LUCEAFARUL ROMANESC

revistă on-line de literatură şi cultură

~Maria Vaida: „Al treilea ochi“

Constatăm cu bucurie că în ultima vreme sunt tot mai frecvente volumele care aduc un aport considerabil la întărirea relaţiilor dintre culturile ţărilor romanice, fapt ce prilejuieşte o mai bună cunoaştere a popoarelor lumii, vorbitoare de limbi romanice, iubitoare şi producătoare de valori umaniste. Criticul şi istoricul literar, prof. dr. Mircea Popa (după ce anul trecut a scos volumul Sub semnul Franţei la Editura Eurograph)[1] a publicat în acest an, 2007, la Ed. Dacia din Cluj-Napoca, un  volum antologic de proză intitulat: Spania descoperită de români.[2] După cum se menţionează şi pe prima filă, cartea a apărut cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Român, în colecţia Discobolul a prestigioasei edituri clujene, aspect notabil privind preocupările acestei instituţii de cultură. În literatura română, interesul pentru cultura spaniolă se manifestă de timpuriu, prin Nicolae Costin, fiul cronicarului Miron Costin, aflăm din Prefaţa cărţii semnată de coordonator, istoricul şi criticul literar  Mircea Popa, ale cărui cercetări au schimbat nişte graniţe în periodizarea literaturii române din epoca veche. Este regretabil însă faptul că nici o instituţie cu putere de decizie nu a hotărât introducerea preţioaselor descoperiri ale domniei sale în manualele şcolare, spre folosul nostru al tuturor.

După opinia competentă a coordonatorului acestei interesante antologii, există două căi de expresie a promovării cunoaşterii dintre cele două popoare, român şi spaniol: prima este calea livrescă, aceasta facilitând o cunoaştere indirectă, iar cealaltă, considerată o cale directă, se materializează prin călătorii sau sejururi în spaţiul iberic ale unor scriitori români fascinaţi de misterul maurilor. Din prima categorie, cea livrescă, fac parte, după cum reiese din studiul reputatului critic, un şir de scriitori români, începând cu N. Costin, fără a-i introduce în prezenta antologie pe unii care nu au fost oameni de cultură, dar care au scria despre Spania. Aflăm că, după traducerea Ceasornicului principilor sau despre viaţa împăratului M. Aureliu realizată de fiul cronicarului umanist Miron Costin, a urmat Critil şi Andronic, „un romanţ” tradus în româneşte, al scriitorului Balthasar Gracian, din păcate fără să ştim numele traducătorului, iar apoi Selestina, „poveste ispaniolească” rămasă în manuscrisele academice cu nr. 452 şi 474, prelucrare atribuită lui Costache Negruzzi. Serdarul Barbu Tempeanu traduce în 1839 Întâmplările lui Lazarilă Torma(El Lazzarillor de Tormes), dar şi acesta rămâne în manuscris, deci aria de circulaţie a operei este foarte restrânsă.

Mai norocoasă este capodopera Don Quijote a lui Cervantes, tradusă de Ion Heliade Rădulescu în 1840 şi publicată în revista Curierul de ambe sexe, cu o prezentare a scriitorului Miguel de Cervantes Saavedra (a cărui viaţă a fost chiar mai aventuroasă decât a vestitului său hidalgo) şi un Prolog realizat de scriitorul român care înţelege valoarea inestimabilă a operei traduse. Romanul este apoi tipărit de scriitorul paşoptist în două volume.  Prin publicarea în presă şi tipărire se obţine extinderea ariei de informare în toate provinciile româneşti, dar mai ales  la Bucureşti. Este rândul altor intelectuali  români din secolul al XIX-lea să aibă preocupări hispaniste, de data aceasta obţinute pe cale directă, prin călătorii (Mihail Kogălniceanu, 1846; Vasile Alecsandri, 1953), sau studii la Universitatea din Madrid (Andrei Vizanti, [3] Ştefan Vârgolici, 1865-1868)[4]. O altă lucrare, semnată de de Ion Codru-Drăguşanu, Peregrinul transilvan este trimisă Academiei Spaniole din Madrid, prin intermediul „lingvistului Pedro Felipe Monlau, care era familiarizat cu limba noastră şi care a subliniat latinitatea şi frumuseţea acestei lucrări, făcând numeroase referiri la materialul lingvistic furnizat de cartea lui Drăguşanu. Ion Codru Drăguşanu  este astfel cel dintâi scriitor român prezentat şi recomandat de Academia Real Espagnola, ceea ce nu e un merit de trecut cu vederea.”[5]

Scriitorul Mihail Kogălniceanu este inclus în antologie cu lucrarea Notes sur l Espagne, 1846 (din iunie până în septembrie), profesorul Mircea Popa considerând că un popor poate fi cunoscut prin surprinderea sa  în intimitatea directă şi nefalsificată, chiar frapantă uneori. Mărturisirea mentorului Daciei literare este încântătoare: „Crează-mă, am o simpatie pentru Espana, o iubesc ca ţara mea, îi sunt foarte îndurător pentru metehnile sale. În toată scrierea m-am ferit de personalităţi. Este un popor cu mari virtuţi”.[6] Se adeveresc aici afirmaţiile coordonatorului, cum că Spania este un univers fascinant, iar lucrarea de faţă este o pildă vie a acestui adevăr, confirmând, dacă mai era necesar, utilitatea acestei antologii.

Foarte interesantă ni se pare relatarea lui Vasile Alecsandri, care se referă la întâlnirea sa cu scriitorul francez Prosper Merimee, tovarăşul său de călătorie prin Cadix, Sevilla, Cordova, Grenada. Discutând despre familiile de gitanos de pe dealurile din faţa Alhambrei, francezul descoperă că poetul rus Puşkin a introdus în poemul Ţiganii un cântec popular românesc, despre care francezul crezuse că este al rusului. Replica este de-a dreptul comică: „Diable de Pouchkine! L-am admirat 15 ani cu un giuvaer străin la gât.”[7] Acelaşi autor român, în volumul Călătorie în Africa, menţionează: „Dintre toate modurile de călătorit, cel mai plăcut şi mai comod este fără îndoială malposta […] Malposta nu primeşte decât doi călători, fiind menită a duce corespondenţa cu cea mai mare repeziciune; ea face tot drumul în fuga cailor, zi şi noapte, fără a se opri nicăieri mai mult de cinci minute.[8] Spaniolul de azi, cred că va face mare haz de acest tip de călătorie arhaică, cu poştalionul… Un alt motiv, umorul,  pentru care cartea se citeşte cu plăcere, alături de diversitatea stilurilor pe care le îmbină specificitatea autorilor antologaţi.

Poetul pătimirii noastre suferă în Spania din cauza lipsei de vegetaţie. De aceea lui i se par triste toate oraşele hispanice:„Pământul galben sterp.”; Până la Valladolid- în ţara asta nu se poate cânta: Frunză verde fiindcă nu este. Nici o semănătură.; Trist- părăsit…case crăpate- balcoane luminate de câte o pereche de ochi negri, ochii spaniolelor.; Aspect trist. Pe la colţuri cerşetori- în Prado dorm lungiţi o mulţime. Oameni leneşi. Lumea de altfel gentilă, cum se cade. Solemni. Vestita politeţă spaniolă.; Şiret sufletul arab. Monumentalitatea rezultată din efecte optice.; Totul făcut din ghips. Nu-i marmură. Aceeaşi şiretenie arabă- de-a salva totul prin mijloace optice.; Spania e distrusă de popi. Bietul popor cu fantazia lui meridională inundată de strălucirea argintului şi de culoarea praporelor- când va face o revoluţie”?[9] Octavian  Goga priveşte cu ochi critic toate aspectele care-l surprind neplăcut, la vremea aceea. Stilul telegrafic denotă dispoziţia sufletească, tristeţea, dar şi graba notaţiei făcute între două trenuri. Ce-ar spune oare azi despre evoluţia poporului spaniol care a renăscut din cenuşă ca pasărea Phoenix?! Şi ce comparaţie se poate face azi, când mii şi mii de români au plecat să lucreze în Spania, s-au stabilit acolo pentru că aici nu aveau aceleaşi oportunităţi. O, visătorule, prietene, frate…

Selecţia textelor este un pariu câştigat deja de către criticul clujean, al cărui „ochi” e format similar structurii ochiului de greier, care permite vederea complexă şi centrată pe obiect. Deţine profesorul Mircea Popa un al treilea ochi, în frunte, ca zeul Shiva, ce-i facilitează o viziune de ansamblu asupra literaturii astfel că desface ca un joc de puzzle operele unor scriitori pentru a le re-crea prin diversităţi poziţionale ? Se pare că da, iar imaginea nou-creată are valoare de palimpsest, lectorul descoperind sub prima „pictură”, cea mai recentă, alta şi alta, mai veche şi mai preţioasă decât prima, autorii fiind: Nicolae Iorga (O mică ţară latină: Catalonia, Două conferinţe despre Catalonia, Câteva ore în Spania), Mihai Ralea (Memorial. Note de drum din Spania), Al. Popescu- Telega (Oraşe spaniole), Romulus Cioflec (Cutreierând Spania), Liviu Rebreanu (Itinerar spaniol), Marin Tican Rumano (Spania, azi), Geo Bogza (Obrazuri spaniole), Adrian Marino (Ole, Espana!), Valentin Silvestru (1000 de ore în Spania), Ion Vianu (Un episod catalan). Sunt doar câteva nume din care criticul a selectat opere integrale sau fragmente excepţionale, referitoare la Spania.

Din toate acestea, ca dintr-o imagine de mozaic arab se conturează o Spanie de suflet, un popor care-şi merită nobleţea şi ştie cum să şi-o poarte. Dovadă este oglindirea imaginii culturii hispanice în ochii călătorului român prin spaţiul iberic. Confirmată de   observaţia istoricului Nicolae Iorga: „Cum nu e nimic turbulent şi dezmăţat, nimic trufaş şi sfidător în atâta omenime care se mişcă grăbită din loc în loc(…) tot aşa nu e nimic nervos, iritat, mânat din urmă de şfichiul grabei. Oameni de o desăvârşită cuviinţă mergând până la amabilităţile care aiurea de mult a ieşit din modă. Şi aspectul însuşi al acestor oameni de treabă (…) e atrăgător prin varietatea lui.„( vezi p. 121, N. Iorga, III.Barcelona). Aşa sunt oamenii. Iar locurile sunt mirifice: „Măslini foarte verzi, smochini pletoşi, arbuşti lăsaţi pe vine în ţărâna sfărâmicioasă. Pini umbroşi. Chiparoşi de un verde închis, cu o coroană prelungă şi atât de deasă, încât razele n-o  străbat. Casele albe îţi ustură privirea.„(vezi p. 328, Valentin Silvestru, 1000 de ore în Spania).Cartea profesorului Mircea Popa este o admirabilă invitaţie la voiaj prin spaţiul iberic. Ole! Ola! Sau cum spunea domnia sa: „Când viaţa ne-o lovi din faţă / Şi nu vom şti cum riposta / Un singur lucru ne rămâne: / Castelele din Spania…„Mulţumim, domnule profesor, pentru că ne oferiţi această Spanie de suflet! Antologia aceasta ar merita, cu siguranţă, o ediţie bilingvă la care să aibă acces şi lectorul spaniol…

MARIA VAIDA


[1] Mircea Popa, Sub semnul Franţei, Ed. Eurograph, Cluj-Napoca, 2006, colecţia „Arcade”, 315 p.

[2] Mircea Popa (coordonator), Spania descoperită de români, Ed. Dacia, Cluj- Napoca, 2007,colecţia „Discobolul”,  359 p.

[3] Andrei Vizanti, Breve noticia la Historia de la Rumania.Thesis sostenida por A. Vizanti en el acto de recibier el grado de licenciado en la Facultad de Filosofia y Letras, Madrid, 1868

[4] Ştefan Vârgolici, Minunata poveste a iscusitului hidalgo Don Quijote de la Mancha în Mircea Popa, Spania descoperită de români, Ed. Dacia, Cluj- Napoca, 2007, p. 8

[5] Mircea Popa, Spania descoperită de români, Ed. Dacia, Cluj-Napoca,  2007, p. 9

[6]Mihail Kogălniceanu, Notes sur l Espagne, 1846, în Mircea Popa, Spania descoperită de români, Ed. Dacia, Cluj-Napoca,  2007, p. 42.

[7] V. Alecsandri, în Mircea Popa, Spania descoperită de români, Ed. Dacia, Cluj-Napoca,  2007, p. 99

[8] Ibidem, p. 105

[9] Ibidem, p.112- 118.

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: