LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~Melania Cuc: „Tablete şotron, din volumul în lucru «Vânătoare cu şoim»“

Prin ochii mei speriaţi curg valuri de mentă strivită-n mojare de cupru coclit. Otrava asta-i ca un seu ce-mi unge pupila, tot rană verde şi în care şoimul cloceşte unul dintre cei doi sâni infertili ai pământului.

Tu eşti vântul, eu… un fel de planetă copilărindu-se, o neadaptată  pe cerul de unde o altă cometă frumoasă mă plezneşte din bici peste faţă.

Din locul tău plin cu ace de siguranţă, îmi zâmbeşti cu indiferenţă de infantă îmbrăcată în palton de molton şi guler de hermină sălbatică.

-Va fi iarăşi viscol roşu la galerie şi în leagănul răstignit peste degetele organistului! Îţi descriu deznodământul cu greşeli de ortografie pe o faţă de apă brodată cu alge bătrâne.

Lângă  noi, oceanul galactic este plin cu trunchiuri din arbori-gingobilloba şi delfinii ce se sinucid înghiţind pahare după pahare pline cu aer.

Psst! Trece înapoi cămila prin urechile acului cu care cos note la partitura  destinului..

Sunt un şef de gară cu chipiu vişiniu şi hapul de nitroglicerină în buzunarului vestei de salvare.

Peste capul meu trec migratoarele cu aripi din plastic de calitate extra. În urma lor, fiul risipitor al unui timp în care până şi piloţii de pe  messersmith-uri îşi fac turul de încercare pe cerul gurii spuză de afte.

Ustură  prezentul prin care trecem razant ca o bisectantă dintr-un lung şir de cuvinte înfipte în tomuri de hârtie trecută prin ceară  fierbinte.

Săptămânile foarte lungi şi păsările cu aripile tăiate se alungă din umbra ce se ţine după mine pe picioroange din duminica slăbănogului.

De altminteri, coliliu este şi abisul şi gloria mondială, aşa cum stau stratificate întâmplările, pe sub osul  frunţii, în locul din care gândul meu urlă la luna, unde bocancii tăi valsează ca o pereche de miri salvaţi de pe titanic.

.

Este calmă, trândavă spuma sunetelor pe care  le asmute poporul spre fosa orchestrei şi muzicanţii cântă marş-forţat în sala palatului cu regi şi regine ce-şi împart între ei firimituri de prescuri şi  iluzii ambalate în staniol de duzină

Un înger ambigen clatină arborele de ceai şi mugurii cad fără  rod pe trotuarul cu fete pierdute.

Îmi şterg  pe furiş lentila ochelarilor şi mă mint că te văd din nou frumos şi deştept pe sub masca ce muşcă din carnea ta vegetală.

Miriştea de dimineaţă e invadată de viruşi şi de lăcustele ce clănţănesc intensiv oxigenul căzut în genunchi între bărbat şi femeie.

Eu trăiesc pe fugă toate evenimentele şi fiecare literă scoasă  din rândul societăţii de lux. Cântăresc pustiul între degete iar… restu-i tăcerea încleşată-n căluşul din gura ce minte cu voluptate de amantă pe timp de război.

Vorba ta bună se prelinge din suflet pe limbă ca un cheag de sânge în lapte-ndulcit.

Doamne, până şi amurgul acesta-i câinesc în mahalaua cu vânătorii beţi de victorie! Latră calul şi călăreţul, ogarul nechează, aleargă, se pierd cavalerii mesei rotunde prin crângul otrăvit cu pelin înflorit.

Nici o celulă în altă celulă  nu mai are măsură  sub lună şi … încă îmi repeţi că sunt sentimentală, aşa… ca un cioclu care altoieşte măcieşi în gardul cimitirului cu animale sălbatice?

Sunt o literă moartă!

Fac constatarea cu indiferenţă de perceptor fără simbrie şi merg mai departe, printre imaginile decupate cu foarfecele mare, de croitorie.

De ieri, în atelierul de manufactură s-au stins felinarele.

Vremuieşte vremea în butoiul cu mierea albinelor din asia mică.

Sălbatic este şi dansul de nuntă şi mătcile nu ştiu mai nimic din somnul în care zace războinicul ca într-o cămaşă de zale zornăitoare.

În sarcofag este cald şi linişte de duminică bizantină.Cine să-l mai recunoască de rege pe imberbul fără mustăţi şi fără nod la cravată?

Alte maladii şi celule cu cinci degete la o singură mână are mapamondul prin care văduvele tinere vând castane cu miezul fierbinte lângă colosul din Rodhos, locul unde se joacă şeptică pe coşuri pline cu rodii ce fermentează alcooluri.

Nimic nu prevesteşte furtuna, nici crucea din tinichea şi vopseluri pe care o cară zidarul pe umăr.

Curge untdelemn dulce pe osia ceasornicului ce se roteşte ca un circar desupra publicului dornic de sânge. Colombina cârpeşte ciorapul şi cântă despre un bărbat ce şi-a ţinut, minte ea, promisiunile.

Navigăm  în derivă prin oceanul de suflete  îmbuibate cu bere la halbă şi miliarde de fluturi ce nu mai ştiu cum se fabrică mătasa din propria salivă.

La liziera cu rezervaţia de vânătoare în carantină, lichenii cresc ca solzii leviathanului de-a lungul  şirii spinării unui domn singur.

Nu mă mai desparte de zidul plâns de ana, decât  andezidul pe care ploaia scrijeleşte  poeme. Funebre.

S-a acrit laptele-n ţîţa caprelor negre şi  aerul se croştează  ca un parpure aruncat peste abisul în care şoimii  jonglează  cu portocale solare.

O, da, nu-i nici zi, nici noapte în aşternutul peste care inchiziţia mea toarnă benzină uşoară!

Fetiţa ce-mi vindea odată chibrituri în gară, are şofer şi limuzină  la scară. Umblu prin oraşul ce priveşte cu indiferenţă din vitrina cu bomboane fondante.

Între noi doiă stă garnitura de tren, fluier roşu, nervos şi fără rost, ca un gardian de rezervă.

Dincolo de sistemul garantat de guvern, alt orfan învaţă să moară cu şişul înfipt în şira spinării bulevardului cu ambulanţe suprasolicitate.

Instituţia fricii funcţioneză la maximum! Eu însămi pun palma deasupra  grătarul sub care  focul devorează ultima dintre fotografiile de familie.

Sunt abur pur; nu am mamă, nici tată! Privesc împrejur …

Am prins doar un sfert din replica  moliei ce îşi făcea rolul de primadonă în cămaşa ta de mătasă. Pe dinaintea armei de vânătoare se retrag glorioşi vânătorii, tot pe genunchi şi pe coate…

Cum mai vibreaza diafragma puiului de rândunică  închis în oul pleznind ca un ochi foarte subţire de sticlă!

În fereastră, spre stradă, muşcata dă flori de cais şi bâjbâi de la un capăt la altul, prin ceaţa care ne uneşte gândurile ca un conductor de cositor.

Mor cu bricheta stinsă în mână lumânărarii de meserie. Ceara s-a scumpit pe cap de albină…

Peste deşertul acesta ca o blană de mistreţ ajuns la maturitate, trec caravanele cu arsenalul de combatere a unui dăunător care nu există.

Latră  în lanţ şi câinele şi societatea pensionată cu mult mai înainte de-a fi învăţat  că, osul cu şi fără măduvă, se roade până la capăt.

Din cuibul capitonat cu fulgi de omăt şi mătasă, frica legalizată cu acte în regulă ne vinde otravă. Urlă pădurea şi coarnele cerbului stau înfipte în grinda măcelarului…

Evul meu deştept şi patria lehuză tremură în ştreang cu  roşu-vânăt pe buze.

Nu am secunde destule în puşculiţa  ceasornicarului care-mi repetă de două mii de ani şi mai bine că… sunt numai angrenajul ce se opinteşte, care învaţă greu şi repede uită cum se execută solfegiul sfintelor messe.

Cânt fără ton pe toate clapele timpului personal şi pe jumătate din preţul pe care mi-l ofereau generoşi vagabonzii cei tineri.

Azi, mărfarul cu miei şi memorie generală soseşte gata deşertat de containerele în care, caiii pur sânge gem şi habar n-au că le-au crescut aripi de libelulă.

Un târg intermediar, doar atât este scutecul pe care  trăpaşii bolesc şi ei, purecii îl înnegresc ca un tuş chinezesc.

Inorogul doarme sub aceeaşi plapumă cu moartea reală. Belălie este umbra sa costelivă în ora mică din nopatea, când eu continui să-ţi scriu răvaşe fără cap şi coadă.

Informaţia mea-i credibilă ca un scrib care a plecă în cer direct din casa tâmplarului din Nazaret. În urma Lui, mila umană roade în talpa casei cu rugăciuni repetate.

Asinii sunt traşi de  dârlogii printre convenienţe şi tranşeile dezafectate în urma unui singur tratat.

Pace! Strigă şeful de sat planetar  iar destinul animalului de corvoadă, pleacă din staulul cu acoperiş de ţigle din aur şi var.

In secundele acestea, dilatate de graviditate sigură, stau miliarde de ace cu gămălie.

Vârful întrebării nerostite este ascuţit şi el ca un turn de biserică în care  se roagă de sănătate şi văduvele şi fecioarele.

În vitralii stau numai femeile singure, cele cu obraz alb şi năframă trandafirie. Conform orei exacte, până şi harta cerului  se lasă pe jumătatea plină a potirului cu mir  limpede.

Din icoană în altă icoană, sfinţii îşi poartă mâinile peste piepţii cămăşii, închid ochii şi trag giulgiul…

În sicriul de cristal, vremea ta rage ca o leoaică bolnavă de dragoste.

Învăţ să vorbesc cât mai dulce în dimineaţa în care misionarii semneză pact de neagresivitate cu soarele.

Din buzunarul de la vesta bunicului, iese o şopârlă tânără  şi  plină de ouă gata fertilizate în vitro.

Este un simulacru de pace până şi în buzunarul hăitaşului care face rondu-l prin bătrâna cetate.

Ca într-o epidemie se inflamează, creşte afacerea mea cu kerosen şi cu naftalină picurată pe coţka de zahăr aşezată  de doctori sub limbă. Hărmălaia e generală.

Apocalipasa poate porni şi din farfuria cu supa de oase şi din numele unui om care a pierdut noţiunea zi-noapte!

Scriu gazetele doar de bine şi mă minte poştaşul ce-mi bate la uşă cu o ciozvârtă sângerândă din ceea ce a fost mai ieri bucurie…

Sun din cornul de vânătoare şi ogarii adulmecă urma sandalelor mele fără de talpă.

Voi merge de-a buşilea prin sârma ghimpată şi peste distanţele în care germinează secara şi linia frontului de gherilă. În metropolă s-au înmulţit malign grijile.

Dau pe dinafară drojdia în pâine şi poverile celor cu porii închişi  pe sub pielea subţire.

Respirăm artificial ca un cobai decapitat în gratiile cuştii de siguranţă… Ce va fi să fie?

Problema asta ar mai putea fi disecată pentru  supravieţuirea persoanelor cu nume de stea căzătoare. Dar, cine sunt eu să privesc cerul în ochi şi astrul cel mai prost plasat de pe orbită?

-Un rebel… Îmi şopteşti şi îmi arăţi pe hartă capul bunei speranţe, apoi acul busolei  ce se învârte ca o elice în carnea albă, de prepeliţă. În bucătăria lorzilor s-a semnat sentinţa…

Libertatea mea va fi despuiată de toate veşmintele inutile!… Urlă lupoaica şi cositoarea cea strălucitoare şi întruna flămândă merge înainte, mereu înainte…

Este inflaţie de sentimete pe metru cub de humus ce se vinde la bursa vieţii. Stau brokerii cu gura căscată şi celularul scuipă ştiri din ce în ce mai calde.

Ard degetele care numără banii pe tejgheaua unde măsluiam scopul misiunii din care nu se va mai întoarce acasă nici o poveste.

Bolnavă  sunt şi nu cer intervenţie condiţionată. Mizez pe aspirină şi pe guturaiul de altădată, pe fractura gambei  care se alimentează din ploaia de noiembrie…

Câte maladii necuoscute încă bântuie în  stânga şi-n dreapta, dau din coate, îşi fac loc în lucrările  cu cod de bare şi unicitate.

Mă  apasă pe inimă colierul de perle din  laţul căruia scapă doar papagalii tineri….

Prin labirintul cu tavanul coşcovit de desene rupestre, îşi face promenada o străină cu pălărie de fetru şi rochie înfloartă. Soarta.

Pot cotrobăii cât vreau prin lada cu gunoi biodegradabil şi în  coltucul  pâinii peste care stă întins ca un şal moale, persan, o colonie de pencillium imperial.

Sunt goluri în memorie şi în colţul vetrei pe care stă liniştit Hefaistos. Fumul verde îi iese pe nări furios şi fără putere.

Înafara timpului său s-a dezlănţuit iureşul cascadei în care armăsarii îşi spală sudoarea după drumul cel lung. Iepele privesc spectacolul, cu buze crăpate de sare.

Doar noi mai stăm nehotărâţi între teamă şi  credinţa îngustă ca o cutie de ghete.

Miros a lămâiţa degetele mele şi a ghemotoace de hârtie, joc de societate pe care mi-L trimiţi din cer cu instrucţiunile aferente.

Înafară de toate aceste ispite, sunt  un ins aproape întreg, un fel de vrej de dovleac care suie pe pereţii de aer. Pe liniile de înaltă tensiune se intesectează energiile primare şi focul-viu loveşte la punct fix.

Azi e zi de târg . Vând şi cumpăr  cuvinte irosite în piaţa  prin care vântul şi o femeie cu şlapi în picioare mătură frunze şi ambalaje ce şi-au făcut datoria până la capăt.

Mai distrugătoare ca focul cel viu este şenila ce-mi zdrobeşte şira spinării, trece mai departe peste demodatul timp şi locul bun pentru taraba cu pepenii pleznind de dulceaţă.

In trupul acesta din sticlă incoloră, fără gust şi fără  miros fin de mosc… este loc berechet pentru banchetul elefanţilor.

Un ultim popas în drumul prelung şi presărat cu oasele celor care nu mai sunt de folos regimentului de cadeţi.

Nisipul alb ia în răspăr  iarba verde a cimitirului şi totul este descris a fi în roz, ca un desen din creion pe şerveţelul cu flori de unică folosinţă.

Un foc stins şi bobul de linte stau în jocul acesta de carte, aşteaptă ca doi cărăuşi, jumătatea de rachiu în care să-şi înnece amarul.

Numai plutaşul de pe fluviul lethe mai are vreme şi chef de paradă! Ce  zarzavaturi ciudate se aruncă în oală, şi zeama fluieră, ispiteşte insecta flămândă, bolnavă…

Vânătoarea este în toi şi… noi cei flămânzi şi cei goi, locuim acelaşi blat din masa unde s-a derulat festinul cu vin acrit în strugurele din anul trecut.

Stau cu  privirea pe sub caldarâmul ce astupă perfect coaja  melcului.

Sunt nevăzător, o făptură fără iubire şi fără ură care  urcă zi de zi, în aceeaşi mică şi fragilă trăsură.

Ce măsurătoare  aş mai putea face şi desface pe  câmpia păcii înfiptă în ace?

Steagurile de hârtie  se clatină pe  retina şopârlei. Albeaţa ochiului se îngroaşă cu un lat de palmă şi nu mai văd cum lebăda cuibăreşte ţărâna crăpată ca un călcâi de ţărancă.

Toate jivinele fără patrie ocupă oraşul cu drept viager pe tona de aer. Serviciul de salubritate comunitară adună umbrele din stindarul cel mare şi ştiu că pot trece mai departe, pe strada plină de ghetele îngrijitorilor ce spală scara turnului babel.

Şi ce dacă, în jurul meu benzinăria arde şi s-a pătat cu sânge lentila concavă?  E timp de promenadă prin parcul în care pensionarii de mâine joacă remi pe viaţă şi moarte.

Colacul meu de salvare este galben. Ca un soare ce stă cu picioarele reumatice în apă de mare.

S-a ciocnit de epavă altă sticlă cu şampanie franţuzească  şi famfara cântă marş nupţial. Curg amintirile căpitanului de cursă foarte lungă ca un lapte de mamă peste luciul oceanului în care delfinii aşteaptă să nască pui geniali.

Memoria ancestrală este unica şi imperfecta răsplată pentru că  mai  existăm în arhiva domnului darwin.

Dincolo de cer este oraşul natal, un trotil cu capsa pusă şi stoluri de guguştiuci îmbuibaţi cu resturi menajere.

Şi vrăbiile gureşe culeg firmitura din gura tomberonului, vin pe furiş la amiază, ca un cetăţean onest şi cu surtucul cârpit pe la coate.

În programul de regenerare a pietrelor care se tot chinuie să crească în pavajul asflatic, precum un copil bolnav de nanism, văd ultima literă din lozinca cu seceră şi ciocan .

Stă  pe degetul meu arătător cicarticea roşie ca un rubin de caledonia.

Inelul anual creşte în  trunchiul arţarului sub ploaia nătângă şi nu mai e loc în malformaţia asta decât de oglindă. Conştientizez pericolul şi fila ruptă din calendarul care ştie totul despre omenire.

Nechibzuite sunt calculele matematice şi creierul funcţionează perfect. Roboţii se leagănă în hamacul de aţă visând curcubeul concentric.

Ce mutre mai făceau odată  boierii şi băieţii de prăvîlie, aşa cum mânuiau un singur  zmeu de hârtie  deasupra oraşului cu vânătoarea oprită.

Nimic nu mai este sigur în picătura cernelii, nici pe mână ce scrie povestea cenuşăresei fără litere, fără hârtie.

Pe orizont au apărut din nimic lumini tropicale şi papagalii repetă negreşit numele seminţei de agavă spartă în măsele.

Speranţa mea se plânge că e frig  în miezul de vară, că… nu mai sunt bani şi  oameni dispuşi să intre cu   sacul de boabe în gura de moară.

Vieţuiesc precum moneda înnodată în colţul batistei cu care bunica îşi ştergea fruntea mai înainte de-a îngenunchea la strană.

Albastre sunt cearcănele genunchiului meu şi este luni, apoi …marţi, miercuri.. tot zile imposibil de trecut în pomelnicul pe care îl repet pe bandă magnetică.

In rochie prelungă de seară umblă boala incurabilă,  ca un neguţător de sclave albe intră în scandalul din portul cu piraţi ciungi.

Secolul despre care scriu ziarele nici nu există decât aşa, ca un pandativ ruginit  printre faldurile şi păinjenişul dintr-un muzeu părăsit.

Dincolo de râul fără nume  este pepiniera cu pui de om fructifer. Rămurişul în care îşi fac veacul omizile are obraz palid, ca un borfaş ce a cucerit pentru el o bancă jerpelită din parcul copiilor.

Leg şiret de şiret, merg împiedicat ca un cal dresat să pască troscotul pe sub care râmele ară profund ca un batalion de mine kamikaze.

În restul timpului din clesidra cu grăunţe de mirt, visez şi exist.

Numia acrobatul trece lin, foarte uşor şi cu burta lipită de coaja pâinii care abureşte în gura cuptorului.

Mie nu-mi este foame îndeajuns, nu mi-e sete de apă şi în recesiunea care îşi lasă urmele tinereţii pe stradă, cânt despre pace. Zilele mele alunecă neauzite şi cu merindea pe umăr.

Crezi că am putea fi o pereche perfectă pentru a construi, a demola zidul ce apără sfinxul de turişti şi de eterenitate?

Nevăzut este aerul şi pulberea gândului din care iese perla cea mai scumpă  a coroanei cu cobre. În planul opus, pe drumul mătăsii, puşcaşii marini cară munţie retro şi sticle pline cu bere la rece.

Numai eu nu văd, nu vreau să aud  vocea răguşită a revolverului de serviciu…

-Start! Anunţă gornistul.

Iartă-mă, Precistă, sunt numai circarul distrat, un fel de evantai destrămat şi prin care trece ploaia artificială. Înverzeşte orgada cu margarete sălbatice.

Sunt nebună şi goală pe sub şalul croşetat din bumbac, trec neştiută dintr-un veac în alt veac. Un maraton despre care îmi spui că, încă nu a fost inventat.

Un bob de linte cultiv din inerţie în bălegarul din  manejul pustiu.

Heghelia mea are motive serioase pentru a ierna în galaxia centaur. Om nebun şi animal cu şaua de aur, stăm laolaltă în fereastra  cochiliei de melc în spirală .

Nu suntem  frate şi soră, doar combinaţia acea ciudată care face clopotul turmei de vite să bată.

Inima ta, prietene, are miros de gutuie brumată. O simt cum iese prin găuri de fluier, cum şerpuieşte  femeieşte şi amăgeşte…

O adevarata industrie de sentimente aruncate la groapa comună funcţionează din inerţie şi matriţa,  calapodul pantofului de cenuşăreasă este universală, reală ca ultima turmă de capre sălbatice.

Starea este aproape de bine şi simt cum, în gât s-au oprit toate notele muzicale pe care primadona le-a luat cu apă şi aspirină.

Bem pastila de întinerire dimineaţa şi seara, facem gimnastica minţii corect; un experiment strict intelectual despre care nu vorbesc în rimele schioape niciodată poeţii.

Cred în unul şi singurul Domn ce stă cu urechea lipită pe singurătatea mea de duminică dimineaţa.

Palma Lui în palma mea, fac podul mai uşor de trecut când explodează  sub talpă pământul.

Cred  fără motivaţie în rolul pe care îl joacă perdeaua de ceaţă, roua ce-mi acopere ochii de nu mai văd cum  năvălesc furnicile, tăunii şi alte seminţe din cosmos, în odaia cu busuiocul care creşte direct din oglindă.

MELANIA CUC

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: