LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~Al. Fl. Ţene: „Întâlnire întâmplătoare cu Gib“

Sunt la vârsta când , din când în când, amintirile năvălesc peste mine precum cârdul de vrăbiuţe asupra unui codru de pâine aruncat în grădina din faţa casei. Mă întorsesem în oraşul natal, Drăgăşani, atras de un dor inefabil. Luasem o cameră la etajul întâi la Hotelul Rusidava şi priveam pe fereastră la concetăţenii mei ce se plimbau pe bulevardul Gib Mihăescu.Treceau alene discutând. Aşi fi dorit să ştiu ce-i frământă, să pătrund în gândurile lor. În tinereţea mea petrecută aici cunoşteam ,în parte, gândurile lor, frământările, suferinţele.Mai ales când stăteam la cozile nesfârşte pentru a cumpăra porţia de pâine neagră pe cartelă. Acum sunt alte probleme, alte neajunsuri ,de altă natură.

Privind pe fereastra hotelului nu am luat seama că vălul albastru-transparent al înserării se lăsase peste oraş. Priveam în neştire peste acoperişurile caselor iar gândul zbura precum vulturul de pradă, amuşinând  păsările amintirilor.

Mă  aflam în faţa restaurantului La “Grandiflora” , aşteptând să vină Gib Mihăescu. Vorbisem cu el cu câteva minute mai  înainte în cimitirul oraşului , privindu-i fotografia de pe crucea mormântului său. Stabilisem ora şi locul întâlniri pentru a bea împreună un şpriţ de vin la una din mesele aflate sub nuci. Al.Ştefănescu ,Cocoşel, porecrit de Gib în nuvela sa ce poartă numele acestui restaurant , ieşind în faţa localului m-a întrebat:

-Pe cine aşteptaţi domnule Al.Florin Ţene?

-Aştept pe avocatul şi scriitorul Gib.Am vorbit cu el la cimitir şi mi-a propus să ne întâlnim la dumneata.

-Acum 30 ani l-am înmormântat, dar vine în fiecare seară să-şi bea paharul cu vin.

-Aaa! Iată, vine…

-Salut Florine! Salut Cocoşel! Cum o mai duceţi?

-Bine. I-am răspuns.Dar tu…?!

– Mă lupt cu veşnicia…

-E bine de tine, nu mai ai necazurile noastre. Ne ameninţă expropierile făcute de comunişti, spuse cu glas şoptit Cocoşel.

Înserarea se lăsase peste urbea de la poalele Dealurilor Oltului, Marcului şi Verdii.

-Poftiţi, intraţi domni mei, luîndu-ne de după gât Ştefănescu.

Am intrat în Grădina de Vară şi ne-am aşezat la o masă  asupra căruia se aplecau crengile unui nuc bătrân ale cărui nuci verzi păreau nişte globuri într-un brad de Crăciun.

    • Coane Gib cu ce să vă sevesc?
    • Ca de obicei coane Alexandru…

Încercam să-l privesc în faţă pe Gib, dar nu reuşeam.Privirea lui aluneca pe lângă

mine precum apa pe penele gâştelor.La mesele vecine am recunoscut pe mai toţi intelectualii urbei.Majoritatea avocaţi şi funcţionari de bancă, dar şi negustori de vinuri şi cereale.L-am salutat pe Niculescu, Manaru, Plopeanu, Tache, ce-i sorbeau vinul din căni de lut, discutând afaceri.

-V-am adus vin de buturugă din via farmacisului Stoian. Şi Ştefănescu ne puse în faţă două stacane de lut umplute ochi cu un vin rubiniu mirosint a tămâioară, plecând la  masa alăturată cu alte două căni .

-De fapt în fiecare seară beau vinul făcut de prietenul meu, farmacistul Gogu Stoian, îmi spuse Gib.

-Mă  bucur ,  dragă Gib, că te reântâlnesc. Te-am cunoscut prin cărţile tale pe care mi le împrumuta fetiţa ta cea mare , Mira. Despre tine îmi mai povesteu literaţii N.Milcu,   Radu bardeş,C.S.Nicolăescu-Plopşor care participau în casa ta la şedinţe de cenaclu. Dar multe am aflat din cartea lui Mihail Diaconescu.

-Nu-mi vorbi de acest om. A scris multe neadevăruri despre mine, cărţile mele şi familia mea.

-Are o scuză. Trebuia să încrimineze situaţia ta de burghez.O impuneau cenzorii comunişti. Să lăsăm asta…

L-am privit cum îşi soarbe liniştit şi gânditor vinul din cana de pământ ars pictată cu motive olteneşti. Între noi se lăsase o linişte adâncă lungă de aproape şaptezeci şi cinci ani.

-Dragă  Gib, ce mai face Nelu-Onică ?

-Ce să facă şi el!? A depus o cerere la Şcoala de Ucenici, unde predă muzica, pentru a primi un concediu de îngrijirea sănătăţi. Dar…nu prea am avut timp să mă ocup de el că eram preocupat de piesa mea Pavilionul cu umbre

-Ştiu,ştiu…am fost şi eu în sala Teatrului Naţional, în anul 1927. A fost un succes. Am citito şi în volum , apărut la Scrisul românesc din Craiova.

Am tăcut. Tăcea şi el. Sorbeam în linişte din vinul rubiniu de Drăgăşani.

Se lăsase înserarea şi eu ,încă, priveam gânditor de la fereastra hotelului la trecătorii oraşului meu natal de pe bulevardul Gib Mihăescu.

AL.FLORIN ŢENE

Anunțuri

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: