LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~Florin Contrea: „Despre o amintire interzisă a lui Mihail Dragomirescu“

Un roman „aproape S.F.” – intitulat Amintirea interzisă ne dăruieşte Mihail Dragomirescu prin intermediul editurii Mirton din Timişoara în anul de graţie 2011. Cunoscut mai mult ca o personalitate remarcabilă a medicinii noastre, academician, autor al nenumărate studii de psihologie, eseistică, istoria şi teoria artei plastice, sociologie, etc. autorul îşi destăinuieşte cititorului frământările sufleteşti, lupta pentru perfecţiune dusă de-a lungul unei vieţi de excepţie.

Încă din primele pagini ale capitolului Destăinuiri în fapt de seară, aflăm că Anderca, personajul central al naraţiunii, aflat la apogeul activităţii sale profesionale, se confruntă cu amintirea interzisă sie însuşi, de vreme ce face referire la zonele obscure ale existenţei: suferinţa, boala şi un previzibil sfârşit. În discuţiile pe care le are cu colaboratorul său Costin, aflăm despre frământările sale existenţiale, la gândul apăsător că, va veni vremea să treacă de pragul pensionării, – un prag destul de greu de trecut pentru cel obişnuit cu activitatea de cercetare în domenii de performanţă. Mai mult, este evocată situaţia unui pasionat al ştiinţei care a ales sinuciderea în locul ratării profesionale.

În povestirea Iulian şi Iuliana, autorul analizează minuţios suferinţa celei care se simte părăsită de alesul inimii, care, de fapt, obsedat fiind de realizări de excepţie, nu mai găseşte o cale de comunicare sufletească cu ea. Mai mult, din dorinţa de a fi primul cu orice preţ, îşi rupe un picior pe pârtia de schi…

Cu al treilea capitol intrăm, – prin procedeul naraţiunii paralele, – în periplul nocturn al profesorului Octavian Anderca, la un spectacol de operă, apoi la un cenaclu literar unde intră într-o dezbatere /confruntare cu un grup de tineri amatori mai mult de distracţii hedoniste decât de probleme autentice. În fine, ajunge, împreună cu colegul său Costin, în laboratorul său, unde are surpriza să constate că un asisten al său, Iulian,  (din naraţiunea anterioară), este pe cale să-l depăşească pe plan ştiinţific cu un proiect ingenios. Este vorba de un grup de celule din creierul uman denumit „şeaua de cal”, care e posibil să fost, în preistorie, sediul unor puteri miraculoase şi care ar fi dus la dezvoltarea ulterioară a civilizaţiei umane.

Îmblânzitorul de dulăi apare în al patrulea capitol. Poartă un nume cu rezonanţe istorice teutone anume Jeronimus. Vine din occident unde-şi căutase un rost în laboratoarele universitare care aveau ca obiect de studiu fiziologia canidelor în scopul dezvoltării medicinii. Se dovedeşte potrivit pentru scopurile profesionale ale profesorului Anderca şi ale colaboratorului său – de fapt concurent, Julian.

O scenă de mare subtilitate psihologică încărcată de o aură emoţională greu de uitat – profesorul discutând cu soţia sa, de mult dispărută dintre noi, – sub forma fotografiilor postate în diferite colţuri ale camerei, de unde aceasta continua să-i dirijeze gesturile cotidiene şi să-l ajute să-şi suporte mai uşor existenţa…

Din următorul capitol, cu umor intitulat: Clubul cucuvelelor, nu putem decât extrage o meditaţie foarte potrivită situaţiei vremii pe care o trăim: „ … dacă lenevirea minţilor n-ar fi dat totală libertate agresivităţii, paraculturii, schilodirii naturii, anarhizării producţiei… Şi mai trebuie adăugat că la noi, una din aceste racile a fost dominantă şi anume încălcarea cu cinism a minimelor reguli de convieţuire. Ceea ce a creat o strânsă legătură de rubedenie între analfabeţii care şi-au ridicat prin pungăşii palate şi rafinaţii plini de morgă care au dirijat bogăţiile pământului în buzunarele lor.”

Între timp, lectorul Iulian Stăncescu se gândeşte cu îngrijorare că între noul său colaborator în ale ştiinţei Marcian şi propria sa soţie se poate înfiripa o legătură sufletească care ar putea dăuna, pe viitor, căsniciei sale.

Numai că următorul capitol, Avertismentul, aduce o perspectivă nouă. Intră în scenă Silvia, o tânără mânuitoare de computer, necesar experimentelor lui Iulian,  dar dânsa îi mai servea acestuia şi ca… alternativă la consoartă, mai ales că dispunea de o garsonieră amplasată chiar în vecinătatea laboratorului.

Profitând de absenţa şefului de catedră Octavian Anderca din localitate, plecat fiind la rudeniile lui din Bucovina, Iulian Stăncescu acţionează şi pentru accelerarea cercetărilor, dar având în vedere şi o eventuală înlăturare a lui Anderca de la catedră cu perspectiva de a-i lua locul. Numai că experimentul are o o neaşteptată finalizare. Celulele operate de echipa de cercetare, în preajma Sfintelor sărbători de Paşte, au darul de a declanşa impulsurile ancestrale de agresivitate ale câinilor supuşi experienţei, astfel că aceştia năvălesc asupra călăilor şi-i sfâşie cu colţii lor răzbunători, fără a-i răpune, totuşi.

Capitolul care urmează are ca titlu şi temă centrală Spovedania. Mai întâi, Iulian are a se spovedi, de pe patul de suferinţă al secţiei urgenţe de la Spitalul Municipal, unchiului său pogorât dintr-un schit din Pasul Domnului din munţii apropiaţi, – pre nume stareţul Silvian, de grelele sale păcate. Numai că părintele ştia mai bine, din alte surse, cum că nepotul ajunsese la spital în urma unei nereuşite uneltiri împotriva conducătorului şi binefăcătorului său prof. univ. Anderca şi nu-i primeşte spovedania ipocrită.

Mai apoi primeşte vizita nedorită acum, a amantei sale Silvia care-i destăinuie un secret de mult bănuit, anume că nevasta sa Iuliana, chiar îi găsise deja un înlocuitor. În fine, profesorul Octavian Anderca află, din altă spovedanie, – anume a „îmblânzitorului de dulăi” din Institut, Jeronimus, că tocmai el fusese acela care îl răzbunase de încercarea intrusului Iulian Stăncescu de a-l înlătura din institut şi de a-i ascunde vestea numirii ca Academician,  – provocând intenţionat revolta şi mânia câinilor destinaţi experimentului său.

Întrucât cititorul a aflat deja din textul prezent, o parte din desfăşurarea şi evoluţiei acţiunii principale a romanului, este mai indicat a se lăsa la dispoziţia şi desfătarea cititorului posibilitatea de a afla restul din lectură directă. Acţiunea este condusă cu măiestrie, la fel cu împletirea diferitelor linii narative care converg spre un final logic deşi aproape imposibil de anticipat de cititor.

Personajele sunt radiografiate amănunţit atât în dezvăluirea intenţiilor, cât şi a motivării şi explicării faptelor, cu o cunoaştere adâncă a psihologiei dar şi a sociologiei umane.  Dialogurile sunt conduse cu o cunoaştere adâncă a trăsăturilor caracteriale, frazele au evoluţii logice, magistral dezvoltate cu extensii în filozofic şi moral. Chiar personajele cu o structură sufletească aparent rudimentară se exprimă în sintagme şi vocabular mult mai înalt decât s-ar aştepta cititorul dar, noi înţelegem că vocea autorului le exprimă într-un registru înalt intenţionat, spre folosul nostru, al tuturor.

Este o lectură care ne îmbogăţeşte sufletul şi ne instruieşte în domenii pe care noi numai le bănuim. Îi rămânem recunoscători.

FLORIN CONTREA

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: