LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~Adrian Botez: Folclor sacral românesc şi eminescologie/ ”crengologie” în… hierogamie/ cosmogonie/ theogonie: Nunta Zamfirei, de George Coşbuc

Având în vedere faptul că, dintotdeauna, manualele şcolare l-au tratat pe George Coşbuc superficial, doar ca „poetul ţărănimii” (uitându-se că este şi un mare şi profund înţelegător cărturar, chiar dacă autodidact! – traducătorul Sakuntalei lui Kalidasa, al Divinei comedii, a lui Dante, a Eneidei, lui Vergilius, traducere încununată cu Marele Premiu al Academiei, „Năsturel”1897, etc…) – iar manualele „modern-contemporane” îl ignorează, aproape complet!!! – am găsit de cuviinţă să semnalăm, doar, că, în poemul care l-a consacrat pe Coşbuc, în literatura română, Nunta Zamfirei (citită de Coşbuc, la 4 februarie 1890, la şedinţa Junimii, în Bucureşti), avem de-a face cu o foarte subtilă şi savantă hierogamie.

La nivelul onomasticii, Coşbuc se dovedeşte un maestru al disimulării mitologice: Tatăl este „SĂGEATĂ” – trimiţând, clar, la simbolismul solar (a se vedea, aceeaşi simbolistică, în cazul, mult mai cunoscut, al lui Păsări-Lăţi-Lungilă, al lui Creangă, din Povestea lui Harap Alb, „pocitanie de om care umbla cu arcul dupa vânat de paseri” – adică, anunţându-l heraldic, prin stăpânirea absolut-arhanghelică, asupra îngerilor-păsări, pe însuşi Soarele-ÎMPĂRATUL ROŞ…); deci, Fiica nu poate să nu aparţină de zona celestă! „Icoană-ntr-un altar s-o pui/La închinat” – trimite, firesc, la mitul eminescian al hieratismului cosmic al Fetei de Împărat-Luna-Maica Domnului: „Şi era una la părinţi/Şi mândră-n toate cele,/Cum e Fecioara între sfinţi/Şi luna între stele”… Zamfir” înseamnă, în vorbirea populară, “SAFIR” – PIATRA CERULUI (simbol al neprihănirii şi al puterii cereşti!!!). Zamfira-Fecioara (“Mlădiul trup i-l încingea/Un brâu de-argint”) şi Mama Cosmică – este, firesc, legată de imaginea Lui Hristos/Lumina Lumii/TRANDAFIRUL/TRANDAFILLOS/FLOAREA CU 1.000 DE PETALE, cel care salvează/MÂNTUIE lumea, o scoate din Valea Pustie a Plângerii, şi o ridică înapoi spre Paradis. „Şi-atunci de peste larg pridvor,/Din dalb iatac de foişor/Ieşi Zamfira-n mers isteţ,/Frumoasă ca un gând răzleţ/Cu trupul nalt, cu părul creţ,/Cu pas uşor./Un trandafir în văi părea;/Mlădiul trup i-l încingea/Un brâu de-argint, dar toată-n tot/Frumoasă cât eu nici nu pot/O mai frumoasă să-mi socot/Cu mintea mea.” Dacă am privi mai atent, am desluşi nu doar hieratismul Frumuseţii, Absolutul Divin/Iraţional/Inexprimabil (prin Logos normalităţii umane…) al Frumuseţii („Frumoasă cât eu nici nu pot/O mai frumoasă să-mi socot/Cu mintea mea) – ci chiar similitudini şi semne ale apartenenţei la pantheonul greco-tracic: „părul creţ” (ca şi „încreţirea lungii rochii”, la Eminescu…) trimite la MARE/VALURILE MĂRII/SPUMA MĂRII, din care, toată lumea ştie, născută fost-a Afrodita…Şi, deci, este inaccesibilă oamenilor, dar inaccesibilă şi continuării existenţei sale în acest Manvantara: Ea este extrasă, de Mirele Cosmic, din zona Piscului/Treptei Ultime a Scării Celeste („DALBUL IATAC DE FOIŞOR”… – simbol al latenţei Oului/Ouroboros-ului Mundan, spre dezvoltarea sa în Spirala Manvantarelor…), nu pentru a fi oferită terestrului, ci…VISULUI-Vehicul spre Paradis: „GÂNDUL RĂZLEŢ” înseamnă tocmai „răznirea”/translarea fiinţei de Spirit-Duh, dintre coordonatele acestei lumi („reale”…de fapt, degradate!), prin Vehiculul Sacru al Visului-Înger-cu-Floarea-de-Mac, hipnotic şi thanatic, în acelaşi timp, pentru că anunţă Schimbarea Lumilor!!!… („Pe-oglinda cea neagră, profundă şi largă/Încet încet pare o umbră de-argint./E vânăt la faţă ca mărgăritarul,/Pe albii lui umeri aripi se desfac/Şi luciu c’argintul îi este talarul;/În mâna lui mică el ţine păharul/Somniei… Pe frunte-i flori roşii de mac”), spre STEAUA-PARADIS…, precum în eminesciana Poveste a magului călător în stele… : „Imperiul lui cel mare o stea în cer aprinde —/Acolo el domneşte, lăsând a lumii văi(…) Şi lumile nestinse pe-a cerului cununi/Imperii sunt întinse a îngerilor buni.

…Şi, fiind Fiica Celestă a Soarelui (precum Maitreyi – de fapt, originară din Maitreyia Buddha[1]a lui Mircea Eliade…), cu cine se putea ea mărita, dacă nu tot cu un personaj solar?! “VIOREL” – de fapt, “ZIOREL/ZIOREL DE ZIUĂ”, din folclorul românesc, Fiul şi Stăpânul Zorilor… El face parte dintr-un „şirag” – adică, este extras, pentru hierogamia deschizătoare de nou Manvantara, din „şiragul” Manvantarelor: „Dar dintr-al prinţilor şirag,/Câţi au trecut al casei prag” – …acum venindu-i şi lui, prin dharma/Legea Cosmică, RÂNDUL de a trece PRAGUL fiinţării/în-fiinţării Noii Lumi (ca variantă, în „rozariul” cosmic, a Unicei Lumi/a Sintezei post-Rugăciune/Înşiruirea Treptelor/Logos-în-Desfăşurare-Demiurgică, înspre Noul Cer…).

Deci, ca şi în Luceafărul eminescian! – unde Cătaţii-Căutaţii – CĂTĂLIN (Hephaistos-Cel-Care-Toarnă-Zeilor-Olimpieni-Apa-Lethei…) – CĂTĂLINA-“Copiii” Androginici – sunt replica, din plan terestru, a perechii uranice: Ea-Luna şi El-Luceafărul=SOARELE NEGRU/MISTIC!!!…, ca şi în balada populară românească Soarele şi Luna, avem de-a face cu “incestul originar”, ritualic-COSMOGONIC, dar, implicit, şi …THEOGONIC!!!

Deci, prezenţa, în finalul poemului, a “Ultimului Menitor/URS/URSITOR” – MUGUR-ÎMPĂRAT („Şi vesel Mugur-împărat/Ca cel dintâi s-a ridicat/Şi, cu păharul plin în mâini” etc. – Mugur-Împărat este, CU ADEVĂRAT, Cel Dintâi – adică ÎNTEMEIETORUL/ÎNAINTEMERGĂTORUL (are funcţia psihopompă a lui Ioan Botezătorul!)/CĂLĂUZA/MAESTRUL INIŢIATIC, pentru Cei Doi Fraţi Incestuoşi Mistic, pe Calea spre ANDROGINIZARE, spre NOUL CICLU EXISTENŢIAL-COSMIC!!! – de aceea, PAHARUL lui este PLIN!!! – de nectarul olimpian, de amrita indică… – iar ceea ce urează el, este tocmai SĂ SE REVINĂ, SUB SEMNUL „SOMNULUI MISTIC”, înapoi, în Starea şi în Grădina-LIVADA Paradisiacă: „Cât mac e prin livezi,/Atâţia ani la miri urez!”), nu e deloc întâmplătoare şi ea nu poate avea decât funcţia de a semnala un nou ciclu cosmic, deschis tocmai prin hierogamia-NUNTA SFÂNTĂ, dintre Fiica Soarelui şi Fiul Soarelui…Deschiderea unui nou Manvantara…[2] Sub semnul Pruncului Solar-Creştin: IISUS HRISTOS!!! – Prinţul LUMINII/Lumina Lumii, Cel care CREŞTE MARE ŞI VOINIC/MÂNTUITORUL-ELIBERATORUL DE LANŢUL-ŞIRAG, pentru a ajunge Cerul cu palmele: „Şi-un prinţ la anul! blând şi mic,/Să crească mare şi voinic,/Iar noi să mai jucăm un pic/Şi la botez!”

Curat Păsări-Lăţi-Lungilă REDIVIVUS, în Noul Ciclu Deschis, prin hierogamia Zamfira-Viorel: “Se lăţea aşa de tare, de cuprindea pământul în braţe. Când se deşira şi se lungea, ajungea cu mâna la lună, la stele, la soare şi la cât voia de sus”…(n.n.: UNIFICA LUMILE…). Pentru că el “atinge luna cu mâna, dar şi “înspăimântă oamenii”, cu Vestea Judecăţii de Apoi, sub regim escatologic şi înnoitor/învietor de MORALĂ-LOGOS SACRU – …dar, din păcate, “înnoirea” este percepută, de mulţii necredincioşi ai lumii, drept “dispariţie definitivă” (cât de absurzi putem fi noi, oamenii, tocmai când vorbim despre Demiurgia Cosmosului-Logos!!!), iar nu ca ÎNVIERE!!!: “Se vede ca acesta-i vestitul Pasari-Lăţi-Lungilă, fiul săgetătorului şi nepotul arcaşului; brâul (n.n.: din nou, idea UNIFICĂRII SACRALE!) pământului şi scara cerului; ciuma zburătoarelor (n.n.: ciuma este văzută, inclusiv de Edgar Allan Poe, în Masca Morţii Roşii, drept stare mistică-înnoitoare, sub semnul lui Vulcan-Starea de Morală Vital-Obligatorie! – cf. Rudolf Steiner, Apocalipsa lui Ioan) şi spaima oamenilor”…

…Poate să pară ciudat, dar geniile (de tipul: Eminescu, Creangă, Coşbuc…) se întâlnesc, unele cu altele, în cele mai ciudate unghere ale Logos-ului…Tocmai pentru că, în cele din urmă, Logos-ul este “Unul Dumnezeu”…ASEIC, în Treimile Sale/Ierarhiile Sale Celeste (cf. Ierahiile cereşti, ale Sfântului Dionisie Pseudo-Areopagitul)…

prof. dr. Adrian Botez

***

[1] Iată ce spune un text esoteric, de ştiinţă spirituală:”Acest timp când urmaşul lui Gautama Buddha, Maitreya, va deveni Buddha, este stabilit cu precizie: cinci mii de ani din momentul iluminării lui Buddha sub pomul Bodhi„” Menţionăm că MAITREYA BUDDHA înseamnă “Buddha al Binelui” (sau: Cel-ce-aduce-Binele, Mântuitorul).

[2]Manvantara (Sanskrit): “A period of manifestation, as opposed to Pralaya (dissolution, or rest), applied to various cycles, especially to a Day of Brahma, 4. 320.000.000 Solar years – and to the reign of one Manu – 308. 448. 000.” (cf. Enciclopedia britanică, vol. II. : The Secret Doctrine, p. 68 et. seq.)

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: