LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~Veronica Marinescu: „Mircea Micu, între iubirea de literatură şi revolta împotriva violenţei“ (interviu)

Interviu de Veronica Marinescu

Poetul, scriitorul, dramaturgul şi jurnalistul Mircea Micu şi-a lansat, zilele trecute, a doua ediţie a volumului de povestiri „Secretul Doamnei de zăpadă” – o „sinteză” a sufletului său dominat, învăluit, îmbibat în iubirea de literatură. Prilej, pentru noi, de a  reciti (pentru unii de a citi, în premieră) „Enigma”, „Mutu”, „Elefantul albastru”, „Într-o gară mică”, „Secretul Doamnei de zăpadă”, dar şi de a măsura „temperatura” unei stări de spirit a poetului şi omului de cultură Mircea Micu.

– Cum percepe scriitorul Mircea Micu realitatea culturală şi literară românească?

– Eu sunt dezamăgit de evoluţia cultural-spirituală a României din ultima vreme. Există o stare de neglijenţă totală, nu numai din partea acestui guvern. În general, guvernele care s-au perindat, dar cu predilecţie ultimul, au dovedit că interesul lor faţă de cultură este pe „linia a doua”. Nu se acordă nici banii necesari şi nici interesul pe aşa-numitele proiecte. Mă gândesc, de pildă, la faptul că s-a desfiinţat o modalitate de a difuza cartea, de a ajunge până în cele mai îndepărtate colţuri ale ţării. Dintr-o idee stupidă de descentralizare, s-a renunţat la acel „centru de librării”. Ce era de fapt un centru de librării? Exista în Bucureşti un centru care sintetiza, de fapt, producţiile editoriale ale unui an. De ce a trebuit să se desfiinţeze o asemenea instituţie, nu se înţelege. S-ar putea reînfiinţa, chiar dacă nu se centralizează în Bucureşti, dar măcar să ştie bucureşteanul că, de pildă, la Cluj, la editura X, apare un volum care nu va ajunge niciodată în Bucureşti din pricina tirajului mic şi a proastei difuzări. Pe de altă parte, Ministerul Culturii a înfiinţat acel ciudat Fond Cultural Naţional, care ţine de acelaşi minister, şi în care diverse persoane, care nu au nici în clin nici în mânecă cu literatura, judecă, decid cui urmează să-i acorde subvenţii, mai ales revistelor literare. Dar pentru a îndeplini această cerinţă, trebuie să completezi un tabel cu cel puţin 30 de rubrici. Noi, de pildă – eu împreună cu Fănuş Neagu – scoatem Revista „Literatorul”, şi avem norocul de a fi susţinuţi financiar de către domnul George Constantin Păunescu. Suntem recunoscători faţă de acest gest de mecenat literar al domnului George Păunescu, fără de care nu am apărea pe piaţă. Acelaşi minister nu mai acordă subvenţii nici pentru cartea care ar trebui să ajungă măcar în oraşele mici, ca să nu mai vorbim de bibliotecile şcolare. În afara de aceasta, aţi văzut că se cultivă un soi de „literatură sexologică”, nici nu ştiu cum s-o numesc astăzi. Este o modă a tinerilor scriitori, care îşi imaginează că dacă scriu – sau îşi refulează şi îşi defulează dorinţele sexuale – într-un limbaj mai mult decât suburban, de o vulgaritate incredibilă – chiar şi din partea femeilor-scriitoare – li se pare că sunt teribili. Acest mod de a face literatură este vechi. L-a făcut Bogza, în 1936, cu acea „Revistă Unu” etc., deci, nu e nimic nou sub soare! Apoi, s-a considerat că literatura română nu face parte din aşa-numita elită a literaturilor europene. Deşi am date exacte şi cunosc şi din cercetările din biblioteci, că noi, în materie de proză şi poezie, am stat şi stăm mult mai bine decât multe dintre ţările civilizate. Dar, iată, că se încearcă să se „lucreze” la fiinţa naţională şi prin modul în care scriitorii de certă valoare, cei legaţi de România profundă, încearcă să menţină un spirit cultural autentic, pe măsura unei ţări de tradiţie literar-culturală.

– Cum se face că nu prea auzim protestele scriitorilor?

– Nici nu ai unde să-ţi exprimi opinia. Cele câteva reviste subvenţionate de Ministerul Culturii nu publică opinii care nu le convin, iar televiziunile, cu mici excepţii (care sunt televiziunile de nişă, cum le numesc unii!), nici atât. Pentru că obiectul lor de activitate – ca să mă exprim prozaic – aţi văzut că nu este nici cultura, nici literatura, ci, mai degrabă, această serie de spectacole ieftine, pe gustul vulgului (îmi pare rău că trebuie să spun asta!), diverse concursuri de râs sau… petreceri de Halloween. Am citit recent, pe o corespondenţă primită din străinătate de la un profesor neamţ, un interviu luat copiilor americani, care au fost întrebaţi ce ar dori să facă în noaptea de Halloween. Unii dintre ei au răspuns: „Aş fi foarte fericit dacă aş putea să împuşc pe cineva”. Vă imaginaţi cum este stimulată violenţa! Şi atunci se miră americanii de ce, din când în când, aproape lunar sau la două luni, în una din şcoli, universităţi sau în locuri publice, chiar se întâmplă aceste lucruri. Din păcate, şi la noi se manifestă această stare de cultivare a violenţei – vedem cu toţii ce se petrece pe străzile din Bucureşti şi din ţară, pe stadioane… Iar autoritatea „statului minimal” – cum le place unora să-l denumească, într-o voluptate lingvistică, adică stat care nu intervine, vezi Doamne!, în chestiunile profunde ale cetăţeanului – practic, se diminuează; statul stă indiferent şi, cel mult, se dau nişte amenzi, mai mult decât ridicole. Iar exemple sunt destule: inşi care au agresat operatori tv în cinematografe şi care au rămas nepedepsiţi… Nu mai vorbesc de sancţiunea aplicată celor care au generat, zilele trecute, scandal în timpul meciului între cele două echipe româneşti: li s-a interzis să intre pe stadion timp de un an. Este o ruşine…

– Revenind la omul de cultură, la scriitor, credeţi că, la noi, misiunea acestuia a fost trădată? Sau este minimalizată?

– Misiunea lui nu a fost trădată, fiindcă sunt scriitori care nu şi-au trădat vocaţia şi nici talentul. Dar nici nu se face niciun efort pentru a se menţine ideea de model, de propagator de cultură şi de literatură, ci se imprimă, mai degrabă, cultivarea unui stil de literatură care nu are nimic comun cu principiile adevărate ale culturii şi literaturii de bună calitate. Astfel se înţelege, din păcate, la noi, să se practice aşa-zisa economie de piaţă. Deocamdată, nu am nicio nădejde că, în viitor, se va întâmpla ceva pozitiv, decât dacă, printr-un efort conjugat al tuturor celor în cauză şi, în special, al oficialităţilor statului, se va încerca să se susţină şi material, dar şi pe programe şi spiritual, ideea de a sprijini literatura şi cultura naţională. Şi aşa suntem ameninţaţi de pericolul amestecului, al acestui melanj european, care deja s-a produs în economie şi ne pândeşte şi în cultură.

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: