Ion Zamfirescu, de la Bucureşti era acum în locul său.

Şi-mai amintesc, cu un regret adânc, o ultimă întrevedere, de-acum un an…  Nu ştiu ce-am discutat atunci… Lucruri mărunte…

Acum, că nu mai e, profesorul care-l simţeam aproape, patru decenii şi mai bine, ce să mai spun?

În amintirea mea rămâne, cât voi mai trăi. La fel se va-ntâmpla cu ceilalţi. Colegi, prieteni, profesori, studenţi… Rămân în continuare cărţi. Vor fi destui acei dispuşi, ori nevoiţi să le citească, să le studieze, să ia aminte?… Se-nscrie în istorie oricum; de la Iorgu Iordan, la Tudor Vianu, Liviu Onu, G. I. Tohăneanu, lanţul se-tinde-n infinit.

Ce-ntunecată mi se pare-acum ştiinţa limbii… Ce greu ne este tuturor!

DUMNEZEU să-L odihnească în pace pe al nostru DOMN PROFESOR.

FLORIN CONTREA

Anunțuri

1 comentariu »

  1. Sunt frumoase cuvintele mişcătoare, un necrolog-viu.Şi când astăzi, timp în care recunoştiinţa e o floare rară, de colţ aducerea aminte A CEEA CE A FOST! e mângâietoare!
    Dumnezeu să-l ierte pe Profesorul G. I. Tohăneanu!

    Comentariu de Valentin Bugariu | Septembrie 28, 2008 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: