LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~Ana Capotă: „Dramaturgia interbelică“

Interbelicul a fost un loc al tuturor posibilităţilor, in care ne-ar plăcea să ne întoarcem, de dragul libertăţii : libertatea de a accepta  convenţiile burgheze sau de a le nega şi sfida,  libertatea de a avea o credinţă sau de a o batjocori, libertatea de a rămâne în ţară sau de a pleca din ea. Interbelicii sunt o generaţie activă, puternică, deşteaptă, capabilă să dea tot ce poate. În acest context, dramaturgia caută să devină o prezenţă efectivă in viaţa spirituală, explorând un univers amplu,  abordănd  dintr-o nouă perspectivă viaţa oamenilor şi problemele lor.

Perioada dintre cele două războaie mondiale reprezintă  un moment de referinţă in evoluţia prozei  şi poeziei românesti, proza câştigând atat prin prin lărgirea ariei tematice,  prin cuprinderea unor medii sociale cât mai variate, cât şi prin diversificarea formelor de expresie epică, a modalităţilor narative. Poezia se revitalizează sub pana unor autori precum : Lucian Blaga , Tudor Arghezi, Ion Barbu, poeţi  reprezentanţi ai modernismului, dar şi tradiţionalişti care , respingând cotidianul citadin,  se retrag în câteva spaţii compensatoare ca de exemplu satul, peisajul sempitern, ortodoxismul, prin care se opun modernismului. Tradiţionalismul , prin Ion Pillat şi Vasile Voiculescu reprezintă , în literatura interbelică , o orientare complexă având o certă individualitate teoretică şi expresivă.  Avangarda   şi-a asumat rolul de a refuza compromisul,  de a demitiza poncife şi canoane estetice,  de a întreprinde o radicală înnoire  a limbajului poetic.

In planul romanului,  perioada interbelică aduce sincronizarea romanului românesc  cu cel european. Romanul îşi învinge toţi rivalii literari  dobândind astfel  o poziţie privilegiată atât din perspectiva preocupării scriitorilor , cât şi din cea a criticii şi a publicului. După ce , în preajma anului 1900,  genul trecuse  prin etapa sămănătoristă,  reprezentată de Duiliu Zamfirescu cu romanele din ciclul Comăneştenilor,  anul 1920 este o altă etapă importantă,  prin apariţia romanului Ion de Liviu Rebreanu. Acum se dezvoltă , simultan, cele mai diverse tipuri de roman, dezbaterile din presă care sunt adesea polemice,  au contribuit la  formarea unei  puternice  conştiinţe teoretice a genului.  Acestă epocă este inegală in privinţa evoluţiei romanului. In această perioadă , se incearcă o sinteză între tradiţie şi noutate. Literatura autenticităţii cunoaşte o serie de variante, de la ,,trăirismul” eliadesc la ,,substanţionalismul” lui Camil Petrescu. După cum se observă poezia şi romanul ating stadii de dezvoltare deosebite.

Opiniile critice ale timpului (Lovinescu, G. Călinescu, Camil Petrescu) converg spre aceeaşi părere a unei inerţii a teatrului în raport cu proza şi cu poezia. Dramaturgia caută să devină o prezenţă efectivă în viaţa spirituală, explorând un univers amplu, abordând  într-o nouă perspectivă viaţa oamenilor şi problemele lor. Teatrul pare să ducă o existenţă izolată dar, judecând după cantitatea producţiilor şi după multele campanii care au funcţionat în aceşti ani, se poate vorbi de o foame de  spectacol a marelui public.  Teatrul devine şi un loc de refugiu pentru public, o modalitate de abstragere din realitatea care devenise  din ce în ce mai presantă şi mai apăsătoare. În această perioadă , viata şi scena sunt mai aproape ca niciodată : fiecare scriitor, fie poet, prozator sau critic se simte ispitit să scrie piese de teatru,  să scrie  cronică dramatică, să fie  director de teatru ori preşedinte al Societăţii autorilor dramatici. Răsplata dramaturgului este mai rapidă decât cea a romancierului sau poetului, iar gloria obţinută este mai mare. Victor Eftimiu, Liviu Rebreanu,  Camil Petrescu, Ion Minulescu sunt câţiva dintre  directorii Naţionalului bucureştean  care au fost şi autori dramatici.

Unii dramaturgi scriu după o schemă,  pentru că publicul avea gusturi diferite , iar teatrele îşi alcătuiau un repertoriu mizând pe succesul de casă, selectând  mai ales piesele sciitorilor străini  şi încurajându-i mai puţin pe autorii români. În cronicile dramatice scrise în diferite publicaţii ale vremii Mihail Sebastian nu se sfia să-i acuze pe directorii de teatre că şi piesele lui Caragiale înregistraseră doar  câteva reprezentaţii scenice.

Cei mai cunoscuţi  dramaturgi dintre cele două războaie mondiale sunt: Camil Petrescu,  Lucian Blaga, Victor Eftimiu, Octavian Goga, Mihail Sebastian, Victor  Ion Popa, George Ciprian, Teodor Muşatescu, Al Kiriţescu.  Autorii dramatici nu sunt interesaţi numai de textul propriu -zis, ci şi de modul în care le sunt reprezentate scenic piesele. Influenţele în dramaturgia interbelică vin din teatrul francez( Gidauroux ), italian (Pirandello), sau nordic (Ibsen ).

Dintre numele regizorilor interbelici merită amintiţi: Paul Gusti, Soare Z. Soare, V. Enescu, Victor Ion Popa, George Mihail Zamfirescu care au înţeles că teatrul este o adevărată academie  pentru publicul care se întâlneşte aici cu marile repertorii din care nu lipseste comedia.

Actorii: Ion Sârbu,  Agepsina Macri, Ion Iancovescu, Maria Filotti, George Ciprian, G. Vranca, Aura Buzescu, Sonia Cluceru sunt numai câteva nume de artişti care au înţeles rolul lor şi  s-au străduit să fie veritabili mentori culturali. Datorită mijloacelor de sugestie ale artei lor, concentrând gustul, cultura şi spiritul unei epoci , au avut un mare succes in epocă.

Totuşi publicul se contrazicea, îşi schimba rapid gusturile. Într-o săptămână, prefera drama sumbră în alta, farsa. Publicul va fi mereu unul dintre factorii esenţiali ai reuşitei spectacolului, problema educării sale însufleţind mereu cercurile de specialitate şi coloanele presei dramatice.

Nu numai repertoriul are de câştigat  din acestă efervescenţă a creaţiei dramatice, ci şi calitatea spectacolului teatral din punct de vedere regizoral, scenografic şi actoricesc. Numeroşi scriitori şi oameni de teatru discută structura fenomenului teatral, formulează teorii în legătură cu dramaturgia. Camil Petrescu , în  cunoscuta sa teză de doctorat din 1937, Modalitatea estetică a teatrului, încearcă să pună bazele unei estetici a teatrului.

Observaţia caracterelor şi faptelor realului într-o modalitate comică va deveni principala caracteristică a teatrului interbelic. De o certă rezistenţă se dovedeşte teatrul de inspiraţie istorică în tradiţia lui Alecsandri şi Hasdeu. Imbogăţesc teatrul istoric Camil Petrescu, Lucian Blaga, Nicolae Iorga, Victor  Eftimiu  şi  Al.Kiriţescu. Viaţa politică, socială şi culturală oferă o multitudine de  materiale de reflecţie pentru crearea de drame, comedii sau comedii tragice. Se va realiza o dezvoltare şi diversificare a speciilor dramatice : drama istorică,  drama psihologică,  teatrul filozofic şi  poetic precum şi comedia tragică.

Formulele dramatice noi, teatrul de idei al lui Camil Petrescu , n-au găsit priză la marele public, deşi autorul lor stăpâneşte tensiunea intelectuală a replicilor, marea pregnanţă plastică a personajelor, autenticitatea  lor psihologică, precum şi subtilitatea indicaţiilor de regie. Toate cele enumerate dau , în planul lecturii , o impresie fascinantă şi-şi aşteaptă,  probabil,  formula scenică care să le pună în valoare. Drama expresionistă,  de asemenea,  nu a fost gustată de  public. Multe dintre piese nu au calităţi scenice reale şi din această cauză sunt  destinate mai mult cititului decât interpretării. Unele dintre piesele de atunci au fost date chiar şi uitării. Dacă Meşterul Manole de Lucian Blaga rămâne o piesă de referinţă, alte două piese cu acelaşi nume, nu se bucură de acelaşi lucru,  fiind date uitării. Meşterul Manole de Victor Eftimiu şi cel scris de Octavian Goga sunt numai două exemple de piese care sunt  uitate.

Poetul Lucian Blaga este unul dintre cei mai originali dramaturgi ai epocii. El mută conflictul dramatic, la fel ca şi Camil Petrescu, din planul exterior  în planul interior al conştiinţei. Meşterul Manole este capodopera scriitorului şi care , inspirată fiind din folclorul autohton,  plăteşte tribut expresionismului alături de alte ,,mituri  păgâne”(Zamolxe, Tulburarea apelor, Cruciada copiilor).

Victor Ion Popa este si autorul unei interesante drame care aduce în prim-plan si problema gloriei efemere a actorului care este, in în acelasi timp, si elixirul acestei meserii. Răzbunarea sufleurului este o interesantă satiră a moravurilor carieriste din teatru. Pitorescul vieţii teatrale este surprins în toate momentele sale.
Mihail Sebastian a fost interesat de tot ceea ce însemna teatru şi le recomanda actorilor să-şi interpreteze rolul cu sobrietate, spre a se distinge metafora, profunzimea si frumusetea replicilor, fapt care nu exclude o cheltuire de energie, bine disimulată însă. Regizorilor le cere să interpreteze textul, dar să nu-l denatureze printr-o arbitrară colaborare cu autorul. Toată concepţia sa despre artă şi cultură îi legitimează preferinţa pentru fondul de elevaţie  şi adâncime de care poate beneficia teatrul.

Comedia interbelică românească asimilează toate procedeele de până la ea bazându-se  însă pe observaţiile realităţii epocii. Ea se constituie intr-o sinteză care reţine acumulările viabile  şi se desparte definitiv de nesiguranţa începuturilor. Contribuţii majore au avut înaintaşii: Vasile Alecsandri , care lasă moştenire un veritabil univers comic în care diformitaţile sociale sunt cuprinse în evoluţie iar tipurile  umane poartă amprenta secolului lor, şi Ion Luca Caragiale  care dă mare forţă  comicului care devine totalizator.

Deşi comedia interbelică a fost creatoare de atmosferă,  a creat puţine personaje memorabile. Se renunţă la treptat la personajul facil al piesei bulevardiere şi se naşte personajul care semnalează critic ipocrizia, incorporând convingerile, voinţa socială şi atitudinile unui om onest. Este o fiinţă măruntă, anonimă, care se angajează într-o luptă curajoasă cu lumea.

În pofida caracterului eteroclit, comedia interbelică are anumite zone de interferenţă a intentionalităţii scriitorilor, ca şi spatiul comun, din care rezultă o viziune  specifică asupra  condiţiei umane, susţinută de mijloace artistice destinate să revoluţioneze modalităţile de expresie ale teatrului. Comedia are mai mare succes datorită operativităţii satirice a genului  şi  caracterului restrâns al elaborării în planul ficţiunii artistice. O altă posibilă explicaţie ar fi că poporul nostru face haz de necaz având un puternic simţ al umorului, râsul având o puternică funcţie de eliberare. Comedia interbelică este cuprinzătoare adunând o paletă bogată de forme: comedia satirică socială, comedia satirică politică, comedia  lirică, şi comedia tragică.

Un reprezentant de seamă al comediei satirice sociale este Camil Petrescu care a scris mai multe piese de teatru de exemplu: Jocul ielelor, Suflete tari, Danton – piese care ţin de teatrul  de idei. Camil Petrescu este considerat  cel mai important dramaturg  român după Ion Luca Caragiale. Mitică Popescu de Camil Petrescu, prin personajul creat , se vrea o replică a personajului dramatic al lui Liviu Rebreanu, Mitică Ionescu, şi el o replică a celebrului personaj caragelian.

În societatea românească a corupţilor Mitică Popescu  realizează că e ruşinos să fii cinstit. De aceea, bravează şi  ascunde lucruri esenţiale din existenţa sa. Actorul care-l joacă pe Mitică Popescu are posibilitatea de a crea un tip veridic, un om întreg cu calităţi şi defecte.

Alexandru Kiriţescu, în primele două piese  din Trilogia burgheză,  îşi dovedeşte predilecţia pentru cazurile de bovarism, ultima comedie, Gaiţele, fiind una dintre cele mai moderne experienţe  teatrale româneşti realizând o piesă statică , dar a cărei profunzime  constă în mod paradoxal tocmai în absenţa oricărei linii evolutive. Dialogul , ca şi în teatrul modernm, conferă dinamism intrigii şi personajele le transformă în  marionete. Piesa Gaiţele redă o lume în putrefacţie în care ţipătul, insulta, vulgaritatea, ambiţia, şi prostia întinează totul: familie, prieteni, servitori şi vecini. Cearta şi gălăgia au un caracter de permanenţă, fiecare replică ducând la contraziceri zgomotoase şi reproşuri. Singurele modalităţi de evadare din acest loc sunt moartea, adulterul şi fuga. După Al Doilea Război Mondial, piesa s-a jucat la Teatrul Naţional din Bucureşti, timp de 14 stagiuni.  In 1955, a fost sărbătorit al 500-lea spectacol.

O altă personalitate interbelică care a înţeles că  succesul rapid se poate obţine şi pe acest teren, mai ales în contextul apăsător  al acelei epoci,  este Liviu Rebreanu care , prozator fiind , a implinit si funcţia de director de teatru şi scrie cateva piese comice. Personajele comediilor sale (Cadrilul, Plicul, Apostolii) trăiesc într-o stare permanentă de confuzie şi de mistificare. In descendenţa moralismului ardelenesc, Liviu Rebreanu imortalizează în plan etic trei domenii: infidelitatea conjugală, afacerismul şi politicianismul periferic.

Take, Ianke ai Cadâr de Victor Ion Popa este o comedie cutezătoare prin abordarea problemei  discriminării. Piesa acreditează ideea că înţelegerea şi convieţuirea oamenilor simpli nu depind de naţionalitate şi religie. Victor Ion Popa, prin aerul său de bonomie transformă, aproape imperceptibil, umorul în duioşie. Comedia tragică, acest gen hibrid, a fost lansat de Mihail Sorbu şi cultivat de G. M. Zamfirescu, care s-a impus cu Domnişoara Nastasia reprezentată în 1927 şi care dovedeşte o mare abilitate scenică. Ion Minulescu  uimeşte prin simbioza dintre elementele simboliste  şi cele expresioniste rezultatul fiind un exerciţiu interesant, plin de parfum exotic, care îi asigură un loc aparte în dramaturgia noastră interbelică. Comediile sale (Manechinul sentimental, Allegro ma non troppo, Amantul anonim), propun o lume a dragostei plină de căutări şi neîmpliniri. Eroii rămân nefericiţi,  infrânţi  în  faţa  idealului intangibil.

Comedia Ultima oră de Mihail Sebastian se înscrie în tipul comediei satirice politice, surprinzănd mecanismul puterii, iar personajul Grigore Bucşan fiind bine conturat, se remarcă prin stăpânirea de sine, devenind ridicol, prin teama faţă de inofensivul istoric Alexandru Andronic.

Comediile lirice ale lui M. Sebastian Jocul de-a vacanţa şi Steaua fără nume au surprins încă de la apariţie, prin stăpânirea la perfecţie a tehnicii dramatice şi a dialogului viu, antrenant .

Ultima piesă,  Insula deşi nefinalizată încheie circular creaţia dramatică a lui Mihail Sebastian, demonstrând încă o dată, că evaziunea este singura cale de a ieşi dintr-o existenţă limitată. Piesele sale au avut succes, în ciuda faptului că autorul lor s-a detaşat de tradiţia carageliană a comediei satirice.

În teatru, prezenta personajului este cerută impetuos din perspectiva dezvoltării acţiunii. Personajul teatral este mai mult o figură emblematică decât un individ, la acestea contribuind şi imposibilitatea teatrului de a-l restitui ca fiinţă completă, cu o corporalitate şi o înfăţişare proprie.  Personajul reprezintă nişte valori pe care le încorporează. Personajului i se cerea acut spargerea clişeelor, adâncirea proceselor psihice, transformarea în ecoul tulburător al lumii interioare. Personajul teatrului  interbelic este purtătorul unor valenţe de omenie , astfel justificandu-se impactul imediat pe care l-a avut asupra publicului atrăgându-şi simpatia lui. Personajul Arzăreanu din piesa lui Liviu Rebreanu Plicul adună viclenia lui Trahanache, laşitatea lui Farfuridi şi demagogia lui Caţavencu. Mitică Ionescu, personajul amintit al lui Liviu Rebreanu – puşlamaua bucureşteană – apare ca un hibrid de om politic şi Don Juan.

Tipurile noi de personaj caracteristice perioadei sunt: intelectualul animat de idealuri înalte, eroina care se salvează prin iubire, micul burghez plin de bun simţ şi creatorul.

In fiecare comedie există un personaj care iese de sub incidenţa satirică a autorului şi care este îmbrăcat în valenţele de omenie. Astfel de personaje sunt: Spirache Necşulescu, Mircea Aldea, Marin Miroiu,  Alexandru Andronic,  Chiriţă, Take,  Ianke şi Cadâr.

Dramaturgia interbelică este un domeniu suficient de interesant şi prolific care incită la cercetare,   având un loc bine statuat  în ierarhia valorică a dramaturgiei naţionale.
______________

Bibliografie

Arisan, Claudiu, T., Hermeneutica umorului simpatetic, Repere pentru o comicologie românească, Editura Amarcord, Timişoara, 1999.

Brădăţeanu, Virgil, Comedia în dramaturgia romănească, Editura Minerva, Bucuresti, 1970.

Crohmălniceanu, Ov., Literatura română între cele două războaie mondiale ,vol lll, Editura Minerva, Bucureşti, 1961.

Drămba, Ovidiu, Istoria teatrului universal, Editura Saeculum, I.O. ,Bucureşti, 2000.

Kiriţescu, Alexandru, Gaiţele şi alte piese de teatru, Studiu introductiv şi note de Valeriu Râpeanu, Editura Minerva, Bucureşti, 1989.

Massoff, Ioan, Teatrul românesc, (Vll), Editura Minerva, Bucureşti, 1978.

Mândra, Vicu, Istoria dramaturgiei româneşti, Editura Minerva, Bucureşti, 1971.

Minulescu, Ion, Opere ll, Editie îngrijită de Emil Manu, Editura Minerva, Bucureşti, 1995.

Munteanu Romul,  Farsa tragică, Editura Univers, Bucureşti, 1989.

Petrescu, Camil, Teatru,  prefaţă de George Gană, Editura Minerva, Bucureşti,  1971.

Popa, Marian, Comicologia, Editura Univers, Bucureşti, 1975.

Popa, Victor Ion, Teatru, Editie îngrijită de Ştefan Cristea, prefaţă de Sanda Radian, Editura de Stat pentru Literatură si Artă, Bcureşti, 1958.

Piru, Al., Panorama deceniului literar romănesc 1940-1950, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1968.

Rebreanu, Liviu, Teatru,  Prefaţă de Mihaela Michailov, tabel cronologic de Ilderim Rebreanu, Editura Liviu Rebreanu, Bucureşti, 2004.

Sebastian, Mihail, Întâlniri cu teatrul, Editura Meridiane, Bucureşti, 1969. Studiu introductiv si antologie de Cornelia Ştefănescu.

Sebastian, Mihail, Teatru, Editura Minerva, Bucureşti, 1987.Ediţie îngrijită de V. Mândra.

Tomuş, Mircea, Carnet critic, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1969.

Vlad, Ion, Convergenţe, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1972.

ANA CAPOTĂ

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: